O fată din bucăți · Kathleen Glasgow

Cărți CărțiFX Foxisme Recenzii
Comandă
10

Perfect

10

User Avg

O fată din bucăți · Kathleen Glasgow
O fată din bucăți · Kathleen Glasgow

Charlotte Davis este făcută bucăți. La doar 17 ani, a pierdut mai mult decât au pierdut alții în toată viața lor, dar a învățat să uite. Cioburile dintr-un borcan spart fac tăieturi adânci, iar durerea fizică anihilează suferința sufletească până când nu mai rămâne decât liniște. Nu trebuie să se mai gândească nici la tatăl ei, nici la râul în care a pierit acesta. Nu mai este nevoie să-și amintească de prietena ei, care a dispărut pentru totdeauna. Nu-i mai vine în minte mama ei, care nu mai are ce să-i ofere.

Cu fiecare cicatrice nouă, inima lui Charlie devine tot mai puternică, dar doare în continuare. Doare îndeajuns de tare cât să nu-i mai pese de nimic, ceea ce este necesar câteodată, ca să poți ieși din întuneric.

Un portret extrem de emoționant al unei adolescente aflate pe punctul de a se pierde pe sine și o poveste despre drumul pe care trebuie să-l parcurgă pentru a supraviețui în propria piele. Cartea de debut a lui Kathlees Glasgow este sfâșietoare și extrem de sinceră. Este o poveste de la care nu vă veți putea lua ochii.

Goodreads: 4.15

Gen carte:Editură:

„- Ar trebui să ni se spună încă de când venim aici că s-a terminat cu dorințele. Că după ce am făcut ce-am făcut, n-o să ne mai iubească nimeni. Nu în mod normal.”

Scriu următoarele rânduri cu ochii înotând în lacrimi. Lovesc tastele cu putere, furioasă pe autoare, furioasă pe mine, pe naivitatea mea, pe ușurința cu care am fost atrasă în poveste. Nu am fost pregătită pentru O fată din bucăți. Suferința regăsită între pagini, prăbușirea psihică, spirituală și mintală a personajelor, recunoașterea și îmbrățișarea problemelor… cum poate un roman să cuprindă atât de multă nefericire, atât de multă durere și deznădejde?

Mă simt incompletă, de parcă am lăsat o parte din mine, o bucată de care nu mă pot lipsi, în carte. Privesc cu neîncredere coperta hipnotizantă, urmăresc cu degetele traseul lacrimilor și mă opresc de fiecare dată în dreptul ochilor. O privire pierdută și, aparent, supusă, glasul mut al unei tinere ce trăiește într-o buclă de singurătate, de pe o zi pe alta. Însă aici se ascunde victoria ei, una pe care noi niciodată nu o vom putea înțelege. Trăiește. A mai supraviețuit încă o zi. 24 de ore de-a lungul cărora a încercat să se vindece, să îi ajute pe ceilalți, să devină o persoană mai bună, să își găsească un loc în lume. Numele ei este Charlotte Davis. Și NU este o victimă.

Ne plângem zilnic de ceva. E prea cald. Nu am bani. Bluza aia e prea largă. Mama nu mă înțelege. E trafic. M-am săturat de teste și de examene. Mi-a dat doar seen pe Facebook: de ce nu mă place? Îmi e silă să mă ridic din pat. Nu vreau să merg la serviciu. Mi-au greșit comanda la Starbucks. Te regăsești, măcar parțial? Știi că nu sunt probleme adevărate, că se pot rezolva, că nu sunt un capăt de drum. Dar e recomandat să te descarci din când în când, să te plângi de astfel de banalități, pentru că sigur le-ai duce dorul dacă ai face schimb de vieți cu Charlotte Davis.

Poartă tricouri largi și hanorace pentru a-și ascunde cicatricele. Sunt prea multe de numărat. Majoritatea aproape s-au vindecat, însă Charlotte le simte. Și le amintește pe toate. Motivul, lama care i-a tăiat pielea, sângele ce i s-a scurs printre degete, euforia pasageră, senzația de abandon, de plăcere și… de fericire. Când se taie, uită. Uită prietenii ce au abandonat-o și familia pe care nu o mai are. Se droghează, fură și trăiește pe străzi. Și este doar un copil.

„Prima dată când m-am tăiat, cea mai bună parte a venit la final: mi-am curățat rana cu un tampon, am șters-o cu grijă, am studiat-o, așa și pe dincolo, și mi-am cuibărit protector brațul, așezându-l pe stomac. Gata, gata.

Mă tai pentru că nu fac față. E cât se poate de simplu. Lumea se transformă într-un ocean ale cărui valuri se sparg peste mine, cu un sunet asurzitor, inima mi se îneacă în apă și mă cuprinde o spaimă cât planeta de mare. Am nevoie să mă eliberez, am nevoie să-mi fac rău mai mult decât mi-ar putea face lumea și așa îmi pot găsi alinarea.”

Începutul romanului îmi amintește de un jurnal. Prin ochii lui Charlotte, cunoaștem un grup de tinere ce au întors spatele vieții. Se rănesc, se mutilează, se ard. Nu, greșesc. S-au rănitS-au mutilatS-au ars. Acum, cu ajutorul unor specialiști, fiind supravegheate și îngrijite, având un acoperiș deasupra capului, parcurg primul pas spre vindecare. Interacțiunile dintre ele sunt fascinante: sunt diferite, ca aspect, comportament și educație, însă diferențele sunt cele care oferă profunzime și sensibilitate lecturii. Te înfricoșează mărturisirile lor, poveștile împărtășite. Ți se formează un nod în gât și ai impresia că nu mai poți înghiți, că trebuie să iei o pauză de la citit. Trebuie să ieși din casă, să inhalezi cu lăcomie aer, să te bucuri că nu ai cicatrice, că familia îți este alături, iar ziua de mâine este o certitudine, nu o posibilitate.

Ajutată de un prieten, Charlotte ajunge în Tucson, Arizona. Temporar, are unde să stea, câțiva bani de urgență, însă nu poate trăi așa. Schimbarea este bruscă și necruțătoare, mai ales pentru o tânără speriată și introvertită. Charlotte se consideră urâtă și îi este rușine de aspectul ei. Temperaturile ridicate nu o ajută, în condițiile în care ea trebuie să își acopere brațele și să își păzească secretele. Îi tremură glasul când vorbește și îi este rușine să-i privească pe ceilalți în ochi. Nu vrea ca ei să afle ce a făcut și cine a fost, pentru că urmările îi sunt deja cunoscute: o vor privi cu dezaprobare, silă sau dezgust, îi vor întoarce spatele, îi vor trânti ușa în nas, adăugând inconștient un alt cui în sicriul ei.

Nu ai idee cât de mult am admirat-o, cât de mult m-a marcat curajul ei. Zilnic, există o luptă interioară, o dorință de a rămâne izolată, de a-și deschide trusa, de a-și înfășura degetele în bandaje și de a-și folosi cioburile pe piele. Tentația e aproape palpabilă, însă Charlotte nu vrea să cedeze. Își dorește schimbarea, vrea să devină o tânără sigură pe ea, să învețe să se iubească și să țină sub control rușinea ce îi însoțește fiecare pas. Pași ce o conduc la True Grit, o cafenea/pub. Pași ce o conduc în fața lui Riley West.

„- Așa se frâng inimi, știi. Când crezi în promisiuni.”

Atmosfera de la True Grit nu este potrivită pentru Charlotte. Sunt prea multe persoane, prea multe glume pe care trebuie să le dezlege, priviri aruncate pe furiș, fum, alcool și jocuri pe terasă, intenții ascunse și enigme ce se lovesc în spatele tejghelei, unde ea spală vasele și fură resturile de pe farfurii pentru a nu muri de foame. E piele și os, o umbră de om. Viața ei a devenit un joc de improvizație, cu Riley West în locul nebunului.

Are o reputație îndoielnică și un număr impresionant de secrete. E chipeș, charismatic și flirtează cu nerușinare, un artist „prăbușit”, cu o șansă ratată și multe eșecuri bifate. Acum, se bucură de viață, mulțumit cu ce are. Cântă rar, dar atunci când chitara îi însoțește glasul, toată lumea află și se adună în jurul lui. Nu pot să spun că mi-a plăcut de Riley: jumătate din timp este beat sau drogat. E nepăsător și lipsit de ambiție, profită de sora lui, șefa de la True Grit, pentru a scăpa de necazuri. Apoi e treaz, măcar o zi, și vede ce se întâmplă în stânga și în dreapta. O vede pe Charlotte. Poate că e o comparație puțin exagerată, dar am simțit că vânătorul și-a observat prada.

„- Măcar suflecăți nenorocitele alea de mâneci. Fă-o pentru mine.

Bag tava în mașina de spălat vase, închid ușa, scot niște tacâmuri ude din chiuvetă, numai să nu fiu nevoită să mă uit la el.

Vocea lui Riley devine fermă:

– Suflecă-ți mânecile, fată ciudată.

Acum e foarte aproape de mine. Îi pot simți mirosul chiar și prin aburii de la vase, un amestec de transpirație și condimente, de cafea și tutun. Rămân nemișcată.”

Eram entuziasmată pentru Charlotte, mândră de progresul ei. Primele semne de vindecare erau vizibile. Apoi a apărut Riley, i-a zâmbit și ceva s-a schimbat, dar nu în bine. Legătura dintre ei e toxică, pentru amândoi. Două persoane distruse, cu bucățile răsfirate neglijent în trecut, de parcă nu ar vrea să fie un întreg acum, în prezent, când totul contează. Riley profită de naivitatea și de bunătatea lui Charlotte, în timp ce ea este mulțumită că are un prieten, un aliat, o persoană pe care să o aibă aproape. Nu o deranjează diferența de vârstă și, pentru o perioadă, dacă nu remarci fisurile din iluzie, crezi că este fericită.

„Îmi cuprinde brațele și le întoarce pe toate părțile, iar degetele i se plimbă în sus și-n jos, de-a lungul albiilor de râu și ravenelor de pe pielea mea. Mă scufund și nu fac nici cel mai mic efort să rămân la suprafață, pentru că vreau, chiar vreau, să mă scufund până la capăt.

– N-o să-ți fac niciun rău, zise el și își lipește ușor buzele de gâtul meu. Noi doi ne înțelegem unul pe altul, nu-i așa?”

Kathleen Glasgow construiește cu mare grijă relația dintre Charlotte și Riley, punând accent pe defectele lor. Nu se completează unul pe celălalt, ci se distrug. Se rănesc, chiar dacă nu folosesc gesturi sau cuvinte. Se scufund în uitare și în alcoolul ce le îngheață simțurile. Sunt amândoi împotriva lumii, două personaje minunate, dar minunate prin complexitatea lor, prin dramele ce îi unesc și separă, prin „palma” oferită de autoare cititorului, pentru că talentul ei te corupe și te face părtaș la iubirea lor, chiar dacă este greșită și intuiești urmările.

Fiecare persoană își exprimă altfel durerea, temerile: prin desen, muzică, arta în toate formele sale. Arta vindecă și salvează vieți. Dacă Riley își reamintește să zâmbească atunci când cântă, Charlotte se pierde în desene și în schițe, în portrete și un trecut redefinit prin tablouri și un caiet mic de desen, comoara ei cea mai de preț. Când îi recunoști talentul, te vei prăbuși alături de ea. Atunci apar primele lacrimi. Când știi că are o șansă la viață, un har frumos, ce tinde spre perfecțiune, dar îi lipsesc încrederea, încurajările și un mentor. Îi citești plângând însemnările și îi guști tristețea, abandonul. Dar nu te poți opri din citit. Încasezi lovitură după lovitură, devorezi capitol cu capitol, pentru că nu doar Charlotte și Riley caută acum o fărâmă de speranță, ci și tu.

„- În viața fiecărui om intervine un asemenea moment, cred eu, un moment în care se întâmplă ceva extrem de… semnificativ, care îți sfâșie ființa în mici bucățele. Și atunci trebuie să te oprești. Îți petreci multă vreme adunând bucățelele din tine. Și îți ia atât de mult timp nu neapărat să le potrivești din nou între ele, ci să le îmbini într-un mod nou, dar nu neapărat unul mai bun. Mai degrabă unul care să-ți permită să supraviețuiești până când știi cu certitudine că o anumită piesă trebuie pusă într-un anumit loc și tot așa.”

E înspăimântător cât de ușor citești romanul. Cât de cursiv este stilul autoarei, cât de repede devorezi capitolele. L-am citit într-o stare continuă de agitație și de nerăbdare, uneori încrezătoare și optimistă, cu un zâmbet slab pe buze, pentru ca tristețea să mă învăluie treptat pe parcurs, o neputință rece și inumană punând treptat stăpânire pe mine.

Am trăit romanul, nu l-am citit. L-am adorat, m-a enervat, am plâns (dacă nu te-ai prins până acum de asta) și am îndurat toate palmele oferite. De ce palme? Pentru că O fată din bucăți te trezește la realitate. Te scutură și țipă la tine. Țipă să te ridici de pe scaun, să îți îndepărtezi ochii de pe telefon și să încerci. Nu contează că e un tip nou de mâncare, un alt stil de muzică sau că îți schimbi culoarea părului. Uită de reguli și de griji și nu mai transforma fiecare eșec într-un sfârșit. Transformă-l într-un început. Trăiește pentru tine, nu pentru ceilalți. Luptă pentru ceea ce îți dorești. Și citește cât mai repede această carte, ca să înțelegi și tu ce am simțit și de ce „reacționez” așa.

Mulțumesc Editurii Storia Books pentru roman! M- a marcat, în moduri pe care nu le pot relata în cuvinte.

P.S.: După ce termini O fată din bucăți, citește și nota autoarei. S-ar putea să mai ai nevoie de câteva șervețele.

10

Perfect

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader