Bruce Willis revine pe marile ecrane în filmul „Death Wish. Răzbunarea”

Soarta şi furia sunt companioni periculoşi şi nestatornici. Nu le putem prezice sosirea şi nu ştim niciodată cât de mult ne îndepărtează sau ne apropie de adevărata noastră natură umană. Dr. Paul Kersey (Bruce Willis) se afundă în furia sa înainte de a descoperi cine este exact: un om care caută să facă dreptate, în afara legii.

Filmul „Death Wish. Răzbunarea” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 9 martie 2018.

Premisa dramatică a reinterpretării filmului, imaginată de regizorul Eli Roth, face din „Death Wish” un film actual, care abordează teme precum crima, pedeapsa şi puterea de a lupta. Această poveste a fost spusă prima dată în 1972, de Brian Garfield, în romanul cu acelaşi nume. În 1974 a apărut şi prima adaptare realizată de Wendell Mayes, în care a jucat Charles Bronson. Pentru varianta nouă, din 2018, scenaristul Joe Carnahan şi regizorul Eli Roth au făcut echipă cu Bruce Willis, unul dintre cei mai cunoscuţi actori din filmele de acţiune.

Doctorul Paul Kersey (Bruce Willis) e un chirurg experimentat, care şi-a făcut o carieră din salvarea vieţii oamenilor aflaţi în pragul morţii. Dar după ce soţia lui e ucisă, iar fiica lui intră în comă în urma unui atac plin de brutalitate, Kersey se hotărăşte să-şi folosească abilităţile lui unice pentru a deveni un răzbunător care nu cunoaşte îndurarea.

Astfel, Paul Kersey îşi însuşeşte o identitate alternativă. Zi de zi este Kersey chirurgul, iar noaptea, când iese pe străzi, devine un justiţiar cunoscut sub numele de Grim Reaper. Willis, ale cărui performanţe au adus mereu complexitate personajelor sale, l-a perceput pe Paul Kersey drept un om care îşi urma drumul în viaţă liniştit. El spune că: „Eu chiar cred că, la un nivel foarte profund, totul se întâmplă cu un scop. Am crezut că acest personaj e pe drumul pe care trebuie să fie. Pentru a fi doctor, aşa cum este Kersey, trebuie să vrei să ajuţi oamenii. Apoi, deşi lucrurile se desfăşoară în urma unei tragedii, el ajunge unde este pentru că aşa era menit să se întâmple, într-un fel sau altul.”

„Oamenii au această fantezie de a fi justiţiari, de a lupta împotriva criminalităţii. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care filmele cu super-eroi sunt atât de populare. E ideea că oamenii obişnuiţi au puterea de a se lupta cu răul”, spune Roth, regizorul filmului.

„Am săpat foarte adânc pentru a vedea cum putem spune această poveste într-un fel în care spectatorii să se poată conecta cu ea. Am ştiut că nu putem face ceva ca în anii ’70, pentru că s-au schimbat foarte multe lucruri de atunci, însă un lucru e sigur – Paul Kersey este împins spre actele sale de violenţă de frustrarea pe care o are din cauza lipsei de resurse a poliţiei. El decide să îi găsească pe atacatorii familiei sale după ce intră în posesia unui indiciu”, spune producătorul Roger Birdbaum, care a lucrat la această nouă versiune a filmului alături de producătorul Stephen J. Eades şi Ilona Herzberg.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

The Punisher (2017– )

Ultima lună a anului ce tocmai a trecut am rezervat-o serialelor, mai exact, celor produse de Netflix, aflate sub tutela și numele Marvel. Daredevil era singurul dintre acestea pe care îl văzusem înainte, iar sezonul 2 din Daredevil a adus în scenă un personaj care părea făcut pentru New York-ul întunecat și plin de pericole ilustrat aici: The Punisher, interpretat de Jon Bernthal. Bernthal a fost...[Read More]

Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales · Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar (2017)

Captain Salazar: Find Jack Sparrow for me and relay a message, from Captain Salazar. Tell him: death will come straight for him. Will you say that to him, please? Când sunt supărată sau când vremea nu este de partea mea, aleg o serie de filme, comand de mâncare și îmi chem prietenii la un maraton de cel puțin zece ore. Pe lângă Stăpânul Inelelor și Harry Potter, Pirații din Caraibe este seria ce m...[Read More]

The Crown (2016– )

Am terminat serialul aseară, acum destul de multe ore. Și nici acum nu pot să-mi iau gândul de la el. Am intenționat să scriu cronica imediat ce avea să se sfârșească ultimul episod, dar planul meu n-a prea mers. Pur și simplu nu-mi veneau cuvintele, și nici acum nu cred că s-a îmbunătățit situația. Când ceva te atinge așa de profund, încât te influențează radical (mai mult sau mai puțin) de ceva,...[Read More]

After (2019) · După ce ne-am întâlnit · Not Another Teen Movie

Not Another Teen Movie. Nu am știut exact în ce mă bag atunci când am intrat în sala de cinema: nu am citit cartea (After/După ce ne-am întâlnit, de Anna Todd) și nici nu știu cine/ce este One Direction (sursa de inspirație pentru personaje). Poate că aceste lucruri m-au făcut să fiu „candidatul” perfect pentru a judeca ecranizarea. Un simplu om care vrea să vadă un film. În rolul principal o avem...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader