Cărți în curs de apariție la Storia Books (2019)

Colecţia Young Adult se îmbogăţeşte cu titluri care se află pe lista de bestselleruri New York Times încă de la apariţie, cu cele mai recente cărţi ale unor autori de succes publicaţi de Storia Books, dar si cu debuturi care se anunţă foarte promiţătoare. Continuăm, bineînţeles, şi seriile fantasy începute în anii trecuţi.

Aşteptarea celui de-al doilea volum din seria The Folk of The Air (primul este Prințul nemilos) semnată Holly Black, ia sfârşit în luna martie. În The Wicked Kind (14+), mizele sunt mai mari, intrigile din Târâmul Zânelor mai complicate, iar Jude trebuie să facă faţă nu numai unor duşmani tot mai periculoşi, ci şi unui Cardan tot mai imprevizibil. Întunecat, provocator şi plin de tensiune, al doilea volum din serie este imposibil de lăsat din mână până la sfârşit. Când începe aşteptarea pentru The Queen of Nothing.

Tot în această primăvară apare la Storia Books A semi-deffinitive list of worst nightmares (14+), al doilea titlu al autoarei Krystal Sutherland, după Inimi chimice. Noul roman este povestea amuzantă a doi tineri care îşi confruntă cele mai mari temeri, inclusiv una pe care niciunul dintre ei nu o luase în calcul ̶ iubirea.

Colecţia Young Adult cuprinde şi unul dintre cele mai citite romane pentru adolescenţi: Dear Evan Hansen (15+). Tradus în peste 10 ţări, romanul a devenit imediat după publicare Bestseller New York Times, USA Today, WSJ şi Indie Bound. Bazată pe show-ul de succes cu acelaşi nume de pe Broadway, care a câştigat de şase ori prestigiosul Tony Award în Statele Unite ale Americii, povestea scrisă de Val Emmich urmează să fie transpusă pentru marele ecran de Universal Pictures. Dear Evan Hansen este, în esenţă, o poveste despre durere, autenticitate şi dorinţa de a te integra, într-o lume a conectării instantanee şi a izolării tot mai profunde.

How to Make Friends with The Dark (13+) este a doua carte a fabuloasei Kathleen Glasgow, autoarea bestsellerului O fată din bucăţi, şi apare la Storia Books în toamna acestui an. Cartea spune povestea lui Tiger, o adolescentă care învaţă cum să supravieţuiască celei mai mari pierderi, moartea mamei ei.

Tot anul acesta, la scurt timp după apariţia în SUA, ajunge pe rafturile librăriilor de la noi We Hunt the Flame (14+) de Hafsah Faizal, un debut care se anunţă spectaculos. Considerată de Barnes and Noble, Bustle şi Paste Magazine una dintre cele mai aşteptate cărţi Young Adult ale anului, We Hunt the Flame este povestea Zafirei, o fată care se deghizează în bărbat pentru a-şi ajuta poporul şi a lui Nasir, supranumit Prinţul Morţii. Plină de adrenalină şi mister, We Hunt The Flame este, în final, un roman despre înfrângerea fricilor şi asumarea propriei identităţi.

Continuăm, bineînţeles, şi cu noi volume din seriile fantasy începute în anii trecuţi ̶ a treia carte din Invocatorul de Taran Matharu şi Lady Smoke de Laura Sebastian.

Micii cititori Storia Books au o grămadă de motive să fie entuziasmați în 2019!

Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii pentru copii, Jonathan Auxier, ajunge și la noi cu ultima sa carte. Aducem noi povești, dar și cele mai recente volume din seriile de succes începute în anii trecuți. Iată câteva din cele mai importante titluri destinate copiilor pe care urmează să le publicăm în acest an.

Aflată în cele mai prestigioase topuri din Marea Britanie și de peste ocean, Sweep: The Story Of a Girl and Her Monster (8+) a câștigat anul trecut cel mai important premiu literar din Canada. Spusă de unul dintre cei mai buni povestitori contemporani, Sweep este o carte emoționantă despre prietenie și speranță. Premiza este una cât se poate de reală – timp de un secol, Londra victoriană s-a bazat pe copii orfani pentru o muncă extrem de primejdioasă – curățarea hornurilor. Unul dintre cei mai buni cățărători din oraș este Nan, o fată în vârstă de 11 ani. Pe punctul de a-și pierde viața într-un incendiu, Nan este salvată de un golem, o creatură magică din cenușă și cărbune. Bazându-se unul pe celălalt, fata și monstrul ei reușesc să-și construiască o viață împreună și să se salveze reciproc pe parcurs. Jonathan Auxier este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii pentru copii din lume, iar titlurile lui s-au vândut în milioane de exemplare.

După Dragonul cu inima de ciocolată, unde Aventurine ne-a fermecat cu temperamentul ei vulcanic și cu dragostea pentru ciocolată, e rândul prietenei ei să ne cucerească în Fata cu inima de dragon (8+). Ştim cu toții că descurcăreața Silke se pricepe de minune să se folosească de cuvinte atunci când trebuie iasă din încurcături. Numai că, în titlul doi din seria semnată de Stephanie Burgis, Silke este băgată în încurcături până peste cap. Are o singură șansă să-și salveze părinții din mâinile zânelor care îi țin captivi. O singură șansă să găsească în sfârșit un loc pe care să-l numească „acasă”. Dar dacă exact cuvintele la care se pricepe atât de bine o vor părăsi când contează mai mult?

Pentru finalul primăverii, pregătim și Wicked Nix (8+) de Lena Coakley. Cartea, o poveste clasică în devenire, așa cum au descris-o criticii literari din Marea Britanie, urmărește povestea lui Nix, cel mai mic dar și cel mai șiret dintre zâne, pe care Regina îl lasăresponsabil peste pădure. Atunci când un om se mută într-o căsuță din pădure și refuză să mai plece, Nix se folosește de tot arsenalul lui magic ca să îl izgonească. Dar când eforturile lui dau greș, devine din ce în ce mai clar că intrusul nu este deloc ceea ce pare. Plină de umor și de emoție, Wicked Nix este o poveste despre bucuria de a găsi un cămin în cele mai neașteptate locuri.

Ultimii copii de pe Pământ și Parada Zombie (8+) continuă seria care îl are în centru pe Jack Sullivan În acest volum, zombii încep să dispară și deși asta ar trebui să fie un lucru bun, Jack este suspicios. Aude întruna un sunet care pare să îi atragă pe zombi – dar către ce și în ce scop? Jack Sullivan, Quint, June, Dirk și loialul Rover trebuie să rezolve misterul înainte să devină chiar ei victime. Cu milioane de fani în întreaga lume, seria se va transforma într-un serial de animație pe Netflix.

Aventurile lui Mup, din Pieriți, vrăjitoare zdrențăroase!, continuă în The Little Grey Girl. În al doilea volum al seriei scrise de Celine Kiernan, Regina și vrăjitoarele ei înspăimântătoare au părăsit Cătunul Vrăjitoarelor, dar regatul nu este încă vindecat. Castel este bântuit de trecutul lui brutal. Fantomele sunt mânioase, iar una dintre ele posedă o magie care ar putea fi mult prea puternică chiar și pentru Mup și mama ei.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Corabia magiei (Corăbiile însuflețite #1) · Robin Hobb

De două săptămâni vânez cuvinte. Scriu, editez și șterg. Tai paragrafe și rescriu idei, dar tot nu sunt mulțumită. Sper că ești fericită, Robin Hobb: m-ai abandonat pe Fluviul Ploilor Sălbatice, la mila căpitanului Kennit, unde mă lupt cu șerpi de mare, blesteme și profeții, prinsă între promisiunile Negustorilor Vechi și întrebările Vivaciei, doamna mea de vânt și lemn. Aș putea să părăsesc Corab...[Read More]

Fetița care privea trenurile plecând, de Ruperto Long (fragment)

Epica Publishing House anunță apariția unui roman documentar de excepție, necesar oricărui elev de gimnaziu și liceu pentru a afla și înțelege ororile la care a fost supusă populația de origine evreiască în perioada Holocaustului. Volumul Fetița care privea trenurile plecând, constituit sub forma mărturiilor mai multor personaje, implicate mai mult sau mai puțin direct în soarta familiei Strawczyn...[Read More]

Pierce Brown, autorul seriei „Furia roșie”, vine în România!

De Ziua Internațională a Cărții, a Bibliotecilor și a Bibliotecarului, Grupul Editorial Art și British Council Romania vă invită la o întâlnire captivantă cu autorul trilogiei „Furia Roșie”, Pierce Brown, luni, 23 aprilie, ora 15:00, la Biblioteca British Council.  Întâlnirea cu tânărul autor american de science-fiction se va desfășura în limba engleză și va fi moderată de Andreea Chebac (jurnalis...[Read More]

Victimă fără chip (Fabian Risk #1) · Stefan Ahnhem

Am citit sute de thrillere și de romane polițiste, însă puține se compară cu Victimă fără chip, debutul lui Stefan Ahnhem, la nivel de violență și tortură. Un criminal în serie meticulos și înfricoșător de inteligent. Un șir aparent nesfârșit de victime, crime simbolice, păcate din copilărie. Un jurnal misterios pe care nu l-am considerat un indiciu, evaluat greșit de la prima însemnare. Aș putea ...[Read More]

3 Comments

  1. Cei de la Storia vor sa-mi ,,omoare” portofelul! 😀

    Reply
    • Interesant…. Citez : “ Continuăm, bineînţeles, şi cu noi volume din seriile fantasy începute în anii trecuţi ̶ a treia carte din Invocatorul de Taran Matharu “. Am incheiat citatul. Asta a fost spusa in 2019… uppss.. iacata a venit si 2022 si probabil o sa treaca fara griji dar a treia carte din serie ciu-ciu…. Asadar , care mai este rolul acestui site sau blog sau ce o fi daca ofera informatii false? @ Alina – stai linistita buzunarul tau este in siguranta , se pare ca numai vorbele sunt de ei. Pacat…

      Reply
      • Cum poți să afirmi că am oferit informații false, din moment ce acesta este un comunicat de presă preluat și publicat în 2019? Între timp, așa cum se întâmplă adesea, planul editorial s-a schimbat.

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader