COCO, câștigător al premiului OSCAR pentru cel mai bun film de animație, este disponibil pe DVD!

Colorată ca o pălărie mexicană şi vibrantă ca o chitară în mâini de maestru, Coco este una dintre acele animaţii pe care nu o poţi uita curând. Şi nu doar pentru calitatea imaginii – spectacolul lumii de dincolo, personajele expresive, creativitatea animatorilor – cât, mai ales, pentru emoţiile puternice pe care le stârneşte povestea.

Deși în familia sa muzica e interzisă de generații, tânărul Miguel (Anthony Gonzalez) visează să devină un adevărat cântăreț, la fel ca idolul său Ernesto de la Cruz (Benjamin Bratt). Încercând cu disperare să-și dovedească talentul, Miguel se trezește prins în uluitorul și coloratul Ținut al Morților.

Acolo, îl întâlnește pe fermecătorul pezevenchi Hector (Gael García Bernal). Împreună, cei doi noi prieteni pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a dezlega misterul ascuns de generații în familia lui Miguel.

Povestea lui Miguel, despre dorința sa de a-și îndeplini visele, dovedește că acesta este cel mai emoționant film Pixar de până acum.

CONCURS

Lasă-te purtat într-o lume pe care nu ai mai văzut-o până acum și câștigă experiențe de neuitat pentru tine și familia ta!

Calcă pe urmele lui Miguel, descoperă cultura mexicană și urmează-ți pasiunea pentru muzică!

Cumpără COCO pe DVD, înscrie-te în CONCURS și poți căștiga:

– o chitară acustică și 5 lecții gratuite a câte 50 (de) minute fiecare oferite de ScoalaChitara.ro;

– 5 premii a câte un voucher în valoare de 200 de lei fiecare la restaurantul mexican Taqueria El Torito.

Campania se desfășoară în perioada 27 martie – 30 aprilie 2018. Regulamentul campaniei este disponibil aici și pe pagina de Facebook.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Alibi.com (2017)

”Détendez-vous… on s’occupe de tout!” Recunosc, afișul filmului nu-mi spunea nimic la început, însă trailer-ul mi-a atras atenția și am zis că merită o încercare. Și a meritat! Această comedie franțuzească m-a făcut să râd atât de mult încât are dreptul la mai multă apreciere. Cu o poveste amuzantă despre cum să mușamalizezi o trădare, o minciună, întreruptă de o poveste de dragoste deosebită și s...[Read More]

Călugărița: Misterul de la Mănăstire · The Nun (2018)

Frenchie: What’s the opposite of a miracle, Father? A bântuit-o pe Lorraine Warren în The Conjuring 2 și s-a ascuns într-o fotografie în Annabelle: Creation. Ne-a vizitat în coșmaruri, ne-a urmărit „ascensiunea” în universul creat de James Wan, prinsă în rama unui tablou sau într-o viziune imposibil de uitat, în așteptarea momentului ei, când povestea avea să îi fie împărtășită, iar originil...[Read More]

Pentru toți banii din lume · All the Money in the World (2018)

All the Money in the World este regizat de legendarul Ridley Scott și prezintă povestea răpirii nepotului celui mai bogat om din lumea anilor ’60, Jean Paul Getty (Christopher Plummer). Acțiunea filmului se desfășoară pe durata ultimilor ani din viața bătrânului Getty, examinând în același timp caracterul acestuia și al celor din jurul său. John Paul Getty III (interpretat de Charlie Plummer), nep...[Read More]

S-a născut o stea · A Star is Born (2018) · Maybe its time to let the old ways die.

Muzica este o amantă posesivă. Îl seduce și îl domină pe artist. Îi controlează visele și dorințele. Îl atrage într-o lume unde ritmul este un aliat pasager, parșiv și viclean, în timp ce vocea luptă pentru supraviețuire și fidelitate, „arma” prin care artistul își definește personalitatea și stilul, fără să fie conștient de capcana în care alunecă sau de adevăratele intenții ale muzei. În S-a năs...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader