Cu toții suntem făcuți din molecule · Susin Nielsen – „Îmi urăsc viața.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

8.7

User Avg

Cu toții suntem făcuți din molecule · Susin Nielsen – „Îmi urăsc viața.”
Cu toții suntem făcuți din molecule · Susin Nielsen – „Îmi urăsc viața.”

Se spune că orice poveste are două versiuni.

Stewart, 13 ani: un geniu, dar total antisocial. Mama lui a murit și îi simte lipsa în fiecare zi. Ashley, 14 ani: fata populară, mai puțin printre profesori – are note groaznice la școală. Tatăl ei a mărturisit familiei că este gay și s-a mutat, dar nu foarte departe...

Destinele lor se intersectează atunci când Stewart și tatăl lui se mută cu Ashley și mama sa. Stewart e mulțumit de situația creată într-o proporție de 89,9%, chiar dacă încearcă cu greu să se adapteze la noua școală, dar mereu și-a dorit o soră, iar, de partea cealaltă, Ashley este 110% îngrozită. A încercat mereu să ascundă adevăratul motiv pentru care tatăl ei s-a mutat; mai mult decât atât, Stewart i-ar putea amenința statutul social.

Cei doi sunt complet diferiți, dar totuși au un lucru în comun; ei sunt — la fel ca toată lumea — făcuți din molecule.

Goodreads: 3.86

„Am stat acolo culcat și am inspirat cât de multe molecule din ea am putut, așa că o parte din ea s-ar putea să trăiască acum în mine.”

După o pauză de două luni, nu-mi găsesc cuvintele.

Recitesc citatele notate pe telefon și zâmbesc cu nostalgie când recunosc „vocea” lui Stewart. Sunt în continuare uimită de sinceritatea cu care un copil de doar treisprezece ani își apără sau motivează fiecare alegere, fiind impulsionat de amintirile împărtășite în taină cu tatăl său, dar speriat de schimbare, de ziua de mâine, de obstacolele ce îl împiedică să se bucure de copilărie.

Ar trebui să se uite la desene și să mănânce dulciuri înainte de masă. Ar trebui să aibă secrete față de părinți și să meargă liniștit la școală, cu teme incomplete și cu o gustare sănătoasă ascunsă în ghiozdan, strecurată pe furiș de o mamă grijulie, ce îl ciufulește cu dragoste înainte de culcare și îi strânge hainele murdare, aruncate neglijent prin toată casa.

Dar Stewart este diferit, viața este nedreaptă și eu am uitat cât de bine mă simt când scriu despre cărți. Despre romanele pe care le savurez și pe care vreau să le recitesc la doar câteva secunde după ce am parcurs ultimul capitol. Romane pe care le răsfoiesc de fiecare dată când le observ în bibliotecă, acele volume pe care simți nevoia să le îmbrățișezi și să le recomanzi prietenilor ce îți cunosc și îți împărtășesc dragostea pentru literatură, pentru că ei te înțeleg și, dacă ai și puțin noroc, locuiesc suficient de aproape de tine cât să nu fie surprinși când le bați la ușă și le pui o carte în brațe, fără să le adresezi niciun cuvânt în plus.

Revenind la Susin Nielsen, îmi este foarte greu să descriu ce am simțit citind Cu toții suntem făcuți din molecule. Este un YA ce surprinde o paletă vastă de teme și de probleme contemporane, de la hărțuire fizică și abuz emoțional, până la homofobie și moartea unei persoane apropiate. Temele nu vă sunt necunoscute. Poate că o parte, din nefericire, vă sunt și familiare, fie că sunteți martori sau victime.

În romanul lui Nielsen, problemele se împletesc în jurul lui Stewart și al lui Ashley, rezultatul fiind o atmosferă apăsătoare, tulburătoare și toxică, din care nu lipsesc jignirile și amenințările. Autoarea nu încearcă să înfrumusețeze adevărul și realitatea. Surprinde printr-un stil natural, folosindu-se de cele mai cotidiene și, aparent, banale momente din viața de zi cu zi, ușurința și plăcerea cu care oamenii rănesc, fără să fie provocați sau să aibă un câștig de pe urma violenței afișate, fie ea verbală sau de natură fizică.

Stewart este un personaj extraodinar, un copil sufletist, cu inima curată și cu o inteligență cu mult peste medie, ce reușește să îți câștige dragostea și admirația încă de la începutul romanului, când ai tendința să clipești mult prea des pentru a împiedica lacrimile să îți curgă pe obraji. Da, sunt o fire emotivă când vine vorba de cărți; nu este niciun secret. Dar cum să nu te oprești după un astfel de fragment, când un copil de doar treisprezece ani îți vorbește într-un stil atât de poetic despre moarte și regăsire?

„Luăm cu noi o mulțime de lucruri, dar nu putem lua dalele din mozaic cu care mama a făcut aleea din curtea din spate, sau florile pe care le-a plantat, sau moleculele ei, despre care știu sigur că încă plutesc prin aer, căci, altminteri, de ce i-aș simți prezența tot timpul?

Este ceea ce oamenii cu o gândire mai puțin științifică ar numi-o vibrație, iar casa noastră, chiar și după atât de mult timp de la moartea ei, e plină-ochi de vibrația mamei.”

Schimbările sunt înfricoșătoare, mai ales când ești antisocial, statura nu te avantajează și ești un copil special, ce nu-și controlează răspunsurile și amintește tuturor, involuntar, cât de inteligent și cât de competent este.

Stewart se gândește în fiecare zi la mama lui. Se luptă cu durerea și cu dorul, cu amintirile ce îl răscolesc atunci când stă singur în cameră, într-o casă străină, cu o soră vitregă ce îi trântește ușa în nas și se preface că nu există. Ashley este doar cu un an mai mare ca Stewart, însă vocabularul ei asigură o doză neașteptat de umor: încurcă mult prea des cele mai uzuale cuvinte și expresii, are crize de personalitate, totul este o tragedie, iar menținerea imaginii de fată populară pare să fie singurul motiv pentru care se trezește în fiecare dimineață. Pe lângă revistele de modă, bineînțeles.

„Drama” ei este diferită: când a aflat că tatăl ei este homosexual, și-a dat seama că perfecțiunea nu există. Este un mit. O iluzie. Visul s-a transformat într-un coșmar nesfârșit. Eroul ei este atras de bărbați. Ashley nici nu încearcă să-i vorbească tatălui ei; îl reneagă și îl ignoră, chiar dacă locuiește (foarte foarte foarte) aproape de ea și de mama ei. Nu știu dacă a simțit silă, dezgust sau dezamăgire. Poate toate trei la un loc. Aparent, dacă tatăl ei este atras de bărbați, asta înseamnă că niciodată nu a iubit-o pe mama ei sau pe ea, că toată viața și-a bătut joc de ele, le-a mințit și le-a înșelat.

„O urăsc pe mama.

Îl urăsc pe tata.

Îl urăsc pe Leonard.

Îl urăsc pe puștiul lui.

Îmi urăsc viața.

Încă doi ani până ce devin neconstipată.”

La paisprezece ani, Ashley nu vrea să accepte nicio schimbare, niciun sfat, nicio cină în familie, o șansă mică de împăcare, de reclădire a unei vieți considerate de ea „normală”. Acum, trebuie să își vadă mama sărutându-l pe Leonard, tatăl lui Stewart și să reziste tentației de a-și împinge fratele mai mic pe scări. Totul la el este enervant. Hainele, limbajul, până și inocența cu care îi pune cele mai simple întrebări, dornic să o cunoască și, de ce nu, să își facă un prieten, un aliat.

Interacțiunile dintre Ashley și Stewart sunt ca o pânză de păianjen. Fragilitatea este descoperită încă din prima zi și reprezintă un motiv de bucurie, o poartă de scăpare. Fiecare legătură, fiecare interacțiune, este protejată de Stewart, ce își păstrează optimismul și caută partea bună a lucrurilor, în timp ce Ashley se folosește de toată furia acumulată pentru a distruge căminul pe care mama ei încearcă să-l reclădească.

Blândețea lui Stewart se lovește de egoismul lui Ashley. Amândoi sunt răniți și primele fisuri sunt dureroase pentru fiecare membru al familiei, însă tabloul oferit de autoare nu este atât de tragic pe cât pare la prima vedere. Poate să fie salvat. Cu scene emoționante, impecabil scrise, în care dragostea și ura se folosesc atât ca arme, cât și ca un colac de salvare. Prin șiretlicuri, ironii și glume ce risipesc tensiunea din atmosferă, împingând întunericul dincolo de pagini, răpus de puterea nemăsurată a unor cuvinte și gesturi simple: o îmbrățișare scurtă, un surâs trist, o scuză spusă cu obrajii înroșiți de rușine, cu toate amintirile la suprafață, ajustând diferențele de opinie.

„- Haide, Stewart. Ieși de sub pătura asta stupidă. Toată nefericirea asta nu duce nicăieri, n-are normă…

– Noimă, nu normă! Zici că pătura mea e stupidă? Pătura mea e un geniu prin comparație cu tine! Nimic din toate astea, absolut nimic nu s-ar fi întâmplat dacă tu n-ai fi fost o cretină!

I s-au umplut ochii de lacrimi, dar nu mi-a păsat. Încă nu terminasem.

– Nu doar că ești proastă ca noaptea, mai ești și rea. Ești atât de preocupată de tine și de imaginea ta, încât nu-ți pasă de ce li se întâmplă celorlalți. Nici măcar de tatăl tău nu-ți pasă!

– Nu-i adevărat, a început ea, dar am întrerupt-o.

– Și când mă gândesc că m-am bucurat că mă mut cu tine. Tu nu faci decât să mă ironizezi. Mă faci ciudat, ciudatzoid, pentru că nu mă interesează ce cred alții despre mine, și doar fiindcă sunt deștept. Dacă asta înseamnă să fii tocilar, atunci bine. Prefer să fiu tocilar decât laș.”

Homofobia nu se rezumă doar la reacțiile lui Ashley, aflate în stare latentă. Copiii nu pierd ocazia să își bată joc de ceva ce nu le este familiar. Orice schimbare, orice diferență, este un motiv ideal pentru ca ei să se împartă în tabere și să își manifeste disprețul pentru ceva ce nu înțeleg. Glume de prost gust, insulte ce nici nu încearcă să fie mascate, până în punctul în care fobia se răspândește și este acceptată și de către „cei buni”, care preferă să tacă și să accepte părerea majorității în loc să-și exprime punctul de vedere.

Din păcate, același traseu este urmat și în cazul abuzului. Hărțuirea nu este ilustrată într-un mod ce ar putea să afecteze cititorul, dar simpla ei prezență este deranjantă, cu atât mai mult când există acei martori care tac și observă, personaje ce ar merita câteva palme bine plasate pentru ignoranța și nepăsarea cu care își feresc privirea.

Diferențele și amintirile pot construi un cămin ce îl sfidează și îl întrece pe cel din basme. Chiar și în momentele tensionate, zâmbeam când mă aflam la masă cu Stewart și cu tatăl lui, cu Ashley și cu mama ei, uniți prin tragedie și alegeri pe care nu le pot controla, doar accepta. Diferențele dintre ei conferă romanului o savoare rar întâlnită, mai ales în romanele YA. Mi-au plăcut la nebunie scenele domestice, când defectele ies la suprafață și tabieturile sunt criticate, când chiar și cele mai mici preferințe sunt folosite pentru a obține avantaje și noi aliați, chiar și în propria familie. Cu toate neînțelegerile și disputele dintre părinți, frați și surori, în această casă există iubire, căldură și posibilitatea unui viitor.

Stewart se schimbă. Ashley se schimbă. Nu vor, dar nici nu au de ales. Disprețul dispare treptat, înlocuit de o acceptare mută, o gustare împărțită în fața televizorului sau o trezire bruscă la realitate, când toate greșelile se unesc și un personaj se află aproape de prăbușire, pierdut în fața deciziilor făcute. Atunci apare o mână întinsă. Atunci sunt acceptate toate schimbările, fie ele bune sau rele.

Susin Nielsen a scris o bijuterie de carte. Dulce-amară, pe alocuri tragică, cu un umor spumos, pe care îl savurezi cât mai lent posibil, cu două personaje extraordinare, aflate la limita dintre pubertate și maturizare, ce sfârșesc prin a le oferi cititorilor o lectură înfricoșător de realistă.

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

2 Comments

  1. Scrii atât de frumos despre cărțile pe care le citești! Oare o carte care îți zdruncina sufletul din temelii!

    Reply
    • Mulțumesc frumos, Anca! Ți-l zdruncină, dar dacă vrei o carte care să te sfâșie, îți recomand „O fată din bucăți”. Se citește foarte repede, autoarea are un stil simplist, natural, dar subiectul și personajele te pun mult pe gânduri.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader