Eroul evurilor (Născuți din ceață #3) · Brandon Sanderson

Cărți Recenzii
Comandă
10

Perfect

Eroul evurilor (Născuți din ceață #3) · Brandon Sanderson
Eroul evurilor (Născuți din ceață #3) · Brandon Sanderson

Amăgiți să elibereze spiritul rău Năruire în timp ce încercau să închidă Fântâna Înălțării, noul împărat Elend Venture și soția lui, asasina Vin, se străduiesc să salveze lumea de Inchizitorii ucigași ai Năruirii, de cețurile letale și insidioase numite Adâncime și de căderile tot mai masive de cenușă neagră care amenință să îngroape pământurile și să-i ucidă prin înfometare pe locuitorii lor. Pe când căuta ultimul depozit secret de atiu al fostului împărat, sursa celor mai puternice energii ale Născuților din Ceață, cei doi înfruntă atât forțele Năruirii, cât și monștri și puteri amintite în profeții.

Goodreads: 4.46

Gen carte:Editură:

„Ce fel de monștri suntem? întrebă Fatren cu voce șoptită.
– Cei care trebuie să fim, zise Elend.”

Credeam că știu ce este durerea atunci când am terminat Fântâna Înălțării. Credeam că Sanderson și-a folosit toate armele pe mine, că nu a lăsat nimic să se vindece. Eram sigur că voi fi pregătit pentru Eroul Evurilor, pentru romanul ce avea să încheie trilogia originală Născuți din Ceață. Credeam. Credeam. Credeam. Însă mi-a fost dovedit că m-am înșelat.

Nu cred că am mai plâns atât de mult din cauza unei cărți vreodată, că mi-am dorit așa de tare să arunc volumul prin cameră ca să nu mai fiu silit să continui lectura. Sentimente contradictorii la tot pasul, personaje demne de admirat și momente la care e imposibil să nu-ți cadă o lacrimă. Mi-a plăcut mai mult decât primele două romane din serie la un loc, a fost o experiență de-a dreptul surprinzătoare, emoționantă și, sincer, excepțională. O să o recomand tot restul vieții tuturor fanilor fantasy și high fantasy și, în general, oricărui iubitor de cărți.

„Vin clătină din cap.

– Armatele sunt pe termen scurt. Asta, zise arătând cu un gest grota, e pe termen scurt. Ce facem aici?

– Supraviețuim. Kelsier zicea…

– Kelsier e mort, Elend! se răsti Vin. Sunt singura care vede ironia? Îi zicem Supraviețuitorul, dar el e cel care n-a supraviețuit! S-a lăsat să devină martir. S-a sinucis. Cum e asta supraviețuire?”

Finalul celui de-al doilea volum ne-a lăsat complet necunoscători în legătură cu ce s-a întâmplat în Universul Mistborn de-a lungul anilor și cu ce fapte se vor petrece în continuare. După ce Vin a găsit Fântâna Înălțării, aflând între timp de la Sazed că ea este Eroul Evurilor, o entitate l-a înjunghiat pe Elend. A avut de înfruntat o grea alegere: să folosească puterea Fântânii pentru a-l vindeca pe Elend sau să o utilizeze pentru a salva lumea? S-a dovedit că, de fapt, Fântâna era o temniță pentru ceva antic, o forță nemaiîntâlnită, iar Vin a eliberat-o. Năruirea. Cea care distruge tot ce îi iese în cale. Opusul Dăinuirii.

Cu toate că Ceața începuse să apară ziua și să omoare oameni imediat după moarte Lordului Leiguitor, acum ea are efecte și mai devastatoare. Apare din ce în ce mai des și rămâne din ce în ce mai îndelungat, iar dintre cei care au contact cu ea mor șaisprezece procente. Șaisprezece oameni din o sută. Opt oameni din douăzeci și cinci. De ce? Cine e mai predispus să aibă boala produsă de Ceață? Cine e vulnerabil? Cenușa nu se lasă mai prejos. Acum, soarele de abia de se mai vede. Totul este gri, plantele au murit, mâncarea se împuținează. Și cineva e de vină pentru tot. Dar cine să fie, oare?

„Dacă vă luptați cu un kolos mare, atacați-l la picioare, doborâți-l înainte să poată da vreo lovitură ucigătoare. Dacă înfruntați unul mic, asigurați-vă că sabia sau sulița voastră nu se blochează în cutele pielii sale. Pricepeți că kolosșii nu sunt proști, ci doar nesofisticați. Previzibili. Vor cădea asupra voastră în felul cel mai simplu cu putință și vor ataca în chipul cel mai direct.”

După câteva luni în care prezența Năruirii nu a fost prea evidentă, opoziția lui Elend își spune cuvântul. El și Vin află că încă există nobili care duc viața de dinainte, care trăiesc în lux, departe de Luthadel. Printre aceștia se numără și Aradan Yomen, cel despre care se află că ascunde rezerva de atiu căutată mult timp de noul Împărat. Elend are acum o armată de douăzeci de mii de kolosși (Vin a aflat că aceștia pot fi controlați folosind Allomanția) și ceva mai mulți oșteni, așa că poate cu ușurință să distrugă orice amenințare la domnia sa.

E adevărat, fostul rege s-a schimbat, și nimeni nu poate spune cu certitudine dacă în bine sau în rău. Este mai autoritar, mai mândru și mai perspicace în arta războiului, mai orgolios și mai puternic. Nimeni nu i se mai adresează „El” și nimeni nu îl mai ia în râs. Acum e un împărat.

Totuși, din cauză că își prețuiește armata și este conștient că fără ea nu ar reuși să se impună în Noul Imperiu, nu poate să atace în stânga și în dreapta. Și rezerva de atiu i-ar putea folosi în multe feluri, așa că decide să abordeze calea diplomată și să meargă la unul dintre balurile lui Yomen (da, încă se organizează baluri! Ce ignoranți!) și să îl intimideze, cumva. Vin reușește să îngrozească doamnele importante din societate, iar Elend își întâlnește vechi prieteni cu care obișnuia să împărtășească niște perspective. Ba chiar, la finalul serii, Împăratul și Supraviețuitoarea ajung să danseze pentru prima oară de când s-au întâlnit (de când așteptam momentul ăsta!)

„- Pe Lordul Legiuitor, șopti Elend cercetând mulțimea. Ăștia chiar cred că pot ignora pur și simplu restul lumii!

Aur, argint, bronz și alamă sclipeau pe siluetele în rochii de bal lucitoare și pe costumele elegante ale domnilor. Bărbații purtau mai ales nuanțe închise, iar femeile veșminte colorate. Într-un colț cânta o orchestră, netulburată de buimăceala generală. Servitorii zăboveau nesiguri, ducând tăvi cu mâncare și băutură.”

Planurile nu merg însă așa cum și-au propus protagoniștii noștri, iar Vin cade ostatică în mâinile Allomantului Yomen. Elend trebuie acum să se folosească de armata sa pentru a-și recupera soția, însă ceva intervine: kolosșii devin din ce în ce mai greu de controlat. Să fie asta oare din cauza Ceții? Din cauza Fântânii Înălțării? Numai atunci când sunt despărțiți putem observa iubirea sinceră dintre Vin și Elend, legătura adâncă și invincibilă ce va dăinui de-a pururi. Dorința de a-l proteja pe celălalt îi mânează pe amândoi să recurgă la acțiuni necugetate, imposibil de imaginat, dar își îndeplinesc cu succes scopul.

„- Iertare, zise, dar ești gălăgios.

– Ei, haide, nu-s chiar așa de rău.

– Ba ești. Nu mai spun că miroși.

– Așa deci? făcu el amuzat. Și a ce miros, mă rog?

– A împărat. Un Cositorian te-ar adulmeca într-o clipită.

Elend înălță din sprâncene.

– Așa deci. Iar tu nu posezi, la rândul tău, un miros imperial?

– Ba cum să nu, zise Vin strâmbând din nas. Numai că eu știu cum să scap de el. Oricum ar fi, nu ești destul de bun ca să mergi cu mine, Elend. Îmi pare rău.”

Solitudinea scoate tot ce este mai rău din Vin, tot ce s-a străduit să ascundă întreaga sa viață. Captivă și vulnerabilă, distrusă și tristă, singurele lucruri care o țin pe picioare sunt dorința de a-i fi alături lui Elend și amintirea lui Reen, vocea sa spunându-i că oricine o va trăda. Reen, cel care nu a abandonat-o, ci s-a sacrificat pentru ea. Cel care a salvat-o de o mamă cu probleme psihice, cel care a protejat-o prin indiferență. Ea trăiește pentru a-i dovedi fratelui său că există bine în lume, că oricine face acțiuni onorabile la ananghie.

Cu toate acestea, o voce în plus se aude în unele momente în mintea lui Vin. O voce cunoscută, vocea pe care a auzit-o atunci când a condamnat lumea eliberând monstrul din Fântâna Înălțării. Năruire. Năruire îi comandă să-i omoare pe cei din jur, o încurajează, spunându-i că este puternică și capabilă să aducă pierzanie asupra oricui.

Când ești singură, nimeni nu te poate trăda, șopti o voce în fundul minții sale. Vocea lui Reen. Cea pe care o auzea uneori, aproape reală, ca o conștiință. Socotise de la sine înțeles că vocea era parte a minții ei, o rămășiță de la învățăturile lui Reen. Un instinct.

Oricine te va trăda, Vin, zise vocea repetând un sfat pe care i-l dădea adesea. Și, vorbind, vocea deveni treptat, de la cea a lui Reen, la cea a lui Năruire. Oricine.

Întotdeauna am fost cu tine. M-ai auzit în minte încă din primii tăi ani de viață.

Nu doar Vin încearcă să afle ce s-a întâmplat la Fântână: Sazed se documentează în legătură cu din ce in ce mai multe religii, căci poate una dintre ele deține secretul lui Năruire, secretul Eroului Evurilor, secretul Ceții. Deși a trecut printr-o perioadă dificilă (după moartea lui Tindwyll) a vieții sale, timp în care a renunțat să mai fie Păstrător, Sazed își vine în fire și vrea să ajute. În orașul Fadrex, el trebuie să îl sprijine pe Fantomă pentru a învinge rebelii, pentru a definitiva domnia noului Împărat. Însă atunci când TenSoon, kandra-ul care l-a omorât pe OreSeur și a sfârșit ajutând-o pe Vin îl abordează, acesta decide că trebuie să îl susțină.

După ce Marsh a eșuat în încercarea sa de a o opri pe Vin atunci când aceastea pornea spre Munții Terrisiei, el este pus de Năruire să îi facă treaba murdară. Capitolele sale mi s-au părut neașteptat de interesante, căci aflăm mai multe despre al treilea tip de magie din Universul Mistborn: Hemalurgia. Folosindu-se de hemalurgie, oamenii obișnuiți pot căpăta abilități de Allomant, și se observă că mai multe ființe sunt practicante ale acestei magii: kandra, terrisienii și Inchizitorii. Cumva, țărușii reușesc să distrugă simțul moral și umanitatea unora și să o sporească pe a altora.

„Avea să-și smulgă pironul din spinare și să se sinucidă. Nu din frustrare și nu din deznădejde. Știa că are un rol important de jucat în planurile lui Năruire. Dacă se anihila la momentul potrivit, le putea oferi celorlalți ocazia de care aveau nevoie.

Doar asta le putea da. Însă părea lucrul potrivit, și noua încredere îl făcu să-și dorească să se poată înfățișa lumii cu mândrie. Kelsier se sinucisese pentru a asigura libertatea poporului. Marsh avea să facă la fel, cu speranța că putea, astfel, salva lumea însăși de la distrugere.”

Atât de multe lucruri se întâmplă în acest volum… Aflăm o sumedenie de informații despre Allomanție, Feruchimie și Hemalurgie, despre Ceață și istorie, despre Rashek și Alendi, despre noul Erou al Evurilor. E foarte greu să ții pasul cu acțiunea, să nu te pierzi printre rânduri, dar și să lași cartea jos din mână. Pot spune că sunt mai mult decât mulțumit de finalul seriei, Brandon Sanderson știe să încheie o poveste așa cum trebuie.

Deși Eroul Evurilor  nu este tradus tot de Ana Veronica Mircea, traducerea mi s-a părut aproape la fel de bună. Dacă ai ajuns până aici cu recenziile, știi deja că o să îți recomand acest volum și că o să spun că este tot ce ți-ai putea dori de la o carte. Sunt fericit. De-a dreptul fericit. Seria și-a lăsat amprenta asupra mea și îmi va fi greu să scap de amintirea sa (dacă îmi voi dori vreodată).

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman, pentru că nu a renunțat la serie și pentru că m-a impresionat în repetate rânduri!

10

Perfect

Maestru al procrastinării, șterge și rescrie fiecare propoziție de 5 ori până să apuce să trimită. Citește fie treizeci de cărți pe lună, fie două în jumătate de an. Artistul preferat se schimbă în fiecare zi. Crede cu tărie că lumea poate fi schimbată, iar întrebarea care îl definește este ”De ce nu?”. A descoperit că îi place să vorbească despre el însuși la persoana a treia și e mereu aici dacă aveți nevoie de recomandări de orice fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader