Fragmente în avanpremieră: Cinder & Zile și nopți de vară


Pe 12 octombrie, Editura Epica a împlinit 5 ani, 5 ani în care ne-a oferit romane inedite și serii extraordinare, premiate la nivel internațional, EpicWave devenind în scurt timp una dintre colecțiile mele preferate.

„Sărbătoarea” a constat în numeroase concursuri, surprize și… două fragmente în exclusivitate, pe care m-am gândit să le împărtășesc cu voi, mai ales dacă ați lipsit de la „festin”.

Un fragment din Inerție, de Veronica Roth, o poveste publicată în antologia Zile și nopți de vară, coordonată de Stephanie Perkins și tradusă în limba română de minunata Irina Stoica (vă puteți abona aici la canalul ei).

— Sigur e o greşeală, i-am spus.
Ceasul meu, un model digital cu cifre roşii, arăta 2:07 a.m. Era aşa de întuneric, încât nu puteam să văd nici măcar aleea din faţa casei.
— Adică? mă întrebă mama absentă, în timp ce îmi scotea nişte haine din dulap.
O pereche de jeanşi, tricouri, pulovere, şosete şi pantofi. Era vară şi mă trezisem lac de transpiraţie, deci sigur nu aş fi avut nevoie de pulovere, dar nu i-am spus nimic. Mă simţeam ca un peşte în acvariu, uitându mă apatic la cei din afară care se zgâiau prin geam la mine.
— O greşeală, am repetat, în acelaşi mod stăpânit.
În mod normal, m-aş fi simţit ciudat în lenjerie intimă în faţa mamei, dar asta purtam azi-noapte, când am adormit pe pat, peste temele de la şcoala de vară. Faptul că mama îmi putea vedea cercelul din buric, pe care mi-l pusesem vara trecută, era ultima mea grijă.

— Matt n-a mai vorbit cu mine de luni de zile. Nu se poate să mă fi cerut pe mine. Sigur delira.
Paramedicul înregistrase tot ce se întâmplase după momentul accidentului, printr-o cameră prinsă de halat. Pe înregistrare se vedea cum Matthew Hernandez, fostul meu cel mai bun prieten,ceruse să mă vadă la Ultima Vizită, un ritual devenit obişnuit în astfel de cazuri, când medicii spuneau că nu se mai putea face
nimic, indiferent de rezultatul operaţiei. Calculau şansele, stabilizau pacientul şi chemau, pe rând, ultimii vizitatori, pe care îi conectau prin intermediul unor aparate la conştiinţa muribundului.
— Nu doar la locul accidentului a cerut să te vadă, Claire, ştii bine.
Mama încerca să pară blândă, dar cuvintele îi ieşeau sacadate.
Mi-a dat un tricou, uitându-se atent la inelul din buric, fără să zică însă nimic. Am pus tricoul pe mine şi am luat şi o pereche de jeanşi.
— Matt are optsprezece ani, acum.
La optsprezece ani, toţi cei care voiau să ia parte la programul
Ultimelor Vizite — adică mai toată lumea, zilele astea — trebuia să facă un testament în care să treacă o listă cu vizitatori. Aveam să fac şi eu asta, însă de-abia primăvara următoare. Matt era unul dintre cei mai mari din clasa noastră.
— Nu vreau, i-am spus, sprijinindu-mi capul în mâini, nu pot…
— Poţi să refuzi, zise mama, punând o mână pe umărul meu.
— Nu. Mi-am apăsat podul palmelor pe ochi. Dacă asta a fost ultima lui dorinţă…
M-am oprit, înainte să mă înece plânsul.
Nu voiam să împart conştiinţa cu Matt. Nici măcar nu voiam să fiu în aceeaşi cameră cu el. Fuseserăm prieteni cândva — foarte apropiaţi —, dar lucrurile se schimbaseră. Iar acum nu-mi dădea de ales. Ce puteam să fac? Să refuz să-i onorez ultima dorinţă?

— Doctorul a spus să ne grăbim. Ultima Vizită are loc în timp ce-l pregătesc de operaţie, aşa că tu şi mama lui aveţi doar o oră la dispoziţie.
Mama stătea în genunchi în faţa mea, legându-mi şireturile, ca atunci când eram mică. Purta halatul de baie de mătase roşie cu flori. Era rărit pe la coate şi mânecile începuseră să se deşire.
Purtase acel halat în fiecare zi, de când aveam eu şapte ani — i-l făcuse tata cadou de Crăciun.
— Da…
Înţelegeam. Fiecare secundă conta ca o picătură de apă pe timp de secetă.
— Sigur nu vrei să te duc eu la spital? mă întrebă.
Pentru câteva secunde m-am uitat la floarea roz de pe umărul
ei, pierdută în modelul ăla atât de cunoscut.
— Da, i-am spus. Sunt sigură.
M-am întins pe hârtia creponată, care s-a rupt când am dat să mă aşez mai bine. Masa asta era diferită faţă de celelalte pe care mai stătusem, când venisem la spital pentru analize sau controale ginecologice. Era mai moale, mai confortabilă. Special concepută pentru ce avea să se întâmple.
Pe hol, trecusem pe lângă trei asistente în halate turcoaz, cu nişte mape în mână. Trecusem pe lângă familii îngrijorate, oameni cu mâinile încleştate, cu pulovere groase trase peste pumnii lor strânşi. La cel mai mic semn de durere, avem tendinţa de a ne proteja, ne ghemuim, ne apărăm părţile vulnerabile.
Eu nu eram ca ei. Nu mi-era nici teamă, nu eram nici îngrijorată; nu simţeam absolut nimic. Plutisem până aici, ca o fantomă din filme.
Doctoriţa Linda Albertson intră cu un termometru şi cu un tensiometru în mână, să îmi verifice starea de sănătate. Îmi zâmbi, liniştitor. Mă întrebam dacă nu cumva exersa în fiecare dimineaţă, în oglindă, zâmbetul blând şi privirea încurajatoare, ca să nu îi mâhnească mai tare pe pacienţii ei. Cât de important era acest lucru…
— Ai 11 cu 5, spuse după ce îmi luă tensiunea.
Totdeauna spuneau asta, de parcă se aşteptau să ştii ce înseamnă numerele astea. Apoi, ca şi cum mi-ar fi citit gândurile, adăugă:
— Cam mică, dar nu e grav. Ai mâncat ceva azi?
M-am frecat la ochi cu mâna liberă.
— Nu ştiu, nu… e prea de dimineaţă.
— Adevărat.
Avea manichiura făcută cu o ojă albastru-deschis. Părea aşa de sobră, în halatul alb şi scrobit, cu părul strâns la spate în coc, dar nu mă puteam abţine să mă uit la unghiile ei. Îmi atrăgeau atenţia de fiecare dată când se mişca.
— Sunt sigură că o să fii bine. Nu e o procedură foarte solicitantă.
Probabil m-am uitat urât la ea, pentru că adăugă repede:
— Din punct de vedere fizic, vreau să spun.
— El unde e? am întrebat.
— În camera de alături, răspunse doctoriţa Albertson. E gata.
M-am uitat la perete, de parcă doar prin puterea minţii aş fi putut să-mi dezvolt vederea cu raze X. Încercam să-mi închipui cum arăta Matt, întins pe patul de spital, învelit cu o pătură verde.
Oare era desfigurat? Sau rănile lui erau şi mai grave, în interior, dând tuturor speranţe false?
Ca într-un dans în care tot ce vedeam erau unghiile ei albastre, doctoriţa începu să apese pe tot felul de butoane şi mă conectă la aparat. Îmi fixă electrozii pe cap ca pe o coroană şi îmi puse o perfuzie. Era ca doamna mea de onoare, gătindu-mă de bal.
— Cam ce ştii despre tehnologia asta? mă întrebă ea. Uneori, trebuie să le explicăm în detaliu pacienţilor mai în vârstă, dar cei tineri par să ştie deja tot.

— Ştiu că o să pot retrăi amintiri pe care le-am împărtăşit cu Matt, să revizitez locuri în care am fost împreună, dar nimic mai mult.
Am atins uşor dalele reci ale podelei cu degetele de la picioare.
— Şi că totul o să fie mult mai rapid decât în viaţa reală.
— Adevărat. Creierul tău o să genereze o jumătate din imagine, iar al lui, cealaltă jumătate. Programul o să umple golurile, în funcţie de feedbackul electric pe care îl dau minţile voastre, cu ceea ce o să se potrivească cel mai bine. S-ar putea să fii nevoită să îi explici lui Matthew ce se întâmplă, pentru că intri înaintea mamei lui şi primele minute pot fi derutante. Crezi că poţi să faci asta?
— Da. Adică, nu prea am de ales, nu?
— Nu, nu prea, zise ea, cu buzele strânse. Întinde-te pe spate, te rog.
M-am întins, tremurând, îmbrăcată în halatul de spital şi am auzit hârtia creponată foşnind sub mine. Am închis ochii. Avea să dureze doar o jumătate de oră. O jumătate de oră oferită celui care fusese prietenul meu cel mai bun.
— Numără invers, de la 10, spuse.
Am început să număr, ca paşii unui vals. Nu ştiu exact de ce, dar am numărat în germană.

Volum disponibil din 16 octombrie în librăriile din toată țara.

FILM ÎN PRODUCȚIE LA FOX 2000.

Șiiiiii… un fragment din Cinder de Marissa Meyer, prima carte din seria Cronicile Lunare!

ZDRANG! Cinder tresări și se izbi cu capul de tăblia mesei. Se îndepărtă de biroul de lucru și privirea ei iritată poposi prima oară pe un android dezactivat, care stătea întins pe masa ei de lucru, și apoi pe bărbatul care aștepta în spatele lui — un tânăr cu o claie de păr negru până la nivelul umerilor, o pereche de ochi căprui-arămii speriați și niște buze pe care fiecare fată din țară le admirase de mii de ori.

Încruntarea ei dispăru pe loc. Privirea surprinsă a tânărului fu de scurtă durată, transformându-se în vină.

— Te rog să mă ierți, se scuză el, nu știam că e cineva aici. 
Cinder era atât de uluită, încât de-abia îl auzi. Cu pulsul din ce în ce mai accelerat, afișajul ei retinal scană trăsăturile lui, atât de familiare după numeroșii ani în care îl văzuse pe monitoarele din oraș. Părea mai înalt în realitate, iar hanoracul gri cu glugă nu semăna câtuși de puțin cu hainele elegante în care își făcea de obicei apariția, și totuși, scanerul lui Cinder avu nevoie de doar 2,6 secunde pentru a măsura punctele chipului său și pentru a transmite imaginea spre baza de date a rețelei. Încă o secundă și afișajul îi spuse ceea ce deja știa; detaliile apărură la baza câmpului ei vizual, derulându-se într-un flux de text verde.

PRINȚUL KAITO, PRINȚUL MOȘTENITOR AL COMUNITĂȚII ORIENTALE ID #0082719057 DATA NAȘTERII: 7 APRILIE 108 T.E. URM. 88.987 DE APARIȚII ÎN PRESĂ, CRONOLOGIE INVERSĂ PUBLICAT PE 14 AUGUST 126 T.E.: PRINȚUL MOȘTENITOR KAI VA ORGANIZA PE 15 AUGUST O CONFERINȚĂ DE PRESĂ PENTRU A NE OFERI INFORMAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU MUNCA DE CERCETARE CE SE DESFĂȘOARĂ ÎN PREZENT ÎN PRIVINȚA LETUMOZEI ȘI POSIBILELE METODE DE GĂSIRE A UNUI ANTIDOT…

Cinder sări de pe scaunul ei și aproape că se duse grămadă la pământ când uită de piciorul lipsă. Se prinse cu ambele mâini de masă pentru a-și recăpăta echilibrul și făcu o reverență stângace. Afișajul retinal se stinse imediat. 
— Alteță, se bâlbâi ea, cu capul plecat, bucuroasă că el nu-i putea vedea glezna goală pe după fața de masă.
Prințul se schimonosi și aruncă o privire peste umăr înainte să se aplece spre ea:
— Poate că, ăăă, putem să… — își trecu degetele peste buze — în ceea ce privește Alteța și toate alea? 
Cu ochii cât cepele, Cinder încuviință cu o mișcare tremurată a capului. 
— Da. Firește. Cum… pot să… Sunteți… 
Înghiți, și cuvintele i se lipiră de limbă de parcă ar fi fost făcute din pastă de fasole. 
— Îl caut pe Linh Cinder, spuse prințul. Știi unde l-aș putea găsi? 
Cinder îndrăzni să ridice o mână de pe masă, folosind-o pentru a trage marginea mănușii mai sus. Privind țintă spre pieptul prințului, răspunse bâlbâit: 
— E-Eu sunt Linh Cinder. 
Privi cum prințul își lăsă mâna pe capul protuberant al androidului. 
— Tu ești Linh Cinder? 
— Da, Alteța Voa… Cinder își mușcă buza. 
— Mecanicul? insistă el. Fata încuviință. 
— Cu ce vă pot fi de folos? În loc să răspundă, prințul se aplecă, întinzându-și gâtul în așa fel încât ea nu avu de-ales decât să-l privească în ochi, și îi oferi un zâmbet încântător. Cinder simți cum îi sare inima din piept. 
Prințul se îndreptă, obligând-o să-și ridice privirea. 
— Nu prea ești ceea ce mă așteptam.

[…]

— Ce mai contează? Hai, ajută-mă să-mi pun ăsta înainte să-și mai facă apariția vreun cap încoronat.

Cinder, de Marissa Meyer, traducere din limba engleză și note de Shauki Al-Gareeb, Editura Epica, colecția EpicWave, București, 2017.

DIN 7 NOIEMBRIE ÎN LIBRĂRIILE DIN TOATĂ ȚARA!

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Recomandare · Top 16 cele mai bune cărți pe care le-am citit

Oscar Wilde mi-a sedus mintea cu un citat: Cărţile pe care lumea le numeşte imorale sunt cărţile care arată lumii propria ei mizerie. Am descoperit târziu puterea cărților, însă am recuperat pe parcurs. Mi-am petrecut primii doi ani de liceu cu nasul între coperte, ascunzând clasicii sub bancă, la adăpost de comentarii răutăcioase și priviri nedumerite. M-am îndrăgostit de Paul Atreides, am suferi...[Read More]

TOP 10 cele mai citite cărți Litera în 2019

Povestea mea, Michelle Obama, bestseller absolut și în 2019 Autobiografia fostei Prime-Doamne a Statelor Unite ale Americii, una dintre cele mai citite cărți de memorii din istorie, s-a dovedit de mare interes și pentru cititorii români. Michelle Obama ne oferă o poveste vie din culisele vieții ei, relatând secvențe neștiute despre lansarea istorică a familiei ei pe scena internațională, precum și...[Read More]

Fabrica de păpuși · Elizabeth Macneal

Poate un tablou să fie o scrisoare de dragoste? Să prindă viață și să încurajeze o obsesie? Să manipuleze și să seducă, poate chiar să sfideze realitatea, creând o halucinație irezistibilă? Elizabeth Macneal ne răspunde la întrebări printr-o călătorie în Londra anului 1850, când îi cunoaștem pe membrii Frăției Prerafaelite, participăm la vernisaje și ne închidem în atelierul de pictură al boemului...[Read More]

Băiatul care vorbea cu corbii (Neîmblânziții #1) · Jacob Grey

„- Ar fi trebuit să-ți spun că aterizarea e greu de stăpânit.” În timp ce oscilam între două romane YA, o serie fantasy de 12 volume și Potopul de Sienkiewicz, Thomas, motanul meu cel slăbănog, veșnic nemulțumit de viața „dificilă” pe care o are alături de mine, s-a suit pe birou și mi-a dărâmat câteva cărți, ca să îmi atragă atenția. Nici nu a clipit când m-am luat de manierele sale. M-a privit î...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader