Watchmen – Alan Moore și Dave Gibbons

Cărți Diverse C
Comandă
10

Perfect

Watchmen – Alan Moore și Dave Gibbons
Watchmen – Alan Moore și Dave Gibbons

Componența universului ficțional: Romanul inițial, publicat între 1986 și 1987 în 12 numere, ecranizarea lui din 2009 și seria de prequel-uri publicate între 2012 și 2013 (scrise de alți autori)

Plin de reticență, încep să citesc Watchmen.Era o zi calmă și liniștită, iar eu nu eram deloc pregătit pentru ce avea să urmeze. De la un iminent război nuclear, la o realitate alternativă în care oamenii urăsc atât de mult super-eroii, încât până și benzile desenate s-au reprofilat spre pirați și alte povești pescărești.

Chiar nu mă așteptam ca intriganta generație de super-eroi aproape lipsiți de super-puteri (totul fusese doar un simplu bal mascat public, până să apară cu adevărat un super-erou care să își merite super-ul ăla în față) să fi fost precedată de melancolicii Minutemen.

Gen carte:

Plin de reticență, încep să citesc Watchmen.Era o zi calmă și liniștită, iar eu nu eram deloc pregătit pentru ce avea să urmeze. De la un iminent război nuclear, la o realitate alternativă în care oamenii urăsc atât de mult super-eroii, încât până și benzile desenate s-au reprofilat spre pirați și alte povești pescărești. Chiar nu mă așteptam ca intriganta generație de super-eroi aproape lipsiți de super-puteri (totul fusese doar un simplu bal mascat public, până să apară cu adevărat un super-erou care să își merite super-ul ăla în față) să fi fost precedată de melancolicii Minutemen. Nici pe al cincilea mandat al președintelui Nixon nu îl prevăzusem. Șoc după șoc, lovitură după lovitură, Watchmen mi-a dat în cap tot ce a avut mai bun în primul capitol, care m-a aruncat atât de tare în lumea lui proprie, încât am avut nevoie de un moment de respiro.

<<Stai, stai, ce se întâmplă aici?! Multe, să continuăm…>>

În momentul ăla am realizat ceva. Nu doar că Watchmen îmi plăcea. Nu îmi plăcea, mă înnebunea. Mă prindea bine și mă absorbea. Mă fascina. Era momentul ăla de nesiguranță și nedumerire. Următorul lucru pe care mi-l amintesc a se fi întâmplat aici, în lumea noastră cea dragă, e că vedeam dungi albe în fața ochilor, ce separau realitatea în cadre. Poate că mă desprindeam cu greu de carte, dar continuam să trăiesc în ea. Să gândesc în ea. Gândurile mele erau preocupate cu analizarea fiecărui detaliu al minunii ce îmi zăcuse în față.

Deși poate că nu folosesc expresia potrivită – Watchmen nu a zăcut nicio clipă în fața mea. Excepție fac, evident, momentele când aflam câte un nou indiciu, când o nouă piesă de puzzle se potrivea în imaginea din spatele acțiunii. Deoarece Watchmen este un roman al trecutului, dacă putem să îl numim așa. Cea mai mare parte a timpului – și a paginilor cărții – se ocupă de trecutul acțiunii, de modul în care s-a ajuns în prezentul ei. Nu acțiunea din prezent este cea importantă, ci tot ce s-a întâmplat în jumătatea de secol dinaintea ei.

De la stânga la dreapta: Silhouette, Mothman, Dollar Bill, Nite Owl, The Comedian (jos), Captain Metropolis, Silk Spectre și Hooded Justice

Pe la sfârșitul anilor Ꞌ30, când benzile desenate cu super-eroi erau ultima modă, în minunatul ținut american își face apariția un justițiar mascat care luptă împotriva infractorilor. De la jafuri mafiote și armate la furturile genților din mâna bătrânelelor care vor să traverseze și ele, ca tot omul, strada, Hooded Justice, mândru posesor al calităților fizice ce pot fi ilustrate cel mai ușor prin expresia un munte de om, salvează situația.

Inspirat de acest justițiar tăcut, călău al infractorilor, Hollis Mason, un polițist de rând, decide să protejeze legea și în afara serviciului, devenind primul Nite Owl. Inspirația îi prinde și pe alți justițiari mascați, iar în 1939, pentru a prinde mai bine infractorii (care, la rândul lor, începuseră să folosească măști și costume, devenind villains) sau lumina reflectoarelor (după caz), toți justițiarii americii demni de funcția de apărători ai dreptății formează Minutemen.

Captain Metropolis, un general retras, strateg militar, realizează că cea mai bună direcție de urmat ar fi unirea forțelor tuturor justițiarilor. O contactează pe Silk Spectre, cea mai populară eroină a Americii, al cărei impresar realizează imediat de câtă atenție din partea mass-mediei ar beneficia un grup de super-eroi. Organizează chiar și preselecții, unde aleg eroii adevărați de ceilalți pretendenți. Pe lângă Hooded Justice și Nite Owl, li se alătură și misterioasa Silhouette, Dollar Bill, super-eroul oficial al celui mai mare lanț de bănci din țară (și cel mai bun truc comercial al credibilei instituții), Mothman, care pretinde că poate zbura cu adevărat (deși șchiopătatul pare să zică altceva), și tânăra speranță adolescentină The Comedian (poate cel mai important personaj al cărții).

Toate bune și frumoase, gașca justițiarilor se strânge pentru primul act eroic – o poză de grup. După sesiunea fotografică, tânărul nostru comedian (jucat de nimeni altul decât Jeffrey Dean Morgan în ecranizare) își încearcă norocul cu fermecătoarea Silk Spectre, care îl refuză cu toată dragostea. Însă inocentul comedian nu se lasă descurajat de atâta lucru și continuă cu o serie de pumni tandri în față pentru eroina noastră comercială. Din fericire, gay-friend-ul ei, Hooded Justice, îi sare în ajutor și îl căpăcește bine pe primul Minutemen care are să părăsească echipa.

Dollar Bill este pus la încercare, când un jaf armat are loc la banca promovată protejată de el, dar lunga pelerină pe care o ura din tot sufletul îi încurcă treburile cu ușile rotitoare, Silhouette este ucisă cu sălbăticie alături de iubita ei (doar ne aflăm în anii Ꞌ40), dar măcar Silk Spectre se retrage cu bine alături de soțul-impresar, care nu prea este tatăl copilului ei. Poate însă că restul minutemen-ilor ar fi rămas în activitate, dacă ar mai fi fost nevoie de ei…

De la stânga la dreapta: Ozymandias, Dr. Manhattan, Silk Spectre II, Rorschach, Nite Owl II, Thesame-old Comedian

După mai bine de două decenii de muncă asiduă, Minutemen nu doar că au reușit să controleze fărădelegile din Minunatele State Perfecte ale Americii, ci au reușit chiar să le neutralizeze complet. Într-o Americă utopică, fără activitate criminală, nu doar eroii din zilele de glorie ale împărțirii justiției rămân șomeri de a dreptul. Considerând lipsa activității criminale, Guvernul hotărăște să reducă numărul cadrelor polițienești, precum și să le scadă salariul celor rămase în activitate. Totuși, pe fundalul acestei situații, apare a doua generație de super-eroi, inspirată de acum veteranii Minutemen. Ozymandias, care și-a antrenat mintea și corpul pentru a deveni cel mai inteligent om în viață, este eclipsat de un accident de laborator care va schimba situația în care se află dușmanii Statelor Unite.

Prin 1960, într-un institut de cercetare a undelor intrinseci (care, precum filotele din saga lui Ender, compun întreaga lume fizică și redau fiecare forță universală), un fizician este descompus în părțile lui componente (la nivel subatomic, evident), incident urmat de apariții precum un schelet bântuind un hol și un labirint de nervi mergând prin curtea instituției. Entitatea albăstruie, ce apare ulterior, susținând că este cu adevărat Jon Osterman, este primul (și ultimul) erou super-erou al echipei. Dr. Manhattan devine astfel cel mai eficient deferent nuclear pe care America înfricoșată l-ar putea deține. Puterilor lui de-a dreptul dumnezeiești nu par să aibă ca limită decât versiunea fixă a viitorului prin care Dr. Manhattan, conștient de timp simultan în toate momentele lui, trebuie să treacă fără a putea alege altă variantă.

Cât timp toți ochii (și toate camerele) sunt îndreptate spre supra-omul american, în scenă își fac apariția și alți eroi de generația a doua: Nite Owl în varianta a doua, mare fan încă din copilărie al primului Nite Owl, un justițiar al device-urilor care tind să imite caracteristicile bufnițelor (sună extrem de cunoscut, într-adevăr), fiica lui Silk Spectre, care duce mai departe meseria familiei printr-o costumație la fel de înălțătoare precum a mamei ei, dar printr-un stil asemănător cu al unui renumit purtător de insignă, susținuți de primii purtători ai acestor identități, acum deveniți mecanic auto (dar și autor al unei cărți de memorii, arhicunoscuta Under the Hood) și respectiv locatară a unei case de vacanță.

Prin străzile liniștitelor orașe americane își face meseria și Rorschach, lipsit de expresie facială, dar mândru purtător al unei măști ce îi transmite emoțiile într-o imagine Rorschach, real-time. O să îmi fac niște timp să vă zic că Rorschach e cel mai colorat personaj al întregii cărți, trăind după politica lui (fascistă) Black & White, unde fie ești bun, fie ești rău, iar dacă ai nenorocul de a te afla în categoria opusă, bunul de Rorschach sigur îți va face felul. Lui cel puțin îi place fasolea rece, care este FINE LIKE THIS, o descriere cum nu se poate mai memorabilă pentru ceva atât de banal precum conservele din casa lui Nite Owl. Jackie Earle Haley îl joacă impecabil și mă bucur că am avut ocazia să îl revăd (neroșcovan de această dată) în Preacher.

Cât timp generația a doua își începe prospera carieră, prin lume cutreieră The Comedian, agent guvernamental aducător al libertății americane în statele ce adoptă tot mai des politici dușmănoase sub inspirația uniunii dintre Kremlin și Fidel Castro. La inițiativa lui Captain Metropolis, super-eroii americani se întâlnesc la prima ședință a celei de-a doua echipe de Watchmen – The Crimebusters. Toate poveștile bune și frumoase, echipa se cunoaște pentru prima dată, se leagă prietenii (Nite Owl și Rorschach sunt cel mai neașteptat duo posibil), se observă prezența unei tinere talentate în încăpere (dovadă că Dr. Manhattan mai e totuși uman), iar The Comedian cântă <<I set fire to your plan>>, acțiune urmată de curmarea scurtei vieți a Crimebusters.

America rămâne schimbată în urma apariției a două minți geniale care pot să propulseze mărețul stat cu cel puțin un deceniu în fața concurenței (de la energie la cost nul până la mașini electrice), lucru ce creează o necesitate pentru restul lumii: vechea problemă, supune-te sau împotrivește-te. Prima încercare fățișă de a arăta Americii că nu deține întreaga planetă ajunge să necesite prezența deferentului nostru nuclear la fața locului, alături de omniprezentul Comedian, în cadrul Războiului din Vietnam. Însă după ce forțele VietCong-ului cer să se predea direct în fața zeului albastru, America transmite clar și răspicat mesajul că nimic nu i se poate opune.

Kremlinul și aliații săi par însă să aibă altă idee despre asta, făcându-și un stoc remarcabil de rachete nucleare, prezență lor făcând minutarul Ceasului Apocalipsei (Doomsday Clock) să se apropie de o nouă zi, o dată cu fiecare episod nou al acțiunii. Această supra-armare cu arme nucleare pare să fie imposibil de oprit de către deferentul nuclear cel mai eficient al Americii (acum rămas singurul în funcțiune), astfel încât Nixon, supus loial al poporului american, îi urmează acestuia dorința și declară pace RĂZBOI!

În timp ce peste tot în orașele americii sunt construite buncăre nucleare (atât de sigure încât se ajunge la vopsirea unei inscripții pe hale industriale și chiar clădiri care par mai sigure), iar Nixon pare dispus să accepte pierderea coastei atlantice a americii în cazul unui bombardament nuclear, pentru a salva un procent cât mai mare din regiunile centrale ce pot fi exploatate agricol și, totodată, reducând populația supraviețuitoare la un număr ce poate fi întreținut, situația internă nu este prea strălucită. Polițiștii, nemulțumiți de existența acestor vigilantes, încep să se revolte, susținuți de populația americană căreia nu îi surâde cel mai probabil noțiunea de iarnă atomică.

Astfel, în 1977, Senatul American adoptă The Keene Act, care interzice cu desăvârșire orice acțiune justițiară a cetățenilor care nu sunt membri ai serviciilor guvernamentale. Nite Owl și Silk Spectre renunță la visele lor de a fi super-eroi, Ozymandias (care nu renunță la inteligența sa) își deschide o companie, care lucrează atent la manipularea populației americane prin chestii atât de simple precum a denumi cel mai celebru parfum Nostalgia, iar Rorschach, evident, își continuă neîntrerupt activitățile, printre care s-a numărat în ultimii ani dinaintea intrării lui în ilegalitate și oprirea unei organizații ce avea ca scop defăimarea președintelui Nixon (prin ceva ce noi cunoaștem sub termenul de Watergate).

Însă, pentru Dr. Manhattan, Administrația rezolvă o înrolare în forțele guvernamentale, precum și un sediu unde poate sta alături de iubita lui Laurie, o necunoscută cu o față familiară și o condiție fizică de invidiat.

Întorcându-ne în prezent (-ul cărții, 1985), vedem cum America a ajuns o țară rece și pustie, înfricată de ce se află în afara granițelor ei. O dată la patru ani, Richard Nixon alege să mențină starea de urgență în care își oferă dreptul la încă un mandat, iar populația îl alege din uimitoarea listă reprezentată doar de el însuși. Așa a ajuns la cel de-al 5-lea mandat într-o țară în putrefacție, prin care Rorschach, mândru posesor de jurnal, se plimbă de zor. O insignă pătată de sânge, un geam spart la un etaj înalt și un simț crescut al justiției pentru responsabil, precum și de datorie față de colegii lui crimebusters. Rorschach începe o aventură printr-o lume atât de alienată de a noastră, dar care a plecat din același punct.

Ecranizarea, care se întinde pe durata a aproape patru ore (și tot mă ține lipit de ecran și la a doua vizionare) respectă la maxim spiritul cărții. Actorii sunt geniali, cinematografia e perfectă, iar intro-ul ăla e o operă de artă pe o piesă cum nu se putea mai potrivită pentru o realitate alternativă în pragul distrugerii atomice decât The Times They Are A ChanginꞋ a lui Bob Dylan. Personajele pline de viață te vor poseda cu filozofiile lor de viață la fiecare cadru, precum în benzile desenate. Singurele schimbări de la linia cărții survin mai mult spre final, și, deși se vor a fi o variantă mai bună, nu sunt mai presus decât varianta din carte. Dar nici mai prejos. Watchmen oricum nu este o poveste despre ce se întâmplă la final, ci despre cum s-a ajuns în prezent.

Deci, unde eram? Așa, prequel-uri!

Alan Moore, creatorul fenomenului Watchmen, a construit întreaga poveste ca pe un întreg ce nu are nevoie de completări. În ciuda acestei intenții, DC Comics, care deține drepturile tuturor personajelor din Watchmen (oare îl dețin și pe Nixon?), a hotărât altcumva: Să fie lumină în trecutul personajelor!

Astfel, au strâns o echipă impresionantă a celor mai talentați membrii ai industriei de comicsuri, și, în trecutul recent al ultimilor ani, au demarat un proiect ambițios de a uni piesele de puzzle ale trecutului și a da răspunsuri la întrebările retorice puse în carte. Astfel au luat naștere:

Before Watchmen: Minutemen ne arată primele aventuri ale echipei originale de super-eroi ai americii. Grafica mi s-a părut extrem de puerilă pentru o poveste care se axează pe un personaj ce luptă pentru minorii abuzați de proxeneți, dar a oferit exact ce voiam: material pentru obsesia mea legată de misterioasa Silhouette. Nu e cea mai grozavă chestie care a existat vreodată (și cred că Moore ar face atac de cord văzând produsul ăsta – dar din fericire a zis clar că nici nu vrea să audă de existența Before Watchmen), însă faptul că e în legătură cu Watchmen m-a făcut să îi rezist și să o termin. Considerând că asta a fost prima chestie pe care am citit-o din prequel-uri, chiar voiam să le dau crezare criticilor că întreaga chestie mai bine nu exista, dar…

Before Watchmen: Silk Spectre a fost o îmbunătățire drastică. Aici, Silk Spectre refuză să fie o eroină precum mama ei și fuge în lume în timpul celei mai vaste acțiuni hippie dintotdeauna – protestele împotriva războiului. Cât timp un necunoscut îi lasă diverse insigne și alte obiecte cu un smiley face pe ele, Laurie ajunge în contact cu cel mai aiurea villain care a existat vreodată și, după ce îl înfrânge cu succes, realizează că vocația ei este într-adevăr cea de super-erou.

Despre Before Watchmen: Comedian aș putea chiar spune că mi-a plăcut. Ilustrând viața agentului nostru guvernamental costumat o dată ce a părăsit Minutemen și până în prezent, umorul fin caracteristic își face simțită prezența. Nu este o capodoperă, dar este ceva.

Nici Before Watchmen: Rorschach nu se lasă mai prejos, arătându-ne evoluția episodului pe care personajul și-l va aminti mai târziu în timpul unei testări psihologice cu ajutorul testelor Rorschach, ce, de fapt, sugerează chiar această auto-analiză.

Before Watchmen: Nite Owl ne arată cum a ajuns învățăcelul să ia rolul maestrului, precum și ce sidekick avea înaintea lui Rorschach. Nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar…

Before Watchmen: Dr. Manhattan a ajuns la nivelul materialului inițial. Povestea explică clar și concis cum a ajuns Dr. Manhattan să stea prea mult în camera de teste, deși știa că are timp destul, precum și de ce se află într-un viitor prestabilit. Genial. Uimitor. Rămâne singura poveste din întregul proiect care chiar are ceva de zis.

Before Watchmen: Moloch ne arată originile villain-ului principal al echipei noastre, aflat la pensie în timpul acțiunii (uitasem să zic de el? Știam eu că o să uit ceva din multitudinea de detalii care alcătuiesc universul ficțional al Watchmen).

Before Watchmen: Ozymandias ne arată întreg drumul parcurs de cel mai inteligent om de pe planetă pentru a ajunge așa ceva și oferă o imagine destul de vie a unui personaj pe care nu îl îndrăgisem în mod special citind cartea, dar care se dovedește a fi mult mai mult decât se lasă a fi înțeles.

Before Watchmen: Crimson Corsair e de fapt o altă poveste cu pirați, pe lângă cea prezentă în carte. Mi-a trezit multe amintiri legate de serialul Black Sails din cauza peisajelor, iar pentru că nu am luat-o ca fiind parte a Watchmen, am apreciat-o ca fiind interesantă.

Before Watchmen: Dollar Bill ne arată viața unui super-erou ce reprezintă imaginea unei companii și își împrumută stilul grafic de la prequel-ul Minutemen, pe care de data asta l-am considerat potrivit. Însă față de Minutemen, prequel-ul acesta chiar are un final potrivit, ce m-a emoționat dat fiind că e ultima chestie din universul ficțional pe care am citit-o, dar care se termină cu începutul.

Watchmen e momentan cea mai genială chestie pe care am citit-o anul acesta (deși are niște rivali serioși în 1984, V for Vendetta (scrisă tot de Alan Moore), seria Saga a lui Brian K. Vaughan și Neuromantul lui William Gibson). Am ajuns atât de atașat de personaje și de lumea pe care o prezintă, încât am ajuns să o văd în fiecare chestie pe care o văd, aud sau citesc. Unește atât de multe noțiuni și idei și concepte, încât e imposibil să nu fi fascinat de măcar o parte din ele.

Am citit cartea ascultând albumele Diamond Dogs (care are și o secțiune dedicată pentru 1984) și Ziggy Stardust and the Spiders from Mars, distopii muzicale de sine stătătoare, care cumva s-au conectat foarte bine cu emoțiile transmise de Watchmen. Piesa The Supermen chiar mi s-a părut extrem de potrivită, precum și sentimentul că lumea se va sfârși încurând, exprimat de David Bowie în piese precum Five Years, Rock ꞋnꞋ Roll Suicide sau Diamond Dogs, pe când Rebel Rebel a devenit pentru mine tune-ul lui Rorschach.

Watchmen e ceva ce nu poți uita, dar te chinui din toate puterile, pentru a putea pătrunde din nou, necunoscător, în misterele cărții. Încerc să fac asta de ani buni cu Xenocid de Orson Scott Card și până acum nu prea mi-a ieșit (bine că acțiunea din Ion o uitasem după câteva zile), dar probabil că o să mai încerc. Am vorbit mult (și sper că nu prea prost), dar nici toate cuvintele din lume nu ar fi destule să cuprindă tot ce merită spus despre Watchmen. Așa că vă las fără alte explicații finale cu o piesă care să vă inducă și mai mult în atmosferă.

Sper că nu vă opriți aici, ci faceți fuguța rost de Watchmen, pentru o introducere completă în cea-mai-tare-chestie-care-a-putut-exista-vreodată! Alan Moore a spus de multe ori că a creat Watchmen pentru a fi citită de 4-5 ori și a observa multitudinea de simboluri și corelații între evenimente.

Cuvintele mele se termină aici, gândurile mele niciodată…
10

Perfect

Dregus privește. Gușterul reflectează. Gollum protejează. „Let it be the most obvious fabrication and you will still believe whatever truth is in it.“ Trăiește într-o lume ordonată dar nu e ordonat, copilăros la exterior, și mai copilăros la interior. Acceptă convenții matematice și emoționale. E realist doar când e în realitatea asta. Își reinventează personalitățile când devine nemulțumit de ele. Noi te urmărim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader