Rețete savuroase și gustoase, preparate inedite, un decor festiv, de toamnă, și un zâmbet strălucitor: așa am fost întâmpinată la lansarea oficială a producției „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri”, o emisiune filmată la sfârșitul acestei veri în studioul TV Paprika din Ungaria.
Pe lângă atmosfera relaxantă de la 13 la 11, o degustare de vinuri și un colț de rai de la Velluto, dedicat devoratorilor de înghețată (prezentă la datorie!), gazda emisiunii și TV Paprika ne-au răsfățat cu premii, cadouri și tips & tricks, amintindu-ne cât de important (și de simplu) este să gătești dacă o faci din plăcere și iubire, căutând mereu provocări noi și folosind ingrediente de bază, la îndemâna tuturor.
Patrizia este mi-nu-na-tă. Tonică, plină de energie, veselă și mereu cu zâmbetul pe buze. Ea gătește fusion, făcând o combinație între bucătăriile italiană, românească și internațională, rezultatul fiind spectaculos: rețete pline de culoare, rapide și gustoase, pe care le poți învăța din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 21:00, doar pe TV Paprika! Emisiunea o să fie dată în reluare a doua zi, de la ora 11:00.
P.S.: Pentru că nu vreau să sufăr singură, vă ademenesc cu două rețete savuroase!
Mousse de zmeură, cu bezele și lichior de trandafir
Ingrediente
200 g zmeură apă de trandafiri
100 g bezele
3 linguri de zahăr pudră
smântână pentru desert
gelatină plicuri
frunze de mentă
Preparare
Într-o tigaie, se încălzesc zmeura cu puțină gelatină și 2 linguri de zahăr pudră. Separat, se mixează frișca din smântână și restul de zahăr pudră. Se asamblează desertul în vasele dorite: bezele, sosul de zmeură, câțiva stropi de apă de trandafiri, frișcă și iar bezele. Se decorează cu mentă proaspătă.
Tiramisu cu marron glacé
Ingrediente
1 pachet pișcoturi de șampanie
1 borcan de marron glacé (castane confiate)
250 g mascarpone
200 ml smântână dulce
250 g zahăr pudră
cacao
cafea
Preparare
Se prepară crema albă, din smântâna mixată cu jumătate din zahărul pudră. Se prepară, separat, crema de ciocolată, din mascarpone, cacao și restul de zahăr pudră. Se prepară o cană de cafea. Se asamblează desertul în vasele alese: crema de ciocolată la bază, pișcoturi de șampanie înmuiate în cafea, crema albă, pișcoturi, crema de ciocolată, câteva castane confiate, cacao pudră. Se lasă la frigider minim 4 – 6 ore înainte de servire.
Gold prezintă povestea unui prospector din lumea industrială a aurului. Prospectorul este cel care oferă aprecieri specializate în privinţa modului în care va evolua piaţa, câteodată în funcţie de acţiunile pe care chiar el (agenţia) le introduce. În filmul nostru, Matthew Mcconaughey lucrează la firma tatălui său, specializată în a oferi prospecte legate de noi resurse de aur. Cum funcţionează as...[Read More]
You make your own destiny… don’t wait for it to come to you. Dacă aș vrea să văd un film romantic, 80% dintre recomandări vor cuprinde The Fault in Our Stars și If I Stay (nu le-am văzut, dar de la atâta reclamă nu cred că o voi face prea curând, deși cred că mi-ar placea amândouă), the overrated Notebook și ecranizările după romanele lui Nicholas Sparks (doar A Walk to Remember mi-a plăcut,...[Read More]
E Răzbunătorul ignorat sau uitat. Cel care este răpit pentru a lupta în Războiul Civil şi pentru care ai nevoie de o lupă şi de multă răbdare pentru a-l găsi pe materialele promoţionale, fiindcă poate să fie oriunde: pe ochelarii lui Tony Stark, pe umărul lui Steve Rogers sau, în locul lui preferat, pe Mjolnir, unde nici măcar măreţul Zeu al Tunetului nu îl poate repera. E rapid, amuzant şi un coe...[Read More]