– Câți ani are iubitul tău? – 2500.
Ce ai face dacă cel mai bun prieten al tău te-ar trimite din greșeală cu o mașină a timpului fix în Persia antică, iar acolo ai fi imediat răpită de eunuci ai haremului mărețului Xerxes? Sau dacă viața ți-ar fi pusă în pericol de nenumărate intrigi de palat într-o societate unde femeia este supusă bărbatului prin tradiție? Sau dacă ar trebui să iei de soț un rege pe care deja îl cunoști din manualele de istorie, dar căruia trebuie să îi explici că un telefon nu înseamnă să vorbești cu spiritele, automobilele nu sunt care ale zeilor, iar vasul de toaletă este un accesoriu foarte util?
Tinerei Mora, un normal locuitor al Los Angeles-ului din zilele noastre, iată că, din întâmplare, chiar i se petrec toate acestea. Și nu disperă, pentru că știe că propria ei personalitate este mai puternică decât niste hopuri banale precum obligatoriile călătorii zilnice între milenii, asasinate pe bandă rulantă sau șocuri culturale de ambele părți. Nu disperă pentru că este o femeie hotărâtă, pragmatică, cu umor, dar și… îndrăgostită. Iar dragostea cere sacrificii, nu? Chiar dacă ajungi Regină.
Goodreads: 3.72
Nu m-am așteptat să fie o carte complexă despre călătoria în timp și impactul ei asupra personajelor. Mă așteptam să fie o carte simplă, dar comică, care să aibă un minim de sens și să fie ușor de citit. M-am așteptat la prea mult, aparent.
Vreau să clarific câteva aspecte de la început: eu nu pot (și nici nu vreau să mă gândesc că aș putea) să am sentimente negative față de ceva pe care îl înțeleg deplin. Creația, printre altele, mi se pare cel mai nobil efort pe care îl poate depune cineva, pentru a-și transmite gândurile. Oricât de neatrăgătoare și lipsită de sens ar fi, eu caut să o accept așa cum este. Să o înțeleg. Mă gândesc că autorul și-a investit o mare parte a sinelui pentru crearea respectivei opere – fie ea o carte, o pictură, un film. Sunt cu atât mai indulgent cu romanele de debut.
Dar, dacă fiecare carte te învață ceva nou,Regii Timpului m-a învățat că pot să găsesc o carte ca fiind dezagreabilă. Și nu fiindcă nu am aprofundat-o. Nu e nimic de aprofundat. Pur și simplu am simțit că autorul nu și-a dat toată putința în geneza acestei cărți.
Personaje plate, lipsite de personalitate sau reacții la evenimente. Acțiune absurdă și lipsită de sens. Dacă ar fi o carte care să exprime teoria haosului, ar fi vorba de Regii Timpului.
Pentru că, cumva, în învălmășeala aceea de propoziții care nu se leagă între ele, am văzut ceva. Ceva ce m-a atras la cartea în cauză în primul rând. O ordine interioară și lipsită de vlagă. Am simțit că povestea are sens într-o anumită măsură. Nu pot să nu regret această conexiune, dar ea nu poate fi nici renegată. Pentru câteva zeci de pagini, după începutul absurd și care nu m-ar fi convins să continui cartea, dacă nu ar fi fost dorința mea de a termina ceva ce am început, țesătura a început să capete sens. Am trecut peste felul în care era scrisă cartea, peste clișeele folosite excesiv, alături de personajele plate caracterizate de o singură trăsătură, și am văzut ceva acolo, în profunzimea cărții. Această senzație a ținut pentru acele câteva zeci de pagini, până la un eveniment complet absurd care marchează începutul degradării firului narativ.
Am citit mai departe, sperând să ajung din nou la acea senzație. Dar nu am reușit. După ce am citit cu greu restul cărții, care producea o senzație de zgârietură acută, am rămas cu un gust amar.
Mora este o tipă oarecare din Los Angeles, care are un prieten din copilărie, pe Alex. Alex creează singur și în secret mașina timpului, și, în loc să prezinte fabuloasa invenție comunității științifice, alege să îi arate prietenei lui cele mai bune de ce este în stare. Dar, când lucrurile nu merg conform planului, Mora se trezește în Persia Antică, răpită de un eunuc al haremului regal, care o duce în palatul pretendentelor la mâna regelui, unde toată lumea pufnește în râs.
Nu sună chiar așa rău, dacă treci peste sarcasmul pe care nu m-am putut abține să îl expun. Nu ar trebui să te aștepți la mare lucru de la cartea asta în materie de fizică cuantică sau psihologie a personajelor, evident. Dar ideea pare să fie una pe care poți construi ușor o carte bună, dacă nu chiar foarte bună. Păcat de potențialul irosit.
Lumea Persiei Antice este condusă de Regele Tuturor Lumilor: Xerxes cel voinic ar putea servi ca o bază complexă pentru povestirea noastră. Dacă ar exista descrieri. Însă, în afara mulțimii de oameni pe care îi vede Mora când fumează la fereastra Palatului Regal (și care pare să fie îmbrăcată în jeans și hanorace, din moment ce ea nu vede niciun detaliu menționabil în mulțime), nu primim nicio descriere nici măcar sumară a Imperiului Persan de acum 2.500 de ani. Lumea de la palat este înțesată de comploturi la viața regelui, pe care niște personaje misterioase și pe care nu le-am bănui le pun la cale pentru obținerea puterii. Finalul cărții, când aflăm în cele din urmă făptașul, ne ia prin surprindere. (Hai că asta a fost o glumă bună.)
Relația care se dezvoltă treptat între călătoarea în timp inteligentă și civilizată și puternicul, mândrul și onorabilul rege persan, care ascunde o inimă mare sub un înveliș de piatră este una nobilă, inocentă și capabilă să sensibilizeze și cea mai lipsită de inimă persoană de pe planetă. Adică pe Mora, cea statică și neafectată de nimic. Mora, care se îndrăgostește de un personaj de carton, ce pare un adolescent tembel în trupul unui leu.
Dar relația lor are și ea momentele ei. Câteva secvențe pot să zic chiar că… mi-au plăcut. Again, nu știu de ce. Dacă câteodată la cărți care îmi plac sunt probleme de incompatibilitate între cum gândesc eu și cum gândește autorul, la Regii Timpului e fix pe dos. Am apreciat ce vrea cartea să transmită, dar nu am apreciat cartea în sine.
Găsesc vreun motiv pentru care ar trebui să recomand cuiva cartea? Regii Timpului este o încercare. Nobilă, dar rămâne o încercare. Încearcă să fie un love story neobișnuit. Încearcă să fie un roman polițististoric. Încearcă să fie un roman soft SF, despre călătoria în timp. Rămâne să decideți voi dacă reușește, considerând că vreți să o citiți. Pe mine, cel puțin, nu m-a convins. Vreau să fie mai mult. Sunt curios dacă și când Laura Nureldin va publica din nou. Și sper, din toată inima, să îmi placă mai mult. Am văzut ceva, în adâncul acestei cărți, și vreau să văd mai mult. Mult mai mult.
Notă: Dacă e cineva interesat de subiectul călătoriei în timp, fie el folosit și doar ca temă secundară sau vehicul al acțiunii, se văd în poză câteva cărți care mie mi-au plăcut și care dezvoltă acest subiect.
Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru că mi-a oferit această carte 😀
