Vânătorii de comori, Bick și Beck Kidd trebuie să recupereze unele dintre cele mai prețioase artefacte din istorie, pentru a-și salva mama, răpită de o bandă de pirați fără scrupule. De data aceasta, copiii trebuie să ajungă în China, în încercarea disperată de a găsi suficient de repede indiciile salvatoare, într-o cursă contra cronometru pentru a descoperi secretele bine păzite ale Orașului Interzis.
Vor reuși ei să fie mereu cu un pas înaintea răufăcătorilor?
Corint Junior și Vânătorii de comori. Secretele Orașului Interzis îți sunt alături în această nouă aventură!
Goodreads: 4.40
„- Te-ai uitat prea mult la Misiune Imposibilă.”
Cărțile pentru copii sunt leacul ideal împotriva realității. În urmă cu câțiva ani, aveam obiceiul să le ascund prin bibliotecă atunci când aveam oaspeți, pentru că nu voiam să las o impresie greșită. Societatea are un har malefic de a stabili legi nescrise, pe care nu îndrăznești să le încalci, oricât de puerile sau inutile ți s-ar părea, ca să nu îți fie știrbită „reputația”, imaginea că ești „în trend”. Adevărul este că un astfel de comportament te transformă într-o oaie albă și prostuță, care se lasă dirijată de turmă, fără să aibă un reper în viață.
Cum 90% din hainele mele sunt negre și iubesc întunericul, nu mi-a luat mult să devin oaia neagră a societății „literare”. Dacă în jurul meu era citit și lăudat Coelho, fără să fie înțeles sau apreciat cu adevărat, eu îl descopeream pe Gregory David Roberts și diamantul neșlefuit pe care îl reprezintă „Shantaram”. Era populară o nouă serie distopică, pe care o vedeam pretutideni? Mai bine să citesc ceva historical fiction, să mă pierd în trecut, în loc să privesc spre un viitor distrus de legi și de urma de umanitate rămasă.
Dacă acesta a fost anul seriilor YA (să recunoaștem, multe au fost continuate sau traduse în ultimele 6 luni), eu m-am axat pe seriile pentru copii și am descoperit noi autori fantasy, strecurând un thriller pe lună. Și, după o pauză îndelungată, timp în care am tot răsfoit „Secretul orașului interzis” pentru a reclădi povestea prin ilustrațiile superbe realizate de neastâmpărata Beck, mi s-a trezit dorința de o nouă aventură, de o altă călătorie exotică, având-o pe Storm drept ghid, iar pe Tommy drept cârmaci. Sper să fie tradus în curând și al 4-lea volum din „Vânătorii de comori”, pentru că îmi e dor de lecțiile de istorie.
Cu o mamă răpită de pirați și ținută ostatică în insula Cipru și un tată dispărut pe timp de furtună, te-ai aștepta ca patru copii minori să fie înfricoșați de perspectiva de a rămâne singuri. După două volume, în care numeroase teorii au luat naștere, teorii care implicau conspirații internaționale, FBI-ul, CIA-ul, spioni dispăruți la datorie, mercenari și traficanți de antichități, primim confirmarea că Bick, Beck, Tommy și Storm nu sunt orfani, iar speranțele lor au fost răsplătite, chiar dacă îi așteaptă un drum lung până când familia lor va fi din nou reunită.
Din Germania până în China, de la statutul de străini și de copii iresponsabili, la cel de eroi și de salvatori, copiii Kidd sunt nevoiți să fugă de toate personajele care au fost de partea lor în volumele precedente, nesiguri în cine ar putea să se încreadă. Hărțile și comorile descoperite de părinții lor atrag atangoniștii mai repede ca o muscă prinsă în plasa unui păianjen. Cu talentul ei la desen, Beck reușește să imortalizeze dușmanii în același stil acid și comic, le hiperbolizează defectele până în punctul în care devin mult prea penibili sau disproporționați pentru a mai inspira teamă.
Cu toate precauțiile pe care și le iau, de multe ori, copiii sunt păcăliți. Veșnic urmăriți și persecutați, în continuare circumspecți în legătură cu trecutul misterios al părinților, Beck, Bick, Tommy și Storm se rătăcesc pe meleaguri străine, păstrându-și buna dispoziție, indiferent de cât de multe ghinioane ar avea parte.
Disputele dintre gemeni se înmulțesc, dar norocul nostru că se sfârșesc la fel de repede pe cât încep. Tirada Gemenilor se apropie de numărul 500, Bick fiind sigur că l-a văzut pe tatăl lor și că el încearcă să le transmită un mesaj, față de Beck, care este epuizată și nervoasă pe fratele ei, pentru ușurința cu care încă speră, când ea nu își dorește decât să se oprească din căutări și să accepte realitatea: sunt singuri.
„- Foarte utilă chestie! a zis ea, sarcastic.
– Glumești? am spus eu. A fost super!
– Ba, n-a fost deloc. A fost de-a dreptul ciudat. De ce fredona așa?
– De bucurie că este în viață.
– Poate de bucurie că nu e închisă în aceeași baie puturoasă cu tine.
– Trăiește, Beck! Știe că suntem la un pas de a o salva!
– Atunci de ce nu ne-a spus ce-ar trebui să facem?
– Pentru că nu ne spune niciodată cum să procedăm.
– De data asta aș fi preferat să o facă.
– Nu-i adevărat!
– Ba da!
– Ba nu!
– Ba da!
– Ba nu!
Și atunci s-a petrecut un lucru straniu. În loc să ne calmăm și să încheiem disputa în modul obișnuit, Beck a început să plângă.”
Așa cum mă așteptam, Tommy flirtează cu toate fetele pe care le întâlnește, de parcă ultimele sale „experiențe” nu au avut nicio morală ascunsă. La fel de ușor de manipulat, de o naivitate aproape simpatică, „liderul” copiilor Kidd își păstrează mantia de erou, salvându-și fratele și surorile mai mici când sunt în primejdie, fără să se gândească la propria siguranță.
IQ-ul lui Storm pare să crească treptat cu fiecare volum parcurs. În continuare, o invidiez pentru memoria ei fotografică, pentru bagajul impresionant de cunoștințe pe care îl posedă. Rămânând firea rațională a familiei, până și nesiguranța ei se diminuează când Bick descoperă indiciile lăsate pentru ei de tatăl lor, care îi urmărește în permanență, fără să poată interacționa direct cu ei. Oare ce îl împiedică?
Mă bucur că în sfârșit am primit un răspuns cu privire la intențiile unchiului Timothy. De la erou la villain, la anti-erou, la un personaj care pare să aibă o mie de intenții ascunse, fără a alege (definitiv) o tabără. Într-un final, Patterson s-a hotărât să ne dezvăluie cine este și ce își dorește de la familia Kidd. Dacă „surpriza” a fost neașteptată? Hm… nu neapărat. Doar că sunt curioasă dacă o să mai apară în următorul volum și dacă da, cum o să fie implicat în acțiune.
Chiar dacă este o serie pentru copii, umorul din „Vânătorii de comori” pare destinat unui public mai matur, care dorește să-și reamintească de copilărie, de viziunea uneori simplistă a acelor ani, în care totul era etichetat drept „bun” sau „rău”. De la ilustrațiile care nu și-au pierdut din strălucire și magie, până la dialogurile rapide și seci, specifice unor copii și adolescenți aflați la început de drum, Secretul orașului interzis este recompensa potrivită după o zi îndelungată, la finalul căreia vrei doar să râzi, să te relaxezi… și să redevii copil.
Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru roman!
