Regina roșie (Regina roșie #1) · Victoria Aveyard

Cărți CărțiFX Foxisme Recenzii
Comandă
8.5

Grozav

10

User Avg

Regina roșie (Regina roșie #1) · Victoria Aveyard
Regina roșie (Regina roșie #1) · Victoria Aveyard

Lumea lui Mare Barrow este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din roșii și-și duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în fața regelui, a reginei și a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este și roșie, dar și argintie, cu puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o prințesă argintie. Pe masură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul și iși folosește noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat singura certitudine este trădarea.

Goodreads: 4.08

„-  Asta e ceva ce-ar trebui să știi despre noi, argintiii. Suntem întotdeauna singuri. Aici și aici, spune el, arătând spre capul și spre inima lui. Acest lucru te face să fii puternic.”

Am închis cartea în urmă cu câteva minute și nu știu dacă am să găsesc cuvintele potrivite pentru a îți descrie cât de mult mi-a plăcut. Sunt foarte critică atunci când vine vorba de romanele YA și nu mă pot abține să nu îmi dau ochii peste cap când remarc asemănări cu alte serii citite, dar la Regina roșie… elementele care m-au deranjat în trecut au adus un plus neașteptat lecturii.

Mi-a amintit de trilogia Grisha, pe care încă o ador, deși autoarea mi-a distrus sufletul, l-a sfâșiat cu acel final devastator, pe care am să-l reneg toată viața (nu am să citesc vreodată al treilea volum, dar cunosc „marele deznodământ”). Mi-a amintit de Alegerea, o serie pe care credeam că o voi ignora și care mă va enerva. În schimb, am ajuns dependentă de Maxon și de America, de scenele dramatice dintre ei, de acele înfruntări și trădări pe care le savuram cu o plăcere vinovată, fără să țin cont de interesul scăzut arătat de autoare față de lumea distopică în care m-a introdus în urmă cu câțiva ani.

Însă aceste asemănări nu m-au deranjat atât de mult. Le-am acceptat, le-am asimilat și am trecut mai departe, pentru că Regina roșie a fost lectura de care aveam nevoie, a fost acea gură de aer proaspăt după câteva romane triste și tulburătoare (Chemarea monstrului și Camera), care mi-au readus la viață acea melancolie profundă, de care am ajuns să mă tem și să mă feresc, pentru că mă influențează pe mine și deciziile pe care le fac în realitate, pentru viitorul meu.

Lumea în care ne introduce Victoria Aveyard este împărțită în două, după culoarea sângelui. Cei care au sângele roșu sunt cetățenii comuni, care sunt nevoiți să lupte în războaie, să muncească pământurile, să inventeze și să creeze și să își dea și ultima suflare pentru elita societății, și anume cei cu sânge argintiu, care au puteri nebănuite, puteri supraumane, pentru care îi invidiezi și admiri, în egală măsură. Sclavi și zei.

„Așa cum se obișnuiește, agenții sunt argintii, iar argintiii nu au de ce să se teamă de noi, roșiii. Toată lumea știe asta. Noi nu suntem egalii lor, cu toate că nu ți-ai da seama dacă ne-ai compara. Singurul lucru care ne deosebește, cel puțin la exterior, e că argintiii stau mereu drepți. Noi suntem aduși de spate din cauza muncii, a speranței rămase fără răspuns și a inevitabilei dezamăgiri în viață.”

„Suntem fără egal. Suntem mai buni decât voi. Suntem zei. E scris în fiecare lovitură supraomenească pe care o aplică.”

În această lume construită pe nedreptate și vărsare de sânge, tânăra Mare Barrow încearcă să treacă nevăzută și să fure cât mai mult, pentru a-și putea ajuta familia. Dar cum fiecare zi trecută o apropie de încorporare, un plan îndrăzneț și periculos este singura ei șansă de a scăpa de război. Mare este o hoață talentată, care știe să îi citească pe cei din jurul ei și să își umple buzunarele cu ușurință, dacă are victimele potrivite.

Nu excelează la școală, „a crescut” în umbra surorii ei mai mici, care e mândria familiei, trăiește într-un sat nesemnificativ, are un singur prieten, pentru care ar face aproape orice, ca să îl știe în siguranță. O viață simplă, banală. Până când puterea ei scapă de sub control, până când legile acestei societăți sunt distruse în fața unui adevăr pe care argintiii nu vor să-l accepte: tânăra Mare Barrow, o roșie, are puteri supraumane. Ceea ce este imposibil.

„Dar… pot să o simt. Simt căldura scânteilor care îmi traversează trupul în sus și-n jos și dau foc tuturor nervilor mei. De fapt, mă simt bine, vie. De parcă toată viața mea am fost oarbă și acum am deschis ochii. Ceva se mișcă pe sub pielea mea, dar nu sunt scântei. Îmi privesc mâinile, brațele, minunându-mă în timp ce fulgerele alunecă peste mine. Hainele mele ard, mistuite de căldură, însă pielea îmi rămâne intactă. Scutul încearcă întruna să mă omoare, dar nu reușește.

Ceva nu e în regulă.

Trăiesc.”

Nevoită să își părăsească familia și să își uite trecutul, pentru a rămâne în viață, Mare se pierde într-o lume străină și periculoasă, unde ajunge la un nivel de egalitate cu cei pe care îi slujea. Este privită cu dispreț, invidie și răutate de către membrii Înaltelor Case, de către rege și de către regină, care ar vrea să o ucidă și să o înlăture din calea lor, dar cum ar putea să îi explice dispariția, ce minciuni ar putea să le ofere cetățenilor, când puterile ei au prins glas în fața nobililor, care nici măcar nu se osteneau să o privească, atunci când ea trecea pe lângă ei?

„Nu-mi ia mult timp să îmi umplu buzunarele paltonului. Bețivanii ies o dată la câteva minute și mă lipesc de ei, arborând un zâmbet pentru a-mi ascunde mâinile. Nimeni nu observă, nimănui nu-i pasă când mă fac din nou nevăzută. Sunt o umbră și nimeni nu își amintește de umbre.”

Mare este vulcanică, imprevizibilă și îndrăzneață. Este curajoasă și puternică, un copil care a fost aruncat în jocuri politice, uneltiri și alianțe fragile. Face multe greșeli, nu este o mincinoasă pricepută, are un har special când vine vorba să își mărească lista cu dușmani, dar în ciuda defectelor ei, a naivității care o împinge să sacrifice vieți, să accepte un târg riscant și să se alieze cu Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii, am prins drag de ea și de sufletul ei curat, care va ajunge încărcat cu ură, repulsie și de o dorință fierbinte de răzbunare la finalul romanului, printr-o întorsătură de situație pe care mi-am dorit-o, la care am sperat, în ciuda urmărilor care știam că vor urma.

Dintr-o sălbatică, așa cum este etichetată atât de către regină, cât și de către ceilalți argintii, care nu pierd ocazia să îi amintească adevărul (că este o ființă nesemnificativă, diferită și slabă), Mare se transformă într-o doamnă dintr-o Înaltă Casă, fără să își uite trecutul, familia sau culoarea sângelui. Participă la lecții de protocol, își șlefuiește manierele, învață cum să își mascheze emoțiile, se antrenează și reușește să își țină sub control puterea, dar îi este greu să se adapteze, să își accepte logodna cu prințul Maven, mai ales când se înroșește și inima îi bate mai tare când își intersectează privirea cu fratele lui, prințul Cal.

Cal… ah, nici nu știu de unde să încep. Îl admir. Și îmi este milă de el, după ce s-a întâmplat la finalul romanului. Sunt sigură că în al doilea volum, Glass Sword, voi întâlni un alt Cal: tot un soldat, tot un războinic, dar un tânăr bântuit de coșmaruri și de regrete, pe care am să-l urmăresc, temându-mă de momentul în care va ceda și se va lăsa cuprins de suferință. Și sper că Mare o să fie acolo, să-l ajute și să-l sprijine, în ciuda minciunilor dintre ei.

„În lumina hanului, ochii săi sclipesc într-o nuanță de auriu-roșiatic – culoarea căldurii. Anii pe care mi i-am petrecut studiind oameni îmi sunt de folos. Părul lui negru e prea strălucitor, pielea prea palidă pentru a fi altceva decât un simplu servitor. Dar fizicul său aduce mai mult cu cel al unui pădurar, cu umeri lați și picioare puternice. Și e tânăr, puțin mai mare decât mine, cu toate că nu e la fel de sigur pe el cum ar trebui să fie un om de nouăsprezece sau douăzeci de ani.”

Moștenitorul tronului este curajos, loial, onest și un conducător puternic, pe care soldații îl venerează și îl respectă. În ciuda firii sale retrase și a eleganței cu care își îndeplinește îndatoririle politice, zâmbind și oferindu-le nobililor ceea ce vor să vadă și să audă, atunci când este cu Mare, știe să râdă și să glumească, este liber și fericit.

Am citit și recitit scenele dintre ei, în special întâlnirile lor nocturne, când el o învăța să danseze. Mi-au amintit de Chaol și de Celaena (seria Tronul de cleștar). Iar asta mi-a frânt inima. Soldatul rece și distant devine prințul fermecător și protector, care o salvează pe Mare chiar și atunci când ea nu își dă seama că se află în pericol și este la un pas să fie sacrificată. Iar hoața șireată și rapidă își încetinește pașii în preajma lui, se lasă purtată de sentimentele contradicatorii care se nasc între ei, o luptă între dragoste și ură, unde speri că prima va ieși învingătoare. Aham, nu e un secret. Sunt team Cal. Always and forever.

„Dar poate că gândul de a pleca la război l-a făcut pe Cal cutezător și nesăbuit, ceea ce niciodată nu a fost înainte. Mă ia de mână și mă trage spre el. Își trădează singurul frate. Eu îmi trădez cauza, pe Maven și pe mine însămi, dar nu vreau să mă opresc.”

Dar cum autoarea a optat pentru un triunghi amoros, iar Mare este logodită cu fratele lui Cal, Maven are un rol esențial în roman și în viitorul celor doi.

Trebuie să specific asta: este primul roman în care nu m-a deranjat triunghiul amoros. Maven este prințul bun, blând și curtenitor, care se simte insultat, în primă instanță, când este obligat să o accepte pe Mare drept viitoarea lui soție. Însă, cu cât petrece mai mult timp cu ea, cu atât legătura dintre ei doi devine mai puternică. Ca și Cal, Maven știe că Mare se află în pericol și că părinții lui ar vrea ca ea să fie ucisă. Își înfruntă mama, pe regina Elara, își apără logodnica, cu o ferocitatea de care nu l-ai crede capabil, și este dispus să încalce toate regulile pentru ca ea să fie fericită. Maven este perfect. Dar poate că Mare nu asta își dorește.

Rivalitatea dintre roșii și argintii are drept rezultat o societate clădită pe frică, ură și distrugere. Puterile supraomenești sunt un har prețios, care îi transformă pe cei argintii în conducători și zei, în ființe distante și letale, care pot să te tortureze și să te manipuleze printr-un simplu gest, o simplă fluturare de mână, doar pentru a-ți arăta cine are puterea și forța, cine face parte din elită și are superioritate. Din cenușă și fum, din speranță și dorință, s-a născut Garda Stacojie, grupul de rebeli roșii care încearcă să distrugă această ierarhie nedreaptă și să îi aducă pe cei roșii și pe cei argintii pe picior de egalitate. Mare riscă totul și li se alătură, dar va avea de înfruntat o lecție foarte dureroasă: oricine te poate trăda.

Sunt foarte multe personaje despre care aș vrea să îți vorbesc, dar mă voi limita la încă două: Julian și Farley. Julian se numără printre puținele persoane care o tratează pe Mare ca pe o ființă omenească, și nu un obiect indispensabil, pe care ai vrea să îl arunci ca să uiți de răul pe care îl reprezintă. Julian îi este mentor, prieten, sfătuitor, dascăl și tată. Este curios, inteligent și viteaz, acel personaj pe care îmi doream să-l strâng tare în brațe și să nu-i mai dau drumul. La polul opus, Farley este conducătoarea Gărzii Stacojii, femeia calculată și lipsită de emoții, care este dispusă să riște totul pe o singură șansă, pe un singur eveniment, pentru a duce la îndeplinire visul unui popor. Am admirat-o pentru puterea de care a dat dovadă, pentru semnele care îi întunecă pielea, pentru rezistența ei, atât cea spirituală, cât și cea fizică.

„- Să spunem că toți argintiii sunt diabolici e la fel de greșit că atunci când spunem că toți roșiii sunt inferiori, comentează el pe un ton grav. Ceea ce vă fac oamenii mei ție și semenilor tăi e extrem de inuman. E profund nedrept să vă asuprească, să vă țină închiși într-un ciclu nesfârșit de foamete și moarte, doar pentru că vă considerăm diferiți de noi? Nu e normal. Și așa cum ți-ar putea spune orice student la istorie, acest lucru nu se va sfârși prea bine.”

Poate că Regina roșie suferă la capitolul originalitate, dar dacă nu ai citit seriile menționate mai sus de mine sau nu te deranjează anumite clișee, o să devorezi romanul în câteva ore.

Regina roșie este un roman captivant și alert, pe care l-am citit cu plăcere și nerăbdare. Cursivitatea traducerii, misterele, trădările, minciunile și alianțele destrămate, pe lângă acea întorsătură spectaculoasă de situație de la final, te vor îndemna să renunți pentru câteva ore la lumea din jurul tău și să pășești într-o lume unde oricine poate să îți fie dușman.

Mulțumesc Editurii Nemira pentru roman!

8.5

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader