Ultimul imperiu (Născuți din ceață #1) · Brandon Sanderson

„Kelsier rămase nemișcat, uluit. Cea mai mare izbândă a unor skaa, de mai multe zeci de ani încoace…

Împotriva acestei idei lupta. Nu doar împotriva Lordului Legiuitor, nu doar împotriva nobilimii. Lupta împotriva unei mii de ani de deprinderi, a unei mii de ani de viață într-o societate care numea „mare izbândă” moartea a cinci mii de oameni. Pentru skaa, viața era atât de lipsită de speranță, încât ajunseseră să-și găsească alinare în înfrângerile la care se așteptau.

-Asta n-a fost o izbândă, Mennis, șopti Kelsier. O să-ți arăt eu izbândă.

Se sili să zâmbească – nu de plăcere, nu cu mulțumire. Zâmbi în ciuda amărăciunii de care-l umpluse moartea oamenilor săi; zâmbi pentru că asta făcea el. Așa îi dovedea Lordului Legiuitor – și așa își dovedea lui însuși – că nu fusese înfrânt.

Nu, n-avea de gând să se retragă. Încă nu terminase. Nici pe departe.”

V-a lăsat vreodată o carte cu un sentiment bizar de mulțumire, cu toate că acțiunea nu a decurs deloc cum v-ați dorit, personajele pe care le îndrăgeați cel mai mult au fost lovite, torturate, sau chiar ucise în cele mai necruțătoare moduri? V-ați simțit la final atât de bine, deoarece v-ați atașat inconștient și ireversibil de câteva sute de pagini, de stilul în care scrie autorul și de felul în care prind viață cei descriși? Și ați continuat să luptați. Să luptați cu voi înșivă pentru a răzbi în această luptă perpetuă purtată cu niște cuvinte.

Brandon Sanderson a reușit să mă facă să mă îndoiesc de tot ce cunosc, să reflectez îndelung asupra fiecărui detaliu mărunt din relatările sale. A caracterizat cu atâtea amănunte tot ce a considerat important, și astfel tot ce voiam eu să aflu, căci Universul creat de el este imens, în adevăratul sens al cuvântului.

În Ultimul Imperiu, nu există egalitate. Cu peste 1000 de ani în urmă, Lordul Legiuitor a salvat omenirea, devenind Eroul Evurilor. Pe atunci, cine l-a sprijinit a primit locuri importante în înalta societate, iar cei care i s-au împotrivit au ajuns niște servitori: skaa. De-a lungul anilor, atribuțiile fiecărui rol au fost exagerate, astfel skaa sunt acum sclavii nobililor, tratați inuman și omorâți după bunul plac. În timp ce nobilii dau baluri de cel puțin trei ori pe săptămână, realizând alianțe între marile Case, skaa muncesc de dimineață până seara, apoi se ascund, temându-se de ceață. Se zvonește că acolo trăiesc așa numitele năluci-de-ceață, și, deși nimeni nu a văzut cu adevărat vreuna, tuturor le e frică de creaturile de neînțeles din miturile străvechi.

„În ceață, departe de ochii oamenilor obișnuiți, oșteanul scoase un pumnal și tăie gâtul băiatului. Vin tresări, șocată, când zgomotul împotrivirii captivului se stinse. Străjerul lăsă leșul să cadă, apoi îl prinse de un picior și se îndepărtă târându-l.

Vin rămase locului, uluită, în timp ce trăsura ei se oprea alături.

-Stăpână, o îmboldi Sazed, dar ea stătea neclintită.

L-au ucis, gândi ea. Chiar aici, la numai câțiva pași de locul unde-și așteaptă nobilii trăsurile. De parcă… moartea n-ar fi ceva ieșit din comun. Doar încă un skaa măcelărit. Ca un animal.

Sau ca mai puțin decât un animal. Nimeni n-ar fi tăiat porci în curtea unei fortărețe.”

Cu toate că popoarele nobile din Ultimul Imperiu dau dovadă de o cruzime de nedescris, cel mai rău este chiar Zeul lor, Lordul Legiuitor. Mânat de o ură nebună față de skaa și terrisieni, acesta trimite pe orice om care nu i s-a supus in Puțurile din Hathsin. Acolo, condamnații sunt bătuți și biciuiți cu brutalitate de supraveghetori și sunt hrăniți precar, supraviețuind cu greu. Însă adevărata provocare este cea impusă de Lordul Legiuitor: ei trebuie să găsească cel puțin o geodă de atiu pe săptămână, altfel sunt brutalizați până la moarte. Adesea, cei mai puțin norocoși încearcă să fure geodele altora, împingându-i în crăpăturile peșterilor, unde își găsesc mult așteptata moarte.

Și totuși, nimeni nu face nimic. Nobilii sunt fericiți cu situația lor, iar skaa au abandonat de mult timp lupta: poporul lor a fost decimat de-a lungul timpului și orice fărâmă de dorință de răzbunare le-a fost ștearsă din suflet. Singurii care își iau viața în mâini și vor să schimbe ceva sunt hoții skaa, cei care fac parte din cete numeroase, cei care i-au sfidat pe nobili de la începutul timpurilor, cei care se trădează reciproc pentru a-și câștiga traiul. De 1000 de ani a continuat acest cerc vicios, astfel toți s-au obișnuit cu direcția spre care se îndreaptă progresul omenirii.

Problema intervine atunci când sângele nobil se intersectează cu cel skaa, dând naștere unor corcituri care pot pune în pericol siguranța regatului. De ce este atât de gravă pentru Lordul Legiuitor împreunarea celor două rase atât de diferite? Pentru că există Allomanția. Aceasta permite posesorilor ei să ingereze metale pe care să le ardă apoi pentru a căpăta puteri cel puțin ieșite din comun. Cele mai importante sunt cele 8 metale de bază, formând 4 perechi cu proprietăți opuse, caracterizate prin tragere și împingere.

Alama domolește sentimentele și emoțiile unui grup restrâns de persoane, posesorii ei numindu-se Domolitori, în timp ce Zincul ațâță trăirile, amplificându-le până la un anumit punct, iar cei care îl folosesc sunt Ațâțători. Cositorienii își ascut simțurile, în timp ce  Brațele-de-Fludor își măresc forța fizică, viteza și dexteritatea. Însă există și Allomanți care afectează obiectele din jurul lor: Deviatorii trag metalele din apropierea lor drept spre ei cu Fier-Tragerea, iar Monedazvârlitorii le împing prin Oțel-Împingerea.

„- Ce-ai zice dacă ai ști că în timpul discuției noastre te-am Domolit de trei ori?

Vin amuți pentru o clipă.

– Când? întrebă apoi.

– Contează? zise Boare. Asta e lecția pe care trebuie s-o înveți, draga mea. Dacă nu poți citi ce simte cineva, n-o să poți folosi niciodată cu subtilitate Allomanția sentimentelor. Împinge prea tare, și până și cel mai orb dintre skaa o să-și dea seama că l-ai manipulat. Atinge-l prea ușor, și efectul n-o să fie vizibil – omul tău o să fie în continuare dominat de alte sentimente, mai puternice.

Boare clătină iarăși din cap.

– Totul e să-nțelegi oamenii, continuă el. Trebuie să-ți dai seama ce simte cineva, să-i schimbi sentimentul cu un ghiont ușor în direcția potrivită, și să-i canalizezi apoi nou-descoperita stare emoțională în avantajul tău. Asta, draga mea, e provocarea din ceea ce fac eu! E greu, dar, pentru cei care reușesc s-o facă bine…”

Cu toate acestea, Allomanția poate fi ușor controlată, mai ales atunci când posesorul ei este neinstruit. Atunci când un Allomant poate folosi mai mult de un singur metal, atunci le poate folosi pe toate celelalte, și se numește Născut-din-Ceață. Lordul Legiuitor știe că unul ca acela poate înfrânge o armată întreagă, cu pregătirea necesară, așa că și-a luat măsuri de precauție: Inchizitorii. Creaturi monstruoase și crude, aceștia sunt foști Născuți-din-Ceață care au fost transformați în niște servitori ai Legiuitorului.

Cu piroane înfipte în globul ocular, ieșindu-le prin ceafă, aceștia nu pot fi atacați în mod direct de Cețurieni, deoarece le cunosc trucurile. Au fost antrenați continuu pentru a deveni niște vânători de elită, însă sentimentele lor au fost înlocuite de o ură veșnică pentru skaa, pentru oamenii de rând. Cel mai mare avantaj al lor este că sunt deopotriva Fumegători și Căutători, folosindu-se de Cupru și Bronz pentru a ascunde Allomanția lor, respectiv pentru a o dezvălui pe a celorlalți: nimic nu le poate scăpa.

Din această cauză, Legiuitorului îi este teamă de împerecherea nobililor cu skaa: dacă femeia skaa nu este ucisă, poate da naștere unui copil cu sânge nobil. Cum trebuie să ai o părticică de sânge nobil pentru a fi Allomant, progeniturile skaa pot deveni Cețurieni. Ba chiar, în cazuri foarte rare, dar existente, copilul poate fi un Născut-din-Ceață, un pericol la adresa Ultimului Imperiu mai ales atunci când face parte dintr-o ceată de hoți.  De aceea, orice urmaș skaa care are o proveniență necunoscută este ucis, pentru siguranța nobililor.

Unul dintre urmașii skaa despre care vorbesc este Vin, fata tăcută care are experiență cu jafurile: de când era doar un copil, ea și fratele ei, Reen, au intrat într-o ceată de hoți. Mama lor o ucisese pe sora lor cea mică într-un act de nebunie provocată de boala ei, așa că cei doi au pornit singuri pe un drum primejdios, avându-se doar unul pe altul. Reen o bătea. O umilea. O făcea să-l urască din toată inima ei.

Deși era fratele ei, îi spunea mereu că o va trăda, iar ea nu s-a așteptat niciodată să o facă, și tocmai de-asta a făcut-o. Rămasă singură și cu sechele de pe urma relației lor toxice, Vin și-a găsit liniștea lângă Camon, liderul hoților din ceată. Desigur, și el o batjocorea, chiar în fața tuturor celortlalți, însa se obișnuise: pumnii, palmele și cuvintele nu o mai dureau, ci o făceau mai puternică. A învățat să profite de rolul ei secundar în afacere, descoperind că posedă darul Domolirii.

„Cu toate acestea, n-avea senzația că o vedeau. Îi studiau rochia, părul și bijuteriile. Se uită în partea cealaltă, de unde o privea un grup de bărbați. Îi vedeau linia decolteului, rochia frumoasă și machiajul, dar nu și pe ea.

Niciunul dintre ei nu putea s-o vadă pe Vin, nu zăreau decât chipul pe care și-l pusese – fața pe care voia ea s-o vadă ceilalți. O vedeau pe lady Valette. Ca și cum Vin n-ar fi fost acolo.

Ca și cum… s-ar fi ascuns, ca și cum ar fi stat ascunsă chiar în fața ochilor lor.

Și încordarea ei începu brusc să dispară. Își goli pieptul de aer cu o răsuflare prelungă, liniștitoare, iar teama își luă zborul. Tot ce-o învățase Sazed îi reveni în minte, și adoptă privirea unei fete încântate de primul ei bal oficial. Păși în lateral, întinzându-și șalul unui slujitor, și, alături de ea, Sazed se destinse. Vin îi aruncă un zâmbet, apoi intră în sala principală.”

Vin nu mergea, ea se furișa. Vin nu stătea jos, ea se ghemuia. Vin nu vorbea, ea șoptea. Chinurile prin care a trecut au făcut-o imună la orice amenințare, reușind să stea neclintită în fața oricărui pericol iminent. Dar, atunci când folosește Domolirea asupra unui nobil din Luthadel, viața are să i se schimbe.

Kelsier, Supraviețuitorul din Hathsin, o observă pe Vin plecând, urmărită de un Inchizitor din Cultul Oțelului. De câteva zile o observa pe unde apuca și era foarte interesat de abilitățile ei. Desigur, fata putea atrage atenția unui Inchizitor doar domolind sau ațâțând pe cineva pregătit prea bine, așa că se hotărî să o ajute. Când a ajuns la ascunzătoarea ei, Camon o bătea cu brutalitate, iar nimeni nu o ajuta. După ce s-a descotorosit de acesta, Kelsier a preluat comanda clanului și a vrut să vadă dacă Vin putea ațâța sentimentele oamenilor. Văzând că poate, a înțeles că ea nu este doar o Cețuriană, ci o Născută-din-Ceață skaa.

Kelsier este un personaj complex. Deși totul i-a fost furat, el continuă să zâmbească și să aibă o atitudine veselă, făcând glume aproape de fiecare data când vorbea. Acesta era modul său de a-l sfida pe Lordul Legiuitor, cel care a făcut-o pe Mare, soția lui, să-l trădeze. Cu mult timp în urmă, cei doi, împreună cu ceata sa, au încercat să pătrundă în Kredrik Shaw, fortăreața din Luthadel în care trăia Legiuitorul. Scopul lor era să găsească ceva nou, într-o cameră păzită necontenit de Inchizitori. Deși planul lor fusese bine pus la punct, Cultul Oțelului îi aștepta chiar acolo.

Singura variantă plauzibilă era că Mare i-a trădat, însă amândoi au ajuns în Puțuri, unde Kelsier s-a Dezlănțuit. Acum, Mare este moartă, însă planul a dăinuit. Când Kell le prezintă celorlalți dorința lui de a răsturna Ultimul Imperiu și de a-l ucide pe Lordul Legiuitor, toți îl consideră nebun. Dar, în final, i se vor alătura pentru a pune capăt dominației Tiranului și de a ațâța răzvrătirea skaa.

„- Cum? întrebă Vin. Cum poți? Și cum mai poți avea încredere în oameni? N-ai învățat nimic din ceea ce ți-a făcut ea?

Kelsier ridică din umeri.

– Cred… cred că, dacă mi s-ar da de ales între a o iubi pe Mare – cu tot cu trădarea ei – și a nu fi cunoscut-o niciodată, aș alege iubirea. Am riscat și am pierdut, dar a meritat totuși. La fel stau lucrurile și cu prietenii mei. Bănuielile sunt bune într-o îndeletnicire ca a noastră – dar numai într-o anumită măsură. Prefer să am încredere în oamenii mei în loc să mă-ntreb ce-o să se-ntâmple dacă mă vor trăda.

-Asta sună a prostie, zise Vin.

– Fericirea e o prostie? întrebă Kelsier, întorcându-se către ea. Când ai fost mai fericită, Vin? În ceata mea, sau înainte, la Camon?

Ea șovăi.”

Relația dintre Kelsier și Vin este neobișnuită, însă sinceră și profundă. El o inițiază în tainele Allomanției, învățând-o cum să-și folosească puterile ca un adevărat Născut-din-Ceață, dar o și ceartă când greșește sau când dă dovadă de încăpățânare. Ea îl urmează peste tot, chiar și atunci când forțele îi sunt depășite (un singur cuvânt. Inchizitori.) și nu poate fi salvată decât de noroc. Mă așteptam ca Kelsier să fie măcar puțin gelos atunci când Vin, deghizată în lady Valette, îl întâlnește pe Elend Venture, moștenitorul celei mai mari Case Nobile din Luthadel, însă nu face decât să o ajute. Legătura lor este strict amicală, astfel avantajele nu încetează să apară în ambele părți.

„O dezbrăcaseră, rămăsese numai în lenjerie. Probabil ca să se asigure că n-avea metale ascunse. Își roti privirea prin încăpere. În afară de taburetul dintr-un colț, era goală.

Dac-aș putea găsi măcar o singură fărâmă de metal…

Începu să caute. Încercă instinctiv să ardă fier, așteptându-se să apară liniile albastre – dar bineînțeles că fierul îi lipsea. Mișcarea prostească o făcu să clatine din cap, dar nu fusese decât un semn, arătându-i într-o cât de mare măsură ajunsese să se bizuie pe Allomanție. Se simțea… orbită. Nu putea să ardă fludor ca să suporte mai ușor durerea de cap și pe cea din braț. Nu putea să ardă bronz ca să caute Allomanții din jur.

Nimic. Nu avea nimic.”

Brandon Sanderson mi-a găsit vulnerabilitățile și m-a atacat din toate părțile, fără să-mi lase șansa la replică. M-a părăsit distrus și trist, furându-mi orice dorință de a continua să lupt. Am fost răscolit de sentimente de cea mai stranie natură, de imagini interzise și de tainele Allomanției. Am adorat această carte și am devorat-o în câteva ore, și aștept cu încântare să încep al doilea volum.

Recomand Ultimul Imperiu, primul volum din seria Născuți din Ceață oricui dorește o călătorie pe tărâmuri enigmatice, înțesute cu magie, metal și intrigi politice, oricui a dus lipsa unui roman fantasy de calitate, oricui dorește o carte revigorantă și… eternă.