Fragment în avanpremieră: Harry Potter și Ordinul Phoenix (Harry Potter #5), de J.K. Rowling

„Tu și Lordul Întunecat împărtășiți anumite gânduri și emoții. Directorul crede că nu este de dorit ca această situație să continue. De aceea vrea ca eu să te învăț cum să-ți blochezi mintea față de Lordul Întunecat.“

Profesorul Snape

 

Timpuri întunecate au venit peste Hogwarts. După atacul Dementorilor asupra vărului său Dudley, Harry își dă seama că Voldemort va folosi orice mijloace ca să-l găsească. Sunt mulți cei care nu acceptă că Lordul Întunecat s-a întors, dar Harry nu este singur: un ordin secret se adună în Piața Grimmauld spre a lupta împotriva forțelor întunericului. Harry trebuie să-i dea voie profesorului Snape să-l învețe cum să se protejeze de atacurile sălbatice ale lui Voldemort asupra minții lui. Dar atacurile se întețesc pe zi ce trece, iar Harry e în criză de timp…

 

  • Traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir
  • hardcover, 990 p, 140 x 205 mm
  • ISBN 978-606-788-254-4

 

 

CAPITOLUL I

Dudley dementatul

Cea mai călduroasă zi de vară de până atunci se apropia de sfârșit, iar pe deasupra caselor mari, pătrățoase de pe Aleea Privet plutea o liniște toropită. Mașinile, care de obicei sclipeau, zăceau acum prăfuite pe aleile din fața caselor, iar peluzele, cândva de un verde ca smaraldul, erau pârlite de soare, îngălbenite, pentru că din pricina secetei se interzisese udarea lor cu furtunul. Nemaiputând să se dedice, după cum își făcuseră obiceiul, spălării mașinilor și tunderii ierbii, locuitorii Aleii Privet se retrăseseră la umbră și la răcoare în casele lor, cu ferestrele deschise larg, poate-poate vor reuși să ademenească o adiere inexistentă de vânt. Singura persoană care rămăsese pe afară era un adolescent care stătea întins pe spate într-un rond de flori din fața casei cu numărul patru.

Era un băiat slăbuț, cu păr negru și cu ochelari, cu o înfățișare delicată, oarecum nesănătoasă, așa cum arată copiii care cresc prea mult într-un timp prea scurt. Purta o pereche de jeanși rupți și murdari, un tricou decolorat care atârna pe el, iar tălpile adidașilor începuseră să i se dezlipească. Din pricina felului în care arăta, Harry Potter nu era din cale afară de iubit de vecini, aceștia fiind soiul de oameni care cred că lipsa de grijă față de felul cum arăți ar trebui pedepsită prin lege, dar, cum în seara aceea se ascunsese îndărătul unei tufe mari de hortensie, nu putea fi zărit de niciun trecător. De fapt, singurii care l-ar fi putut zări ar fi fost unchiul Vernon sau mătușa Petunia, dacă vreunul dintre ei ar fi scos capul pe fereastra camerei de zi și s-ar fi uitat drept în jos, spre rondul de flori de dedesubt. Una peste alta, Harry credea că merita să fie felicitat pentru că-i trecuse prin minte să se ascundă acolo. N-o fi fost prea comod să stea întins pe pământul încins și tare, dar cel puțin nu se zgâia nimeni la el, nu scrâșnea nimeni din dinți așa de amarnic încât să nu mai poată auzi știrile și nu-i mai arunca nimeni întrebări răutăcioase, cum se întâmpla de fiecare dată când încerca să stea și el în camera de zi ca să se uite la televizor împreună cu mătușa și cu unchiul lui.

De parcă gândurile lui ar fi zburat înăuntru prin fereastra deschisă, deodată răsună vocea lui Vernon Dursley, unchiul lui Harry:

— Bine că nu e băiatu-ăla pe-aici, să ne tot stea în cale. Apropo, pe unde o fi?

— Nu știu, a spus mătușa Petunia, care nu dădea semne că i-ar păsa. În casă nu-i.

Unchiul Vernon bombăni:

— Cică „Mă uit la știri…“, zise el ironic. Tare-aș vrea să știu ce mai pune la cale. Parcă unui băiat normal îi pasă ce se mai zice la știri. Dudley habar n-are ce se întâmplă în lume. Mira-m-aș să știe și cine este prim-ministru. În tot cazul, nu cred că la știrile noastre se dă ceva despre ai lui

— Vernon, șșșt! spuse mătușa Petunia. E deschisă fereastra!

— A… da… Iartă-mă, draga mea.

Soții Dursley nu mai spuseră nimic. Harry ascultă un cântecel de reclamă la cerealele pentru micul dejun „Fructe și tărâțe“. Între timp o urmărea pe doamna Figg, o bătrână cam țicnită, mare iubitoare de pisici, care locuia pe Aleea Wisteria, strada învecinată. Doamna Figg trecea agale, încruntându-se și tot bombănind. Harry era foarte încântat că doamna Figg nu-l putea vedea din cauza tufei, fiindcă de ceva timp încoace, ori de câte ori îl întâlnea pe stradă, îl invita la ea la ceai. Bătrâna dispăruse deja după colț când vocea unchiului Vernon răzbătu din nou prin fereastra deschisă:

— Dudders e în vizită?

— Da, ia ceaiul cu familia Polkiss, spuse mătușa Petunia cu o voce plină de dragoste. Are atâția mici prieteni, toată lumea îl îndrăgește…

Harry abia se abținu să nu izbucnească în râs. Când venea vorba de fiul lor, Dudley, soții Dursley erau de-a dreptul îngrozitor de naivi. Toată vacanța de vară, în fiecare seară, înghițiseră minciuna cusută cu ață albă a lui Dudley cum că lua ceaiul când cu un prieten din gașca lui, când cu altul. Harry știa foarte bine că Dudley nu mergea la nimeni la ceai și că, împreună cu gașca lui, își petrecea seară de seară vandalizând parcul de joacă, fumând pe la colțuri de stradă și aruncând cu pietre în mașinile și în copiii care treceau pe lângă ei. Harry îi văzuse în acțiune în timp ce se plimba seara prin Little Whinging. Își petrecuse mare parte din vacanță hoinărind pe străzi și adunând de pe unde umbla ziare din tomberoane.

În clipa aceea îi ajunseră la urechi cele câteva acorduri muzicale care anunțau știrile de la ora șapte. Stomacul i se făcu ghem. Poate că, după o lună de așteptare, seara aceasta avea să fie în sfârșit seara cea mare…

— „Un număr record de vilegiaturiști blocați la sol în aeroporturi din cauza grevei manipulanților spanioli de bagaje, care continuă pentru a doua săptămână la rând…“

— Păi, să le dea siestă pe viață! Io așa aș face, mormăi unchiul Vernon.

Vocea lui acoperi ultima parte a propoziției rostite de prezentator, dar nu mai conta. Afară, ascuns în rondul de flori, Harry simți că stomacul începea să i se destindă. Dacă s-ar fi întâmplat ceva, cu siguranță aceea ar fi fost informația cu care ar fi început buletinul de știri. Moartea și catastrofele ar fi avut prioritate în fața știrilor despre vilegiaturiști blocați în aeroporturi.

Răsuflă încet, prelung și privi în sus la cerul care strălucea, albastru. În vara aceasta toate zilele se desfășuraseră la fel: în încordare și așteptare, urmate de o ușurare de moment, după care venea o nouă încordare crescândă… Și tot timpul, din ce în ce mai insistent de fiecare dată, îi răsărea în minte întrebarea: de ce oare nu se întâmplase încă nimic?

Ascultă mai departe, poate-poate se ivea măcar o aluzie fină, care pe Mageamii nu i-ar fi pus pe gânduri în niciun fel – o dispariție inexplicabilă sau vreun accident ciudat…

Dar știrea despre greva manipulanților de bagaje fu urmată de alta, despre seceta care lovise sud-estul țării („Sper că ascultă și ăsta de-alături!“ bubui vocea unchiului Vernon. „Că dă drumul la stropitoare la ora trei noaptea!“), apoi de alta, despre un elicopter care fusese cât pe ce să se prăbușească într-un lan, în Surrey, apoi una despre divorțul unei celebre actrițe de celebrul său soț („De parcă ne-ar interesa pe noi treburile lor murdare“, pufni mătușa Petunia, care urmărise obsesiv cazul în fiecare revistă pe care își pusese mâinile ei slăbănoage).

Sub cerul încins al înserării, Harry închise ochii. Prezentatorul știrilor spuse:

— Și în sfârșit, perușul Bungy a găsit un mod cu totul inedit de a se răcori în vara aceasta. Bungy, care locuiește în Barnsley, la „Cinci pene“, a învățat să facă schi nautic! Mai multe amănunte ne oferă Mary Dorkins!

Harry deschise ochii. Dacă ajunseseră la știrile despre papagali care făceau schi nautic însemna că nu mai urma nicio știre care să merite a fi ascultată. Se rostogoli cu grijă pe burtă și se ridică pe genunchi și pe coate, pregătindu-se să iasă târâș de sub fereastră.

Însă abia apucase să se pună în mișcare când, unul după altul, foarte repede, se întâmplară mai multe lucruri: întâi în liniștea adormitoare răsună cu ecou, ca un pocnet de armă, un pac! foarte puternic; îndată o pisică țâșni de sub o mașină parcată și se făcu nevăzută, apoi din camera de zi a familiei Dursley răzbătură un țipăt strident, un glas zbierând o înjurătură și zgomote de porțelan făcându-se țăndări. În clipa aceea, ca și când toate acestea ar fi fost semnalul pe care îl aștepta, Harry sări în picioare și, în același timp, scoase de sub betelia jeanșilor o baghetă subțire din lemn, cu un gest de parcă ar fi scos o sabie din teacă. Dar, când să se îndrepte de șale, se lovi cu capul de geamul deschis al camerei de zi. Sunetul care rezultă din această coliziune o făcu pe mătușa Petunia să țipe și mai amarnic.

Harry avu impresia că i se crapă țeasta în două. Cu ochii înlăcrimați, se clătină pe picioare și încercă să-și concentreze privirile asupra străzii ca să identifice sursa pocnetului. Dar nu apucă să se ridice bine în picioare, tot bălăngănindu-se, când două mâini mari, vineții, îl înșfăcară prin fereastra deschisă și i se încleștară în jurul gâtului.

— Ascunde-o imediat! grohăi unchiul Vernon în urechea lui Harry. Imediat! Până nu o vede careva!

— Dă-mi drumul! spuse Harry, gâfâind.

Timp de câteva secunde cei doi se luptară, Harry trăgând cu mâna stângă de degetele ca niște cârnați ale unchiului său, în timp ce dreapta îi era încleștată pe bagheta ridicată. Apoi, în clipa în care Harry simți că locul din creștetul capului unde se lovise începe să-i zvâcnească dureros, unchiul Vernon gemu scurt și-i dădu drumul, de parcă cineva tocmai i-ar fi administrat un șoc electric. Părea că prin trupul nepotului său se scursese o putere invizibilă, din pricina căreia unchiul Vernon nu-l mai putuse ține.

Gâfâind, Harry căzu în nas peste tufa de hortensie, dar îndată se ridică din nou în picioare și privi de jur împrejur. Nu se zărea nici urmă de lucrul care provocase pocnetul acela puternic, dar la mai multe ferestre din vecini apăruseră câteva figuri care se zgâiau la el. Harry își vârî iute  bagheta înapoi sub betelia pantalonilor și trase o mutră nevinovată.

— Superbă seară! strigă unchiul Vernon, făcându-i semn cu mâna doamnei de vizavi, de la numărul șapte, care privea încruntată din spatele perdelelor de dantelă. Ați auzit rateul acela de motor adineauri? Ne-a băgat în sperieți și pe mine, și pe Petunia.

Unchiul rânji în continuare hâd, ca un dement, până când toți vecinii curioși dispărură de pe la ferestre. Atunci rânjetul i se transformă într-o grimasă de furie. Îi făcu semn lui Harry să se apropie.

Harry înaintă câțiva pași spre el, dar avu grijă să se oprească ceva mai departe de punctul până la care și-ar fi putut întinde mâinile unchiul Vernon și l-ar fi putut înșfăca de gât din nou.

— Ce dracu’ aveai de gând să faci, băiete? întrebă unchiul Vernon cu o voce stridentă ce tremura de furie.

— Cum adică ce aveam de gând să fac? întrebă Harry imperturbabil.

Se tot uita pe stradă, când în dreapta, când în stânga, sperând în continuare că va reuși să-și dea seama cine făcuse zgomotul acela.

— Păi, pocnești așa ca un pistol chiar în fața casei noa…

— Nu eu am făcut zgomotul acela, spuse Harry ferm. Fața osoasă, ca de cal, a mătușii Petunia apăru alături de chipul lătăreț și vinețiu a unchiului Vernon. Mătușa Petunia era lividă.

— De ce te învârteai pe sub fereastra noastră?

— Da… chiar așa. Că bine zici Petunia! Ce făceai pe sub fereastra asta, băiete?

— Ascultam știrile, spuse Harry cu o voce resemnată. Mătușa și unchiul lui schimbară niște priviri intrigate.

— Ascultai știrile! Iar?

— Păi, dacă sunt alte știri în fiecare zi, știți cum este, răspunse Harry.

— Nu face pe deșteptul cu mine, băiețaș! Vreau să știu exact ce pui la cale… Și nu mai încerca să mă aburești cum că asculți știrile. Știi tu foarte bine că despre ai tăi…

— Vorbește mai încet, Vernon! șuieră mătușa Petunia, la care unchiul Vernon coborî vocea atât de mult, încât Harry abia mai înțelegea ce spune.

— …că despre ai tăi nu se vorbește la știrile noastre!

— Numai asta știți să spuneți! spuse Harry.

Soții Dursley făcură ochii cât cepele. După câteva clipe mătușa Petunia spuse:

— Ești un mincinos ce nu s-a mai văzut! Dar acele (și coborî și ea vocea așa de mult, că Harry trebui să-i citească de pe buze următorul cuvânt) bufnițe ce altă treabă au decât să vă aducă vești?

— Aha! exclamă în șoaptă unchiul Vernon, victorios. Să vedem ce ai de spus acum, băiețaș! De parcă noi n-am ști că toate veștile vă sunt aduse de împuțitele alea de păsări!

Harry șovăi o clipă. Îi luă ceva să spună adevărul de data asta, chiar dacă mătușa și unchiul lui nu aveau de unde să știe cât de greu îi era să recunoască asta. Așadar spuse pe un ton neutru:

— Mie… bufnițele nu-mi aduc vești.

— Nu te cred! i-o întoarse Petunia pe dată.

— Eu nici atâta! spuse unchiul Vernon cu convingere.

— Știm noi că iar pui la cale vreo ciudățenie, spuse mătușa Petunia.

— Să știi că nu suntem proști nici noi, adăugă unchiul Vernon.

— Ei, asta chiar e o noutate pentru mine, spuse Harry, simțind că începe să se înfurie.

Și, până să-l poată chema soții Dursley înapoi, se răsuci pe călcâie, traversă peluza din fața casei, sări peste gardul jos al grădinii și porni pe stradă cu pași mari.

Știa foarte bine că de data asta se vârâse în belea. Avea să dea piept cu mătușa și cu unchiul lui mai încolo și avea  să plătească pentru că fusese obraznic, dar în clipa aceea nu-i păsa prea mult de asta, fiindcă avea lucruri mult mai stringente care îi stăteau pe cap.

Harry era convins că pocnetul acela fusese făcut de un vrăjitor fie Aparetându-se, fie Dezaparetându-se. Sunase exact ca atunci când Dobby, elful de casă, dispărea din senin. Era oare cu putință ca Dobby să fie chiar acolo, pe Aleea Privet? Era cu putință ca Dobby să-l urmărească în acest moment? Cu gândul la Dobby, se întoarse și privi de-a lungul Aleii Privet, care însă părea cu desăvârșire pustie. Harry era sigur că Dobby nu știa să se facă invizibil.

Porni mai departe, fără să bage de seamă pe unde mergea, căci în ultima vreme cutreierase de atâtea ori străzile astea, încât pașii îl purtau de la sine către ascunzătorile lui preferate. Nu făcea bine câțiva pași, că iar arunca o privire în urmă, peste umăr. Cineva din lumea vrăjitorilor fusese aproape de el în timp ce stătea întins printre begoniile veștejite ale mătușii Petunia, era absolut sigur de asta. Atunci de ce nu-i vorbise, de ce nu se apropiase de el și unde se ascundea acum?

Apoi, cu cât îi sporea frustrarea, cu atâta siguranța lui de mai înainte se topea.

Poate că nici nu fusese un sunet magic. Poate că pur și simplu reacționa el exagerat la niște sunete obișnuite din pricina disperării de a primi orice semn, cât de mic, din lumea căreia îi aparținea. De unde putea să știe că zgomotul acela nu fusese produs de vreun obiect care se spărsese în casa cuiva din vecini?

Harry simți de la stomac o senzație surdă, ca de leșin, și înainte să-și dea bine seama ce se întâmplă, se simți copleșit de deznădejdea care îi dăduse târcoale întreaga vară.

 

[…]

Pentru o secundă Harry se gândi că poate declanșase o vrajă fără să-și dea seama, cu toate că se abținuse din răsputeri. Apoi, revenindu-și în simțiri, își dădu seama că el n-ar fi avut puterea de a stinge luminile stelelor. Întoarse capul încoace și încolo, încercând să zărească ceva, orice, dar întunericul îi apăsa ochii asemeni unui văl invizibil.

În clipa aceea îi pătrunse în urechi glasul înspăimântat al lui Dudley:

— Ce-ce fa-faci? O-oprește!

— Dar nu fac nimic! Taci din gură și nu te mișca!

— N-nu m-mai văd ni-nimic! A-am orbit! A-am…

— Am zis să taci din gură!

Harry rămase neclintit precum o stană de piatră, privind când în dreapta, când în stânga. Frigul era atât de pătrunzător, încât începu să tremure din toate încheieturile.

Pielea de pe brațe i se făcu precum pielea găinii, iar firele de păr de pe ceafă i se zbârliră. Căscă ochii cât putu de larg, privind în toate părțile, dar nu vedea nimic.

Nu era cu putință… Nu se putea ca ei să fie aici… În Little Whinging?… Ciuli urechile… Înainte de a-i vedea, ar fi trebuit să-i audă.

— Am să-să-i spun lui tata! bâzâi Dudley. U-unde ești? Ce-ce fa-fa…?

— Vrei să taci odată? șopti Harry. Încerc să as…

Glasul îi pieri. Tocmai auzise zgomotul pe care îl așteptase cu groază.

În pasaj mai era cineva în afară de ei doi, cineva care răsufla gâjâit, prelung, sonor. Tresări puternic de groază, apoi începu să tremure în aerul înghețat.

— Te-termină! Nu mai face așa! Ză-zău c-că-ți dau una!

— Dudley, taci…

ZBANG!

Un pumn îl atinse pe Harry într-o parte a capului, ridicându-l de la pământ. Văzu stele verzi. Pentru a doua oară în decurs de o oră Harry avu impresia că i se despică țeasta în două. În clipa următoare se prăbuși greu la pământ, iar bagheta îi zbură din mână.

— Dudley, imbecilule! răcni Harry.

Îi dăduseră lacrimile de durere. În patru labe, începu să pipăie febril împrejur. Îl auzi pe Dudley îndepărtându-se, apoi lovindu-se de gardul de pe marginea aleii și împiedi-cându-se.

— DUDLEY, ÎNTOARCE-TE! TE DUCI DIRECT SPRE EL!

Urmă un țipăt îngrozitor și pașii lui Dudley se opriră.

Harry simți ceva înfiorător de rece alunecând pe lângă el. Asta nu putea însemna decât un singur lucru. Erau mai mulți, nu unul singur.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fragment în avanpremieră: Everless (Everless #1), de Sara Holland

Poate că nu este frumos/corect să te îndrăgostești de o copertă, însă atunci când clepsidra se transformă într-o temniță și timpul îți devine (din nou) dușman, my greedy bookaholic heart is intrigued. TIMPUL ESTE O ÎNCHISOARE. EA ESTE CHEIA. În regatul Sempera, timpul este monedă de schimb – extras din sânge, amestecat cu fier şi consumat pentru a prelungi vieţile oamenilor. Cei bogaţi îi taxează ...[Read More]

Cărțile anului 2019 de la Editura LITERA

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta. Umărind constant cele mai noi trenduri internaționale, continuăm să aducem publicului român cei mai buni autori și cele mai interesante apariții, cărți despre care toată lumea vorbește. Deschidem lista #mustreadlitera201...[Read More]

Stai acasă și citește!

Editura Litera organizează în perioada 16 – 18 martie 2020 o campanie de reduceri pe www.litera.ro care să îi inspire pe cititori și să îi îndemne spre activități dedicate lecturii pentru acasă. Stai acasă și citește! este sfatul nostru care vine la pachet cu o super-reducere de 50% la toate cărțile editurii Litera. Peste 2500 de titluri sunt disponibile pentru toată familia: cărți interactive, de...[Read More]

Volumul „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” este disponibil pentru precomandă

Volumul Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Volumul este disponibil pentru precomandă exclusiv pe site-ul Editurii ALL. Pe durata campaniei de precomandă, volumul are un preț spe...[Read More]

1 Comment

  1. E nemaipomenit! Deabia astept sa o cumpar!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader