8 lucruri pe care trebuie să le ştii despre „Tomb Raider. Începutul”

„Tomb Raider. Începutul” spune povestea primei expediţii a Larei Croft (Alicia Vikander), o fată în căutarea tatălui său, dar şi a puterii interioare de a trece peste o mulţime de obstacole. Filmul explorează aventurile Larei, în timp ce aflăm cum a devenit cea mai populară eroină. Dacă nu aţi ajuns încă la cinema să vedeţi filmul, sigur veţi deveni curioşi după ce aflaţi câteva detalii din culise.

Filmul „Tomb Raider. Începutul” este distribuit de Forum Film România şi rulează în cinematografe în format 3D, IMAX 3D şi 4DX 3D.

1. Sub îndrumarea lui Magnus Lygdbäck, Alicia Vikander a început un program strict de nutriţie şi antrenamente cu şapte luni înainte de a începe filmările. Activitatea fizică s-a intensificat în a doua jumătate a regimului, iar antrenamentele sale au inclus un mix de exerciţii cu greutăţi, dar şi activităţi precum drumeţiile, pe care le făcea în timpul liber.

2. În timpul producţiei, Alicia s-a antrenat în fiecare dimineaţă îninte de filmări câte o oră. Ea lucra într-o sală amenajată într-un camion lung de 24 de metri.

3. Pentru a crea imaginea emblematică a Larei, pentru Alicia şi dublura sa, echipa care s-a ocupat de costume a creat 48 de perechi de pantaloni kaki în patru stadii de dezintegrare, 100 de veste în 5 stadii de uzare şi 14 perechi de bocanci în trei stadii de degradare.

4. Deoarece Lara e rănită la un moment dat, echipa a creat şi o serie de bandaje ce au trebuit înlocuite constant, pentru a reflecta lupta şi obstacolele peste care ea trebuie să treacă continuu.

5. Pentru muncitorii de pe insulă, echipa de design a scotocit prin multe magazine second-hand din Los Angeles în căutarea unor haine specifice anilor ’70 şi ’80. Echipa le-a făcut să pară uzate, vopsindu-le şi acoperindu-le cu sodiu, pentru a părea pătate. Muncitorii trebuiau să arate cât mai murdari, pentru că hainele de pe ei erau singurele pe care le aveau pe acea insulă.

6. Scenele din portul din Hong Kong au fost filmate la locaţie, în Hout Bay, un orăşel pescăresc, aflat la 20 de minute de Cape Town. Regizorul povesteşte despre aceste secvenţe spunând că: „Am umplut portul cu platforme plutitoare, restaurante şi multe alte lucruri, pentru a crea un spaţiu cât mai real. Am avut camere care filmau deasupra noastră, iar seria de scene filmate acolo a fost fantastică.”

7. Când a venit vorba despre insula fictivă Yamatai şi de mormântul de sub ea, prima preocupare a regizorului a fost să păstreze o imagine cât mai realistă posibil. „Intrarea în mormânt este, de fapt, o carieră de granit abandonată de vreo 80 de ani. Avea o topografie excelentă pentru ce aveam noi nevoie la filmări”, a spus el.

8. Alicia a fost atât de încântată de decor, încât şi-a încurajat prietenii care o vizitau să îşi aducă şi copii. „Trebuia să le ofer acest lucru, fiindcă voiam să trăiesc prin ochii lor această experienţă, pentru că eram sigură că o să fie la fel de entuziasmaţi de aventură la fel ca mine.”

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Creed II (2018) · In the ring, you got rules. Outside, you got nothing.

Imaginea lui Adonis de adolescent cu visuri mari dintr-un cartier sărac ce trăia în umbra tatălui său, campionul mondial Apollo Creed, este una memorabilă prin prisma ascensiunii sale. Cumva flagrantă, schimbarea regizorului a făcut ca viziunea asupra seriei să fie una total diferită, deoarece Creed II nu pare să aibă vreo legătură cu prima parte. Creed II începe cu Michael B. Jordan în fața meciu...[Read More]

The Hobbit: The Battle of the Five Armies · Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri (2014)

Will you follow me? ONE. LAST. TIME. Când s-a terminat The Hobbit: The Desolation of Smaug, când toate persoanele se agitau să plece mai repede din cinematograf și să găsească un taxi la 2 dimineața, eu stăteam nemișcată în scaun, urmăream genericul și zâmbeam. Eram fericită să revăd o parte din personajele dragi din trilogia The Lord of the Rings (am văzut filmele de zeci de ori), eram energică ș...[Read More]

Black Sails · Vele Negre (2014– )

”We control something so valuable, the whole of England wants it. We control Nassau and the ransom we are going to demand for her is going to be fucking enormous. More than money, more than land; legitimacy.” Când participi la un maraton, îți e puțin teamă: dacă ești singura persoană căreia nu îi place serialul și care ar vrea să vină cu o altă propunere, asta după ce ai furat jumătate din perne ș...[Read More]

Shadowhunters: The Mortal Instrumens (2016– )

Nu știu dacă am mai fost vreodată atât de critică față de un serial, față de actori sau referitor la toată această chestie, că altfel nu o pot numi, care se vrea a fi un serial de mare succes. După ce o mare parte dintre cei care au citit cărtile (dacă nu știai că totul a pornit de la o serie numităInstrumente Mortale, scrisă de Cassandra Clare, care este relativ bine prezentată, cu o poveste dest...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader