Fragment în avanpremieră: Cruzimea (Cruzimea #1) – Scott Bergstrom

Băieții speră să urmeze momentul decapitării. Așteaptă cu sufletul la gură, nerăbdători precum șacalii, să cadă lama ghilotinei. Însă, dacă s-ar fi sinchisit să citească povestea, ar fi știut că vor rămâne cu buza umflată. Cartea se sfârșește pur și simplu. Precum un film care se încheie brusc înaintea ultimei scene. Sau precum viața, de fapt. Vezi vreodată lama ghilotinei năpustindu-se asupra ta?

Profesorul nostru, domnul Lawrence, citește cuvintele fără grabă, mângâindu-și smocul acela subțire de barbă de sub buza de jos în timp ce se plimbă. Ritmul înfundat al pașilor săi pe podeaua acoperită cu linoleum – călcâi-vârf, călcâi-vârf – îți dă senzația că încearcă să prindă frazele din urmă.

– „Ca și cum furia aceea oarbă mă purificase, ștergând orice urmă de speranță; pentru prima oară, în acea noapte încărcată de stele și semne, mi-am deschis inima în fața indiferenței benigne a lumii.“

Pașii se opresc lângă banca lui Luke Bontemp, iar domnul Lawrence îl lovește ușor în cap cu cotorul cărții. Luke trimite cuiva mesaje și încearcă să își ascundă telefonul sub sacoul uniformei.

– Ori îl închizi, ori ți-l confisc, spune domnul Lawrence.

Telefonul dispare în buzunarul băiatului.

– Ce crezi că vrea să ne spună Camus în această frază?

Luke afișează zâmbetul acela care l-a scos până acum din orice încurcătură. Bietul Luke. Un parazit frumos și prost. Am auzit că stră-stră-bunică-sa a făcut o avere colosală vânzând petrol nemților și oțel englezilor în timpul Primului Război Mondial și, de atunci, nimeni din familia lui nu a mai fost nevoit să muncească o singură zi. Nici el nu va avea nevoie de un job, așadar la ce bun să citească Străinul?

– „… indiferența benignă a lumii“, repetă domnul Lawrence. Ce semnifică, în opinia ta?

Luke își umple plămânii cu aer. Parcă îi aud mintea gonind nebunește precum un hamster într-o rotiță, pe sub coafura lui impecabilă.

– Benignă, răspunde Luke. O tumoră ori o chestie din asta poate fi benignă. Poate Camus vrea să ne spună ceva de genul că lumea e o tumoră.

Douăzeci și opt din cei douăzeci și nouă de copii din clasă izbucnesc în râs, inclusiv Luke. Eu sunt singura care nu râde. Am citit Străinul când aveam paisprezece ani. Dar am citit-o în original și, când domnul Lawrence ne-a dat o traducere în engleză pentru ora de literatură universală, n-am avut chef să o citesc din nou. E despre un tip Meursault a cărui mamă moare. Pe urmă ucide un arab și e condamnat la moarte prin decapitare în piața publică. Și gata. Camus nu ne oferă decapitarea în sine.

Mă întorc iar spre fereastra în care ploaia continuă să răpăie; ritmul ei îi scufundă pe toți din clasă într-un soi de transă adormitoare. Dincolo de fereastră se zăresc siluetele clădirilor de pe Sixty-Third Street; contururile par mâzgălite și vagi prin șiroaiele de apă de pe geam și aduc mai degrabă cu niște fantome de clădiri.

Deși discuția se concentrează pe ultima parte a cărții, eu am fost întotdeauna fascinată de primele fraze ale romanului.

Aujourd’hui, maman est morte. Ou peut-être hier, je ne sais pas.

Înseamnă: „Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu.

Dar eu știu. Știu exact când a murit mama mea. Astăzi se împlinesc zece ani. Aveam doar șapte ani și eram cu ea când s-a întâmplat. Amintirea acelui moment mă vizitează din când în când sub forma unor mici crâmpeie și instantanee individuale. Aproape niciodată nu reușesc să vizualizez întreaga scenă de la început până la sfărșit. Psihiatrul la care mă duceam spunea că este normal și că va fi mai ușor cu timpul. Nu a fost.

– Tu ce părere ai, Gwendolyn? întreabă domnul Lawrence.

Îi aud vocea. Ba chiar înțeleg și întrebarea. Dar mintea mi-e prea departe ca să formulez un răspuns. Mă aflu pe bancheta din spate a vechii Honda, cu ochii abia deschiși și fruntea lipită de geamul rece al portierei. Legănatul zdruncinat al mașinii pe drumul prăfuit de la periferia Algerului mă îmbie la somn. Deodată simt roțile încetinindu-și vibrațiile și aud oftatul speriat al mamei. Deschid ochii, privesc prin parbriz și văd flăcări.

– Gwendolyn Bloom! Gwendolyn Bloom este rugată să revină printre noi!

Mă desprind de trecut și mă întorc spre domnul Lawrence, care își ține palmele pâlnie la gură, imitând un megafon.

– Gwendolyn Bloom este rugată să revină printre noi! Repetă el. Ce crezi tu că a vrut Camus să spună cu „indiferența benignă a lumii“?

Deși o parte din mintea mea a rămas în trecut, încep să formulez un răspuns amplu și corect sau cel puțin așa cred eu. Însă domnul Lawrence mă privește cu un mic zâmbet ironic. Abia după ce vorbesc aproape o jumătate de minut aud hohotele de râs ale tuturor.

– Și acum, în engleză, te rog, spune el arcuindu-și o sprânceană și privind prin clasă.

– Scuze, spun încet, jucându-mă nervos cu fusta uniformei și dându-mi după ureche părul vopsit roșu aprins. Ce am spus?

– Vorbeai în franceză, Gwendolyn.

– Scuze. Probabil mă gândeam la altceva.

– Trebuia să te gândești la indiferența benignă a lumii.

– Dumnezeule, ce snoabă încrezută, se aude vocea unei fete din spatele meu.

Vorbește din vârful limbii, dându-și ochii peste cap, pentru un efect mai dramatic.

Mă întorc și văd că e Astrid Foogle. Și ea are tot șaptesprezece ani, dar arată de cel puțin douăzeci și unu. Tatăl ei deține o companie aeriană.

– Ajunge, Astrid, intervine domnul Lawrence.

Mă întorc spre ea, pătrunzând-o cu privirea. Astrid Foogle – ai cărei cercei valorează mai mult decât orice obiect din apartamentul meu – mă consideră o snoabă încrezută?

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fragmente în avanpremieră: Cinder & Zile și nopți de vară

Pe 12 octombrie, Editura Epica a împlinit 5 ani, 5 ani în care ne-a oferit romane inedite și serii extraordinare, premiate la nivel internațional, EpicWave devenind în scurt timp una dintre colecțiile mele preferate. „Sărbătoarea” a constat în numeroase concursuri, surprize și… două fragmente în exclusivitate, pe care m-am gândit să le împărtășesc cu voi, mai ales dacă ați lipsit de la „festin”. U...[Read More]

Alb ca zăpada (Albă-ca-Zăpada #2) · Salla Simukka

„La fel de important precum eroul său, poate chiar mai important, când e vorba despre poveste, este inamicul său. Răul. Răul imens, de necuprins, crud, sinistru, care atrage atenția oamenilor precum un magnet. Pot nega existența răului, dar, în același timp, îi fascinează. Devorează răul până li se face rău. Vor să vină cineva și să-l stârpească. Vor un erou. Într-o poveste, un erou nu apare totuș...[Read More]

Fata care s-a jucat cu focul (Millennium #2) · Stieg Larsson

„Nu există nevinovați. Există doar diferite grade de responsabilitate.” Comerț cu sex. Poliția Secretă. KGB și GRU. Poziția femeii în societate. Bărbați care urăsc femeile. Lisbeth Salander. Zala. Un singur nume, un secret de stat și o conspirație. Zala. Zala. Afacerea Wennerström a avut un imens succes, acesta fiind cap de afiș pe toate străzile din Suedia. Frauda comisă a fost demascată și contu...[Read More]

Jocul coroanei (Jocul coroanei #1) · Evelyn Skye

„Moartea nu era o aromă și nici măcar un miros.” Un duel pe viață și pe moarte. Doi magi înzestrați cu haruri nebănuite. Sankt Petersburg. Palatul de Iarnă. O poveste de dragoste interzisă, care se poate termina doar cu o inimă sfâșiată. Magie… o formă de magie periculoasă, instabilă și înșelătoare, care scapă de sub control și lasă în urma sa doar lacrimi, sânge și suferință. Pe scurt, rețe...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader