Privilegiații · Jonathan Dee – „Uneori, simţea că ignoranţa lui era nemărginită.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
7

Bun

Privilegiații · Jonathan Dee – „Uneori, simţea că ignoranţa lui era nemărginită.”
Privilegiații · Jonathan Dee – „Uneori, simţea că ignoranţa lui era nemărginită.”

Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.

Goodreads: 3.26

„Uneori, simţea că ignoranţa lui era nemărginită.”

Ambiţia poate să fie toxică, cu atât mai mult dacă majoritatea dorinţelor noastre au rădăcini materialiste. Vrem să fim bogaţi, (veşnic) tineri şi frumoşi, să nu cunoaştem gustul eşecului şi să fugim de griji, boli şi de probleme, să atingem iluzia nemuririi, doar pentru a amâna reîntoarcerea la realitate, unde visele sunt greu de îndeplinit, iar zilele se succed într-o monotonie înfricoşătoare, de care nu reuşim să ne desprindem sau, măcar, să ne îndepărtăm.

Întotdeauna ne dorim mai mult, chiar şi atunci când suntem fericiţi şi împliniţi. Vrem să avem succes în tot ce ne propunem şi să ne depăşim limitele, să transformăm fiecare „nu” într-un „da”, imposibilul în posibil. Treptat, uităm de propriile aspiraţii şi devenim invidioşi pe cei din jurul nostru, pe bucuria lor, pe familia lor, pe stilul lor de viaţă, pe care vrem să-l copiem, doar pentru a ne îmbunătăţi statutul social şi a-i face pe alţii să se simtă mici şi inferiori. Aşa cum (poate) ne-am simţit şi noi, la un moment dat.

Din păcate, nu suntem dispuşi să muncim sau să facem sacrificii pentru a creşte ca persoane. Căutăm mereu ruta ocolitoare, înşelăm şi minţim pentru a grăbi „procesul”, ne îndepărtăm de familie şi de prieteni pentru a urmări un ţel pe care-l numim suprem, un ţel detestat şi greşit, ce ne asigură un viitor mai bun şi mai prosper, dar pentru care plătim cu un trecut pe care ajungem să-l regretăm şi cu un prezent de care nici măcar nu ne amintim.

„Nu era vorba de bogăţie în sine. Era vorba despre a duce o viaţă grozavă, o viaţă impresionantă. Banii erau doar instrumentul.”

În Privilegiaţii, roman nominalizat la premiul Pulitzer în 2011, îi cunoaştem pe Adam şi pe Cynthia Morey. Sunt tineri, inteligenţi, fermecători şi bogaţi. Adam este obsedat de condiţia sa fizică şi aleargă zilnic pentru a-şi menţine trupul zvelt; este băiatul chipeş şi charismatic, conştient de privirile ce îi sunt aruncate, de dorinţă şi de invidie, atât din partea femeilor, cât şi din partea bărbaţilor.

Dar el are ochi doar pentru Cynthia, care este perfectă. Frumoasă, seducătoare şi sufletul lui pereche. Au tot ce şi-ar putea dori: bani, o viaţă luxoasă, posibilităţi nemăsurate. Dar Adam şi Cynthia sunt ambiţioşi şi vor să aibă propriul imperiu. După ce se căsătoresc, se îndepărtează de familiile lor şi îşi pun planul în aplicare, cu ajutorul lui Adam, care nu ezită să se implice în afaceri ilegale pentru a-şi mări venitul.

„Victoria avea dreptate: erau frumoşi, atât de frumoşi încât aproape simţea că ar trebui să-şi ceară scuze pentru asta, de parcă ceva fundamental fusese aranjat în favoarea lor. Poate că le refuza ceva de care aveau nevoie fără ca măcar să o ştie, doar pentru că nu avea ambiţii suficient de mari sau nu vedea lucrurile suficient de departe de cutia cu care semănase copilăria ei.”

Adam este „căpitanul”, liderul, puntea de legătură dintre trecut şi viitor. Niciodată nu vei şti ce simte sau crede cu adevărat. Zâmbeşte şi râde la comandă, joacă ireproşabil cartea umilinţei şi îi manipulează cu măiestrie pe cei din jurul său, prieteni şi colegi, familie şi duşmani, înlăturându-şi parţial masca doar în fața Cynthiei. Ea nu bănuieşte pericolul din umbră, necazurile ce ar putea să le distrugă familia. Poate că Adam şi-a intrat prea bine în joc. Poate că ea niciodată nu s-a gândit că ar putea să o mintă sau să-i ascundă ceva.

Vanitatea Cynthiei are o evoluţie interesantă; când o cunoşti, este vicleană şi nepăsătoare, obsedată de ea şi de Adam, de viitorul lor şi de bani. Niciodată nu sunt suficienți. De ce să se oprească, de ce să nu aibă mai mulţi? Apoi, după câţiva ani, intervine o schimbare, una la care niciunul dintre ei nu se aşteaptă: vanitatea se evaporă treptat, înlocuită de dragostea de mamă, de nevoia de a-şi proteja şi de a-şi răsfăţa copiii, pentru ca nimic să nu le lipsească.

Însă există şi dezavantaje: nu îi place să fie casnică. Alunecă în monotonia de care ne temem toţi, într-un şir de zile repetitive care pare fără sfârşit. Tinereţea ei este pusă în pericol. Este mereu lipsită de energie şi obosită, plânge des şi este nefericită, deşi dorinţele ei şi ale lui Adam au fost toate îndeplinite.

„Cei mai realizaţi oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista. Şi totuşi, ea era nefericită; era nefericită şi asta trebuie să fie responsabilitatea lui.”

Am simţit că ea a fost prima care a cedat, cea care a vrut să pună pauză şi să se oprească. Aşa cum am spus şi la începutul articolului, ambiţia poate să devină toxică. Pentru Adam, s-a transformat treptat în obsesie. Ingeniozitatea lui Jonathan Dee se resimte în felul în care ne este prezentat personajul. Nu există semne de obsesie sau regrete, doar o aură întunecată, ce se revarsă asupra familiei sale.

Adam îşi pierde umanitatea şi se trezeşte de multe ori singur şi nedumerit, contemplând viaţa pe care o are acum, dacă s-a ridicat la nivelul aşteptărilor sale sau dacă trebuie să înteţească ritmul, pentru a-şi creşte din nou statutul social. Când ar trebui să se oprească? Când va fi mulţumit de moştenirea pe care urmează să le-o lase copiilor?

Legătura dintre Adam şi Cynthia, deşi devine din ce în ce mai puternică, îmbinând pasiunea cu liniştea sufletească, mi s-a părut forţată. Rece. Uneori, inumană. Sunt atât de prinşi unul de celălalt, imuni la tentaţii şi la provocări, încât par programaţi să se iubească. Îmi doream o ceartă, o neînţelegere, o discuţie în contradictoriu. Dacă autorul a vrut să creeze o relaţie aproape perfectă, cum de nu s-a gândit la urmări, la falsitatea pe care urma să o includă în poveste? Da, este o operă de ficţiune, însă nu depăşeşte granița către alte genuri literare, fantasy sau SF.

„- Ce ştii tu despre asta? Ce ştii tu despre lucruri în general? Tu nu ai suferit nici măcar o zi în viaţa ta. Ai primit absolut tot ce ai vrut. Şi acum copiii ăia ai tăi cresc exact la fel. Ca o micuţă clasă conducătoare. E înspăimântător.”

Robin şi Jonas, din păcate, nu sunt foarte diferiţi de părinţii lor. Voiam să văd că generaţia tânără gândeşte outside the box, dar, crescuţi în puf şi protejaţi de conflicte, cu siguranţa oferită de bani şi de relaţiile părinţilor aflate la un telefon distanţă, Robin şi Jonas profită de tot ce îi înconjoară şi scapă de fiecare dată de acuzații și de necazuri. Fiindcă sunt bogaţi şi statutul le oferă orice îşi doresc.

Am fost dezamăgită şi uimită de prostia celor doi; nu sunt copii răi, dar am avut mereu senzaţia că nu gândesc. Sunt impulsivi şi reacţionează din instinct, curioşi şi îmbătaţi de gustul aventurii. Lumea se află la picioarele lor. Robin nu ştie să stea departe de necazuri, la fel cum viciile nu uită niciodată drumul spre camera ei. Nu ştiu dacă a vrut să fie rebelă, fiindcă nu a încercat vreodată să le demonstreze ceva părinţilor ei. Nu au fost prea ocupaţi, ca să afirmi că au ignorat-o sau că i-a lipsit dragostea părintească. E doar o tânără răsfăţată, care nu ştie când să se oprească. Imatură, dezorganizată şi (ironia) lipsită de ambiţie. Doar are tot, ce îşi poate dori mai mult?

La polul opus, Jonas fuge de numele familiei, de moştenire şi de obligaţii. E un băiat isteţ şi studios, cu potenţial, un potenţial ce trebuie şlefuit şi îndrumat în direcţia potrivită. Dar Jonas nu ştie ce îşi doreşte şi pare să nu poată deosebi binele de rău. Le împărtăşeşte părinţilor săi pasiunile, fără a le cere ajutorul, sprijinul sau îndrumarea. Naivitatea lui e dureroasă. Şi prostia, oricât de urât sună asta din partea mea. Alegerile lui m-au făcut să îmi dau de nenumărate ori ochii peste cap, până în punctul în care am renunţat la el şi nu mi-a mai păsat de soarta lui. Sper doar că și-a învățat lecția.

„Nimeni nu se uita vreodată în vechea cutie de Lego care se afla într-un sac cu şiret ce era băgat în fundul cufărului cu jucării pe care stătea el de obicei când citea sau desena. Nu trebuia să se uite în cutie ca să-şi aducă aminte ce se afla înăuntru – dar din când în când îi plăcea totuşi să o deschidă. Faptul că ştia că toţi ceilalţi renunţaseră la aceste obiecte făcea că fiecare dintre ele să pară şi mai valoros, pentru că el era singurul din familie care cunoştea secretul – că lucrurile pot dispărea, dar, datorită lui, rareori era ceva cu adevărat pierdut.”

Pentru o familie „atât” de perfectă, comunicarea lipseşte cu desăvârşire. Trăiesc într-o iluzie şi nu vor să se smulgă din vis. Îşi închid ochii când unul dintre ei greşeşte, şterg cu buretele toate neînţelegerile şi eşecurile, apoi zâmbesc şi o iau de la capăt. Dar ştiţi ce este puţin înfricoşător? Naturaleţea cu care Jonathan Dee aşterne gândurile protagoniştilor. Vrea să te atragă de partea lor şi să le înţelegi punctul de vedere. Nu-i o formă de manipulare, ci mai mult o strategie, poate chiar un imbold, ca tu să îţi depăşeşti propriile limite şi să nu te mai opreşti la câţiva paşi de graniţele pe care ţi le-ai impus.

„Dar, din multe puncte de vedere, istoria artei este o istorie a ratărilor. Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Preţul plătit poate a deveni un privilegiat diferă pentru fiecare persoană în parte. Unii vor renunţa la umanitate şi la sentimente, alţii la trecut şi la familie. Ambiţiile nu au (un) final, nu se opesc într-un anumit punct. Ele cresc în umbră, prind rădăcini în suflet, inimă şi în minte, dar pot să fie controlate. Depinde de tine dacă le poţi controla sau alegi să fii controlat.

7

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader