Prizonieră în pânza de păianjen (Millennium #4) · David Lagercrantz

Cărți Recenzii
Comandă
6.5

Potrivit

Prizonieră în pânza de păianjen (Millennium #4) · David Lagercrantz
Prizonieră în pânza de păianjen (Millennium #4) · David Lagercrantz

Rețele malefice de spioni, infractori cibernetici, secrete guvernamentale...

Lisbeth Șalander și Mikael Blomkvist se întorc.

Ea e fata cu un dragon tatuat – o hackeriță de geniu și nonconformistă intransigentă.

El e un jurnalist pornit să facă dreptate, a cărui luptă pentru adevăr îl aduce adesea la un pas de urmărirea penală.

Într-o noapte, Blomkvist primește un telefon de la o sursă care pretinde că deține informații de cea mai mare importanță pentru Statele Unite. Sursa a luat legătura cu o hackerița tânără – descrierea ei îi amintește lui Mikael de cineva foarte cunoscut. Implicațiile sunt uriașe.

Blomkvist, disperat să găsească un subiect de senzație pentru Millennium, îi cere ajutorul lui Lisbeth.

Duoul care a încântat milioane de cititori în trilogia Millennium își unește din nou forțele în acest thriller senzațional, încărcat de adrenalină.

Goodreads: 3.73

„- Știi ce spune rabinul meu?

– Nu, răspunse ea.

– Că firea unui om e dată de contradicțiile lui. Ne e dor de ducă și de casă în același timp. Nu l-am cunoscut niciodată pe Frans Balder și probabil că m-ar fi considerat doar un neghiob bătrân. Totuși, știu cu siguranță că putem să iubim și să ne temem în aceeași măsură de ceea ce facem, la fel cum Frans Balder părea că-și iubește fiul, deși continua să fugă de el. Să fii viu, doamna profesoară Sharif, înseamnă să te contrazici constant. Înseamnă să te risipești în mai multe direcții și mă întreb dacă nu cumva prietenul tău nu se afla într-un moment de răscruce. Poate că și-a distrus cu adevărat munca de-o viață. Poate că a dat frâu contradicțiilor spre sfârșit și a devenit un om adevărat în cel mai bun sens al cuvântului.”

Îl jelesc profund pe Larsson, odată ce am terminat ultimul volum din Millennium scris de el. Îmi lipsesc particularitățile lui de narator: scria alert, și totuși aloca detaliilor aparent nesemnificative o importanță sporită, pentru ca apoi să le combine și să schimbe total modul în care priveam cartea. E adevărat, petreceam prea mult timp citind despre noua achiziție din IKEA a lui Lisbeth, despre computerul ei ultraperformant și despre cât de multe pizza Billy Pan putea mânca. Dar cred că toate acestea aduceau un plus de unicitate seriei, semnătura autorului care nu lasă nimic nerostit, ci dă toate cărțile pe față. Expozițiunea era întotdeauna lungă și lentă, dar punea bazele întregii acțiuni; intriga era neașteptată și înfricoșătoare, iar finalul era mind-blowing. Deja mă obișnuisem cu organizarea aceasta și pot spune că îmi plăcea (până la un anumit punct, când simțeam că paginile rămase se multiplicau și luam pauze îndelungate).

Lagercrantz nu scrie astfel. Detaliile pe care le dă el sunt inutile și au rolul de a masca absența conținutului, pentru a simula scrisul lui Larsson. Și nu reușește. Pagini întregi nu aduceau nimic nou firului narativ, doar oameni stând la taclale sau descrieri vagi ale cadrului spațial. Acțiunea e mult prea alertă, e evident de ce s-a încadrat în atât de puține pagini pentru a spune o poveste care putea fi de două ori mai lungă. Per total, sunt dezamăgit (sau nu, nu mă pot decide, am terminat romanul de curând și o să dureze ceva până să-mi pot forma o părere aproximativ obiectivă), dar există și părți bune, așa că voi continua cu ele.

„Cum putuse să abandoneze așa un băiețel? Era atât de frumos și special, cu părul lui cârlionțat și des, corpul subțirel și privirea serioasă și albastră, concentrându-se să facă un puzzle uriaș. Întreaga lui făptură părea să spună „nu mă deranja”, așa că Frans se apropie încetișor de el, de parcă ar fi fost o creatură ciudată și imprevizibilă.                                         

Reuși totuși să-i distragă atenția băiatului, să-l convingă să-l apuce de mână și să-l urmeze pe coridor. N-avea să uite niciodată acel moment. Oare ce gândea August? Ce credea? Nu se uita nici în sus, înspre tatăl lui, nici spre mama și ignora, evident, toate gesturile și vorbele de bun-rămas. Frans dispăru cu el în lift. Mai simplu nici că se putea.”

Frans Balder este un geniu al momentului, revoluționând AI-ul (Artificial Inteligence)  existent pe piață. E isteț și muncitor, dar absent în viața de părinte. După un incident neplăcut, în care fiul său (autist și savant), August, este „doborât” de o bibliotecă, el pierde custodia și copilul ajunge la Hanna Balder, actrița. Totul ar fi okay dacă în peisaj nu s-ar afla Lasse Westman, partenerul abuziv și alcoolic.

Acesta nu doar că o agresează pe Hanna la fiecare privire pe care i-o aruncă greșit, dar și țipă și îl amenință pe August atunci când are una dintre crizele lui (moment în care se leagănă în mod repetat înainte și înapoi). Întors din Statele Unite în Suedia, Frans îl ia înapoi pe băiat și începe o nouă viață de părinte mai mult sau mai puțin responsabil. Rămâne surprins când vede că August poate rezolva șirurile sale de numere și se pricepe și la descompunerea în factori primi, cu toate că nu poate vorbi.

Cu ceva timp înainte, Frans a aflat că au fost scurgeri de informații în locul pentru care lucrează, Solifon, și știe că ei sunt pe urmele lui. A fost poate prea curajos, prea îndrăzneț, și acum plătește. Nimeni nu e în siguranță cât timp The Spider Society există. Când Frans e împușcat mortal, Mikael are un articol de scandal, iar lui Lisbeth îi este captată atenția. De când cu afacerea Zalachenko (și au trecut ani buni), ea s-a ferit de ochii presei și a dus un trai liniștit în locuința sa din Fiskargatan, și probabil Gibraltar.

„Dar nu părea să aibă nimic de-a face cu asasinatul, chiar dacă și acest desen demasca un infractor. De altfel, în centrul lui apăruse un chip furios și asudat, iar fiecare cută adâncă provocată de furie fusese surprinsă la perfecție. Lisbeth recunoscu fața. Și nu pentru că se uitase prea mult la filme la televizor sau la cinema.

Întelese însă că aparținea actorului Lasse Westman, tatăl vitreg al lui August, așa că se aplecă spre băiat și spuse cu o furie solemnă și fremătătoare:

– N-o să-ți mai facă așa ceva niciodată. Niciodată.”

Legătura dintre Lisbeth și August este de-a dreptul deosebită: în prezența oamenilor, atunci când este rugat să facă ceva, nu depune niciun fel de cooperare. În schimb, când Sally își folosește tonul glacial într-o situație periculoasă, se supune fără niciun dubiu. Am trăit alături de ei emoții intense (deși, sincer să fiu, prost transpuse de autor) și variate, am fugit cu ei prin pădurea din Ingarö și printre mașinile oprite din pricina unui asasin necunoscut. Îmi place să îi văd împreună, dar de la început a fost puțin probabil să rămână împreună, luând în considerare personalitate volatilă a lui Lisbeth.

„I se făcu frig. Era ridicol de subțire îmbrăcată, însă nu-i păsa. Continua să se grăbească în jos, spre Mariatorget. O luă la stânga pe Swedenborgsgatan și intră în restaurantul Süd, unde se așeză la bar și bău când whisky, când bere. Deoarece câțiva dintre clienți erau oameni de cultură și jurnaliști, nu fu surprinsă când mulți dintre ei o recunoscură și cu atât mai puțin când deveni subiectul multor discuții și observații. Chitaristul Johan Norberg, care în cronicile lui din Vi era cunoscut pentru atenția pe care o acorda detaliilor semnificative, se gândi că Lisbeth nu bea ca și cum îi făcea plăcere, ci mai degrabă dintr-un fel de simț al datoriei.”

Mikael mi s-a părut prea puțin relevant în acest roman, nu a jucat un rol la fel de important ca în celelalte. Dacă înainte era cu adevărat nevoie de talentele lui de descoperire a lucrurilor ascunse de marile puteri ale lumii, acum e doar un martor mut. În ~500 de pagini, nu poți să implici toate personajele constant (sau poți, dacă ești Larsson), așa că nu mai putem vedea aspecte noi ale personalității lui Kalle reliefându-se.

Prizonieră în pânza de păianjen este o lectură destul de ușoară și scurtă, însă plăcută și interesantă. Ar fi o blasfemie la adresa lui Stieg Larsson să compar Millennium #4 cu volumele anterioare. Cu toate acestea, luată standalone, cartea este bună, însă nu mă încumet să spun mai mult. O recomand oricui vrea să se relaxeze după spectaculoasa călătorie alături de jurnalistul necruțător și hackerița justițiară și mai ales celor (ca mine) care nu se mulțumesc niciodată cu o singură doză de Millennium.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman!

6.5

Potrivit

Maestru al procrastinării, șterge și rescrie fiecare propoziție de 5 ori până să apuce să trimită. Citește fie treizeci de cărți pe lună, fie două în jumătate de an. Artistul preferat se schimbă în fiecare zi. Crede cu tărie că lumea poate fi schimbată, iar întrebarea care îl definește este ”De ce nu?”. A descoperit că îi place să vorbească despre el însuși la persoana a treia și e mereu aici dacă aveți nevoie de recomandări de orice fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader