Lisbeth Salander, grav rănită, rămâne prizonieră câteva săptămâni bune în spital, neputând nici să se miște, nici să acționeze cumva. Este încolțită din toate părțile, acuzații grave apasă asupra ei. Mai este o problemă: tatăl ei, fostul spion Zalachenko, pe care ea are toate motivele să-l urască de moarte și pe care l-a rănit cu o lovitură de secure în cap, se află la același spital, în camera vecină. Misterioasa Secție ilegală care s-a constituit cu ani în urmă în sânul serviciilor secrete își continuă activitățile subterane. Ca să poată rămâne în umbră, oamenii Secției au tot interesul să-i elimine pe cei care le-au ghicit existența. De partea binelui se află Mikael Blomkvist care încearcă să aducă la lumină o conspirație și un secret de stat care, odată revelate, ar dovedi nevinovăția lui Lisbeth Salander. Mai poate însă Mikael conta pe prietena lui, Erika Berger, acum când aceasta devine redactor-șef al unei publicații concurente?
Goodreads: 4.2
„- Singura explicație plauzibilă pe care o pot da este că Secția, de-a lungul anilor, a devenit o sectă, în adevăratul sens al cuvântului. Au ajuns ca și cei de la Knutsby sau ca pastorul Jim Jones, sau alții asemănători. Își scriu propriile legi, în care concepte precum ce este bine și ce este greșit încetează să fie relevante și ei acționează complet separat de societatea normală.
– Pare un fel de boală a minții?
– Nu e o descriere cu totul greșită.”
Nu m-am putut opri la finalul volumului 2. Refuzam să cred tot ce s-a întâmplat, totul părea un vis, un moment de glorie în cele mai grele momente ale lui Lisbeth Salander. A reușit să scape din mormântul ei pentru a se intoarce după cel care i-a distrus viața. O imagine de-a dreptul înspăimântătoare deopotrivă pentru cititori și pentru Niederman, fratele ei vitreg. A reușit să-și înfrângă șovăiala pentru a termina ceea ce a început. A reușit, de asemenea, să-l lovească pe Zalachenko cu toporul drept în față. Pe toate acestea le-a reușit, dar acțiunile ei au fost de prisos. Nu, Zala nu a murit, ci a ajuns internat la spitalul din Sahlgrenska, la două camere distanță de fiica sa. Niederman a fugit, brutalizând pe drum doi polițiși, un cămătar și pe nevasta lui. Acuzațiile rămân în picioare. Publicul și-a format deja o impresie despre Lisbeth, pe baza informațiilor „obținute” de presă. Din nefericire, omorul cu premeditare și maltratarea gravă se află acum pe numele ei. Dar nici nu i-ar putea păsa mai puțin.
Primul volum se axa pe publicația Millennium și pe Mikael Blomkvist, pe modul în care opera în situațiile de criză, pe mentalitatea și deciziile lui. Al doilea volum este în totalitate despre Lisbeth, despre complexitatea personalității sale, intrigile trecutului ei și relațiile cu cei din jurul ei. Aflăm că este profund introvertită și antisocială, însă briliantă când vine vorba de informație, prin intermediul memoriei sale fotografice. Însă care este elementul central al acestui volum, „Castelul din nori s-a sfărâmat”? Este el oare tot Sally? Millennium? Zala? Secția? Secția.
Există o grupare secretă în interiorul poliției secrete din Suedia. Secția. Un interminabil șir de spioni care urmăresc alți spioni. Toate datorate unui slav afemeiat și iresponsabil. Zala a fost ani de zile un ghimpe în coastele Säpo, compusul volatil care a izbucnit în flăcări (no pun intended) în ultimii ani. Toate acțiunile sale necugetate trebuiau șterse cu buretele de Poliția Secretă, pentru a nu se afla adevărata sa identitate. Totul a mers bine până când în ecuație a intervenit Lisbeth, distrugând totul în jurul ei.
„Pot să mă întorc la dosarele ei școlare și să mă ocup, una după alta, de situațiile în care Lisbeth a devenit violentă, spuse Annika Giannini. Au fost precedate de provocări. Eu recunosc așa de bine semnele persecuțiilor! Știți ce?
– Ce?
– O admir pe Lisbeth Salander. E mai dârză decât mine. Dacă eu aș fi fost pusă în cămașă de forță timp de un an, când aveam 13 ani, probabil că m-aș fi prăbușit total. Ea a întors loviturile cu singura armă pe care o avea. Și anume cu disprețul ei. Ea refuză să vă vorbească.”
E prima oară când Lisbeth este nevoită să se confrunte nu cu un individ încolțit, ci cu un grup vast de oameni, mai exact cu întreaga Suedie. Inițial, este ferită de orice discuții cu autoritățile datorită instituționalizării sale în Göteborg, comunicând numai cu doctorul Anders Jonasson și cu avocata sa, Annika Giannini, sora lui Mikael. Deși este numai un avocat al drepturilor femeilor, care apără cu dârzenie victimele abuzului, Annika este capabilă să obțină încrederea deplină a lui Lisbeth și să o ajute cu procesul stabilit în iulie. Deși observă săracele aptitudini de socializare ale fetei, ea nu renunță și e gata să exploreze starea sa lăuntrică, să o cunoască pentru a o putea apăra.
Mikael, în schimb, este gata să publice cartea lui Dag Svensson, în care acesta expune mafia comerțului cu sex, folosindu-se de nume mari din politică, poliție sau chiar Säpo. Când observă că apartamentul său din Bellmansgattan este supravegheat, se hotărăște să îi urmărească pe spionii lui. Nimic nu mai e sigur atunci când convorbirile sale telefonice sunt interceptate și e-mailurile citite de cine mai știe ce ticălos din Secție. Lisbeth are acum mai mult ca niciodată nevoie de ajutorul său, deși nu vrea să recunoască, iar el este dispus să amâne următorul număr din Millennium pentru o sincronizare perfectă cu procesul.
„Computerul porni.
Pe ecran apăru un smiley cu o bulă în care era scris:
[Ai văzut? Nu era greu! Propun să apeși pe „My documents”.]
Găsi imediat documentul [Salut Sally], chiar în capul listei.Îl deschise și citi:
[În primul rând- acest lucru rămâne între mine și tine. Avocata ta, prin urmare sora mea, Annika, nu are nici cea mai mică idee că tu ai acces la acest computer. Și așa trebuie să rămână.
Nu știu cât de mult înțelegi din ceea ce se întâmplă în afara camerei tale închise, dar în mod destul de ciudat (dat fiind caracterul tău) ai un număr de prostovani credincioși care lucrează pentru tine. Când totul se va termina, voi crea o fundație non-profit pe care am de gând s-o numesc Cavalerii Mesei Țicnite. Singura funcție a acestei fundații va fi o masă festivă anuală, la care să ne distrăm bârfindu-te. (Nu, tu nu ești invitată!)]”
Legătura dintre Mikael și Lisbeth este complexă și dificilă, dat fiind că ea nu a mai avut vreodată un amic devotat și că el nu a mai cunoscut niciodată o persoană atât de imprevizibilă ca Sally. Pe parcursul a celor ~850 de pagini, singura comunicare dintre cei doi este prin e-mailuri ilegal trimise. În cele din urmă, Lisbeth înțelege că bărbatul îi vrea numai și numai binele și că este dornic să o ajute oricând are nevoie, însa tăcerea de 2 ani, timp în care ea a călătorit pe tot mapamondul (în special Gibraltar), și-a pus amprenta. Cum Kalle nu poate avea o legătură stabilă, obișnuind să agațe femei care mai de care mai… voinice (*cough* Monica Figuerola *cough*) și să le aducă în căbănuța sa de vară, orice raport între el și Lisbeth este sortit eșecului.
Când am terminat cartea, am simțit un gol în stomac. Am stabilit că Stieg Larsson merită toate laudele primite și încă ceva mai mult de atât, deoarece m-a făcut să râvnesc la mai multe pagini, zeci, sute, mii de pagini din seria Millennium. Îl consider un adevărat geniu, un simplu jurnalist care a revoluționat literatura suedeză, un izvor nesfârșit de informație care nu ține nimic sub tăcere. Poate că Mikael îl reprezintă chiar pe el, cu visele și țelurile sale de a da totul pe față, de a demasca răul din societate și de a expune corupția, lucru pe care îl face chiar prin volumele Millennium. Oh, îmi doresc atât de tare ca David Lagercrantz să aibă măcar o zecime din talentul de scriitor al lui Larsson, pentru a încheia cum se cuvinte seria pe care o iubesc atât de mult. Sunt nerăbdător să aflu ce se întâmplă cu Mikael și Lisbeth în societatea actuală, cum sunt transpuse personalitățile lor de un simplu privitor, nu de „părintele” lor. Dar asta rămâne pe altă dată.
„Apoi, Mikael înțelese că Lisbeth Salander se deghizase de fapt. De obicei, ea se îmbrăca neglijent și evident fără gust. Mikael crezuse întotdeauna că se îmbrăca în felul acesta nu din motive de modă, ci ca să-și arate propria identitate. Lisbeth Salander își marca spațiul privat ca pe un teritoriu ostil. Întotdeauna el considerase țintele din geaca ei de piele ca pe un mecanism de apărare, asemănător cu țepii ariciului. Era un semnal pentru toți cei din jur. Nu încerca să mă mângâi. O să te doară.”
Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman!
