Cartea Copiilor: Noi titluri contemporane ale literaturii japoneze pentru copii

Editura Cartea Copiilor traduce în premieră în limba română două noi titluri, „În iarbă”, de Yukiko Katō şi „Hei, stai puţin!”, de Hatsue Nakawaki, ambele ilustrate de artista Komako Sakai. Având în comun minimalismul replicilor şi ilustraţiile delicate şi sensibile, cărţile sunt ideale pentru copii foarte mici, cât şi pentru copiii care învaţă să citească.

Cartea „În iarbă”, lansată în anul 2008, s-a dovedit a fi un bestseller internaţional. „În iarbă” este experienţa unei fetiţe care pleacă în explorarea naturii, într-o zi încântătoare de vară. Pentru orice copil, dorința de a descoperi lumea e de nestăvilit, iar o aventură poate începe oricând și în orice loc. Fetiţa descoperă vietăţi felurite, sunete noi şi senzaţii pe care nu le-a mai simţit niciodată, cum ar fi atingerea ierburilor care se leagănă şi foşnesc în bătaia vântului. Yukiko Katō (n. 1936, Sapporo, Japonia) este o romancieră celebră, mare iubitoare a naturii şi membră a ligii japoneze pentru protecţia păsărilor.

„Hei, stai puţin!” (2002) este o carte perfectă pentru copiii care încep să descopere lumea. Cei mici se pot identifica uşor cu personajul principal al cărţii, care poate fi atât o fetiţă, cât şi un băieţel. Acesta vede animale şi păsări noi pentru el, care apar pe neaşteptate în orizontul lui vizual şi dispar la fel de repede. Însă, la finalul cărţii, prezenţa tatălui care îl ridică pe umeri îl asigură că cei dragi vor fi mereu alături de el şi nu vor dispărea niciodată. Hatsue Nakawaki (n. 1974, Tokushima, Japonia) este o autoare japoneză prolifică de cărţi pentru copii.

Komako Sakai (n. 1966, Hyogo, Japonia) este o cunoscută autoare şi ilustratoare de literatură pentru copii. A absolvit

Universitatea de Arte din Tokyo și a lucrat la început ca designer de chimonouri și alte obiecte vestimentare tradiționale, după care s-a dedicat în întregime realizării de cărți ilustrate. Textele sale sunt poetice, pline de sensibilitate, iar ilustrațiile delicate au mereu o notă de nostalgie, astfel încât cele peste 20 de cărți pe care le-a creat ajung cu ușurință la sufletul cititorului. Cartea „Fetiţa şi balonul”, scrisă şi ilustrată de Komako Sakai, a fost tradusă anul trecut de editura Cartea Copiilor. În 2003, Sakai a fost răsplătită cu Japan Picture Book Award.

Prin cele două noi apariţii, editura Cartea Copiilor continuă seria de literatură japoneză pentru copii iniţiată anul trecut, care include şi alţi autori prolifici precum Tarō Gomi, Kazuo Iwamura sau Yoriko Tsutsui. Cărţile sunt recomandate copiilor între 1 şi 5 ani și sunt disponibile pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 29 lei.

La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „La grădiniţă” de Catherine Dolto.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Un bărbat pe nume Ove · Fredrik Backman – „Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”

„Cu o rază de soare alungi toate umbrele.” Sunt romane despre care nu vreau să vorbesc sau să scriu. Romane ascunse în bibliotecă, pe ultimul rând, dar niciodată uitate pe rafturi. Citite. Devorate. Savurate. Romane ce îţi tulbură somnul, cu personaje unice, memorabile, imposibil de uitat. Aventuri retrăite la nesfârşit, cel puţin la nivel inconştient, de fiecare dată când te întorci la acel momen...[Read More]

Chemarea monstrului · Patrick Ness – „Poveștile sunt creaturi sălbatice.”

„- Poveștile sunt creaturi sălbatice, zise monstrul. Cine știe ce dezastru pot provoca atunci când le lași libere?” Chemarea monstrului nu este un basm cu final fericit, o poveste pentru copii, pe care să le-o citești la culcare, o aventură în care eroul are mereu dreptate și în care antagonistul îi dorește răul și încearcă să-l manipuleze. Chemarea monstrului este un roman superb, din toate punct...[Read More]

Victimă fără chip (Fabian Risk #1) · Stefan Ahnhem

Am citit sute de thrillere și de romane polițiste, însă puține se compară cu Victimă fără chip, debutul lui Stefan Ahnhem, la nivel de violență și tortură. Un criminal în serie meticulos și înfricoșător de inteligent. Un șir aparent nesfârșit de victime, crime simbolice, păcate din copilărie. Un jurnal misterios pe care nu l-am considerat un indiciu, evaluat greșit de la prima însemnare. Aș putea ...[Read More]

Arhanghelul Raul · Ovidiu Eftimie

Cred că fiecare dintre noi a mers cel puțin o dată cu trenul. A stat în frig, a stat în jeg, a înjurat fiecare componentă, fie ea mecanică sau umană, a sistemului feroviar, pentru o gamă largă de motive, plecând de la toalete defecte și ajungând la locomotive în flăcări (pentru că drumurile de o zi dintr-un colț în altul al țării aveau nevoie de un pic de acțiune). Am deplâns fiecare inconvenient ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader