Mărețul Thor, Zeul Tunetului, revine pe marile ecrane în cel mai nou film Marvel

„Thor: Ragnarok” – noua producție a Studiourilor Marvel – îl are ca protagonist pe Zeul Tunetelor și reprezintă un spectacol cinematografic plin de acțiune, umor și efecte speciale.

În această poveste, Thor (Chris Hemsworth) este ținut prizonier de cealaltă parte a universului, fără năprasnicul său ciocan. Loki (Tom Hiddleston), vicleanul său frate, a pus stăpânire pe Asgard. Dar atotputernica Hela (Cate Blanchett), stăpâna morţii, vrea tronul pentru ea însăşi. Thor trebuie să se întoarcă acasă pentru a opri Ragnarok: distrugerea planetei sale şi a întregii civilizaţii asgardiene. Mai întâi, însă, Thor trebuie să supravieţuiască unei lupte de gladiatori, versiunea extraterestră, în care îl are ca adversar pe nimeni altul decât incredibilul Hulk (Mark Ruffalo).

Filmul „Thor: Ragnarok” este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil în avanpremieră începând din 26 octombrie 2017, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos. Pentru cei curioși și nerăbdători să vadă primii prin ce peripeții și pericole va trece personajul lor preferat, pe 23 octombrie se vor pune în vânzare biletele în toate cinematografele partenere.

 

Începe o nouă aventură

În 1962, duetul legendar format din Stan Lee și Jack Kirby l-a introdus în Universul Marvel pe „Magnificul Thor”, pășind într-o nouă eră cu un nou concept: acela al unui zeu scandinav, care a debutat în antologia sci-fi „Journey Into Mystery”. Deși numele din filme sunt nordice, povestea lui Thor este una familiară, pornind de la conflicte pe care oamenii le au de la începutul timpurilor, iar a treia parte a francizei continuă seria de aventuri impresionante ale îndrăgitului personaj.

Kevin Feige, producătorul filmului, spune că: „Am vrut să facem ceva foarte diferit de celelalte filme, să aducem noi personaje, noi antagoniști și locații diferite. Ne place să îi surprindem pe oameni și să schimbăm tonul și direcția în care se îndreaptă o franciză.” Tot el subliniază faptul că „multă lume cunoaște mitologia greacă sau romană, însă nu foarte mulți oameni cunosc istoria scandinavă. Am numit filmul «Ragnarok» pentru că acest cuvânt înseamnă «sfârșitul lumii» în mitologia scandinavă. Marvel are un mare succes tocmai pentru că personajele și filmele noastre au o fundație atent construită, iar Ragnarok demostrează exact acest lucru”.

 

Talent și mult umor

Taika Waititi, regizorul filmului, a venit cu o nouă abordare. El a propus o versiune „heavy metal” a lui Thor, având o viziune neașteptată și amuzantă despre cum ar putea fi această franciză, viziune care rezonează foarte bine cu benzile desenate.

Waititi nu a fost inspirat doar pentru că era fanul acestui personaj, ci și pentru că a văzut filmul ca pe o provocare de a-i aduce publicului ceva nou și diferit. El mărturisește: „Eu vin dintr-un mediu mai modest și sunt cunoscut în mare parte pentru filmele independente, cu un buget redus. Mi-am lăsat amprenta în acea lume și am vrut să evoluez, să merg mai departe.” Așa cum orizontul regizorului se lărgește, același lucru se întâmplă și cu Universul Marvel. Waititi nu a vrut să-și pună amprenta doar prin umorul adus poveștii, ci și printr-un echilibru între amuzament și sensibilitate, un mix prin care oamenii să rezoneze cu povestea la un nivel mai profund.

„Thor: Ragnarok” este a treia parte a poveștii super-eroului scandinav. Filmul este regizat de Taika Waititi, după un scenariu scris de Eric Pearson, Craig Kyle și Christopher L. Yost. Kevin Geige este producătorul acestui film, alături de ei, ca producători executivi fiind Louis D’Esposito, Victoria Alonso, Brad Winterbaum, Thomas M. Hammel și Stan Lee.

Trailere:

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=Xb1KI6KhdWA” /]

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=GNzm-TM6mI4″ /]

***

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Weinstein, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

[Editura Nemira] Descoperă 11 cupluri regale care au scris istoria împreună

Editura Nemira publică Istoria cuplurilor regale. Puterea la patru mâini, de Jean-François Solon, povestea a 11 cupluri regale care au scris istoria împreună, din Antichitate și până în epoca modernă. Este arta guvernării un privilegiu exclusiv masculin? Ce ar fi un suveran fără consoarta lui? Cum ar fi arătat istoria, dacă femeile nu ar fi stăpânit din umbră sau la vedere? Jean-François Solon cau...[Read More]

Ruby este de nerecunoscut în comedia ,,Ghinionistul”

Blondă şi cu o costumaţie diferită de cele cu care ne-a obişnuit, Ruby este de nerecunoscut în rol de proprietăreasă şi complet necruţătoare faţă de chiriaşii săi din comedia ,,Ghinionistul”, unde din 8 decembrie, odată cu premiera filmului pe marile ecrane, talentata artistă răspunde la numele de Zizi şi are cele mai amuzante replici. În noul film regizat de Iura Luncaşu, Ruby îl are drept soţ pe...[Read More]

Adrien Brody și Alexandra Dinu au sosit în România pentru lansarea filmului „Bullet Head. Capcană mortală”

Renumitul actor american Adrien Brody a sosit în premieră în România pentru a participa la evenimentul de lansare al noului său film, „Bullet Head. Capcană mortală”, distribuit în România de Ro Image 2000. Laureatul Oscar a fost prezent marți seară la Cinema City Cotroceni, alături de Alexandra Dinu, protagonista rolului feminin, pentru a asista la prima proiecție a filmului ce va rula în cinemato...[Read More]

Din 5 septembrie, DIVA va difuza în premieră sezonul 2 al serialului „Asistenți medicali”

Unul dintre cele mai noi seriale medicale revine la DIVA în septembrie cu un sezon în premieră în România. Sezonul doi al serialului Asistenți medicali urmează să fie difuzat din 5 septembrie, duminica, de la 20:00. În noile episoade, cei cinci asistenți medicali începători revin la datorie în prima linie împotriva pandemiei: Grace Knight (Tiera Skovbye), Ashley Collins (Natasha Calis), Keon Colby...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader