Fragment în avanpremieră: Cercul de piatră #1, de Diana Gabaldon

INVERNESS

2 MAI 1968

– Sigur e mort!

Glasul lui Claire devenise ascuțit din cauza agitației; răsuna puternic în biblioteca pe jumătate goală, creând ecou printre rafturile cu cărți răsfoite. Ca un prizonier care așteaptă în fața plutonului de execuție, a rămas în picioare, lipită de peretele acoperit cu plută, privind când la fiica ei, când la Roger Wakefield.

– Nu cred.

Roger se simțea cumplit de obosit. Și-a trecut o mână peste față, apoi a luat dosarul de pe birou, cel care cuprindea toate rezultatele cercetărilor făcute de el de când Claire și fiica ei veniseră prima oară la el, cu trei săptămâni înainte, pentru a-i cere ajutorul.

A deschis dosarul și l-a răsfoit încet. Iacobiții din Culloden. Revolta din ’45. Curajoșii scoțieni care se strânseseră sub stindardul prințului Charlie cel Frumos și trecuseră prin Scoția ca o sabie înroșită în foc, ajungând să fie distruși și înfrânți în confruntarea cu ducele de Cumberland pe câmpia cenușie de la Culloden.

– Uitați-vă, a spus el, extrăgând câteva file prinse laolaltă. Scrisul arhaic arăta bizar, mai ales astfel fotocopiat în alb și negru. Aceasta este lista de apel a regimentului stăpânului domeniului Lovat.

I-a întins mănunchiul subțire de foi lui Claire, însă cea care le-a luat a fost Brianna, fiica ei, care s-a apucat să le răsfoiască, încruntând ușor din sprâncenele roșcate.

– Citește pagina de început, a îndemnat-o Roger. Acolo unde scrie „Ofițeri“.

– Am înțeles. „Ofițeri“, a citit ea cu voce tare. Simon, stăpân al Lovat…

– Vulpoiul Tânăr, a întrerupt-o Roger. Fiul lui Lovat. Și alte cinci nume, adevărat?

Brianna a ridicat o sprânceană spre el, dar a continuat să citească:

– William Chisholm Fraser, locotenent; George D’Amerd Fraser Shaw, căpitan; Duncan Joseph Fraser, locotenent; Bayard Murray Fraser, maior.

A făcut o pauză, înghițind în sec, după care a citit ultimul nume:

– …James Alexander Malcolm MacKenzie Fraser, căpitan, a lăsat ea foile în jos, ușor palidă. Tatăl meu.

Claire s-a apropiat imediat de fiica ei și a strâns-o de mână. Și ea era un pic lividă.

– Da, i-a spus lui Roger. Știam că s-a dus la Culloden. Când a plecat de lângă mine… de acolo, de la cercul de pietre… voia să se întoarcă pe câmpia Culloden, ca să-și salveze oamenii care erau cu Charles Stuart. Și știm că așa a procedat – a făcut un semn din cap spre dosarul de pe birou, a cărui suprafață lucioasă era albă și nevinovată în lumina lămpii –, le-ai găsit numele. Dar… dar Jamie…

Numele rostit cu voce tare a părut că o tulbură, așa că a strâns ușor din buze.

Acum venise rândul Briannei să își sprijine mama.

– Spui că a vrut să se întoarcă, a reluat ea, cu ochii de un albastru-închis și încurajatori ațintiți asupra chipului mamei ei. Dorea să își îndepărteze oamenii de pe câmp, apoi să se întoarcă la luptă.

Claire a încuviințat din cap, revenindu-și puțin.

– Știa că nu avea prea multe șanse să plece de acolo; dacă englezii îl prindeau… el spunea că ar prefera să moară în luptă. Asta voia să facă.

S-a întors spre Roger și l-a privit cu ochi tulburători, de culoarea ambrei. Ochii ei îi aminteau mereu de ai unui șoim, ca și cum ea ar fi fost capabilă să vadă mult mai departe decât alți oameni. Nu pot să cred că nu a murit acolo – pentru că mulți au pierit, și el voia asta!

La Culloden murise aproape jumătate din armata Highland, doborâtă de focurile de tunuri și de gloanțe de muschete. Dar nu și James Fraser.

– Nu, a spus Roger cu îndărătnicie. Partea aceea, pe care ți-am citit-o din cartea lui Linklater…

A întins mâna pentru a ridica un volum alb, intitulat Prințul din Heather.

După bătălie, a citit el, optsprezece ofițeri iacobiți s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, vreme de două zile. Apoi au fost prinși și împușcați. Un bărbat, pe nume Fraser, din regimentul stăpânului de la Lovat, a scăpat de măcel. Restul sunt înhumați la marginea parcului local.

– Ai înțeles? a spus el, lăsând cartea în jos și uitându-se serios la cele două femei peste paginile ei. Un ofițer din regimentul Stăpânului domeniului Lovat.

A luat paginile listei de apel.

– Iată-i! Doar șase. Bun, știm că bărbatul de la fermă nu putea fi Simon cel Tânăr, e o figură istorică bine-cunoscută și știm prea bine ce i s-a întâmplat. S-a retras de pe câmpul de bătălie – fără nicio rană, să nu uităm asta – cu un grup de oameni de-ai săi și și-a croit drum spre miazănoapte, reușind să ajungă în cele din urmă la castelul Beaufort, în apropiere de acest loc.

A arătat cu mâna spre fereastra foarte lată, prin care se vedeau luminile din Inverness licărind în noapte.

– Și nici bărbatul care a scăpat din ferma Leanach nu a fost unul dintre ceilalți patru ofițeri – William, George, Duncan și Bayard, a spus Roger. De ce? A smuls o altă filă din teanc și, cu un aer aproape triumfător, a fluturat-o deasupra capului. Pentru că toți au murit la Culloden! Toți patru au fost uciși pe câmpul de luptă – le-am găsit numele înscrise pe o placă din biserica de la Beauly.

Claire a oftat prelung, apoi s-a lăsat moale pe scaunul rotativ îmbrăcat în piele din spatele biroului.

– Dumnezeule mare! a exclamat ea. A închis ochii și s-a aplecat în față, sprijinindu-și coatele pe birou și prinzându-și capul între mâini, iar părul ei castaniu, des și ondulat s-a revărsat, ascunzându-i chipul. Brianna și-a pus o mână pe spatele lui Claire, iar pe față i s-a întipărit o expresie tulburată când s-a aplecat peste mama ei. Era o fată înaltă, cu o față cu oase delicate și mari, iar părul ei roșcat și lung lucea în lumina caldă a lămpii de birou.

– Dacă nu a murit, atunci… a început ea.

Claire a ridicat capul brusc.

– Dar este mort! a întrerupt-o ea. Avea chipul încordat și riduri fine în jurul ochilor. Pentru numele lui Dumnezeu, au trecut două sute de ani, fie că s-a prăpădit sau nu la Culloden, acum e mort!

Vehemența mamei a făcut-o pe Brianna să se retragă un pas și să își plece capul, astfel că părul roșcat – al tatălui ei – i-a acoperit obrajii.

– Așa cred, a șoptit ea.

Roger și-a dat seama că ea se chinuia să își rețină lacrimile. Și nu era de mirare, și-a zis el. Să descoperi pe neașteptate că, în primul rând, bărbatul pe care l-ai iubit și căruia i-ai spus „tată“ toată viața nu este tatăl tău natural, iar în al doilea rând, că tatăl tău adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani și, în al treilea rând, să înțelegi că a murit într-un mod oribil, incredibil de departe de soția și de copilul pentru care se sacrificase… toate astea erau suficiente ca să tulbure pe oricine, a socotit Roger.

A traversat încăperea spre Brianna și i-a atins brațul. Ea i-a aruncat o privire scurtă, absentă și a încercat să surâdă. El i-a cuprins umerii cu brațul și, deși o compătimea pentru suferința ei, se gândea că ea îi dădea o senzație minunată, de căldură, moliciune și totodată de vioiciune. Claire rămăsese la birou, nemișcată. Ochii ei gălbui ca de șoim căpătaseră o culoare mai caldă, încărcați de amintiri. Erau ațintiți asupra peretelui dinspre răsărit al bibliotecii, acoperit încă din podea până la tavan cu notițe și obiecte de colecție ce-i aparținuseră reverendului Wakefield, regretatul tată adoptiv al lui Roger.

Uitându-se și el spre perete, Roger a văzut anunțul referitor la întrunirea anuală, trimisă de Societatea Trandafirului Alb – niște suflete excentrice, entuziaste, care încă susțineau cauza independenței Scoției, care se întâlneau în semn de omagiu nostalgic față de Charles Stuart și față de eroii Highland ce îi urmaseră.

Roger și-a dres discret glasul.

– Hmm… dacă Jamie Fraser nu a murit la Culloden… a spus el.

– Înseamnă că a murit curând după aceea. Ochii lui Claire i-a întâlnit pe ai lui Roger, iar privirea rece a redevenit cafeniu-gălbuie. Nu ai idee cum a fost, a spus ea. În Highlands izbucnise foametea – înainte de bătălie, niciun om nu mâncase nimic. El a fost rănit – știm asta. Chiar dacă a evadat, nu s-ar fi găsit nimeni care să îi poarte de grijă…

Spunând acestea, vocea ei a devenit nesigură; acum ajunsese medic, fusese vindecătoare chiar și pe vremea aceea, în urmă cu douăzeci de ani, când pășise printr-un cerc de pietre așezate în picioare, și își unise destinul cu James Alexander Malcolm MacKenzie Fraser.

Roger era conștient de prezența amândurora; fata înaltă, care tremura, pe care o îmbrățișase, și femeia de la birou, care rămăsese atât de nemișcată și de echilibrată. Ea călătorise prin piatră, prin timp; fusese bănuită de spionaj, arestată ca vrăjitoare și smulsă în împrejurări ciudate din brațele primului ei soț, Frank Randall. Iar trei ani mai apoi, James Fraser, cel de-al doilea soț al ei, o trimisese înapoi prin pietre, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastrul iminent care avea să îl lovească.

Desigur, și-a zis el, a trecut prin destule experiențe. Însă Roger era istoric. Era animat de o curiozitate amorală, insațiabilă, tipică unui savant, prea puternică pentru a fi diminuată de simpla compasiune. Mai mult decât atât, în mod ciudat, era conștient de prezența celei de-a treia persoane din tragedia familiei în care se simțea amestecat – Jamie Fraser.

– Dacă nu a murit la Culloden, a reluat Roger, cu glas ceva mai hotărât, atunci probabil că aș putea descoperi ce s-a întâmplat cu el. Vreți să încerc?

Ținându-și răsuflarea, a așteptat, simțind prin țesătura cămășii respirația caldă a Briannei.

Jamie Fraser trăise și murise. În mod confuz, Roger simțea că avea datoria de a afla adevărul, că rudele lui Fraser meritau să știe tot ce se putea despre el. Pentru Brianna, asemenea cunoștințe aveau să fie tot ce va ști vreodată despre tatăl pe care nu îl întâlnise. Iar pentru Claire – dincolo de întrebarea pe care el i-o pusese, era gândul care nu îi venise ei în minte încă din cauza șocului: traversase bariera timpului de două ori până acum. Probabil că o putea face încă o dată. Iar dacă Jamie Fraser nu murise la Culloden…

A observat înțelegerea licărind în ochii de culoarea ambrei ai lui Claire în momentul în care gândul i-a încolțit în minte. De obicei, avea pielea palidă; acum, fața ei devenise albă ca fildeșul mânerului de la cuțitul pentru scrisori, aflat în fața ei pe birou. L-a apucat strâns, degetele noduroase ieșindu-i astfel în evidență.

Claire a rămas tăcută multă vreme. Apoi și-a ațintit privirea asupra Briannei, a zăbovit un moment, după care a revenit la Roger.

– Da, a șoptit ea atât de încet, încât el abia a auzit-o. Da. Află asta pentru mine, te rog. Află.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Ia uite cine s-a întors · Timur Vermes

Hitler se trezește pe o stradă din Berlinul anului 2011. Vede cerul albastru. Vede o gașcă de copii care se joacă fotbal. Prea tineri pentru armată, dar destul de mari să facă parte din tineretul hitlerist. Lipsit de un simț al umorului și înfrânt de imperiul capitalist, Hitler ține un discurs analitic al societății noastre, care aprofundează toate defectele societății moderne, văzute dintr-o pers...[Read More]

Interviu cu Angela Corbett (RO & EN)

 1. The moment of truth. Who is Angela Corbett? Momentul adevărului. Cine este Angela Corbett? Oh man! This is hard question! I’m stubborn, blunt, and loyal. I vacillate between wanting to live in the mountains, and at the beach. I love to travel and learn about different cultures. My favorite thing is laughing so hard I can barely breathe. I love dogs, listening to movie soundtracks while I write...[Read More]

Îngerul întunecat (Orașul îngerilor #1) · Mihaela Strenc

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.” Întotdeauna m-am ferit de copertele care îmi „impun” înfățișarea unui personaj. Îmi plac cele abstracte, misterioase, care se axează mai mult pe simbolistică, nu pe trăsăturile fizice ale protagoniștilor. Cea pentru „Îngerul întunecat”, deși este interesantă, având acel „aer” neobișnuit care îți în...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Vassa și Noaptea – Sarah Porter

Preludiu în Noapte Acum un an, la începutul toamnei Când privi în jos, Noaptea își văzu propriii ochi țintuind-o. Doi ochi mari și negri, plini de stele. La început îi ignoră. Probabil că privirea aceea stranie era propria ei reflexie într-o baltă sau poate într-o oglindă spartă de pe stradă. Apoi observă ceva care îi stârni curiozitatea: ochii aceia erau plini de stele, dar constelațiile din ei n...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader