Casa păpușilor (Helen Grace #3) · M. J. Arlidge

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
7.5

Bun

9.9

User Avg

Casa păpușilor (Helen Grace #3) · M. J. Arlidge
Casa păpușilor (Helen Grace #3) · M. J. Arlidge

Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!

Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie? Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent...

De același autor, la Editura Trei, au apă­rut Ghici cine moare primul și Ghici ce-i în cutie, primele două volume din seria Helen Grace.

Goodreads: 4.10

„Sosise timpul să pună capăt acestui joc de-a v-ați ascunselea.”

„Munca” de criminalist, legist sau profiler este o formulă matematică (aparent) nesfârșită, imposibil de explicat, cu un număr înfricoșător de variabile, care dispar și reapar în cele mai nepotrivite momente, împiedicându-te să ajungi la rezolvarea mult râvnită. După 24 de sezoane din Bones și Criminal Minds, amintindu-mi din când în când și de seriile CSI, „mulțumită” cărora am început să analizez involuntar toate persoanele cu care interacționez, mi-am deformat puțin percepția asupra realității, convinsă că orice crimă poate să fie rezolvată cu ajutorul tehnologiei.

În timp ce serialele te ademenesc cu promisiuni înșelătoare și îți „hrănesc” dependența săptămânală de adrenalină cu puzzle-uri complicate sau cu o crimă în care ai doar 2 suspecți (unul moare în primele 10 minute, așa că oare cine este criminalul?), cărțile nu se distanțează atât de mult de prezent și de realitate, alternând progresul științific cu ambiția și perseverența forțelor de ordine, a căror contribuție pare să fie uitată sau ignorată în anumite seriale.

Revenind la cărți, mă bucur să constat că autorii nu au renunțat la tehnicile „clasice” de anchetare, concentrându-se aproape în exclusivitate pe intuiția și evoluția personajelor, care nu se sfiesc să îndeplinească muncă manuală pentru a căpăta răspunsuri (vizitele la arhivă mi se par cele mai amuzante).

M. J. Arlidge a reușit să ne ofere o protagonistă memorabilă. Inspectoarea Helen Grace este unică: vulcanică, inteligentă și ambițioasă. Nu cred că o să mă obișnuiesc vreodată cu efectul pe care îl are asupra celorlalți, cu reacțiile pe care le declanșează atunci când pășește într-o cameră sau studiază locul crimei. Posedă un magnetism periculos, care atrage o gamă largă de priviri, de la cele pline de admirație și de respect, până la cele de invidie sau de natură sexuală, care nici nu încearcă să fie ascunse.

„Era lipsit de sens, dar nimeni nu voia să se îndepărteze de groapă înainte de a o elibera pe tânără din mormântul ei. Felul în care echipa îi scotea din nisip umerii și brațele părea cumva tandru. Era limpede că o făceau pentru a nu distruge probele și locul, dar era pe undeva și înduioșător, un act de bunătate la capătul unei vieți scurte, curmate cu brutalitate.”

La prima vedere, ai putea crede că Helen este o persoană fericită, care are tot ceea ce își poate dori. Realitatea se întrezărește rar, în momentele în care fisurile iluziei se înmulțesc, iar ea nu mai poate să le acopere pe toate la timp, oferindu-ți o oportunitate unică: aceea de a arunca o privire în sufletul ei. Familia este un subiect delicat, o cicatrice care nu se vindecă. La serviciu este întotdeauna urmărită, aflată sub lupă, de parcă este o amenințare, o problemă care trebuie îndepărtată, nu rezolvată. Iar echipa, care ar trebui să îi fie alături, o a doua familie, este în continuă schimbare, un element pe care nu l-am mai întâlnit în alte serii polițiste. În general, echipele sunt constante, asta dacă nu ești Karin Slaughter, iar plăcerea ta cea mai mare este să frângi inimile fanilor.

Uneori, am senzația că autorul este supărat pe Helen, că o pedepsește în fiecare roman. E atât de rău că îmi doresc să aibă o echipă stabilă, în care să aibă încredere, pe care se poate baza? Este dificil (și neplăcut) să lucrezi aproape în permanență cu străini, cu acei membri noi, care au scopuri ascunse și loialități diferite, fiecare urmându-și propriul interes.

Singura rază de soare din viața Helenei pare să fie Charlie, care tânjește să se reîntoarcă la muncă și să fie din nou pe teren. Zilele se scurg lent pentru o viitoare mamă, obișnuită cu o viață activă, nopți nedormite și mese nesănătoase, luate în miez de noapte. Lui Charlie îi lipsește fiorul adrenalinei, dar sarcina nu o împiedică să fie alături de Helen și să o ajute într-o problemă personală, care pare mai mult un teasing (sper) pentru următorul volum.

Amintind de romanul Alex de Pierre Lemaitre, acțiunea din Casa păpușilor pare să se desfășoare în jurul lui Ruby, o tânără „rebelă”, care a fost răpită din propria ei casă și închisă într-o pivniță, unde răpitorul ei o poate supraveghea și îngriji, sperând să obțină puțină afecțiune din partea ei. Ruby ar putea să fie oricine. O fată cu probleme minore, care s-a îndepărtat de părinții ei și care nu știe ce vrea de la viață. Un scenariu cunoscut, nu? O victimă ușoară.

„Făcu un pas spre ea. Instinctul o îndemnă pe Ruby să se dea înapoi, dar se sili să rămână pe loc. El mai făcu un pas spre ea, își înfășură brațele în jurul ei și o trase mai aproape, să o îmbrățișeze. Ruby nu se împotrivi, deși în sinea ei urla. Îi simți buzele căutându-și calea către urechea ei.

– Cine are răbdare, va avea parte numai de lucruri bune, îi șopti el la ureche.”

Jocul lui Arlidge este ingenios: un capitol se concentrează asupra anchetei și a personajelor cu care interacționează Helen, trădările și secretele fiind un ingredient de bază pentru acest volum, următorul capitol fiindu-i dedicat lui Ruby, care trăiește în teamă și în mizerie, înspăimântată de bărbatul care încearcă să îi îmbunătățească „condițiile de cazare” și dorește să o răsfețe, de parcă o cunoaște sau îi amintește de cineva.

Lupta lui Ruby este spectaculoasă. Schimbările ei de dispoziție te înfioară, te tulbură și te înspăimântă, până în punctul în care îți pierzi speranța și te aștepți la ce este mai rău. Timpul și-a pierdut semnificația. Închisă între patru pereți, fără posibilitatea de a cere ajutor sau de a fugi din „închisoare”, Ruby se folosește de toate trucurile pe care le cunoaște pentru a obține o urmă de milă sau de înțelegere din partea răpitorului ei. Îi e greu să își mascheze teama, să îl privească în ochi sau să îl lase să o atingă, când tot ce își dorește este să își închidă ochii și să se trezească înapoi acasă, în patul ei. Din păcate, coșmarul abia a început.

„Când se întâmplase, era întinsă pe pat. Pașii care se apropiau nu o alarmaseră, așa cum o făcuseră înainte. Era lihnită de foame și își dorea companie – chiar și compania lui – după o noapte rece și lungă. Ferestruica se deschisese, apoi se închisese și Ruby se așteptase să audă cheia răsucindu-se în broască – o rutină ciudată începea deja să prindă rădăcină.

În schimb, în mod cu totul neprevăzut, fusese orbită.”

Helen Grace are „experiență” cu criminalii în serie, dar superiorii ei par să aibă o plăcere perversă în a-i pune obstacole în cale, ca și cum nu ar vrea să o găsească pe Ruby sau să încheie cazul cât mai repede. Intuiția Helenei se transformă în dezavantaj, iar lipsa dovezilor o împiedică să obțină timp, cea mai prețioasă resursă pe care o are Ruby în acest moment. O singură greșeală din partea ei și totul e pierdut.

M. J. Arlidge does it again. Casa păpușilor este lectura ideală de vacanță sau de weekend, un thriller alert și intrigant, cu un criminal în serie ingenios și precaut, cu o gândire atât de inocentă, la suprafață, de parcă scopul lui este să îți câștige simpatia sau să îți împărtășească motivele pentru care a ajuns să își păteze mâinile de sânge. Finalul nu este ceea ce mi-am dorit, dar nu voi refuza vreodată o întâlnire cu Helen Grace. Dacă tu ai făcut deja asta… big mistake.

Mulțumesc editurii pentru roman!

7.5

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader