„Christopher Robin şi Winnie de Pluş”, o aventură emoționantă despre prietenie și familie

În noul film „Christopher Robin / Christopher Robin şi Winnie de Pluş” îl regăsim pe Christopher Robin adult, capul unei familii tipice din clasa muncitoare, copleșit de stres și responsabilitate. Exact când are nevoie mai mare, îl reîntâlneşte pe prietenul lui din copilărie, Winnie the Pooh (Winnie de Pluș), care îl va ajuta să rezolve o situație complicată la serviciu, dar și să redescopere plăcerile vieţii.

Filmul „Christopher Robin / Christopher Robin şi Winnie de Pluş” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 3 august 2018.

În regia lui Marc Forster, după un scenariu semnat de Alex Ross Perry, Allison Schroeder, A.A. Milne, E.H. Shepard, filmul este produs de Kristin Burr, Steve Gaub, Jeremy Johns, Brigham Taylor, sub egida 2DUX², Walt Disney Pictures.

Printre starurile producției îi regăsim pe Hayley Atwell, Ewan McGregor, Toby Jones, Jim Cummings și mulți alții.

Christopher Robin, simpaticul puști care a trăit numeroase aventuri alături de prietenii săi de pluș în Pădurea de 100 de Acri, este acum un adult în Londra mijlocului de secol XX și se confruntă cu stresul vieții cotidiene, încercând să găsească un echilibru între viața profesională și familie. Lucrează ca manager responsabil cu eficientizarea muncii la Winslow Luggage și e nevoit să petreacă mult prea mult timp la birou. E atât de ocupat și la muncă, și acasă, încât a uitat cu totul de minunatele aventuri din copilărie. Însă, în mod neașteptat, trecutul îi face o vizită.

Lucrurile se petrec în felul următor: Christopher Robin e nevoit să renunțe la un weekend petrecut cu soția sa, Evelyn, și fiica lor, Madeline, pentru că are un proiect neterminat la birou. Întâmplarea face ca exact în acel weekend să se reîntâlnească cu cel mai bun prieten din copilărie, Winnie de Pluş, și să înceapă să își reamintească aventurile de demult din pădurea fermecată.

Dar Winnie și prietenii lui nu reapar fără motiv în viața lui Christopher, ci înceacă să îl ajute să iasă dintr-un bucluc și să recupereze documente financiare importante pe care le pierduse. Astfel că Winnie, Tigger, Eeyore și Piglet o cunosc pe Madeline și apoi decid să vină la Londra și să îl ajute pe Christopher.

Datorită lor, protagonistul aventurilor de demult poate vedea acum lumea cu alți ochi și chiar reușește să pună la punct un plan pentru a salva compania pentru care lucrează, dar și să dedice mai mult timp familiei și să aprecieze prietenii.

Christopher Robin și Winnie de Pluș, două personaje extraordinare

Numele Christopher Robin și Winnie de Pluș au apărut pentru prima dată în 1924, într-o antologie de versuri semnată de dramaturgul britanic A.A. Milne, însă cei doi au devenit cu adevărat celebri doi ani mai târziu, odată cu publicarea volumului de povestiri „Winnie de Pluș”.

Cartea descria aventurile nemaipomenite ale unui băiat lipsit de griji și a prietenilor săi de pluș în Pădurea de 100 de Acri, volumul devenind, în timp, una dintre cele mai populare cărți pentru copii. Milne a scris și o a doua carte, la finalul căreia Christopher Robin pleacă la o școală cu internat și își ia la revedere de la Winnie și ceilalți prieteni de pluș. Acest moment este, de fapt, punctul de plecare al noii producții Disney.

Acum 15 ani, producătorul Brigham Taylor a prezentat ideea unui film despre un Christopher Robin matur care se reunește cu prietenii din copilărie, dar a durat ceva până ideea a prins viață, mai ales că Disney lucra la alte proiecte despre Winnie de Pluș.

Personajele create de Milne sunt cu totul speciale, mai ales că defectele lor, timiditatea, aerul superior, bravura, sunt ușor de recunoscut și la adulți, dar sunt și foarte atrăgătoare pentru copii. Winnie de Pluș este un ursuleț foarte generos, care oferă dragoste tuturor și e și un izvor nesecat de vorbe înțelepte.

„Winnie de Pluş e un personaj minunat, pur și simplu redă perfect conceptul de a pierde timpul cu prietenii și cu oamenii pe care îi iubești și de a nu te lăsa distras de alte lucruri mai puțin importante”, explică Taylor.

Odată ce ideea a prins contur într-un scenariu, producătorii Brigham Taylor și Kristin Burr l-au abordat pe regizorul Marc Forster, unul dintre cei mai aclamate nume din breaslă.

„Când reușești să îi faci pe oameni să râdă și să plângă în același film e clar că spui o poveste cu integritate, dar și cu rădăcini puternice în realitate și în realismul magic, ceea ce te ajută să te simți bine despre ceea ce faci, dar și să te conectezi cu oamenii dragi”, spune regizorul.

După ce Forster s-a pus pe treabă a mai apărut o provocare, aceea de a găsi cel mai potrivit actor pentru a-i da viață lui Christopher Robin adult.

„Christopher Robin e un om mult prea responsabil, pe umerii lui atârnă și o vină enormă, aproape că nu mai zâmbește, nu mai râde și nici nu se mai prostește”, descrie Burr personajul. Practic, el e atât de prins de muncă, încât nu mai reușește să se conecteze nici cu sine și nici cu familia sa.

„Foarte puțini actori reușesc să redea această rătăcire pe care o resimți când prea multe atârnă pe umerii tăi. Ewan McGregor face asta și te ajută să ghicești și sclipirea jucăușă pe care personajul o avea în copilărie”, completează Taylor.

SINOPSIS:

„Christopher Robin şi Winnie de Pluş”, emoționanta aventură Disney, care îți încălzește inima, ne aduce aminte de băiețelul ce iubea să se avânte, alături de gașca lui de animale de pluș, haioase și adorabile, în aventuri extraordinare prin Pădurea de 100 de Acri. Dar băiețelul a crescut și a pierdut acel avânt. Acum e rândul prietenilor lui din copilărie să se aventureze în lumea noastră, pentru a-l ajuta pe Christopher Robin (Ewan McGregor) să-și aducă aminte de puștiul iubitor și jucăuș, care încă se mai ascunde înăuntrul lui.

Filmul este regizat de Marc Forster și produs la 2DUX² și Walt Disney Pictures de Kristin Burr, Steve Gaub, Jeremy Johns, Brigham Taylor.

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

Misiune: Imposibilă. Declinul · Mission: Impossible – Fallout (2018)

Ethan Hunt: What’s done is done when we say it’s done. În 1996 l-ai cunoscut pe Ethan Hunt. Poate că ţi-a amintit de Jason Bourne, Jack Reacher, Jack Ryan sau James Bond (încă nu am aflat de ce litera J este atât de populară printre protagoniştii francizelor de acţiune), însă asemănările nu te-au împiedicat să îi oferi o şansă, oportunitatea de a-ţi demonstra de ce este capabil. În mai...[Read More]

Us/Noi (2019) · If you wanna get crazy, we can get crazy!

Îți amintești ce filme au fost nominalizate la categoria Best Picture în 2018? Premiile Oscar „nasc” frecvent controverse și reacții exagerate, cu actori care ajung să își saboteze propriile filme prin declarații nepotrivite și regizori care par mândri de „statutul” politically correct atribuit unor producții care ar fi trecut altfel neobservate. Ediția din 2018 a Premiilor Academiei Americane de ...[Read More]

Tulip Fever · Febra Lalelelor (2017)

Obsesiile sunt periculoase, nocive și imprevizibile. Sufocante, până în punctul în care limitele sunt șterse și orice dorință, oricât de primitivă sau de greșită este, devine cea mai bună alegere, singura pe care o poți lua pentru a câștiga. Obsesiile te macină și te distrug, provoacă doar suferință și durere, îți înșală simțurile și te împiedică să vezi diferența dintre Bine și Rău, dintre ceea c...[Read More]

Tag. Dă-o mai departe · Când leapșa devine un joc periculos (2018)

Jerry: Never been tagged. Just sayin’. Rațele şi vânătorii. De-a v-aţi ascunselea. Maţele încurcate. Leapşa. La prima vedere, jocuri nevinovate, perfecte pentru zilele mai puţin toride de vară, activităţi desfăşurate la scara blocului, în curtea bunicilor sau în parcurile în care ne-am julit genunchii şi am învăţat că dacă nu te întorci acasă zâmbind, cu hainele murdare şi cu o minge care a ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader