Fragment în avanpremieră: Casa bântuită, de Shirley Jackson

O autoare extraordinară scrie una dintre cele mai înfricoșătoare povești pe care le-ai citit vreodată.

Intră în lumea lui Shirley Jackson. Intră în Casa Bântuită!

Precomandă cu 15% reducere + transport gratuit.

 

„Hill House se înălța singuratică pe fundalul dealurilor, iar înăuntrul ei sălășluia întunericul…“

Patru persoane au sosit la Hill House: doctorul Montague, un savant care caută dovezi solide legate de manifestările supranaturale; Theodora, asistenta sa drăguță și sensibilă; Luke, un aventurier și viitorul moștenitor al Hill House; și Eleanor, o tânără singuratică, fragilă, cu un trecut întunecat.

Dar ceea ce la început pare să fie un experiment nevinovat, o întâlnire misterioasă cu niște fenomene inexplicabile, se dovedește rapid a fi o călătorie în cele mai cumplite coșmaruri ale celor patru și o investigație căreia mulți dintre ei s-ar putea să nu-i supraviețuiască.

„Unul din cele două mari romane cu subiect supranatural din ultimii o sută de ani.“ – Stephen King

„Sunt puține cărțile care m-au speriat profund… Dar Casa bântuită de Shirley Jackson le-a întrecut pe toate… M-a speriat pe când eram adolescent și încă mă bântuie.“ – Neil Gaiman

„Poveștile lui Shirley Jackson sunt printre cele mai înfricoșătoare pe care le-am citit vreodată.“ – Donna Tartt

Romanul este sursă de inspirație pentru serialul difuzat pe Netflix.


Capitolul 1

Niciun organism viu nu poate să ducă o existență sănătoasă în condiții de realitate absolută pentru prea mult timp; se spune că până și ciocârliile și cosașii visează. Hill House, antiteza sănătății mintale, se înălța singuratică pe fundalul dealurilor, iar înăuntrul ei sălășluia întunericul; așa dăinuise vreme de mai bine de optzeci de ani și poate că avea să mai dăinuie încă optzeci. Înăuntru, pereții se înălțau drepți, cărămizile se aliniau ordonat, podelele erau ferme și ușile erau închise pe bună dreptate; liniștea se sprijinea cu nădejde de lemnul și piatra casei, și orice umbla pe acolo, umbla în singurătate.

Doctorul John Montague era un savant; își luase doctoratul în antropologie cu sentimentul obscur că acest domeniu îl va apropia cel mai mult de adevărata sa vocație: analiza manifestărilor supranaturale. Făcea uz de titlul lui în mod sistematic, sperând ca diplomele să‑i confere un aer de respectabilitate, dacă nu de autoritate academică, în condițiile în care investigațiile lui nu erau chiar științifice. Îl costase destul de mult, atât financiar, cât și ca orgoliu, de vreme ce nu era un milog, să închirieze Hill House pentru trei luni, dar se aștepta să fie răsplătit cu vârf și îndesat de senzația plăcută pe care avea să i‑o stârnească publicarea lucrării lui de căpătâi, tratând cauzele și efectele anomaliilor paranormale dintr‑o casă despre care se știa că este „bântuită“. Își dedicase viața găsirii unei case care să fie cu adevărat bântuită. Când aflase de Hill House, la început fusese sceptic, apoi plin de speranță, apoi înverșunat; nu era genul de om care să lase să‑i scape comoara odată ce o găsise.

Intențiile doctorului Montague cu privire la Hill House derivau din metodologia curajoșilor vânători de fantome din secolul al XIX‑lea; urma să locuiască efectiv acolo și să observe ce se întâmpla. Inițial voise să urmeze exemplul acelei lady anonime care se mutase în Ballechin House și, pe toată durata verii, îi găzduia pe toți doritorii, atât cei sceptici, cât și cei convinși, crochetul și căutarea fantomelor fiind atracțiile principale, dar scepticii, pasionații și jucătorii buni de crochet sunt din ce în ce mai rari în ziua de azi; doctorul Montague se vedea forțat să angajeze asistenți. Poate că stilul de viață mai tihnit al epocii victoriene se potrivea mai bine cu investigațiile paranormale, sau poate că documentarea minuțioasă a fenomenelor dispăruse ca metodă de determinare a realității; în orice caz, doctorul Montague nu numai că trebuia să‑și angajeze asistenți, dar mai întâi trebuia să‑i găsească.

Deoarece se considera atent și conștiincios, petrecu destul de mult timp în căutarea acestora. Inspectă meticulos registrele societăților de cercetare a fenomenelor paranormale, arhivele ziarelor de scandal, rapoartele parapsihologilor și compuse o listă cu numele unor oameni care fuseseră implicați în evenimente anormale, într‑un fel sau altul, indiferent pentru cât de scurt timp sau cât de dubioase ar fi fost circumstanțele. De pe lista lui elimină mai întâi numele persoanelor care muriseră. Apoi, după ce șterse numele celor care i se păreau avizi de publicitate, cu o inteligență sub medie sau neadecvați pentru că aveau o tendință clară de a se plasa în centrul atenției, îi rămaseră doisprezece indivizi.

Fiecare dintre aceștia primi apoi o scrisoare de la doctorul Montague prin care era invitat să‑și petreacă toată vara sau o parte din ea într‑o casă de țară confortabilă, veche, dar complet echipată cu canalizare, electricitate, încălzire centrală și saltele curate.

Scopul șederii era să observe și să studieze diversele povești neplăcute despre casă, care se răspândiseră în cei optzeci de ani de existență. Nu se menționa în mod explicit că Hill House ar fi fost bântuită, deoarece doctorul Montague era un om de știință și, până când nu avea să trăiască pe pielea lui o manifestare paranormală la Hill House, nu se putea pronunța. În consecință, scrisorile lui aveau o anumită demnitate ambiguă, calculată în așa fel încât să stârnească imaginația unui anumit tip de cititor.

Primi răspunsuri la patru dintre cele douăsprezece scrisori; ceilalți opt candidați ori se mutaseră și nu lăsaseră noua adresă, ori își pierduseră interesul pentru supranatural, sau poate că nici nu‑l avuseseră vreodată. Celor patru care‑i răspunseseră, doctorul Montague le scrise din nou, indicându‑le ziua când casa avea să fie locuibilă și adăugând indicații detaliate despre cum puteau ajunge acolo, deoarece, așa cum se vedea obligat să explice, informațiile legate de situarea ei precisă erau greu de obținut, mai ales din partea comunității rurale din jur. Cu o zi înainte de a pleca spre Hill House, doctorul Montague se lăsă convins să primească în compania lui selectă și un reprezentant al familiei care deținea casa; tot atunci, unul dintre candidați îi trimise o telegramă prin care‑l anunța că renunță, dintr‑un motiv evident fabricat. Altul nu mai ajunse deloc și nici nu mai scrise, poate din cauza unei probleme personale urgente. Ceilalți doi veniră.

Capitolul 2

Eleanor Vance avea treizeci și doi de ani când sosi la Hill House. Singura persoană din lume pe care o ura din inimă, acum că mama ei murise, era sora ei. Nu‑și putea suferi cumnatul și pe nepoata de cinci ani și nu avea prieteni. Acest lucru se datora în mare parte celor unsprezece ani pe care‑i petrecuse având grijă de mama ei invalidă, care‑i aduseseră oarecare competență ca infirmieră și o inabilitate de a ieși la lumina puternică a soarelui fără să clipească. Nu‑și putea aduce aminte de vreun moment când fusese cu adevărat fericită în viața de adult; anii cu mama ei fuseseră clădiți cu devotament în jurul vinovăției și al micilor reproșuri, al oboselii constante și al disperării nesfârșite. Deși nu‑și dorise vreodată să devină retrasă și timidă, petrecuse atât de mult timp singură, fără a iubi pe cineva, încât îi era dificil să se adreseze altei persoane, chiar și în treacăt, fără a fi foarte conștientă de sine, de incapacitatea stânjenitoare de a‑și găsi cuvintele.

Numele ei apăruse pe lista doctorului Montague deoarece într‑o zi, când avea doisprezece ani și sora ei optsprezece, iar  tatăl lor murise de mai puțin de o lună, o ploaie cu pietre începuse să cadă pe casa lor, din senin și fără vreo indicație în ceea ce privește scopul sau motivul, pătrunzând prin tavan, prăvălindu‑se cu zgomot asupra pereților, spărgând ferestre și ropotind exasperant pe acoperiș. Pietrele căzuseră cu intermitențe timp de trei zile, timp în care pe Eleanor și sora ei le deranjase mai puțin acest fenomen neobișnuit, cât faptul că vecinii și tot soiul de gură‑cască se adunau zilnic în fața ușii de la intrare, pentru a nu pomeni de insistența orbească și isterică a mamei lor că totul se datora oamenilor răi și pizmași din cartier, care voiau să‑i facă de petrecanie de când se mutase acolo. După trei zile, Eleanor și sora ei fuseseră duse la casa unei prietene, iar pietrele încetaseră să cadă și nici că mai căzuseră vreodată, deși Eleanor, sora și mama ei se mutaseră înapoi, iar dușmănia cu întreg cartierul continuase la nesfârșit. Povestea fusese uitată de toată lumea, cu excepția oamenilor pe care i‑a consultat doctorul Montague; bineînțeles că fusese uitată și de către Eleanor și sora ei, fiecare presupunând atunci că cealaltă fusese de vină.

În sinea ei, de‑a lungul întregii sale vieți, de la prima amintire, Eleanor așteptase ceva precum Hill House.

În timp ce avea grijă de mama – o muta pe acea bătrânică morocănoasă din scaun în pat, pregătea la nesfârșit castroane de supă și terci, își făcea curaj pentru rufele murdare –, Eleanor se agăța de năzuința că într‑o zi se va întâmpla ceva. Acceptase invitația la Hill House răspunzând la scrisoare, deși cumnatul ei insistase să dea niște telefoane ca să se asigure că acest doctoraș nu avea ca scop s‑o inițieze în niște ritualuri animalice implicând unele practici despre care sora lui Eleanor considera că nu se cade să fie cunoscute de către o femeie necăsătorită.

– Se prea poate, șoptea sora lui Eleanor în intimitatea dormitorului matrimonial, se prea poate ca doctorul Montague – dacă ăsta e într‑adevăr numele lui, până la urmă – se prea poate că acest doctor Montague să folosească aceste femei pentru – ei bine – experimente. Știi tu, experimente, cum s‑a mai întâmplat.

Pe sora lui Eleanor o măcina gândul la experimentele despre care auzise că le făceau acești doctori. Eleanor nu avea astfel de idei sau, dacă le avea, nu‑i era frică. Eleanor, pe scurt, s‑ar fi dus oriunde.


Shirley Jackson s-a născut la San Francisco în 1916. A primit recunoașterea criticilor pentru povestirea „The Lottery“, publicată în 1948. Romanele sale – The Road through the Wall, Hangsaman, The Bird’s Nest, The Sundial, Casa bântuită (The Haunting of Hill House) și We Have Always Lived in the Castle – se remarcă prin folosirea unor cadre realiste în care se desfășoară povești ce implică adesea elemente horror și oculte. A scris și două cărți de amintiri despre viața alături de copiii săi, Life Among the Savages și Raising Demons. Come Along With Me este un volum ce cuprinde povestiri, prelegeri și o parte a romanului la care lucra când a murit, în 1965. Volumele de povestiri Just An Ordinary Day și Let Me Tell You au apărut postum.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Un gentleman de ocazie · Sebastian Barry

Cât de talentat poate să fie Sebastian Barry! E uimitor cum reușește să strecoare în romane scurte, ce refuză să depășească 300 de pagini, atât de multă bucurie și speranță, atât de multă durere și deznădejde. Emoțiile și gândurile personajelor se revarsă în paragrafe aparent nesfârșite, sentimente și idei care împletesc firele narative și axele temporale cu ajutorul unui stil alert și captivant, ...[Read More]

Dragonul cu inima de ciocolată · Stephanie Burgis – „Oamenii mint şi înşală!”

„- Oamenii au ceva mai bun ca erudiţia. Au ciocolata.” Sunt foarte mulţi autori care îşi torturează cititorii, însă niciunul nu o poate întrece pe Stephanie Burgis: este diabolică. Îţi promite o aventură de neuitat, cu dragoni, vrăjitori, puţină magie şi un umor spumos, savurat cu nostalgie şi melancolie, dar nu te avertizează de pericolul care te pândeşte după fiecare pagină: o poftă nebună de du...[Read More]

Frontul de acasă, de Kristin Hannah

La mijlocul lunii mai, în colecția Blue Moon a Editurii Litera, urmează să apară Frontul de acasă, un nou roman de Kristin Hannah. Traducere din limba engleză și note de Alexandra Axinte-Cristea. Ca multe alte cupluri, Michael și Jolene Zarkades sunt nevoiți să facă față diferitelor probleme din viața de zi cu zi – copiii, carierele, facturile, treburile casnice – deși căsnicia lor se duce de râpă...[Read More]

Camera rubinie · Pauline Peters – „Nesiguranţa îmi otrăveşte viaţa.”

„Am cunoscut doar minunile ştiinţei şi fascinaţia sumbră a morţii.” Tacâmuri din argint şi pahare din cristal şlefuit. Mănuşi de catifea şi bluze de mătase. Evantaie din fildeş traforat şi promisiuni aşternute cu sfială pe pergamente fragile. Invitaţii la petreceri, baluri şi serate. Întâlniri secrete în miez de noapte, la o răscruce de drumuri. O mână ce alunecă lent şi seducător pe spate. Dorinţ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader