Sărci

Hai la Târgul de Crăciun!

Now What?
10 Decembrie 2016 ⋅
Ala

Acum că a venit luna Decembrie, parcă și atmosfera s-a schimbat într-una de sărbătoare, mai ales o dată cu celebrarea Zilei Naționale, de 1 Decembrie. Luminile și ornamentele de Crăciun și-au întins brațele peste tot, în fiecare oraș din țară, iar bunătățuri de toate felurile au început să apară pe la târgurile și prin magazinele din centrele și spațiile comerciale. (Deja mi se face poftă!) Iată câteva dintre ele și unde le puteți găsi:

 

Târgul de Crăciun din Sibiu

Perioada: 18 Nov 2016 – 3 Ian 2017

Locație: Piața Mare

Acces: zilnic între 10:00 – 22:00

Cu o atractivitate crescută la nivel internațional, odată cu devenirea orașului Sibiu în 2007 capitală europeană, când a debutat, ca în fiecare an de atunci de altfel, cu un concert de nai, Târgul de Crăciun din Sibiu reușește an de an să lumineze și să aducă bucurie sibienilor și turiștilor veniți să-l viziteze. Prin cele peste 80 de căsuțe cu exponate tradiționale aduse în Piața Mare a Sibiului, prin atracțiile special create pentru cei mici, precum plimbarea cu trenulețul, caruselul sau cinema-ul pentru copii care oferă pentru 2 ore bucuria desenelor animate dublate, dar și Atelierul lui Moș Crăciun, nelipsit din acest mic oraș al lui Moș Crăciun, este, cu siguranță, un bun prilej de a vizita Sibiul și de a vă delecta și a vă distra cu familia și cu prietenii.

Târgul a intrat deja în acțiune și va lumina și va bucura orașul Sibiu până pe 3 ale lunii Ianuarie, zilnic între 10:00 și 22:00.

Mai multe detalii găsiți pe site.

 

Bucharest Christmas Market

Perioada: 1 – 30 Dec 2016

Locație: Piața Constituției

Acces: zilnic între orele 10:00-22:00

În Piața Constituției din București s-au deschis cele peste 100 de căsuțe ale Târgului de Crăciun ce vin cu obiecte artizanale și multe, multe decorațiuni de Crăciun, în arome de scorțișoară, vin fiert, sarmale și cozonac. Inaugurat de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie, târgul vă așteaptă până pe 30 Decembrie, îmbrăcat în lumini de sărbătoare, în Piața Constituției, oferind un spațiu mult mai mare de desfășurare față de anii precedenți, când s-a organizat în Piața Universității. Nici de aici nu va lipsi distracția copiilor, întruchipată de căsuța lui Moș Crăciun, un carusel, un trenuleț și, în acest an, și de un patinoar, o bucurie atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Concerte și spectacole pentru toți vor face atmosfera de la Bucharest Christmas Market

 

Târgul de Crăciun din Timișoara

Perioada: 1 Dec 2016 - 8 Ian 2017

Locația: Piața Victoriei

Acces: zilnic, între orele 10:00 – 22:00

Nici timișorenii nu se lasă mai prejos când vine vorba de sărbători, iar din 1 Decembrie și până în 8 Ianuarie, o cupolă de lumini, căsuțele din ”turtă dulce” cu haine, ornamente de sărbători, vin fiert și dulciuri, dar și bucate tradiționale românești sunt pregătite să vă întâmpine în Piața Victoriei. Caruselul e gata să dea roată după roată pentru a auzi râsetele copiilor, bradul de Crăciun e pregătit pentru fotografiile de familie, Atelierul lui Moș Crăciun își așteaptă ucenicii, iar concerte susținute de diverși artiști vor crea povestea timișoreană. Cei 10 ani de târg sunt sărbătoriți în stil mare în acest an, cu multe surprize delicioase. Târgul de Crăciun va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 22.00.

Povestea detaliată a târgului timișorean o găsiți aici

 

Târgul de Crăciun de la Brașov

Perioada: 6 Dec 2016 – 6 Dec 2017

Locația: Piața Sfatului

Acces: zilnic, între orele 10:00 – 22:00

Frumosul oraș al Brașovului îmbrățișează luna Decembrie cu bucurie și vă invită să vizitați căsuțele dee lemn din Piața Sfatului care amintesc de căsuțele de turtă dulce de la Nuremberg, pline cu jucării, cadouri, decorațiuni pentru brad, produse tradiționale și multe altele. Cadrul de poveste va fi completat de Jilțul lui Moș Crăciun, cu ai săi reni și de faimosul Brad de Crăciun. Târgul va aduce bunătăți atât românești, cât și germane, elvețiene sau ungurești: celebrii cârnăciori de Nuremberg, biscuiți crocanți, gulaș, turtă dulce, vin fiert. Mai mult, vor avea loc concursuri și ateliere pentru copii, concerte și surprize pentru toți.

Detalii pe site.

Dacă încă n-ați apucat să ajungeți la unul dintre ele, nu-i nimic, mai aveți timp!

Și cum Decembrie e luna cadourilor, vă urez spor la cumpărături (pentru cei care sunt încă în căutări) și… Sărbători fericite!