Biblioteca invizibilă (Biblioteca invizibilă #1) · Genevieve Cogman

În lumina felinarelor, înconjurată de miros de hârtie și piele, de rafturi pline cu cărți, pergamente, papirusuri și ediții rare, aștept următoarea misiune. Aș putea să mă pierd în Biblioteca invizibilă. Să mă rătăcesc ore, zile, poate chiar și câteva săptămâni. Să descopăr pasaje secrete și uși sigilate, să cobor mii de trepte în subteran și să merg cu încăpățânare pe holuri nesfârșite, conștientă de pericole, de șoaptele și privirile care îmi urmăresc fiecare mișcare, așteptând să dau greș sau să găsesc o nouă comoară.

Aș accepta cu bucurie orice provocare. Aș risca infestarea cu haos și aș înfrunta necromanți, vrăjitori, gargui, câini demonici, elfi și spiriduși. Dar nu pot să devin o Bibliotecară și să respect regulile impuse de Genevieve Cogman. Una mă bântuie, chiar dacă este sacră. Poate să fie foarte ușor transformată în realitate, dar cine ar putea să trăiască o astfel de viață, cu mâinile pătate de sânge, la mila amintirilor și a ecourilor? Doar cei care nu mai au nimic (și pe nimeni) de pierdut. Din fericire, sunt foarte departe de acest statut.

Biblioteca invizibilă mi-a vorbit încă din momentul în care am aflat că seria urma să își facă debutul la „bordul” navei Armada. Coperta și sinopsisul au preferat să mă vrăjească în loc să mă avertizeze. Mi-au promis o aventură de neuitat, ființe supranaturale, conspirații, secrete, un partener de încredere și cărți. Foarte multe cărți. Timp să le citesc pe toate, să mă bucur de ediții ce nu au văzut niciodată lumina tiparului în lumea mea, unde magia preferă se rămână ascunsă, prizoniera miturilor și a legendelor.

„Nu era nimic greșit în curiozitatea cu privire la felul în care se termina o poveste, în fond. Era Bibliotecară – făcea parte din fișa postului. Și nu dorea să dobândească marile secrete ale necromanției și nici vreo altă cunoștință despre magie. Își dorea doar ceea ce-și dorise mereu: o carte bună de citit.”

Scopul Bibliotecii constă în găsirea operelor unice de ficțiune și în depozitarea lor într-un loc atemporal și în afara spațiului. Informațiile dintr-o astfel de operă pot distruge o lume. O pot modela după preferințele unui singur personaj sau a unui grup ce urmărește să dețină puterea prin limitarea sau anihilarea magiei și a științei. Control și supunere prin lanțuri, minciuni și iluzii. Atunci intervin Bibliotecarii, spionii și paznicii literaturii (și ai universului, dar să nu fiu prea dramatică).

„Un Bibliotecar bun trebuia să citească prima pagină, nu să ajungă pe ea.”

Probabil te gândești care sunt beneficiile unui Bibliotecar. Nu îmi ajunge bateria de la laptop sau cerneala dintr-o călimară ca să ți le enumăr pe toate, însă mă opresc la patru: ești angajat(ă) pentru eternitate, iar în Biblioteci timpul se oprește; poți să călătorești aproape oriunde și oricând; citești cărți în avanpremieră, inclusiv variante „revizuite” ale operelor clasice (și când spun „variante revizuite” nu mă refer la câteva capitole în plus, ci la posibilitatea de a citi un roman nou); Limba.

Pot să văd semnul de întrebare care se așterne pe chipul tău. Ce este Limba și cum te poate ajuta? Limba este un avantaj imens, pe care îl au doar Bibliotecarii. Doar ei o pot citi și folosi. Nu funcționează asupra magiei pure, dar poate afecta anumite aspecte ale realității, și este extrem de utilă, chiar dacă vocabularul are nevoie de revizuire permanentă. Am invidiat-o pe Irene pentru acest har, mai ales când am devenit conștientă de twist-uri: trebuie să îți alegi cu mare grijă cuvintele înainte să rostești un îndemn sau o poruncă. Limba este un puzzle care se extinde exponențial, un duel magic și un dar ce te ajută să îți îmbunătățești constant tactica, indiferent de abordarea aleasă (nu trebuie să te limitezi la o tactică ofensivă sau defensivă). Bonus: verificări, parole și contrasemne.

„Lucrurile ar putea merge prost. Fiți pregătiți!”

Irene este un agent special al Bibliotecii care trebuie să recupereze manuscrisul original Grimm (volumul 1, 1812, dacă îți plac detaliile). Față de alte misiuni, când a avut timp pentru cercetare și o pregătire corespunzătoare, acum este expediată într-o Londră infestată cu haos, „celebră” pentru societăți secrete, petreceri primejdioase, vampiri, dragoni, creaturi din Fae, Neamul Frumos, hoți c(h)arismatici și un Sherlock Holmes obișnuit cu conspirații. Iar de partea ei îl are pe Kai, ucenicul cu o mie de secrete și întrebări, alergic la răspunsuri și exagerat de protectiv.

Londra este unul dintre orașele mele preferate, alături de Edinburgh și Glasgow, însă Biblioteca invizibilă nu este o vacanță obișnuită. Numărul aliaților scade cu fiecare capitol citit, Irene și Kai fug, se ascund și elucidează ghicitori și enigme contratimp, obligați să aibă încredere unul în celălalt chiar dacă abia s-au cunoscut.

„– Dacă port chestia aia, voi avea mai multe probleme decât fără ea. Voi fi împotriva modei. Să fim recunoscători că nu mai sunt necesare corsetele.

– De ce să fiu și eu recunoscător? întrebă Kai, cu o sprânceană ridicată.

– Fiindcă nu trebuie să mă suporți în timp ce port unul, spuse Irene, sec.”

Acțiunea avansează lent în prima jumătate a romanului. M-am pierdut de câteva ori în explicații și am recitit câteva pasaje până m-am obișnuit cu universul creat de autoare.  Față de alte serii fantasy, când abia după câteva volume primim o imagine de ansamblu și informații complete, detaliile au parte de o atenție deosebită în Biblioteca invizibilă încă din primul roman.

Genevieve Cogman nu lasă nimic la voia întâmplării: nu ai permisiunea să ghicești legăturile dintre știință și magie, să observi toate elementele care definesc o lume sau să te rătăcești în mijlocul haosului, atras(ă) de urmele de magie pură și de ființe fantastice izvorâte din cele mai întunecate basme ale copilăriei.

„– Vrem cărți. Iubim cărțile. Trăim cu cărțile. Cineva care s-a alăturat Bibliotecii doar ca să încerce să se folosească de ea pentru beneficiul propriei lumi… presupun că poate fi etic, însă nu acesta este scopul Bibliotecii.”

Irene te ghidează cu o răbdare aparent nesfârșită, analizează fiecare rută de scăpare și îți explică frumusețea abstractă a unui oraș pe care îl cunoști din excursii, filme, cărți și seriale, supus acum schimbării și transformat într-un teren de antrenament pentru un antagonist misterios și lipsit (deocamdată) de farmec. Kai este mai zgârcit și se agață de secrete, preferă să acționeze, apoi să te avertizeze, însă îi ierți micile „scăpări” și te bucuri de plimbările în miez de noapte, când până și o călătorie cu trăsura se poate transforma într-o luptă pe viață și pe moarte.

Știu că e greșit să afirmi că două personaje au „chimie”, însă nu știu ce (alt) termen să folosesc pentru a descrie legătura dintre Irene și Kai. Nu îți pune ochelarii cu inimioare și nu suspina după o poveste de dragoste. Hint-urile au fost strecurate în poveste, planează și „amenințarea” unui triunghi amoros, dar eu vreau să mă bucur de teasing. De priviri lungi și intense, atingeri furate în momente-cheie, replici cu subînțeles și dovezi de încredere, devotament și respect.

„– Mai ești ucenicul meu? îl întrebă ea, direct. Sunt încă mentorul tău?

Nimic mai mult. Legătura loialității și legătura încrederii. Orice altceva trebuiau să descâlcească mai târziu.”

Irene și Kai sunt magici, altă explicație nu există. Sunt amuzanți și imprevizibili, știu ce își doresc, își cunosc limitele și lucrează neașteptat de bine împreună. Se completează. Se ajută. Și se înțeleg. În plus, ironiile sunt delicioase, umorul este scăpat de sub control, iar Kai nu ține cont de faptul că este un simplu ucenic când o ceartă pe Irene (de câteva zeci de ori în puțin peste 300 de pagini).

„– Dacă leșini acum, te ucid, spuse el, pe un ton conversațional.

– Puțin contraproductiv, remarcă Irene.

– Dar m-ar înveseli nespus.”

Am încercat să îmi manipulez mintea (da, ai citit bine), dar nu s-a lăsat înduplecată. Irene mi-a amintit de Evelyn Carnahan, personajul lui Rachel Weisz din The Mummy (1999). Nu am putut să scap de asociere, iar gif-ul de mai jos nu m-a ajutat să îmi schimb părerea.

Irene pare o conservatoare fără pereche, agentul care încalcă regulile doar în situații de urgență și tocilara ce preferă să inventeze întrebări și teme când simte că a ajuns la zi cu studiile. Greșit. Este eroina fantasy de care aveam nevoie, cea care distruge clișeele și ne reamintește că maturitatea nu este o povară sau ceva de care trebuie să ne ferim. Irene iubește cărțile, dar dragostea ei nu se rezumă la misiuni și citit. Întotdeauna studiază și își perfecționează talentele, este la curent cu actualizările lingvistice și, contrar așteptărilor, știe să se distreze și are câteva schelete în dulap.

„– Pentru a servi interesele Bibliotecii, aș lucra cu criminali, cu hoți, cu revoluționari, cu trădători sau cu oricine mi-ar oferi cele necesare. Înțelegi, Kai? Este important.

Întinse mâna teafără ca să-i atingă obrazul.

– Sunt jurată Bibliotecii. Pot să fac alegeri într-o anumită măsură, dar, în final, să duc Bibliotecii cartea pe care o dorește este datoria și onoarea mea, și asta este tot.

– Ai fost vreodată forțată să alegi între Bibliotecă și propria onoare? întrebă Kai.

– Kai, răspunse Irene, Biblioteca este onoarea mea. Și, dacă ești însemnat de ei, atunci va deveni și a ta.”

Kai aparține umbrelor și secretelor (cred că îi vei găsi numele în DEX în dreptul cuvântului „mister”). Își schimbă mult prea repede măștile și comportamentul, te induce în eroare și tace în scenele când te aștepți să răbufnească și să mărturisească. Nu l-aș eticheta drept un personaj alunecos pentru că este loial și nu își încalcă promisiunile. E bine să nu ai încredere deplină în el, dar poate că sunt egoistă și vreau să-l păstrez pentru mine.

Peregrine Vale este al cincisprezecelea Conte de Leeds și Sherlock Holmes pentru prieteni și aliați. Observi ironia? Că pe ea o cheamă Irene? I see what you did there, Genevieve Cogman. And I like it. Revenind la conte, are un spirit de observație ieșit din comun (șocant!), este arogant (dar nu îl întrece pe Kai), circumspect și mult prea atent la maniere și conduită când viața îi este pusă în pericol și nu are timp să elaboreze un plan demn de renumele său.

Și mai este Silver, hoțul care poate să îți fure inima, sufletul, devotamentul și… portofelul. Sper să îl revăd în următoarele romane: are potențial să devină acel supporting character pe care ești dispus să-l protejezi chiar și atunci când te trădează și își lasă ambițiile să-i întunece judecata. Este viclean, dar mai trebuie să mă convingă că este și inteligent, not just a pretty face.

Ce a reprezentat Biblioteca invizibilă pentru mine? Dragoste la prima vedere, pașaport literar, magie, haos, aliați noi, personaje minunate, creaturi fantastice, indicii false și lectura perfectă dacă ți-a plăcut Râurile din Londra. Este un fantasy ambițios și lumea creată de autoare este nesfârșită, doar că îmi doresc 1) romane mai lungi, 2) o anexă cu universuri paralele și 3) pe Iulia Dromereschi în continuare ca traducătoare (am prins drag de stilul ei după Orașul de bronz).