Fragment în avanpremieră: Și mă întunec (Saga Cuceritorului #1) – Kiersten White

Dacă Vasilisa și‑ar fi văzut fiica luptându‑se pe podea cu câinii și cu fiul doicii, Bogdan, doica și‑ar fi pierdut slujba. Oricum, de la nașterea lui Radu, care avusese loc în urmă cu patru ani, Vasilisa nu își mai părăsise niciodată iatacul.

Radu moștenise toată frumusețea pe care tatăl lor și‑ar fi dorit‑o pentru fiică. Ochi mărginiți de gene dese, buze pline, bucle grațioase cu o tușă de auriu săsesc.

Bogdan țipă când Lada – Ladislav, acum în vârstă de cinci ani, refuza să răspundă la numele ei întreg – îl mușcă de coapsă. El îi trase un pumn. Ea îl mușcă și mai tare, iar el țipă după ajutor.

—  Dacă vrea să‑ți mănânce piciorul, are voie, îi spuse doica. Încetează să mai țipi, altminteri îi dau voie să‑ți mă‑nânce și cina.

Asemenea fratelui ei, Lada avea ochii mari, dar ai ei erau prea apropiați, cu sprâncene arcuite care o făceau să pară mereu supărată. Părul ei era o încâlceală, atât de negru, încât pielea ei albă părea bolnăvicioasă. Avea nasul lung și coroiat, buzele subțiri, dinții mici și – judecând după țipetele furioase ale lui Bogdan – destul de ascuțiți.

Era îndărătnică și ranchiunoasă și cel mai răutăcios copil de care avusese grijă vreodată doica. De asemenea, era și preferata doicii. După cum se cuvenea, o fată ar fi trebuit să fie tăcută și cuviincioasă, temătoare și surâzătoare. Tatăl ei era un tiran lipsit de puteri, crud în impotența sa și care lipsea luni în șir. Mama ei era cu totul absentă, retrasă și inutilă în căminul lor, incapabilă să facă ceva pentru a se ajuta pe sine. Constituiau o reprezentare nimerită a întregii regiuni – în special a patriei doicii, Valahia.

Dar în Lada ea vedea o sclipire, o rază de speranță extraor‑dinară, care refuza să se ascundă sau să fie domolită. În loc să stingă cu piciorul acea flacără de dragul viitorului Ladei, doica prefera să o întrețină. O făcea să se simtă ciudat de optimistă.

Dacă Lada era buruiana țepoasă ce răsare în mijlocul albiei crăpate de secetă a unui râu, Radu era trandafirul delicat, suav, care pălește dacă nu are condiții perfecte. Chiar acum urla de‑oarece doica se oprise pentru o clipă să‑i mai dea cu lingura terciul subțire, îndulcit cu miere.

—  Fă‑l să tacă! ceru Lada, cocoțată pe cel mai mare ogar al tatălui ei, încărunțit și răbdător odată cu trecerea timpului.

—  Cum să fac asta?

—  Sufocă‑l!

—  Lada! Mușcă‑ți limba. E fratele tău.

—  E un vierme. Bogdan e fratele meu.

Doica se încruntă și îi șterse fața lui Radu cu șorțul ei.

—  Bogdan nu e fratele tău.

Maș culca mai curând cu câinii decât cu tatăl tău, gândi ea.

—  Ba este! Ești. Spune că ești.

Lada sări în spatele lui Bogdan. Cu toate că el era cu doi ani mai mare și mult mai solid, ea îl țintui la pământ, apăsându‑l cu cotul în umăr.

—  Sunt! Sunt! zise el, pe jumătate chicotind, pe jumătate plângând.

—  Aruncă‑l pe Radu afară, laolaltă cu oalele de noapte!

Radu plânse și mai sonor, străduindu‑se să facă o criză. Doica plescăi din limbă, ridicându‑l, cu toate că era mult prea mare pentru a fi cărat. El vârî o mână în bluza ei și o ciupi de piele, care era lăsată și încrețită ca un măr vechi. Uneori, până și ea își dorea ca el să tacă, dar când vorbea era mereu atât de dulce, încât compensa accesele de furie. Ba chiar și mirosea frumos, de parcă mierea i‑ar fi rămas în gură între mese.

—  Fii cuminte, îi spuse doica, și mai târziu poți să te duci la săniuș cu Lada și cu Bogdan. Ai vrea?

Radu clătină din cap și buza începu să‑i tremure, prevestind apariția altor lacrimi.

—  Sau am putea vizita caii.

El încuviință ușor din cap, iar doica oftă de ușurare. Ridică privirea și descoperi că Lada plecase.

—  Unde s‑a dus?

Bogdan făcu ochii mari de teamă și nehotărâre. Deja nu știa de a cui mânie să se teamă mai tare – de a mamei sale sau de a micii Lada.

Pufăind, doica îl sprijini pe Radu de șoldul ei, astfel încât picioarele lui se legănau peste ale ei la fiecare pas. Porni pe co‑ridor spre scările înguste care duceau spre iatacuri.

—  Lada, dacă o trezești pe mama ta, va fi…

Se opri și rămase nemișcată, expresia ei înspăimântată po‑trivindu‑se cu cea a lui Bogdan. Din salonul din partea din față a casei se auzeau voci. Voci coborâte. Voci de bărbați. Vorbind turcește, limba inamicilor lor, otomanii.

Ceea ce însemna că Vlad era acasă, iar Lada…

Doica o luă la fugă pe coridor și se năpusti în salon, unde o găsi pe Lada stând în picioare în mijlocul încăperii.

—  Omor necredincioși! mârâi copila, învârtind un cuțitaș de bucătărie.

—  Așa faci?

Vlad i se adresă în limba sașilor, graiul cel mai vorbit în Sighișoara. Săseasca doicii era grosolană, și în vreme ce Vasi‑lisa vorbea fluent mai multe limbi, ea nu discuta niciodată cu copiii. Lada și Radu vorbeau doar valaha.

Lada flutură cuțitul spre el ca răspuns la întrebarea pe care n‑o înțelegea. Vlad ridică dintr‑o sprânceană. Era înfășurat într‑o mantie fină, iar pe cap avea o pălărie lucrată cu grijă. Trecuse aproape un an de când Lada îl văzuse ultima dată pe tatăl ei. Nu‑l recunoscu.

—  Lada! șopti doica. Vino imediat aici!

Lada stătea dreaptă, atât cât îi îngăduiau picioarele ei scurte și durdulii.

—  Asta e casa mea! Eu sunt Ordinul Dragonilor! Omor necredincioși!

Unul dintre cei trei bărbați care îl însoțeau pe Vlad mur‑mură ceva în limba turcă. Doica simți cum îi asudă fața, gâtul, spatele. Oare ar omorî un copil pentru că îi amenință? Oare tatăl ei ar îngădui? Sau pur și simplu o vor omorî pe ea pentru că nu era în stare să o țină pe Lada sub control?

Vlad zâmbi indulgent la manifestarea de curaj a fiicei sale și apoi își înclină capul spre cei trei bărbați. Cei trei îi întoarseră plecăciunea și ieșiră din încăpere, fără să o bage în seamă pe doică sau pe copilul neascultător.

—  Câți necredincioși ai omorât?

Glasul lui Vlad, de data aceasta în tonurile melodioase ale limbii valahe, de sorginte romanică, era curgător și rece.

—  Sute. Lada îndreptă cuțitul spre Radu, care își ascunse fața în umărul doicii. Pe ăsta l‑am omorât azi‑dimineață.

—  Și acum ai să mă omori pe mine?

Adulții, își spuse Nina. Adulții sunt încă în viață.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Enderverse – Universul ficțional al lui Ender

Primul volum scris de Orson Scott Card pe care am pus mâna a fost Vorbitor în Numele morților. Am ajuns la bunici pentru prima dată după… foarte mult timp. Singurele amintiri pe care le mai aveam erau neconcludente. Cam ce își amintește oricine din perioada copilăriei. Biblioteca din apartamentul încăpător aflat la un etaj înalt al unui bloc și mai înalt nu mi-o aminteam. Am pus mâna pe prim...[Read More]

Marele Uriaș Prietenos · Roald Dahl

„Omleții sunt singurele animale care omoară pe cei de soiul lor.” Roald Dahl este o legendă vie, un stâlp al literaturii pentru copii. Nu știu de ce i-am evitat cărțile, însă urmările nu au întârziat să apară. S-a ascuns în bibliotecă, supărat pe „manierele” mele, dar am reușit să încheiem un armistițiu de sărbători, urmând ca în această perioadă de probă să ne cunoaștem mai bine. Matilda și Charl...[Read More]

The Reason I Jump · Naoki Higashida

Te-ai pierdut vreodată pe o stradă întortocheată, cu blocuri înalte, ce par că se întind până la cer, și care vor să se închidă deasupra ta? Ai mers tot mai repede pe strada interminabilă de pe care vrei să scapi, dar care pare să nu se termine ? Ți-a trecut prin gând că poate nu vei scăpa niciodată? Precum o pietricică pe asfalt, unii oameni nu se încadrează șabloanelor. Astfaltul nu e drept – e ...[Read More]

Exploratorii Soarelui (Războiul elitelor #1) · David Brin

Undeva într-un viitor apropiat, omenirea reușește să stabilească un  Prim Contact. Rasa Timbriană, deși desconsiderată la nivel intergalactic, înțelege potențialul umanității de membru semnificativ, și, ulterior acelui prim contact, își deschide o ambasadă lunară. Mai multe specii extraterestre neimportante își arată de asemenea interesul pentru micro-societatea umană și pornesc toate demersurile ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader