Flori pentru Algernon · Daniel Keyes – „Îmi atingi ochii şi mă faci să văd.”

Cărți CărțiFX Foxisme Recenzii
Comandă
10

Perfect

10

User Avg

Flori pentru Algernon · Daniel Keyes – „Îmi atingi ochii şi mă faci să văd.”
Flori pentru Algernon · Daniel Keyes – „Îmi atingi ochii şi mă faci să văd.”
Flori pentru Algernon este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice şi terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligenţa, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar o imperfecţiune fizică, ci însuşi creierul uman.
Supuşi împreună experimentului, şoarecele Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepţionalul situaţiei de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.

Goodreads: 4.07

„Sunt ca un animal scos din cuşca în care se simţea bine şi în siguranţă.”

Când m-am decis să citesc Flori pentru Algernon, ştiam că nu o să fie o lectură uşoară sau plăcută. Romanul era întotdeauna acolo, în bibliotecă, pe noptieră sau uitat pe birou, mereu la vedere, o provocare pe care îmi era teamă să o accept, pe care o evitam cu încăpăţânare, fiindcă nu eram pregătită să îi cunosc pe Charlie şi pe Algernon. Nu voiam să le aflu secretele sau dorinţele, nu voiam să mă ataşez de ei sau să le înţeleg temerile, nu voiam să sufăr şi să le împărtăşesc durerea.

Din păcate, am cedat. Am terminat cartea cu ochii în lacrimi, tristă şi furioasă, trădată de autor. Am plâns până când mi-am simţit ochii din nou uscaţi şi pleoapele grele. Am plâns pentru mine, pentru Charlie şi pentru Algernon, pentru societatea nedreaptă în care trăim, pentru oportunităţi ratate şi vise abandonate, pentru un viitor incert şi nesigur, pentru nesiguranţa care îmi ghidează fiecare pas şi pentru ultimele rânduri aşternute de Charlie, copil şi bărbat, erou şi victimă.

Nu sunt cuvinte nemuritoare sau sfaturi ce ar putea să îţi schimbe viaţa, însă prin ele m-am despărţit de o carte răvăşitoare, despre care nu mă simt în stare să scriu. Cum aş putea să integrez în câteva paragrafe ingeniozitatea şi răutatea autorului, uşurinţa cu care mi-a spulberat speranţele şi prin care l-a distrus pe Charlie?

Golul din stomac creşte în timp ce degetele mele lovesc mult prea apăsat tastatura: oare ar trebui să fiu atât de afectată de o carte? Da, este o operă de ficţiune, însă de ce pic mereu în capcană şi mă ataşez de personaje şi de poveste? De ce trăiesc fiecare roman de parcă ar fi ultimul? De ce mă implic în ceva ce nu poate să fie schimbat, când eu nu am nicio putere, nicio influență? Sunt doar un martor mut, un cititor care plânge în întuneric, obosit şi îndurerat, care iubeşte şi urăşte o carte în egală măsură.

„Îmi atingi ochii şi mă faci să văd.”

Nu regret că am citit Flori pentru Algernon; nici nu se pune problema. Regret că mă „împiedic” în propriile cuvinte, că nu pot să îmi fac ordine în gânduri şi că de fiecare dată când recitesc anumite capitole simt din nou cum lacrimile se adună în spatele pleoapelor, cerşind propria eliberare.  Şi mă simt vinovată pentru că nu am putut să îl ajut pe Charlie, pentru că nu am putut să îi ofer un sfat sau o îndrumare. În schimb, i-am urmărit ascensiunea şi prăbuşirea, sperând că autorul ne va ierta pe amândoi şi că vom avea o şansă la „izbăvire”. Am fost surprinsă să constat că mulţi au iubit deznodământul şi au aplaudat alegerea autorului. Poate sunt prea tânără, prea naivă, dar finalul mi-a sfâşiat sufletul. A fost nedrept. Crud, dur şi nedrept.

Pornind de la o ipoteză îndrăzneaţă, sporirea inteligenţei în mod artificial, Flori pentru Algernon urmăreşte evoluţia lui Charlie, un bărbat de treizeci de ani, cu un IQ foarte scăzut. Societatea îl va cataloga drept „redus mintal” sau „handicapat”. Îl va evita sau îşi va bate joc de el. Însă Charlie nu vede răutatea care îl înconjoară: se comportă ca un copil, este naiv şi bun la suflet, mereu pregătit să ofere o mână de ajutor sau un zâmbet, chiar dacă îşi cunoaşte limitele şi ştie că este diferit. Este un personaj pentru care vrei să lupţi, pe care vrei să-l îmbrăţişezi şi să-l ocroteşti, un personaj ce ţi se strecoară în inimă şi în suflet, fără să aibă intenţii sau dorinţe ascunse.

Primele zeci de pagini sunt greu de citit; notiţele şi însemnările lui Charlie sunt pline de greşeli gramaticale, de ortografie sau de punctuaţie. Cuvinte lipite sau stâlcite, litere lipsă, pasaje pe care trebuie să le reciteşti pentru a prinde ideea de ansamblu, idei, gânduri şi sentimente transpuse într-un limbaj „stricat”, ce îţi conferă o atmosferă tristă şi dezolantă încă din primele capitole. Mi-a fost milă de Charlie, dar ambiţia lui m-a impresionat. Când i se oferă şansa să participe la un experiment pentru a-şi creşte coeficientul de inteligenţă, nu ezită. Împărtăşeşte cu cititorul visele sale despre viitor, cum va învăţa să scrie şi să citească, să vorbească şi să se exprime în mod corect… şi cum îşi va face prieteni.

„Ce ciudat este faptul că nişte oameni cu sentimente oneste şi sensibilitate, care nu s-ar lua niciodată de un om născut fără mâini, picioare sau ochi, nu se dau înapoi de la maltratarea unui om slab de minte. M-am înfuriat amintindu-mi că nu demult şi eu – ca şi băiatul acesta – am jucat prosteşte rolul de clovn.

Şi aproape că uitasem.”

Sunt dureroase momentele în care propriii lui colegi îşi bat joc de el, chiar dacă îi cunosc problemele de sănătate. M-am aşteptat la înţelegere şi bunătate, dar am primit farse, glume idioate şi replici acide, pe care mintea lui Charlie nu a putut să le „traducă”. Am citit cu furie, la un pas să rup paginile, dezgustată şi şocată. La polul opus, Charlie râde alături de ei, sperând că astfel o să fie apreciat şi acceptat în grup. Ca un copil, el caută alinare şi dragoste, o familie şi prieteni, un colectiv căruia să-i aparţină. Până nu vei citi cartea, nu vei înţelege ce suflet minunat are acest bărbat, cât de nobil şi de bun este.

Treptat, se observă schimbări în notiţe şi în însemnări. Cuvintele formează fraze cursive, logica se strecoară în „ecuaţie”, iar gândurile lui Charlie sunt transpuse în idei, teorii şi curiozităţi. Vaaaai, este atât de curios: devorează cărţi de specialitate, citeşte clasici şi urmăreşte documentare, trăieşte cât pentru o mie de vieţi şi simte cât pentru o mie de suflete. Bucuria lui este contagioasă şi emoţionantă, însă, în continuare, este tratat altfel. Nu contează dacă ai un IQ scăzut sau eşti un geniu: critica nu o să dispară, iar nepăsarea o să fie înlocuită de invidie. De ce? Pentru că inteligenţa lui Charlie evidenţiază imperfecţiunile celorlalţi.

„Cu cât devii mai inteligent cu atât o să ai mai multe probleme, Charlie. Creşterea ta intelectuală va depăşi creșterea ta afectivă. Şi cred că o să-ţi dai seama că pe măsură ce progresezi vor fi multe lucruri despre care vei vrea să vorbeşti cu mine. Vreau să-ţi aduci aminte că aici este locul unde trebuie să vii când ai nevoie de ajutor.”

Şi eu m-am simţit inferioară lui Charlie. Cu fiecare capitol, „foamea” lui pentru informaţii creşte. Depăşeşte statutul de „geniu”. Nimeni nu poate să ţină pasul cu el, să îi împărtăşească viziunile sau să îi urmărească mintea. Acumulează într-un ritm terifiant cunoştinţe, dar se îndepărtează de toţi cei care i-au fost alături şi au încercat să-l ajute. Ştie că îi sunt inferiori, că nu există o cale de mijloc, o şansă să fie acceptat, nu când el însuşi nu ştie ce îşi doreşte sau unde îi este locul.

„Lucru curios cu învăţatul: cu cât merg mai departe, cu atât văd ceea ce nici măcar nu ştiam că există. Cu puţin timp în urmă, credeam prosteşte că aş putea să învăţ totul – toată ştiinţa din lume. Acum sper doar să fiu în stare să ştiu de existenţa ei şi să înţeleg un grăunte din ea.

Dar oare am timp?”

Dorinţele i s-au îndeplinit, cu toate că preţul plătit a fost mare. În continuare, ceva îl opreşte să iubească şi să îşi exprime sentimentele. Cade sub vraja dragostei şi este ameţit de noile perspective, dar trecutul îi aşterne obstacole chiar şi în prezent. Fără un avertisment, autorul ne arată copilăria lui Charlie: vedem o mamă ce nu ştie dacă ar trebui să îşi urască sau să îşi iubească fiul, obsedată de control şi de schimbare, un tată care nu are puterea sau curajul de a riposta, manipulat şi controlat de nevastă, o soră superioară, ce şi-ar dori un frate normal şi o viaţă diferită.

În mijloc, se află Charlie: un copil ce face pe el când este speriat, care rătăceşte lucruri şi se sperie când cineva ţipă la el. Un copil care ar vrea să fie sănătos şi simte povara nefericirii familiei pe umerii săi fragili. Un copil abuzat emoţional, nefericit şi singur.

Revenind în prezent, „noul” Charlie este derutat şi intrigat de posibilităţile care i se aştern la picioare. Încă este un copil, doar că acum cunoaşte toate regulile. Asta nu înseamnă că le respectă sau că îndrăzneşte să creadă în limite. E mult prea inteligent, mult prea curios, mult prea ambiţios. Poate că asta a simţit şi autorul, pentru că urmează un twist şi, cum eu nu ofer niciodată spoilere, am să mă opresc aici cu povestea. Aham, nu (încă) şi cu recenzia.

Prin Flori pentru Algernon vedem aceeaşi lume, acelaşi univers, dar prin două perspective, ambele aparţinând aceluiaşi personaj. Observăm frumuseţea în cele mai urâte locuri, cum speranţa înfloreşte şi moare într-un ritm ameţitor, imposibil de ajuns din urmă, distingem pionii de adversari, prietenii de duşmani, surprindem înfruntarea dintre suflet şi minte, copil şi bărbat, trecut şi viitor. În umbră, îl cunoaștem pe Algernon, şoarecele care împărtăşeşte soarta lui Charlie – un IQ ridicat şi numeroase posibilităţi la orizont. Totul porneşte ca un joc şi ca o provocare: Charlie şi Algernon simbolizează (r)evoluţia ştiinţifică, doar că părerile lor, nevoile lor, nu contează. Sunt „rezultate”, nu fiinţe. „Experimente”. Imaginea progresului.

„Problema, dragă profesore, este că voiai pe cineva care să poată fi făcut inteligent, dar care să fie ţinut mai departe în cuşcă şi prezentat ori de câte ori este nevoie pentru a culege onorurile pe care le căutai. Atâta doar că sunt o persoană.”

Probabil vei crede (din nou) că exagerez, dar simt un junghi în inimă. Mă simt pierdută fără Charlie, de parcă el ar fi putut să mă ghideze sau să mă ajute să primesc răspunsuri la zecile de întrebări care nu mă lasă să dorm. Îmi e dor de notiţele lui, chiar şi de cele de la început, când nu ştia să scrie sau să se exprime. Mă repet, dar era atât de multă bunătate în acele cuvinte, atât de mult potenţial. Dragoste. Speranţă. Putere. Ambiţie.

Îmi place „noul” Charlie, însă aş vrea să se oprească, să se calmeze. Îşi doreşte prea multe, într-un timp mult prea scurt. A pierdut mai bine de treizeci de ani din viaţă şi acum simte nevoia de a umple acel gol, de a-i depăşi pe toţi, de a le arăta că este inteligent şi fermecător şi că nimic nu poate să-l oprească. Cerul nu este limita şi mâine nu este o zi. Acum… totul trebuie să fie realizat, gustat, descoperit… acum.

Flori pentru Algernon trebuie să îşi găsească un loc în programa şcolară. Este o capodoperă a literaturii contemporane, un roman pe care îl iubeşti şi îl urăşti în egală măsură, o provocare pentru cititor şi o confruntare spectaculoasă şi emoţionantă între suflet şi minte. Nu este o lectură uşoară, dar este o lectură memorabilă, o carte care te va sfâşia şi care te va distruge, cu doi protagonişti extraordinari, ce îţi vor fi mereu alături, indiferent cine eşti, ce eşti sau ce ambiţii ai. Ei nu te judecă: vor doar să fie lângă tine.

10

Perfect

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

2 Comments

  1. Uite, eu am avut mult noroc de profi faini: eu chiar am studiat cartea la școală, la ora de literatură engleză din liceu. Acolo am discutat doar despre câteva fragmente, am citit eu personal romanul ulterior, dar n-aș fi aflat despre el decât mult mai târziu dacă nu era diriga…

    Și da, sunt de acord cu tine, finalul e crud și nedrept. E un roman incredibil în sensul bun, dar finalul ăla te termină…

    Reply
    • Ce frumos, Georgiana! Din păcate, eu nu am avut noroc – noi am discutat doar despre romanele din programa școlară și când veneam cu alte propuneri… erau toate respinse.

      Finalul e răvășitor (și imposibil de uitat). Nu cred că l-aș schimba, dar tot e dureros.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader