Competiția Cinepolitica 2018 – corupție, jihadism, negocieri istorice și povești despre supraviețuire în Berlinul nazist

Competiția celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 22 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică, de la propunerea Bulgariei la Oscar până la Marele Premiu al Juriului pentru documentar la Sundance.

Corupție în Balcani, jihadism transmis din tată-n fiu, negocieri istorice și supraviețuirea în Berlinul nazist sunt temele abordate în patru din cele șapte filme din competiția Cinepolitica.

 

“Gloria” / “Glory”, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov, multipremiat la festivaluri de film importante din Europa, precum Locarno sau TIFF, este o parabolă socială ce explorează corupția, diferențele de clasă și prăpastia dintre zonele urbane și cele rurale din Bulgaria contemporană.

Asemănat de publicația britanică The Guardian cu naturalismul pesimist al cinemaului românesc și apreciat pentru montajul de tip documentar, “Gloria”, un film inspirat dintr-un caz real prezentat de presa bulgară, ne arată cum un muncitor bâlbâit și binevoitor ajunge peste noapte victima sistemului corupt din țara vecină. Filmul a fost propunerea Bulgariei la Oscar în 2018.

 

Courtesy of Sundance Institute.’

Câștigător al Marele Premiu al Juriului la Sundance, “Of Fathers and Sons”, documentarul regizorului sirian de origine kurdă Talal Derki, ne face părtași într-un mod brutal la intimitatea unei familii de fundamentaliști islamici. Văzut de The Hollywod Reporter drept “o privire intimă asupra răspândirii jihadismului radical” și lipsit total de apariții feminine, “Of Fathers and Sons” urmărește drama copiilor ale căror povești de noapte bună sunt povești cu martiri ai războiului contra forțelor lui Assad.

 

Tot din selecția Sundance 2018 vine și “The Oslo Diaries”, documentar regizat de Mor Loushy și Daniel Sivan, care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel și Palestina, semnat în 1992, în secret, la Oslo. Filmul, deja achiziționat de HBO, abundă în înregistrări de arhivă, imagini care nu au mai fost difuzate, reconstituiri și interviuri cu oameni cheie ai acelor vremuri, cum ar fi președintele Shimon Peres.

 

“The Invisibles”, o docu-drama germană regizată de Claus Raefle și filmată Joerg Widmer, care a semnat imaginea și pentru “Pina” și “Tree of Life”, ne spune povestea a patru tineri evrei care au supraviețuit în Berlinul nazist utilizând identități false. Dramatizarea poveștile celor patru subiecți face din “The Invisbles” un hibrid de documentar și dramă elaborată.

***

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro

Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

Dunkirk (2017)

„O targă ia locul a 7 oameni în picioare.” Inception. The Prestige. Interstellar. Trilogia The Dark Knight. Și acum, Dunkirk. Vreau să cred că toți regizorii, producătorii și scenariștii lucrează cu și din pasiune, însă când vorbim despre Christopher Nolan… tragem linie. Nu-mi dau seama cum reușește, dar filmele lui mă hipnotizează. Nu simt nevoia să vorbesc sau să mă mișc, să îmi verific te...[Read More]

Happy Death Day · Zi de naștere mortală (2017)

„Te trezești. Îți trăiești ziua. Ești ucis. O iei de la capăt.” Imaginați-vă cum ar fi ca de ziua ta, care și așa iți amintește de o persoană dragă care nu mai este lângă tine, să se transforme într-una de coșmar – în ziua în care moartea te pândește după colț. Acum puneți asta pe repeat și dați play. Ar fi groaznic, nu? „Zi de naștere mortală”, căci despre acest film este vorba, îmi inspiră...[Read More]

Anna (2019)

Sunt pretențioasă dacă îmi doresc un scenariu original sau un plot twist nou? Dacă nu cer prea mult, îmi este dor și de o scenă șocantă și imprevizibilă, care nu se folosește de violență și/sau de sexism pentru a ilustra cât de nedreaptă a fost sau este în continuare societatea cu privire la femei, imigranți și minorități. Este aproape imposibil să elimini toate stereotipurile din filmele cu spion...[Read More]

Valerian and the City of a Thousand Planets · Valerian și orașul celor o mie de planete (2017)

Când spui Luc Besson te gândești la Leon și la The Fifth Element. La Lucy, Taxi și Taken. LaNikita, serial „tăiat” mult prea repede de CW. Pentru că mi-a plăcut foarte mult The Fifth Element, un film SF must-see, underrated și uitat în prezent, îmi era teamă să nu fiu dezamăgită de Valerian și orașul celor o mie de planete. Am urmărit câteva teasere, însă am evitat să mă uit la trailere. Gurile re...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader