Jumătate de rege (Marea sfărâmată #1) · Joe Abercrombie

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
10

Perfect

9.9

User Avg

Jumătate de rege (Marea sfărâmată #1) · Joe Abercrombie
Jumătate de rege (Marea sfărâmată #1) · Joe Abercrombie

„Mă voi răzbuna pe ucigașii tatălui meu. Am jurat!“

Prințul Yarvi a jurat să recâștige tronul pe care nu și l-a dorit vreodată. Dar mai întâi trebuie să supraviețuiască cruzimilor, lanțurilor și apelor dure ale Mării Sfărâmate. Și toate acestea cu o singură mână bună.

Înșelatul ajunge înșelător.

Mic și slab în ochii tatălui său, Yarvi rămâne singur într-o lume în care nu contează decât forța brută și sângele rece. El nu poate mânui o sabie sau ține un scut, așa că trebuie să își ascută mintea ca pe o armă.

Trădatul ajunge trădător.

În jurul lui Yarvi se strânge o frăție care îl va ajuta să devină omul care trebuie să fie pentru a înfrunta toate intrigile și a răzbi în misiunea lui.

Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?

Goodreads: 3.98

„Ar fi vrut să-i spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască.”

Anul trecut, în această perioadă, am descoperit „Prima lege” de Abercrombie. Nu cred în dragoste la prima vedere, însă inima mea de bookaholică m-a trădat de multe ori în ultimul an (mă uit la tine Peter V. Brett), după ce a fost vrăjită, înșelată, mințită și zdrobită în nenumărate ocazii; pentru asta, vreau să le mulțumesc autorilor de literatură fantastică, pentru că au reușit să mă transforme într-o cititoare agitată, ușor nervoasă, care țipă de încântare la apariția unui nou roman din colecția Nautilus fantasy, deși știe că o așteaptă câteva ore de neliniște și emoții, iar finalul o va lăsa epuizată și cu gândurile încurcate.

Stilul lui Abercrombie creează dependență după doar câteva pagini parcurse. Poate că ai o idee fugară în ceea ce privește acțiunea, poate că un personaj îți atrage atenția și ai tendința de a-l urmări cu neîncredere, de parcă îți este dușman de moarte, dar la finalul romanului o să ai un gust amar pe limbă, pentru că intuiția ta nu s-a apropiat de adevăr. Dar asta nu te va întrista. Din contră, o să ai un sentiment puternic de satisfacție: autorul ți-a păstrat tot ce este mai frumos, mai interzis și mai tulburător pentru final, în ultimele zeci de pagini, pe care le citești repede, clipind cât mai puțin, agățându-te de fiecare secundă prețioasă care te desparte de deznodământul mult așteptat.

„- Victoriile glorioase inspiră cântece frumoase, Yarvi, dar cele lipsite de glorie nu devin mai puțin glorioase odată ce barzii au terminat cu ele. Înfrângerile glorioase, în același timp, sunt doar înfrângeri.”

Am regăsit tot ce mi-am dorit în Jumătate de rege. Suspans, mister, conspirații, trădări, personaje complexe, superb reliefate, pe care nu știi dacă să le urăști sau să le oferi șansa de a se apăra, sperând că vei afla motivul care le-a îndemnat să ucidă, să mintă și să fure, o călătorie palpitantă, prin ținuturi sălbatice și friguroase, o dezvăluire care te lasă cu un nod în gât, pentru că nu ai fost nici măcar aproape de adevăr, și o frăție care îmi amintește puțin de cea din „Prima lege”, un grup neobișnuit de aliați, care reușesc să te impresioneze și să te câștige de partea lor, chiar dacă la început nu îți pasă prea mult de soarta lor.

De ce sunt puțin necăjită? Pentru că romanul a fost prea scurt, iar lumea fantastică a lui Abercrombie a fost slab dezvoltată. Sunt personaje care sunt pomenite în fiecare capitol, dar pe care nu ajungi să le cunoști, deși știi, în inima ta de cititor înfocat și nerăbdător, că vor avea un rol decisiv în următoarele volume. Afli câte puțin despre zei, despre credință și religie, despre semnificația ascunsă a unor titluri și despre „situația politică”. Dar eu mereu vreau mai mult și sper că în „Half the World” o să primesc tot ce îmi doresc, mai ales dacă iau în considerare câteva recenzii citite aseară, pe la 3 dimineața, când nu am mai putut rezista.

Nu pot să spun foarte multe despre acțiune, pentru că aș divulga informații prețioase, spoilere care ar putea să îți transforme lectura într-una banală și neinteresantă. Așa că mă voi axa mai mult pe personaje, pe care le-am adorat, în ciuda acțiunilor întreprinse. Abercrombie nu ne oferă eroi, departe de el acest gând. Nu avem personaje puternice și capabile, războinici chipeși, pentru ca fanteziile să prindă viață în inimă și mintea cititoarelor, o poveste interzisă de iubire sau antagoniști care au fost din naștere răi și malefici.Avem antieroi.

Protagonistul romanului este prințul Yarvi, un tânăr care vrea să renunțe la pretențiile sale pentru tron pentru a deveni preot. Are o singură mână bună, este slab, împiedicat și mereu batjocorit pentru infirmitatea sa. Se ascunde de privirile celor curioși, parcurgând chiar și cu ochii închiși o rețea secretă de tuneluri, care au devenit a doua lui casă, evită confruntările, acceptă îndurerat insultele, iar cel mai bun prieten al său este Mama Gundring, care îl pregătește pentru cel mai important eveniment al vieții sale. Însă când un strop de fericire amenință să împingă norocul de tristețe în care trăiește, în ciuda deciziei sale de a întoarce spatele Jilțului Negru, când află că tatăl și fratele său au fost uciși, responsabilitatea care îi apasă umerii îl aruncă pe tron, unde este nedorit și privit cu teroare și dezgust.

„Orice val zămisilit de Marea Mamă îl sălta, îl rostogolea, îi flutura veșmintele ude și-l făcea să tresalte și să se zbată, de parcă și-ar fi adunat forțele pentru a se ridica. Orice val îi târa șuierând trupul pe plajă și-l pedepsea abandonându-l, cu părul încâlcit și plin de spumă și de nisip, nemișcat precum un mănunchi de alge pe prundiș.

Yarvi se holba la el, întrebându-se cine era. Sau cine fusese. Băiat sau bărbat? Murise fugind sau luptase plin de curaj?

Ce importanță mai avea acum?”

Este trădat, scapă de moarte printr-un noroc neașteptat, apoi ajunge sclav pe nava Vântul din Sud, unde coșmarul abia începe. Zgarda metalică îi mușcă din carne cu fiecare împingere a vâslelor, lanțurile de la picioare îl țin prizonier pe bancă, alături de doi bărbați care sunt la un pas să parieze pe numărul de zile pe care le mai are de trăit, mâncarea e puțină și stricată, noaptea tremură de frig, în mizerie și în ploaie, dar există o fărâmă de speranță, un foc intern, care îl îndepărtează treptat de moarte: dorința de răzbunare.

Înșelatul ajunge înșelător.

Trădatul ajunge trădător.

Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?

Să nu crezi că micul și neînsemnatul Yarvi ajunge cel mai talentat luptător după câteva luni pe Vântul din Sud. Devine mai puternic, mai rezistent, dar când vine vorba de înfruntări, lipsa mâinii își face simțită prezența (ops). Însă Yarvi este isteț, șiret și un tânăr descurcăreț. Este atent și își urmărește cu grijă dușmanii, le descoperă secretele și le folosește pentru a-i întoarce unul împotriva celuilalt. Colegii săi de suferință încep să-l privească cu respect și admirație, viața pe nava devine mai bună și mai suportabilă, iar fostul prinț își pune în aplicare planul, așteptând momentul oportun pentru a evada și a se întoarce acasă, pentru a-i ucide pe trădători.

Evoluția personajului e impresionantă. Yavri este un antierou excepțional, o jumătate de rege, așa cum el însuși se numește, care este dispus să distrugă pentru a-și duce la îndeplinire răzbunarea, să renunțe la libertate și la onoare, pentru că după atâția ani petrecuți în genunchi, la mila altora, ce importanță ar mai avea câteva minute în plus, dacă poate obține ceea ce își dorește?

„N-ar fi putut preciza cu exactitate în câte nopți căzuse complet doborât de oboseală, în câte dimineți se trezise scâncind înțepenit din cauza efortului din ziua precedentă, doar pentru a fi biciuit din nou, sau în câte zile în care singurul lucru la care se gândise fusese doar următoarea tragere a vâslei. Însă într-un târziu veni și ziua în care nu se mai cufundă direct într-un somn fără vise. Când mușchii începură să i se întărească, când primele bășici i se sparseră și când biciul nu se mai abătu asupra lui la fel de des.”

Frăția care se formează în jurul lui este atât de ciudată și de amuzantă (doar citind o să înțelegi de ce), încât nu mă puteam abține din a-mi da ochii peste cap când parcurgeam cu ei drumul prin zăpadă, păduri și munți, căutând un semn, oricât de mic, de viață. Însă suferința îi unește chiar și pe dușmani.

Călătoria celor șase e magnifică. Lupta lor pentru supraviețuire, micile ironii și glumele proaste, care îi fac să râdă și să se încălzească atunci când sunt la câteva ore de moarte, poveștile din jurul focului, momentele de afecțiune și de prietenie, urmate de un strop de nebunie și de un salt în necunoscut, m-au ajutat să mă atașez de acest grup, doar pentru ca Abercrombie să-mi spulbere zâmbetul și iluziile în momentul în care credeam că am și eu dreptul să stau liniștită și să nu mă gândesc la pericolul care era la câțiva pași în spatele lor.

„Iar Yarvi realiză dintr-odată că Moartea nu se înclină în fața oricui trece prin fața ei, nu face un semn respectuos cu mâna pentru a-ți indica pe unde trebuie s-o apuci, nu șoptește cuvinte pompoase, nu trage în lături niciun zăvor. Cheia de la gâtul ei nu-i e de niciun folos nimănui, pentru că Ultima Poartă stă deschisă întotdeauna. Ea-i conduce pe morți nerăbdătoare, fără să țină cont de rang, de faimă sau de importanță. Ea are de-a face cu un șir nesfârșit, ce-și așteaptă rândul cuminte. O procesiune oarbă, inepuizabilă.”

Sunt multe personaje care mi-au atras atenția, dar voi insista pe trei: Nimic, Sumael și Shadikshirram (încearcă să-l pronunți, te rog frumos!).

Sumael este o sclavă favorizată pe Vântul din Sud. Un navigator priceput, o tânără inteligentă și rece, care îl privește cu suspiciune și neîncredere pe Yarvi, Sumael mi-a amintit de Ferro Maljinn din „Prima lege”. Are o limbă ascuțită, e impulsivă și acidă, de o sinceritate înspăimântătoare, dar, cu toate aceste „calități”, umanitatea din ea este încă vie, o văpaie plăpândă, care pare să crească atunci când Yarvi se află în preajma ei.

Abercrombie nu se axează foarte mult pe partea de romantism, deși scenele dintre cei doi erau un deliciu, mai ales când se înfruntau sau ajungeau să se contrazică până când atrăgeau atenția tuturor asupra lor. Sumael are o dorință nebănuită pentru libertate, pe care pare să o țină ascunsă, de parcă îi este teamă că ar putea să se întâmplă și ceva bun în viața ei. Libertatea o unește cu Yarvi, dar amenință să-i și despartă, când minciunile lui încep să se destrame, iar ea intuiește ce vrea să facă pe Vântul din Sud.

„Yarvi își lăsă mâna să cadă, realizând un moment mai târziu că îi cazuse peste mâna lui Sumael, care avea degetele ridicate, presate în palma lui. Se simțea bine așa, cu pielea fierbinte acolo unde îl atingea ea. Nu și-o îndepărtă. Și nici ea.

Încet, își strânse degetele în jurul degetelor ei.”

Nimic este genial. Este acel personaj fascinant și misterios, care te înspăimântă și care te șochează cel mai mult, prin fiecare amintire din trecut divulgată și prin fiecare răspuns oferit, unul mai absurd ca precedentul. Este sclavul umil și fricos, șmotruitorul, cel care spală zi și noapte puntea vasului, cel care la început nu vorbește și nici nu îndrăznește să te privească, dar care are un har neprețuit și valoros, pe care puțini îl intuiau.

„- Alege-ți dușmanii cu mai multă prudență decât îți alegi prietenii, murmură Nimic, privind flăcările. Ei îți vor fi alături pentru mai mult timp.”

În ceea ce o privește pe Shadikshirram, imaginația mea a transformat-o în cel mai comic personaj posibil. Da, ai citit bine. Căpitanul vasului este o femeie, dar nu una afurisită sau crudă, cum m-am așteptat. Este o bețivă, care trăiește doar pentru următoarea sticlă de vin, o „protectoare”, cum binevoiește a se numi de fiecare dată când atenția sclavilor este îndreptată asupra ei și se pregătește să țină un discurs. Are un singur defect: e prea milostivă, are o inimă prea bună. Ascultam poveștile ei cu scepticism, un trecut încununat cu fapte de vitejie, amanți celebri și victorii câștigate doar prin curajul și îndemânarea ei. Dar oare unde se sfârșește minciuna și unde începe adevărul?

„- Am o inimă prea bună pentru lumea asta dură în care trăim. […] Asta a fost slăbiciunea mea dintotdeauna.”

Finalul este abia începutul. Abia când entuziasmul a atins cote nebănuite, când aplaudam și râdeam de viclenia cu care au fost înzestrate chiar și cele mai nesemnificative personaje, autorul a ales să înlăture și ultimul voal care mi-a acoperit ochii pentru a-mi permite să devin martorul unei crime care m-a făcut să recitesc anumite pasaje, doar ca să fiu tentată să îmi dau o palmă peste față, mâhnită de neatenția de care am dat dovadă. Piesele de puzzle au alunecat la locul lor, iar Yarvi își joacă spectaculos ultima scenă, moment în care abia acum realizez ce fel de personaj o să devină și cât de multe probleme vă declanșa. Ahhhhh… unde e al doilea roman? I NEED IT!

„- Iar oamenii importanți au nevoie de dușmani cu greutate, zise Jaud, căci războaiele sunt un hobby al dracului de scump.”

Jumătate de rege este acel roman care nu te lasă dormi, care îți provoacă insomnii și care te urmărește și la câteva ore după ce ai terminat de citit. Este alert și imprevizibil, o doză puternică de adrenalină și de suspans, o aventură mai „light”, în comparație cu trilogia „Prima lege”, dar la fel de palpitantă, având în centru un antierou impresionant și șiret, de care ar trebui să îți fie milă, chiar dacă intuiția îți spune că el este adevăratul dușman.

Mulțumesc Editurii Nemira pentru roman!

10

Perfect

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader