A Thousand Splendid Suns · Khaled Hosseini

Cărți Recenzii
Comandă
10

Perfect

A Thousand Splendid Suns · Khaled Hosseini
A Thousand Splendid Suns · Khaled Hosseini

Mariam is only fifteen when she is sent to Kabul to marry Rasheed. Nearly two decades later, a friendship grows between Mariam and a local teenager, Laila, as strong as the ties between mother and daughter. When the Taliban take over, life becomes a desperate struggle against starvation, brutality and fear. Yet love can move a person to act in unexpected ways, and lead them to overcome the most daunting obstacles with a startling heroism.

Goodreads: 4.34

„One could not count the moons that shimmered on her roofs,
Or the thousand splendid suns that hide behind her walls.”

A trecut aproape o săptămână de când am terminat acest roman. A trecut aproape o săptămână în care nu m-am putut gândi la altceva în afară de cum m-a făcut să mă simt acest roman. A trecut aproape o săptămână și nu m-am putut convinge să scriu recenzia pentru acest roman. Nu, pur și simplu nu puteam să îmi fac ordine în gânduri și idei, în trăiri și senzații, în tot ce mi-a fost provocat de câteva (sute de) pagini, tot ce am simțit de-a lungul a câteva ore. Am plâns, am râs, am contemplat o vreme îndelungată, am încercat să înțeleg ce trecea prin mintea și sufletul personajelor principale.

Cele mai cunoscute romane ale lui Khaled Hosseini sunt, după cum probabil știți, The Kite Runner și A Thousand Splendid Suns, ambele petrecându-se în orașul (localitatea sună mai bine, totuși) în care s-a născut, Kabul, capitala Afganistanului. De ce este atât de important? Pentru că știe. Știe cum este viața în Kabul, știe cum sunt tratate femeile în Kabul, știe ordinea cronologică a evenimentelor din Kabul. Pe tot parcursul cărții, mi l-am imaginat pe Hosseini nu ca pe simplul autor, nici ca pe un narator, ci asemenea unui personaj care ia parte la acțiune, care ajută protagoniștii, care scrie în jurnalul său tot ce se întâmplă pe o perioadă lungă de timp. Asta a ajutat foarte mult. Asemenea lui Hosseini, Kabul a devenit o ființă vie, un martor mut al celor petrecute în ritmul exagerat de alert.

   “There is only one, only one skill a woman like you and me needs in life, and they don’t teach it in school. Look at me.”

“You should not speak like this to her, my child,” Mullah Faizullah said.

“Look at me.”

Mariam did.

“Only one skill. And it’s this: tahamul. Endure.”

“Endure what, Nana?”

“Oh, don’t you fret about that,” Nana said. “There won’t be any shortage of things.”

Mariam este o harami, o bastardă, un copil nelegitim. Tatăl ei, Jalil, este un mare om de afaceri, deține un cinematograf în Herat și deține trei soții și nouă copii. Mariam și mama ei, Nana, locuiesc într-o cameră mică, într-o localitate diferită. Foamea, bătăile și frica nu le sunt necunoscute, însă au învățat să îndure, tahamul, să întoarcă de fiecare dată celălalt obraz. Jalil le vizitează adesea, aducându-i dulciuri de toate felurile lui Mariam, dar nu îndrăznește să o aducă la propria-i vilă, să îi permită să-i întâlnească restul familiei. Nu, o harami nu poate face asta, nu ar fi adecvat, nu pentru un om de afaceri de o importanță atât de mare.

Însă Mariam speră. Speră că, într-o zi, va putea merge la cinematograful familiei, speră că își va cunoaște surorile și frații, speră că va putea merge de mână cu tatăl ei pe stradă. În ziua în care împlinește cincisprezece ani, îl roagă pe Jalil să o ducă să vadă Pinocchio, unul dintre cele mai nou apărute filme. Evident, acesta refuză, așa că Mariam își ia soarta în mâini și pleacă de una singură spre casa din visele ei, spre locul unde duc toate drumurile și din care pornesc toate străzile, nu înainte ca Nana să îi spună că va muri dacă o părăsește.

O noapte întreagă așteaptă la poartă, dar nimeni nu pare că o va lăsa să intre. Atunci, șoferul lui Jalil o conduce înapoi acasă, și, chiar înainte să ajungă, o trage la marginea șoselei și îi acoperă ochii. Dar era prea târziu. Mariam a văzut. A văzut-o pe mama sa cum se mișca, în sfoară, în adierea vântului. Lumea s-a prăbușit.

„Laila watches Mariam glue strands of yarn onto her doll’s head. In a few years, this little girl will be a woman who will make small demands on life, who will never burden others, who will never let on that she too has had sorrows, disappointments, dreams that have been ridiculed. A woman who will be like a rock in a riverbed, endurind without complaint, her grace not sullied but shapedby the turbulence behind this young girl’s eyes, something deep in her core, that neither Rasheed nor the Taliban will be able to break. Something as hard and unyelding as a block of limestone. Something that, in the end, will be her undoing and Laila’s salvation.”

După mai multe evenimente neplăcute, Mariam ajunge să se căsătorească cu Rasheed, un cizmar modest din Kabul. Inițial, sentimentele mele pentru Rasheed nu erau prea accentuate, dar odată cu trecerea timpului (și a paginilor) am ajuns să-l urăsc mai mult decât pe orice alt personaj din literatură. E o bestie. Un monstru. Nu e nimic uman la el. Niiimic. Am vrut să moară în chinuri, să nu mai aibă ocazia s-o rănească pe Mariam oricând dorește.

Într-un cu totul alt mediu, Laila se bucură de copilărie. Vine dintr-o familie modernă, o familie în care violența domestică nu este acceptată, o familie iubitoare și unită. De când se știe, își petrece fiecare zi cu Tariq, apoi vine acasă pentru o discuție tensionantă și multilaterală, însă deloc agresivă, cu Babi. Din primele pagini se poate observă cât de mult o îndrăgește, cât de mult speră că va deveni cineva în viață, o femeie care să revoluționeze totul, care să schimbe Kabulul, sau poate chiar Afganistanul.

“By the time we’re twenty, Hasina used to say, Giti and I, we’ll have pushed out four, five kids each. But you, Laila, you’ll make us two dummies proud. You’re going to be somebody. I know one day I’ll pick up a newspaper and find your picture on the front page.”

Cum nimic nu poate fi vreodată perfect, Mammy se află într-o stare aproape catatonică de când cei doi băieți ai săi au plecat la război. Când află că amândoi au murit, totuși, greutatea pare că trece. Acum, ea doar speră că toți ceilalți copii ai tuturor celorlalte mame din Afganistan își vor face țara mândră, vor izbuti să realizeze ceea ce nu au putut frații Lailei. Deoarece nimic nu îi mai ține în Kabul, Babi vine cu un plan mai degrabă ingenios. Fiindcă au reușit să facă destule economii, urmează să se mute cu toții în America, țara tuturor posibilităților. Un restaurant cu specific afgan, poate chiar un lanț de magazine, cine știe? Opțiunile sunt infinite.

“She had this laugh. I swear it’s why I married her, Laila, for that laugh. It bulldozed you. You stood no chance against it.

A wave of affection overcame Laila. From then on, she would always remember Babi this way: reminiscing about Mammy, with his elbows on the rock, hands cupping his chin, his hair ruffled by the wind, eyes crinkled against the sun.”

Bănuiesc că știți deja că aceste vise erau irealizabile de când au fost menționate. Pe drum spre gară, o bombă (rachetă? Nu știu) a căzut convenabil pentru firul narativ chiar lângă ei, omorându-i pe Mammy și pe Babi. În spital, un om vine la Laila și o anunță că Tariq, de curând plecat la luptă, a murit de asemenea. Cred că deja intuiți că Rasheed și nevasta sa (de mulți ani), Mariam, o iau acasă pe fetiță și o îngrijesc. Cum poftele lui Rasheed nu pot fi ținute în frâu, și cum Laila provine dintr-o familie cel mult spus nonconformistă, o fată de-a dreptul exotică, acesta hotărăște că o va lua și pe ea de soție.

Relația dintre Laila și Mariam este distantă în adevăratul sens al cuvântului, aproape inexistentă. Mariam nu poate să suporte că este, acum, pe locul doi, că atenția soțului său este abătută asupra altei jucării sexuale, asupra altei mașini de făcut mâncare și întins rufe. Cu toate acestea, cu trecerea timpului, cele două femei devin partenere de îndurat, de tahamul, partenere de muncă, partenere de conversație. Sunt surori, sunt mamă și fiică, sunt soții, sunt două femei puternice și independente. Sunt victimele abuzului.

„Laila crawled to her and again put her head on Mariam’s lap. She remembered all the afternoons they’d spent together, braiding each other’s hair, Mariam listening patiently to her random thoughts and ordinary stories with an air of gratitude, with the expression of a person to whom a unique and coveted privilege had been extended.” 

   “Mariam would always admire Laila for how much time passed before she screamed.”   

În această situație, ce poate fi mai rău decât ca statul să aprobe, și chiar să te încurajeze indirect, să îți lovești nevasta pentru a o „educa”. Talibanii ajung să controleze Afganistanul (s-ar putea să mă înșel și să nu fie complet politically correct) și să impună reguli care mai de care mai stricte, nedrepte și chiar tiranice. Femeile nu au voie să meargă la școală. Femeile nu au voie să se uite în ochii bărbaților. Femeile nu pot merge singure pe stradă. Dacă nu se conformează, sunt bătute cu brutalitate. Să vă mai spun ce se întâmplă dacă își înșală soțul?

“Our watan is now known as the Islamic Emirate of Afghanistan. These are the laws that we will enforce and you will obey:

All citizens must pray five times a day. If it is prayer time and you are caught doing something other, you will be beaten.

(…)

Attention women:

You will not, under any circumstance, show your face. You will cover with burqa when outside. If you do not, you will be severely beaten.

Cosmetics are forbidden.

Jewelry is forbidden.

You will not wear charming clothes.

You will not speak unless spoken to.

You will not make eye contact with men.

You will not laugh in public.

(…)

Listen. Listen well. Obey. Allah-u-akbar.”

“I don’t recognize Kabul.”

“Neither do I,” Laila said. “And I never left.”

A Thousand Splendid Suns este o poveste despre speranță, despre iubire, despre toleranță și solidaritate. Este o poveste despre viața tuturor femeilor din Afghanistan, bătute și umilite de monștri sprijiniți de lege. Este o poveste despre două surori, două soții, două obiecte, despre viață și despre moarte. O poveste care vorbește despre tot ce obișnuim să dăm uitării, despre tot ce alegem să nu menționăm în discuțiile noastre. A Thousand Splendid Suns este cea mai bine realizată carte pe care am citit-o până acum. Cartea cu cele mai reale personaje. Cartea cu cea mai credibilă acțiune. Cartea scrisă de autorul căruia nu am nimic să-i reproșez. Trebuie să o citiți cândva, pentru că vă va schimba perspectiva asupra lumii. V-o recomand vouă, tuturor, acum și întotdeauna.
10

Perfect

Maestru al procrastinării, șterge și rescrie fiecare propoziție de 5 ori până să apuce să trimită. Citește fie treizeci de cărți pe lună, fie două în jumătate de an. Artistul preferat se schimbă în fiecare zi. Crede cu tărie că lumea poate fi schimbată, iar întrebarea care îl definește este ”De ce nu?”. A descoperit că îi place să vorbească despre el însuși la persoana a treia și e mereu aici dacă aveți nevoie de recomandări de orice fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader