Gregor pământeanul (Cronicile din Subpământ #1) · Suzanne Collins

„Oaspeții puteau să plece, dacă voiau. Prizonierii trebuiau să evadeze. Și exact asta intenționa și el să facă.”

Suzanne Collins nu are nevoie de o introducere, dar Gregor… este un străin pentru tine. Am fost în locul tău, în urmă cu puțin timp. Îmi făceam bagajele și încercam să aleg ce cărți să iau acasă, după târgul de carte Gaudeamus, cu intenția de a renunța la fantasy și la cărțile pentru copii, măcar pentru o perioadă, urmând să îmi îndrept atenția spre lecturi „serioase”, mai complexe, un clasic sau poate unul dintre romanele pe care tot evit să le încep, de teamă că nu o să fie pe gustul meu sau că nu îl voi înțelege.

Am pierdut șirul scuzelor, de câte ori am spus că iau o pauză de la fantasy sau YA. Nu pot. Am depășit momentul în care ele reprezentau doar o „lectură ușoară”, o „aventură de o noapte” (Sanderson este excepția, pentru că o noapte nu este îndeajuns), motivul pentru care fugeam de realitate și mă ascundeam de necunoscut, unde legile îmi erau străine și totul era învăluit în mister, până când autorul căpăta suficientă încredere în mine încât să îmi dezvăluie o parte dintre secretele sale. Ca bookaholic, fantasy-ul a devenit o parte din mine. Și, din fericire, nu există leac.

Jocurile Foamei a fost prima distopie pe care am citit-o. Am fost nemulțumită de final și nu am înțeles vreodată de ce este Peeta atât de popular și de îndrăgit, însă asta nu m-a împiedicat să devorez cărțile într-un weekend. Mi-au plăcut la nebunie stilul alert și acțiunea imprevizibilă, așa că nu am rezistat tentației de a-mi extinde bagajul cu încă o carte, „împinsă” de curiozitate, dornică să aflu ce idei au luat naștere în mintea autoarei înainte de Jocurile Foamei.

La doar unsprezece ani, după dispariția misterioasă a tatălui său, Gregor este „bărbatul” familiei. Un tânăr atletic, care se ferește de necazuri, modest și cuminte, care își iubește surorile și își protejează mama, fără să aducă în discuție situația materială delicată în care se află, precum și imaginea pe care le-o oferă colegilor de la școală, când vine îmbrăcat cu haine peticite, sperând să treacă neobservat sau să nu atragă prea multă atenție asupra sa.

Subsolul blocului poate să fie un loc foarte periculos, mai ales dacă ai o soră de doi ani, care alunecă prin grilajul dintre mașinile de spălat și uscătoare, inconștientă de pericolul care o așteaptă. Din instinct, Gregor sare după ea, disperat să o prindă pe Boots, dar este mult prea târziu pentru ei. Subpământul îi aștepta.Îi chema.

Collins a creat o lume fantasy bogată, pe fundalul unui înfruntări iminente între ființele care sălășluiesc în Subpământ, un univers presărat cu pericole, secrete și legende, unde o profeție străveche poate face diferența dintre pace și război, viață și moarte. Zburătoare, târâtoare, țesătoare, rozătoare și oameni.Atât ne dezvăluie autoarea în primul roman al seriei, strecurându-ne câteva indicii despre următoarele aventuri ale lui Gregor, ca să așteptăm cu și mai multă nerăbdare vești de la Bufnița Nemi.

În contradicție cu Boots, care este entuziasmată de frumusețea neobișnuită a Subpământului și vrăjită de ființele supranaturale cu care își intersectează pașii, alegând să le îmbrățișeze sau să le vorbească, în loc să țipe și să fugă de ele, Gregor este temător și nesigur de ceea ce ar trebui să facă sau ce este corect să spună. Nu știe în cine să aibă încredere și nu înțelege ceea ce vede: un oraș aflat sub pământ, o civilizație veche de sute de ani, un stil de viață diferit față de cel de la suprafață, mai rudimentar, dar atât de bine gândit, încât ar putea să confunde „accidentul” cu o vacanță neprevăzută.

Însă el și Boots nu pot să rămână, indiferent cât de mult ar dori să viziteze lumea nou descoperită. Are o familie la care trebuie să se întoarcă, o mamă îngrijorată, care și-a pierdut deja soțul și nu ar suporta să își piardă și doi dintre copii.

Din păcate pentru el și din fericire pentru oamenii din Subpământ, nu poate să plece. Nu încă. În ciuda tinereții sale și a aspectului fragil, Gregor este considerat un erou, războinicul pomenit în „Profeția Griului” a lui Bartolomeu de Sendviș (am râs zece minute după ce i-am citit numele), o profeție care vorbește despre salvarea lumii din Subpământ.

În palatul din Regalia, orașul oamenilor din Subpământ, Gregor așteaptă momentul potrivit pentru a evada, împreună cu Boots. Este imposibil ca el să fie eroul din profeție. Este doar un copil, nu un războinic.

Acțiunea se desfășoară foarte repede și abia am reușit să iau o gură de ceai printre capitole, amuzată de personaje și intrigată de misterioasa profeție, pe care am recitit-o de câteva ori, timp în care mi-am notat diferite idei în agendă, încercând să deslușesc ghicitorile.

Gregor mi-a amintit prea mult de Peeta, motiv pentru care nu m-am atașat atât de mult de el, însă am adorat-o pe Boots. Sora lui este o avalanșă de îmbrățișări, zâmbete și sentimente. Are naivitatea și bunătatea specifice unui copil, care alege să vadă doar ce este mai bun în cei din jurul ei, fără a simți intențiile ascunse sau întunericul din privirile care îi sunt aruncate. Energia ei este copleșitoare, și, nu de puține ori, am râs cu lacrimi, imaginându-mi cum țesătoarele îi pregăteau scutece, iar Gregor o spăla și o schimba fără să comenteze, descoperind în acest gest monoton și simplu o amintire caldă și relaxantă, o evocare a vieții lor de la suprafață.

O amintire care ar putea să fie completată de prezența tatălui său, dacă subpământenii nu-l mint și nu îi oferă o speranță falsă, încercând astfel să-l convingă să pornească într-o călătorie primejdioasă prin ținuturile din Subpământ, căutând cei 11 aliați care îl vor ajuta să îndeplinească „Profeția Griului”.

„Doi de pe Pământ, doi din Subpământ, din neam regesc,

Două zburătoare, două târâtoare,

Două țesătoare se învoiesc.

O rozătoare alături, unul înainte pierdut.

Și opt vor rămâne după ce restul se duc.”

Citind seria Harry Potter, mi-am dorit o bufniță. Apoi, lista s-a mărit cu un corb, după seria Neîmblânziții. Acum, am adăugat și un liliac. Nu știu cum vor reuși să se înțeleagă între ei, dar nu renunț la niciunul.

Zburătoarele sunt lilieci: lilieci uriași, aurii sau negri, de nuanța cărbunelui încins sau a cerului în miez de iarnă, creaturi superbe, magnifice, nobile și regale, care pot încheia un legământ cu o ființă umană, jurând să o protejeze și să îi fie alături, așa cum și un Subpământean își leagă destinul de ele, pe viață și pe moarte (liliecii mi-au amintit puțin de daimonii din seria Materiile Întunecate).

„Liliacul a coborât în picaj până deasupra lui Boots, atingându-i în treacăt degetul cu blană de pe piept, apoi s-a avântat din nou în aer, descriind o buclă. În vârful acesteia, când liliacul era pe spate, Gregor a observat pentru prima dată că pe el stătea cineva. Călărețul avea picioarele petrecute pe după gâtul liliacului. Și-a dat seama că era o fată.”

Pentru un roman atât de scurt, numărul personajelor mi s-a părut neobișnuit de mare. Nu am avut timp să le cunosc prea bine, cu mici excepții, dar sper ca acest aspect să se schimbe în următoarele volume, urmând ca ele să nu fie evidențiate prin câteva trăsături aleatorii sau (doar) prin intermediul interacțiunilor cu Gregor. Potențialul lor este imens, iar povestea este departe de a se fi încheiat.

„La început, i s-a părut că avea părul cărunt, ca al bunicii lui, dar nu era așa. Avea mai degrabă culoarea argintului, un fel de blond cu o nuanță metalică. Era strâns într-o coadă împletită, complicată, care îi cădea pe spate până la nivelul taliei, unde era băgată într-o curea. Pe cap, fata purta o bentiță aurie. Ar fi putut să fie un fel de bentiță pentru păr, dar Gregor avea o presimțire rece că, de fapt, era o coroană.

Nu voia ca fata aceea să dețină puterea. Își dădea seama din postura ei țanțoșă, din zâmbetul abia schițat cu colțul stâng al gurii, din felul în care reușea să-l privească de sus, deși el era mai înalt dec

ât ea cu mai bine de cincisprezece centimetri, că era tare încăpățânată.”

Luxa și Henry mi-au atras atenția din prima clipă în care au fost introduși de autoare. Moștenitoarea din Regalia și războinicul neînfricat și nechibzuit. Luxa este o fire vulcanică și o tânără curajoasă, care și-a pierdut părinții și acum caută să îi răzbune. Este încăpățânată și cu greu își schimbă punctul de vedere, chiar și atunci când realizează că a greșit. Sinceritatea ei este atât un atu, cât și un dezavantaj. Nu se sfiește să spună ceea ce gândește sau să își împărtășească sentimentele, indiferent de consecințe sau de atenționările pe care le primește din partea lui Vikus, un personaj memorabil, pe care vă las singuri să-l descoperiți. Refuz să vă dau informații adiționale despre el. Aceeași „regulă” se aplică și în cazul lui Henry.

„De fapt, numai câțiva dintre ei catadicseau să se și țină. Un tip care 

părea cam încrezut, aflat călare pe un liliac negru lucios, stătea chiar rezemat pe spate, sprijinindu-și capul cu o mână.”

Romanul se axează pe neînțelegerile dintre ființele care trăiesc în Subpământ, o imagine dureros de asemănătoare cu situația de la suprafață, cu problemele curente din societate, chiar dacă acest roman a fost publicat prima oară în 2005. Cei care nu corespund cu acel model fix, de urmat, acel patternuniversal valabil, sunt izgoniți sau jigniți.

Diferențele par să nu fie acceptate sau încurajate, ci discreditate, de parcă ar fi o eroare a naturii. Fiecare popor din Subpământ este valoros și deosebit, însă mereu va exista unul care va încerca să le domine pe celelalte, să întemeieze noi alianțe sau să le distrugă pe cele vechi, doar pentru a deține controlul. Învelișul fantasy nu ascunde mesajele și avertismentele transmise deCollins; din contră, le pune mai bine în evidență.

Gregor Pământeanul este combinația inedită dintre Tunele și Stăpânul Inelelor, o lectură pentru toate vârstele, având toate ingredientele necesare pentru o aventură palpitantă și neprevăzută, presărată cu multe momente amuzante și lecții prețioase, pe care nu trebuie să le mai ignorăm, ci să le punem în aplicare.