Salvând-o pe Francesca · Melina Marchetta

Cărți CărțiFX Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

Salvând-o pe Francesca · Melina Marchetta
Salvând-o pe Francesca · Melina Marchetta

Francesca învață la St. Sebastian, o școală de băieți care se pretinde mixtă doar pentru că fetele au toaleta separată de cea a băieților. Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feministă, o tipă despre care umblă vorba că ar fi „ușoară” și o acordeonistă cam bătută în cap. Nici băieții nu sunt mai prejos, începând cu Thomas, care încearcă să se specializeze în râgâitul pe muzică, și continuând cu Will, un idiot veșnit încruntat și îngâmfat, la care Francesca se gândește mai tot timpul.

Apoi mai este și mama Francescăi, care mereu are impresia că știe ce este mai bine pentru fata ei, până când intră subit într-o depresie acută, lăsând-o pe Francesca singură, deznădăjduită și fără cea mai mică ideea despre cine este cu adevărat.

Goodreads: 3.96

„Mă lasă să îi mângâi cicatricea de pe abdomen, cicatricea pe care eu i-am lăsat-o acolo.
– Erai așa de grăbită și eu voiam să te mai țin un pic doar pentru mine… murmură aproape adormită. Chiar și atunci eram în război.
Când o să cresc, o să fiu mamă.”

În filme, cărți și seriale, liceul este prezentat drept o perioadă dificilă și stresantă, un loc „dominat” de majorete cu talie de viespe și vedete sportive (preferință vizibilă pentru fotbal și baschet), baluri pentru care elevii se pregătesc cu câteva luni înainte și numeroase activități extrașcolare, pe fundalul unei dispute între tocilari și populari, o dispută lipsită de sens, care există… doar ca să fie.

Când mă gândesc la liceu, îmi amintesc de o tocilară aflată în ambele „biserici” din clasă, ce voia să aibă doar zece pe linie și citea pe furiș, sub bancă, în laboratoarele de chimie și de fizică, în timpul orelor de sport sau chiar și în timpul testelor, dacă termina mai repede și profesorii erau îngăduitori cu ea. Aici a fost avantajul meu de tocilară: puteam să-mi vopsesc liniștită părul sau să chiulesc mai mult decât ar fi fost de dorit, pentru că îmi plăcea să învăț și să-mi fac temele. Da, da, da. După criteriile contemporane, am fost o „ciudată”. Ce tragedie!

„Eu, una, habar n-am ce vreau să mă fac când o să cresc. M-am răzgândit de o sută de ori. Mi-ar plăcea să-mi fac ordine în viață și să văd dincolo de următoarele cinci minute, dar n-am fost niciodată în stare, nici măcar în copilărie.”

Realitatea nu este opusul ficțiunii, nu este dușmanul care trebuie învins sau ignorat. Ficțiunea încurajează drama și tragedia, adaugă pasiuni interzise, priviri aruncate pe furiș, poate o crimă sau o răpire dacă vorbim despre thrillere. Realitatea este cea trăită de mine, de tine, de sute de mii de elevi. Trecem prin liceu fără incidente majore, ne maturizăm, ne distrăm, râdem, ne îndrăgostim și suferim, dar într-un ritm constant, normal, lipsit de exagerări și de lupte între „bande” pe holuri. Răutăți mereu vor exista, însă nu se compară cu spectacolul oferit de operele de ficțiune, unde liceul este jungla amazoniană și tu ai doar un băț cu care să te aperi (mai ales dacă ești geek sau nerd).

Când am început să citesc Salvând-o pe Francesca, m-am așteptat la o lectură plăcută, light, ideală pentru serile de vară. Au trecut aproape două luni și eu încă recitesc capitole și fragmente, încă sunt elevă la St. Sebastian și râd în hohote la repetițiile pentru piesa de teatru, încă sunt atașată de aceste personaje minunate, atât de naturale și de spontane. Se tem de schimbare și de viitor, dar asta nu le împiedică să spună mereu adevărul, să își împărtășească dorințele și pasiunile, oricât de neobișnuite sau de nefirești sunt. Dacă aș putea să aleg, să dau timpul înapoi, m-aș înscrie chiar acum la St. Sebastian. Ah, nu cred că v-am spus, poate pe voi vă va deranja acest aspect: sunt 750 de băieți și doar 30 de fete.

Mi-ar fi plăcut să am o prietenă ca Francesca. Probabil ne-am fi evitat câteva luni, poate un an, înainte ca una dintre noi să capete curajul și să spună cuvântul magic: „Bună!”.

Francesca este adolescenta ce vrea să se piardă în mulțime. Din păcate, nu are o pelerină invizibilă și, când vrea să se ascundă, reușește să atragă atenția tuturor asupra ei. Nu este plăcut să spui întotdeauna adevărul, dar este singurul lucru pe care și-l dorește. Înconjurată de sute de băieți, ce se grăbesc să o asigure că au prietenă sau că nu e „genul lor”, folosește sinceritatea pe post de armă, cu zâmbetul pe buze și o replică ascuțită pregătită de lansare.

Nu este întotdeauna sarcastică. Nici măcar nu pot să o etichetez drept o persoană rea, pentru că nu este. Francesca preferă să fie o persoană deschisă, să îi lase pe toți să o judece și să emită păreri, dar afișează acest comportament doar la St. Sebastian.

Când ajunge acasă sau se întâlnește cu prietenele de la fosta școală, nu o recunoști. Este o tânără intimidată, ce își păstrează părerile doar pentru ea. Știe că greșește, dar nu vrea să riște. Ar vrea să își facă prieteni noi, însă se agață de cei vechi și își petrece timpul doar cu ei, chiar dacă le observă defectele, superficialitatea și egoismul. Ar vrea să îi spună mamei ei că o face să se simtă mică și neajutorată, dependentă de zona ei de confort, unde crede că nu poate să fie rănită și se află în siguranță.

„Te compar cu toate lucrurile care-mi plac cel mai mult și pe care nu le pot avea când mi le doresc.”

Nu este ușor să crești în umbra unei mame perfecte. Te intimidează și te sperie. Știi că are așteptări mari de la tine, așa că ambițiile tale sunt, involuntar, limitate. Te temi de eșec, de privirea ei dezamăgită. Vezi cum încrederea dintre voi pălește și începi să o eviți, să te mulțumești cu o viață simplă și lipsită de provocări, unde este imposibil să dai greș. Până când mama este cea care se prăbușește și este de nerecunoscut. Până când mama are nevoie de ajutorul tău.

Fiecare zi este o luptă pentru Francesca. Stă pe marginea patului și își privește cu ochii în lacrimi mama, cum se ascunde între perne și își trage cearșaful peste cap, tristă și nefericită. Îi povestește întâmplările de la școală, sperând că astfel va obține o reacție din partea ei, un semn, oricât de mic, că se vindecă și că redevine persoana pe care o știa, mama pe care o iubea și o admira.

„Mi-e dor de Mia. Vreau s-o aud zicându-mi: Frankie, ești prostuță, ești leneșă, ești talentată, ești pasională, ești reținută, ești luminoasă, ești îndărătnică.

Vreau să fiu un adjectiv din nou.

Dar nu, acum sunt un substantiv.

Un nimic. Un nimeni. Un ni-meni!”

Francesca nu are pe cine să se bazeze. Tatăl ei, un bărbat singuratic, cu suflet mare și ambiții modeste, nu poate să o ajute. Pierde controlul asupra familiei și a casei. Nu reușește să mențină echilibrul, să fie mamă și tată în același timp. Refuză să pronunțe cuvântul „depresie”, să recunoască adevărul, așa că își minte copiii și îi asigură că totul o să fie bine, că mama are nevoie doar de odihnă și de câteva zile libere. Poate că îl păcălește pe Luca, fratele ei mai mic, dar Francesca știe când este mințită.

Portretul de familie este înduioșător și realist, ilustrat cu delicatețe și cu o grijă deosebită de către autoare. Folosește un stil curat, lipsit de figuri de stil și de termeni medicali. Nu înfrumusețează realitatea și nu ascunde neînțelegerile ce apar în familie, țipetele, reproșurile și lacrimile ce inundă din ce în ce mai des ochii Francescăi. În astfel de situații, ce se pot ivi în orice familie, nu există un manual de instrucțiuni sau soluții de urgență. Fiindcă mereu vei spune, vei crede, că așa ceva nu mi se poate întâmpla mie, nu familiei mele.

„Mai târziu, eu și Luca ne ducem în dormitorul alor mei să ne luăm la revedere. Pare micuță, așa cuibărită sub pături. Uneori uit cât e de mică, pentru că are gura atât de mare. E ca un fel de motoraș care face o mie de lucruri simultan și îi ies și bine. Această nouă Mia, nu știu… Pare bolnavă, neajutorată și, încă mai rău, vulnerabilă.”

Grupul ce se formează în jurul Francescăi este mi-nu-nat. Am fost uimită, șocată și plăcut impresionată de colegii ei: fiecare are o voce, o personalitate puternică, imprevizibilă și, la prima vedere, foarte greu de acceptat. Sunt departe de perfecțiune, din orice punct de vedere ai vrea să îi descrii. Dar sunt perfecți pentru Francesca. Diferențele dintre ei, precum și absurditatea unor interacțiuni, pun bazele unei legături ce evoluează gradat, într-un tempo armonios, presărat cu un umor rar întâlnit la genul YA.

La finalul romanului, când toți au renunțat la măști și la secrete, când răbufnesc sau mărturisesc tot ce au pe suflet, conștienți de distanța ce îi separă și de cât de ușor este să zâmbești, vei simți nevoia să te oprești din citit și să îmbrățișezi cartea, această bijuterie mică și fragilă, ce te va pune foarte mult timp pe gânduri.

Nu ne putem alege familia, dar ne putem alege prietenii. În Salvând-o pe Francesca, personajele superficiale dispar treptat, până când le uiți înfățișarea, scopul și, la final, chiar și numele. Aici supraviețuiesc feministele tupeiste, ce sunt capabile să sfideze 750 de băieți fără să se înroșească sau să se bâlbâie când unul dintre ei le zâmbește. Aici supraviețuiesc acordeonistele timide și speriate, ce stau mult pe gânduri și preferă să observe de la depărtare zâmbetul unei posibile iubiri, în loc să îmbrățișeze riscul și să facă primul pas. Aici supraviețuiesc tinerele vulcanice și „ușoare”, ce se îndrăgostesc de trei ori pe săptămână și oferă sfaturi în dragoste, chiar dacă au avut inima frântă de mai multe ori decât vor să își amintească.

„În sfârșit, i-am stârnit și lui Thomas interesul cu ceva.

– Să stârpim femeile?

– Vrea să spună că trebuie să anihileze femeia din ea și să lase latura masculină să vorbească, pentru că numai bărbații sunt în stare să facă lucruri dezgustătoare, revoltătoare, de tot rahatul, îl lămurește Tara.

– Femeie, ai nevoie de-un doctor, mormăie Thomas în barbă.”

Și aici supraviețuiesc băieții ce râgâie zgomotos la ore și nu se sfiesc să tragă cu urechea la conversații intime. Cei ce îl confundă pe Tolstoi cu Troțki și își ascund sentimentele, încălcând însă toate regulile când sunt singuri cu persoana de care încep să se îndrăgostească. Cei ce sunt în fiecare zi în sala de detenție și te urmăresc fără intenții ascunse, dornici să ajute și să înțeleagă, să facă parte dintr-o familie și un grup.

„- Fetele au câteva chestiuni pe care cred că le-ai putea ajuta să le rezolve, îi explică domnișoara Quinn.

– Despre?

Are o voce joasă și guturală. Am auzit-o odată pe o fată zicând că are o voce de zeu al sexului, dar, întrucât n-am auzit niciodată cum vorbește un zeu al sexului, nu vă pot confirma.”

Aici supraviețuiesc colegii ce vor să îți devină prieteni, dacă ești dispus(ă) să îi accepți, cu bune și cu rele, cu calități și cu defecte.

Salvând-o pe Francesca este romanul ce te absoarbe între coperte și refuză să te mai elibereze. Îl vei citi fără pauze, la granița dintre bucurie și tristețe, sperând că nu vei ajunge niciodată la final. Vei întâlni un grup extraordinar de personaje și vei dori cu disperare să îi cunoști, să te integrezi în societate alături de ei, pentru că dacă ai astfel de prieteni alături… nimic nu este imposibil.

Mulțumesc mult Editurii Storia Books pentru romanul oferit pentru recenzie!

 

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader