Marile minciuni nevinovate · Liane Moriarty

Cărți CărțiFX Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

Marile minciuni nevinovate · Liane Moriarty
Marile minciuni nevinovate · Liane Moriarty

Cu Marile minciuni nevinovate, Liane Moriarty își dă măsura talentului său.

Sirenele urlă. Oamenii țipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viața.

E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de niște părinți care se poartă necivilizat?

Marile minciuni nevinovate e o poveste irezistibilă despre căsătorie, maternitate, viața familiilor moderne din clasa de mijloc și, nu în ultimul rând, despre minciunile periculoase pe care ni le spunem ca să putem supraviețui.

Goodreads: 4.2

„Oare îl iubea la fel de mult pe cât îl ura? Îl ura la fel de mult pe cât îl iubea?”

Nu mi-a plăcut vreodată la grădiniță. Mă plictiseam foarte repede. Nu aveam răbdare să pictez cu degetele, să mă ascund într-o cutie de carton și să mă prefac că sunt în tren, în drum spre un tărâm fermecat, să dorm după ore (mereu mă lua mama înainte de „stingere”) sau să învăț cinci cuvinte în engleză pe săptămână, când eu deja știam să citesc și să scriu în două limbi străine, mulțumită părinților mei, care pe lângă faptul că îmi erau prieteni, îmi erau și profesori. Drept urmare, am chiulit în ultimul an, cu aprobarea lor, pregătindu-mă pentru școală și ciclul primar, o aventură care s-a sfârșit mult prea repede și pe care nu am apreciat-o la justa sa valoare, la momentul potrivit.

Poate că nu este cel mai bun motiv pentru a evita o carte, dar după ce citisem câteva păreri legate de „Marile minciuni nevinovate”, ajunsesem să cred că este un volum în care sunt prezentate (doar) dramele unor mămici obsedate de copiii lor, care „fac din țânțar armăsar”. Am fost… și nu am fost foarte departe de adevăr.

Schimbarea s-a produs când am aflat că romanul urma să fie adaptat într-un serial; cum noua mea „tactică” mă împiedică să urmăresc un film sau un serial înainte să citesc cartea (sau seria) respectivă (am păcătuit la The Night Manager și regret asta), am cerut romanul de la editură, dornică să o descopăr pe Liane Moriarty, despre care auzisem doar cuvinte de laudă (și îi ador numele, știți voi care).

După „Marile minciuni nevinovate”, simt nevoia să afirm, din nou, că sunt norocoasă să am o mamă atât de minunată, în contrast cu protagonistele acestui roman, care m-au emoționat, înduioșat, înfricoșat, exasperat sau enervat. Și nu neapărat în această ordine.

Întotdeauna m-au amuzat serialele și filmele de comedie americane, în special cele „de familie” (și mă refer la filmele vechi de comedie, 1980-2000), în care „cartierul” este un personaj în sine. Mi se păreau absurde, ca să nu mai spun ridicole, regulile impuse de cele 99 de comitete generale, care te obligau să tunzi gazonul ca să atingă înălțimea X (o regulă probabil impusă de un individ plictisit de viață, cu prea mult timp liber la dispoziție), să participi la evenimentele și activitățile săptămânale desfășurate la bibliotecă sau la școala primară, să mergi cu toată familia duminică la biserică, să faci voluntariat, să te înscrii în clubul de carte, iar lista poate continua, sunt sigură că știți la ce mă refer (până și Dexter e de acord cu mine).

Liane Moriarty nu transformă cartierul într-un personaj, ci grădinița (denumită școală publică). Da, ai citit bine. Un loc care ar trebui să fie armonios, cald și primitor, unde copiii să poată lega prietenii și învăța, dezvoltându-și talentele și descoperindu-și abilitățile, devine un câmp de luptă, unde mamele mai au puțin și „se calcă în picioare”. Voiam să se oprească și să respire. Să își privească fiii și fiicele, să se bucure pentru ei, în loc să încurajeze discuții cu privire la cine are un copil „înzestrat”. Am simțit romanul ca pe o bombă cu ceas, o competiție acerbă și inutilă, care a dus la separarea mamelor în tabere, la reacții meschine și înșelătoare, la scene exagerate, uneori penibile, doar pentru a demonstra o teorie puerilă sau pentru a înlătura un zvon răutăcios, care scăpa repede de sub control.

Cred că autoarea s-a distrat foarte mult cât timp și-a creat personajele. Sunt minuțios reliefate, atât prin prisma defectelor, cât și a calităților lor. Personaje spumoase și comice, cum doar în parodii poți să întâlnești, sau meschine și nesuferite, suficient de obositoare încât să mă convingă să iau o pauză de la citit. Fiecare are un rol bine stabilit în roman, iar interacțiunile lor, cu bune și cu rele, ar putea să fie distractive, dacă nu ar fi atât de greu de urmărit sau de înțeles. Bine, poate nici nu pot să înțeleg grija unei mame… sunt departe de acest statut.

Madeline a împlinit patruzeci de ani, dar încearcă să nu fie afectată de schimbarea de prefix. Are un soț atent și foarte răbdător, copii deosebiți, care îi fură și ultima pală de energie, o slujbă bună și flexibilă, o casă frumoasă și un venit suficient de mare încât să își permită o garderobă bogată și îndrăzneață, cu care atrage priviri admirative sau încărcate cu invidie, mulțumită fiind de ambele reacții. Nu știe când să se oprească din vorbit și se abține cu greu de la comentarii.

Îmbrățișează riscul și acționează pe moment, fără să ia în considerare consecințele. Îndrăgește bârfa, dar încearcă să o delimiteze. Este foarte curioasă, vulcanică și imprevizibilă, până în punctul în care nu îți dai seama dacă ești fericit că o ai drept prietenă sau ai dori să treci în tabăra adversă, în cea a „dușmanilor” ei, (aparent) fără număr.  Pe Madeline am văzut-o drept „mama răniților”. În ciuda defectelor ei, mi s-a părut un personaj fascinant și complex, o mamă care suferă și se agită pentru copiii ei, dar și o prietenă de nădejde, una care ar muta munții din loc sau ar declanșa fără să clipească un nou război mondial, dacă o persoană pe care ea o îndrăgește, cu atât mai mult iubește, ar suferi sau ar avea probleme.

„Apetitul ei pentru bârfă era sănătos: nu era genul de mamă care o căuta mereu, hămesită.”

Nou sosită în oraș, avându-l alături doar pe fiul ei, Ziggy, în vârstă de cinci ani, Jane speră să lase trecutul în urmă și să își găsească un loc al ei, un loc pe care să-l poată numi acasă, unde să se simtă în siguranță și să fie fericită. Cu plaja la câteva minute distanță și un oraș nou de descoperit, posibilitățile par să fie nemăsurate. Dar când fiul ei este acuzat ca fiind un „bătăuș”, aproape strângând de gât o fată de vârsta lui, „popularitatea” lui Jane ia amploare, dar nu în sensul dorit. Refuză să creadă că Ziggy, îngerașul ei, acest copil dulce și blând, ar putea să fie capabil de ceva atât de urât și de meschin.

În contrast cu Madeline, care este sigură pe ea și petrece foarte mult timp aranjându-și ținuta, Jane este o tânără sfioasă și cuminte, care se îmbracă lejer, cât să nu atragă atenția, de parcă ar vrea să treacă nevăzută și să fie lăsată în pace. Părul strâns într-o coadă, nelipsita gumă de mestecat, aerul unei adolescente care a greșit și și-a văzut viitorul alterat, prin ochii și zâmbetul unui copil care are nevoie de ea. E greu să fii o mamă singură, însă Jane se descurcă admirabil.

Ai impresia că se prăbușește atunci când copiii se feresc de Ziggy sau îl ignoră, de teamă să nu fie atacați. Suferă pentru fiul ei, pentru nedreptatea care a coborât pe umerii săi fragili, dar, atunci când el își ferește privirea sau se află departe de ea, incapabil să-i citească gândurile, nu poate să nu se întrebe… oare Ziggy chiar a încercat să-și strângă o colegă de gât?

„Peste tot în jurul ei erau culori aprinse, vii. Ea era singura pată cenușie din toată casa.”

Când Celeste pășește într-o încăpere, toate privirile se întorc în direcția ei. Superbă. Rafinată. Elegantă. Senzuală. După ce îți amintești să clipești și să îți ferești jenat ochii, încearcă să o cunoști, să treci peste rolul pe care îl interpretează cu atât de multă naturalețe. O iluzie atât de bine pusă la punct, încât până și ea o crede. O mamă fericită. O soție grijulie. O femeie bogată, care are lumea la picioarele ei. Treptat, masca ei se fisurează. Apar temerile. Emoțiile, imposibil de ascuns sau de ținut sub control. Frica, rece și nemiloasă, un șarpe care o pândește când adoarme și amenință să o rănească atunci când lasă garda jos.

De tânără, Celeste a fost o perfecționistă. Eleva silitoare, care mereu își face temele. Adolescenta ambițioasă, cu planuri mari de viitor. Iar acum… este prizonieră. Cușca ei are gratii flexibile, însă tot cușcă se numește. Cu un bărbat fermecător alături, care o răsfață și o iubește până la cer și înapoi, oare ce ar putea să reprezinte o probemă? Accesele lui de furie? Loviturile pe care i le aplică atunci când viața ei este frumoasă, liniștită și perfectă? Izbucnirile lui violente, urmate de lacrimi, scuze și regrete?

„- Cu cât îmi face mai mult rău, cu atât capăt mai multă putere și o mențin mai mult timp. Apoi trec săptămânile și simt că se schimbă ceva. Nu se mai simte așa de vinovat, nu-i mai pare atât de rău. Vânătăile – căci mă învinețesc cu ușurință –, ei bine, vânătăile dispar. Unele lucruri mărunte pe care le fac încep să-l enerveze. Se enervează un pic. Încerc să-l îmbunez. Încep să merg în vârful picioarelor, dar în același timp mă enervez că trebuie să merg în vârful picioarelor, așa că uneori încetez s-o mai fac și calc apăsat. Îl irit dinadins, fiindcă sunt supărată pe el și pe mine însămi, pentru că trebuie să am grijă. Și atunci se întâmplă iar.”

Trei mame, atât de diferite, dar, la un anumit nivel, atât de asemănătoare, se întâlnesc în urma unui accident minor, ușor amuzant, care va pune bazele unei prietenii sincere, oferindu-le astfel posibilitatea de a mărturisi tot ce au pe suflet, minciunile pe care au fost obligate să le rostească pentru a-și proteja copiii. Dinamica dintre Madeline, Jane și Celeste este aproape palpabilă. Se simt bine împreună, chiar dacă nu sunt mereu relaxate sau deschise unele cu celelalte. Încrederea dintre ele se dezvoltă fulgerător până la finalul romanului, moment în care autoarea mi-a oferit o răsturnare de situație pe care am intuit-o greșit. Eram sigură că am dreptate, că am ghicit cine este „victima”, de existența căreia aflăm încă din primele capitole, înainte să călătorim înapoi în timp și să cunoaștem personajele, dar m-am înșelat (și încă mă oftic pentru asta).

De la abuz și violență, până la dragoste și înțelegere, romanul îmbină un șir aparent nesfârșit de teme, probleme minore, transformate de societate în „tragedii” fără răspuns. În umbra acestor trei personaje memorabile, am întâlnit mame obsedate de muncă, de curățenie, de siguranța copiilor, de diete, mame „dominatoare”, serioase și mereu implicate în activitățile de la grădiniță, supraveghindu-și cu ochi de vultur copiii, mame retrase și „supuse”, care aleg temătoare o tabără și speră să nu fie cea greșită. După cum am spus mai sus, grădinița este un câmp de luptă. Poate chiar mai rău.

„- De vină e faptul că respectul de sine al unei femei depinde de aspectul ei, spuse Jane. Ăsta e motivul. Fiindcă trăim într-o societate obsedată de frumusețe, în care lucrul cel mai important pe care îl poate face o femeie e să devină atrăgătoare pentru bărbați.”

Moriarty are un stil excepțional de a scrie. Cursiv, alert și captivant. Cuvintele alunecă de pe pagini, paginile alunecă între degete, nerăbdătoare să ajungă mai repede la deznodământ, la acea noapte misterioasă, la acel concurs școlar de cultură generală, unde cineva a fost ucis. Autoarea ne amețește cu detaliile, cu multe personaje secundare și „urgențe” de familie, oferindu-ne momente de respiro prin „interviurile” sau, mai bine spus, „declarațiile” mamelor sau taților de la școala publică Pirriwee, care comentează toate evenimentele care au dus până la tragicul deces.

O satiră îmbrăcată în copertele unui thriller. Un roman psihologic incitant, cu un final surprinzător, care mi-a scăpat. Rușine mie.

Mulțumesc Editurii Trei pentru carte!

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader