Tu · Caroline Kepnes – „Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
8

Grozav

7.2

User Avg

Tu · Caroline Kepnes – „Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.”
Tu · Caroline Kepnes – „Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.”

Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit.

Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire „întâmplătoare”.

Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iubit oficial, Joe se transformă în bărbatul visurilor lui Beck, totul în timp ce, pe tăcute, înlătură orice obstacol care i-ar putea sta în cale. Chiar dacă asta ar însemna să ucidă.

Goodreads: 3.83

 „Vreau să fiu mai atentă cu vorbele mele şi să spun doar ce vreau să spun. Să tai ce nu e necesar.”

Folosim cuvântul „obsesie” mult prea uşor, mult prea des. Suntem obsedaţi de filme, cărţi şi seriale, de personaje fictive şi de actori, de melodia pe care o avem setată atât ca alarmă, cât şi ca ton de apel, de prăjitura cu ciocolată cumpărată aproape zilnic de la cofetăria din colţ, de zecile de aplicaţii descărcate pe telefon sau de… vodka aceea cu scorţişoară cumpărată din Rusia, după care încă suspin, patru ani mai târziu. Mult prea uşor. Mult prea des.

Am schimbat „plăcere” cu „obsesie”, „îmi place” cu „sunt obsedat de”. Ne ataşăm foarte mult (şi repede) de lucruri şi de persoane, ne agăţăm aproape cu disperare de tot ce ţine de ficţiune, pentru a ne îndepărta de realitate. Visăm mai mult, tânjim după altceva, după pericol, aventură şi suspans, după o „doză” de nebunie şi incertitudine. Tânjim după altcineva, după acel chip zărit în fugă, în timp ce aşteptăm metroul sau îngheţăm în staţia de autobuz, permiţând imaginaţiei să preia controlul, să creeze un viitor diferit, adaptat după noile preferinţe.

Dar ce se întâmplă atunci când imaginaţia nu mai este suficientă, dar dorinţa creşte? Simplu: dorinţa se transformă în obsesie, iar tu devii Joe Goldberg. Librarul care încearcă să fie simpatic şi răbdător, cu toate că în mintea lui deja ai murit de trei ori după o sesiune îndelungată de tortură, pentru că gusturile tale literare sunt absurde sau prosteşti, iar el vrea să scape cât mai repede de tine, pentru a-şi continua fanteziile legate de Guinevere Beck.

„- Internetul ţi-a adus în casă pornografia…

Tocmai am spus pornografie, ce prost, dar tu încă asculţi, ce păpuşă eşti!

– Şi nu a mai fost nevoie să ieşi din casă pentru a o obţine. Nu a mai trebuit să ai contact vizual cu tipul de la magazin care acum ştie că-ţi place să priveşti cum sunt plesnite fetele. Contactul vizual e ceea ce ne menţine civilizaţi.

Ochii tăi sunt migdalaţi şi eu continui.

– Descoperiţi.

Nu porţi inel de căsătorie şi eu continui.

– Umani.

Tu eşti răbdătoare şi eu ar trebui să tac, dar nu pot:

– Şi Kindle-ul, Kindle-ul scoate toată integritatea din citit, ceea ce e exact ce a făcut internetul cu pornografia. Controlul şi echilibrul au dispărut. Poţi citi Dan Brown în public şi în privat în acelaşi timp. E sfârşitul civilizaţiei.”

Joe Goldberg este unul dintre cele mai interesante personaje pe care le-am întâlnit în literatura contemporană; nu pot să spun că am fost fascinată de el, departe de mine acest gând, însă niciodată nu voi refuza oportunitatea de a păşi în mintea unui psihopat inteligent, care trăieşte cu impresia că toate acţiunile sale sunt logice şi (perfect) normale, chiar dacă implica o serie de activităţi ce nu ar trebui (vreodată) să ne părăsească subconştientul.

La prima vedere, pare atât de nevinovat. Parcă este prea cuminte, prea atent la nevoile tale. Este doar un alt chip din mulţime, librarul ce îţi aşază cu grijă cărţile în punga pentru cadouri, bărbatul cu care schimbi câteva amabilităţi şi care îți dispare din minte de îndată ce închizi uşa în urma ta. Dar el este Joe Goldberg. Şi când îşi doreşte ceva, face orice ca să-l obţină.

Când Guinevere Beck intră în librăria în care lucrează Joe… începe jocul. Urmărirea. Persecuţia. Obsesia. Ea este tânără, impulsivă şi îndrăzneaţă. O scriitoare aspirantă. Îi place să flirteze şi se foloseşte de corpul ei pentru a primi mâncare, dragoste, confort sau avantaje. Nu ştie dacă ar trebui să fie studenta naivă şi ruşinoasă sau la femme fatale, seducătoare şi imprevizibilă, aşa că oscilează în permanență între cele două Guinevere, în funcţie de dispoziţie şi de bărbatul pe care vrea să îl provoace.

„- Ei, uneori, doar vrei să mergi acolo unde e întunericul, ştii?

– Da, spun. Da.”

Când zâmbeşte, Joe este sigur că ea vrea să îi transmită un mesaj. Când râde la comentariile lui, abia poate să se mai controleze. Fiecare gest, fiecare cuvânt, este o invitaţie, un semnal: este interesată, doritoare, atrasă de el, sunt două suflete care vibrează la aceeaşi intensitate, doi străini care urmează să devină intimi, prieteni şi iubiţi, Adam şi Eva în căutarea Raiului.

Gândurile şi acţiunile lui Joe te înfioară, până în punctul în care simţi nevoia să te opreşti din citit şi să ascunzi cartea în bibliotecă. Fiind scris din perspectiva lui Joe, romanul nu este cenzurat. Totul este la vedere, iar autoarea nici măcar nu încearcă să tempereze vulgaritatea dorinţelor sale, însă acest aspect reprezintă atât un avantaj, cât şi un dezavantaj. Nu mă deranjează injuriile sau erotismul, dar câteva capitole mi-au lăsat un gust amar. Am simțit că perversitatea lui Joe lucrează împotriva lui, diminuându-i intelectul şi potenţialul, ca antagonist, criminal şi psihopat.

Nu-i contest ingeniozitatea, răbdarea sau perseverenţa, abilitatea de a se infiltra în viaţa lui Guinevere şi de a afla chiar şi cele mai intime detalii despre ea, urmărindu-i cu nerăbdare (chiar și) toate postările de pe Twitter cu speranţa că va apărea şi el: un comentariu, o remarcă, o amintire despre librarul întâlnit cu câteva ore în urmă. Am avut alte aşteptări de la protagonist. Voiam să depăşească stadiul de obsedat, nu ca fiecare acţiune întreprinsă de el să îl aducă doar cu un pas mai aproape de obţinerea marelui premiu: fata visurilor sale.

Pentru un bărbat inteligent, alegerea lui este superficială. Altă explicaţie nu am găsit. Nu ştiu ce a văzut la Guinevere după ce a trecut de aspectul fizic. E atras de tinereţea ei, de plăcerea cu care se abandonează propriilor nevoi, fără să îi pese de consecinţe sau de ce îi va rezerva ziua de mâine? De suferinţa acumulată în suflet, de lacrimile uscate de pe obraji, de greşelile pe care le comite aproape în fiecare zi? De uşurinţa cu care se lasă manipulată chiar şi de cele mai bune prietene ale ei, pe care nu îndrăzneşte să le contrazică sau să le refuze?

Chiar dacă nu sunt o specialistă în domeniu, pe Guinevere aş descrie-o ca fiind o persoană bipolară. Schimbările ei de comportament sunt obositoare, iar obsesiile ei (doar nu credeai că Joe este singurul cu probleme, nu?) pornesc din frustrări sexuale şi nevoia de a fi dorită, râvnită şi pedepsită, nevoi pe care Joe abia aşteaptă să i le îndeplinească. Tot ce trebuie Guinevere să facă este să spună „da”, să cedeze şi să păşească în lumea lui Joe, unde ea este regină şi el doar un umil slujitor, aflat mereu la picioarele ei.

„Te iubesc pentru că eşti o luptătoare mândră şi răsfăţată. Tu eşti puternică; tu omori oamenii. Tu eşti brutală.”

Oh, legătura dintre „cei doi îndrăgostiţi” este un carusel pentru cititor. Vrei să strigi la Guinevere, să o scuturi bine de umeri, să îi dai o palmă şi să o avertizezi. Pericolul este atât de aproape, dar ea e din nou naivă şi plângăcioasă, supărată pe viaţă şi pe fostul iubit, dezamăgită de ce scrie, de lipsa ei de talent şi de familie. Nimeni nu o înţelege, nimeni nu o vede, nimeni nu o iubeşte pe adevărata Guinevere. Joe nu este cavalerul în armură strălucitoare, dar ştie când să acţioneze şi cum să o corupă. Într-un fel, ajunge să o dirijeze şi să o dreseze. Gândeşte pentru ea, iar Guinevere nu îşi dă seama că este prinsă în sforile păpușarului.

Caroline Kepnes are un stil ce poate să fie descris printr-un singur cuvânt: addictive. Chiar şi în momentele în care vrei să iei o pauză, te întorci mereu la librărie sau în apartamentul lui Guinevere, te gândeşti la următorul plan, până unde îl va conduce obsesia pe Joe şi ce se va întâmpla când (şi dacă) Beck îl va identifica drept prădător, sfârșind astfel vânătoarea.

Când Joe o urmăreşte, tu, ca şi cititor, te simţi murdar. Ştii că tot ce face el este necuviincios şi bolnav, însă este prea târziu: ai alunecat şi tu în capcană. Nu treci peste paragrafele în care îţi sunt dezvăluite secretele lui Guinevere. Nu îţi întorci ochii când ea este singură şi lipsită de inhibiţii. Te obişnuieşti cu dorinţele lui Joe, cu obsesiile şi pasiunile sale, eşti hipnotizat de tot ce se întâmplă, chiar dacă ştii că este greşit şi o parte din tine vrea ca totul să se termine cât mai repede.

Îţi amintești acele zile fierbinţi de vară, când ţânţarii nu te lăsau în pace? Eu cred că asta simbolizează prietenii lui Guinevere pentru Joe. Bărbaţii sunt ţânţari care se întorc mereu pentru mai mult, o atingere, o îmbrăţişare sau o aventură de o noapte, iar femeile sunt muşte enervante, pe care el trebuie să le îndepărteze pentru ca Beck să fie doar a lui. Şi ce faci pentru a scăpa de insecte? Le urmăreşti, le prinzi și le ucizi. Atât de simplu este.

„Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.”

Tu este un roman copleşitor și toxic, un thriller psihologic îndrăzneţ, pe care îl savurezi cu vinovăţie. Vrei că făptaşul să fie prins, însă te atrage vânătoarea. Vrei ca victima să afle adevărul, însă îţi e frică de deznodământ. Urmăreşti un joc ingenios de-a şoarecele şi pisica, îmbătat de adrenalină şi de suspans, atras de senzualitatea înfruntării şi de lipsa regulilor. Însă TU cât de departe eşti dispus să mergi pentru a-ţi transforma fantezia în realitate?

P.S.: Sunt curioasă dacă Stephen King şi Dan Brown s-au înecat de fiecare dată când au fost pomeniţi de Joe Goldberg.

P.P.S.: Tu a fost tradusă de minunata Anca Zaharia, care scrie pe http://ancazaharia.ro/.

8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader