Skyscraper · Infernul din zgârie-nori (2018)

Skyscraper/Infernul din zgârie-nori este ultimul film din portofoliul filmelor de acțiune ce îl au ca protagonist pe Dwayne „The Rock” Johnson, un actor ce reușește (de cele mai multe ori) să îi impresioneze chiar și pe cei mai pretențioși fani ai acestui gen de filme. Dacă tot nu sunteți convinși, poate n-ar strica să vă amintiți că ultimele 2 producții ale sale, Jumanji și Rampage, au avut parte de un succes surprinzător la box office-ul american.

Nu pot spune cu certitudine ce m-a surprins (în mod plăcut) cel mai mult la film. Să fi fost oare efectele vizuale excelente, de cea mai bună calitate? Sau acțiunea bine scrisă și plină de suspans, însoțită de personaje complexe și foarte bine conturate, ce m-au făcut să înțeleg ce înseamnă cu adevărat dragostea și devotamentul pentru propria familie? Sau poate vinovate au fost momentele amuzante specifice regizorului Rawson Marshall Thurber, cunoscut pentru comediile sale de succes We’re the Millers și Central Intelligence. Dar, în definitiv, de ce să aleg doar un singur motiv? Skyscraper/Infernul din zgârie-nori a fost o surpriză plăcută din mai multe puncte de vedere, de care sper să vă bucurați și voi la fel de mult ca și mine.

Acțiunea filmului îl prezintă pe Will Sawyer, fost agent FBI și veteran de război, comandant al unității de negociatori pentru situații care implicau ostatici, care acum este consultant independent pentru securitatea clădirilor zgârie-nori.

În cursul unei misiuni de consultanță în China, acesta se trezește implicat, fără voia lui (cum altfel), într-un incendiu catastrofal chiar în clădirea pe care fusese chemat să o inspecteze. În scurt își dă seama că acest incendiu nu este nici pe departe un accident, ci un eveniment planificat și înscenat de niște forțe necunoscute.

Cine? De ce? Acestea sunt întrebările care te țin în priză pe parcursul filmului, și la care Sawyer trebuie să răspundă dacă vrea să își reabiliteze reputația. De parcă asta nu era suficient, pe lângă misterul pe care trebuie să îl rezolve, eroul nostru trebuie în același timp și să își salveze familia, rămasă captivă în clădirea cuprinsă de flăcări.

Premisa filmului aduce în prim-plan clădirea Perla, o structură absolut impresionantă de 225 de etaje, având o înălțime de peste 1050 de metri. Ca să vă faceți o idee mai clară asupra acestei adevărate bijuterii arhitecturale, imaginați-vă două clădiri Empire State Building puse una peste alta, la care mai adăugați încă 50 de etaje, și veți obține o schiță în linii mari a clădirii Perla. Nu am cuvinte suficiente pentru a-i descrie frumusețea și efectul pe care îl produce. E magnifică, impozantă și uimitoare; o simplă privire și simți cum ți se taie respirația și te cuprinde amețeala. E o capodoperă, o operă de artă, o nouă minune a lumii moderne.

Nu se putea însă ca necazurile să ocolească această minunăție de clădire, pentru că atunci unde ar mai fi fost plot-ul filmului? Patronul Perlei se află în posesia unui anumit obiect valoros, și e urmărit de o echipă de răufăcători ce ar face orice pentru a pune mâna pe acel obiect.

Încă de când am văzut trailerul, mă așteptam să văd un film energic și captivant, plin de momente care să te lase cu gura căscată și de un joc actoricesc pe măsura distribuției. Nu am fost dezămăgit, deși recunosc că au existat momente în care acțiunea sfidează puțin mai mult logica, într-o atmosferă tipică Hollywood-ului din ultimii ani. Acolo unde par să încalce legile normale ale fizicii, scenele respective compensează însă prin efectele vizuale spectaculoase pe care ni le oferă.

Pe lângă Johnson, în film întâlnim nume precum Neve Campbell (pe care mulți dintre voi o știți probabil din serialul House of Cards), Pablo Schreiber, Noah Taylor (cunoscut recent pentru mini-seria And Then There Were None), Chin Han și Roland Møller.

Filmele de acțiune nu sunt în general cunoscute pentru interpretări actoricești demne de Oscar, însă aici am avut parte de câteva surprize deosebit de plăcute. E clar că regizorul și-a dat toată silința pentru a ne oferi o producție de înaltă clasă care să rămână mult timp în mintea spectatorilor. Dacă a reușit? Da și nu.

Nu prea există îndoieli, personajul lui Dwayne Johnson este așa cum îl știm din alte filme, un tip musculos, neînfricat, dar cu o latură sentimentală, gata să treacă prin infern pentru a-și salva familia (formată aici din soția lui și cei doi copii) din flăcările ce amenință să devoreze clădirea. Rolul său m-a făcut să înțeleg pe deplin ce simte un tată atunci când trebuie să-i salveze de la pericol pe cei pe care-i iubește mai presus de orice, ce sacrificii trebuie să facă și pe cine se vede nevoit să se bazeze.

Am rămas surprins și de rolul lui Neve Campbell, care reușește să fie mai mult decât un simplu personaj secundar; are propriul storyline și captează atenția spectatorilor în majoritatea scenelor în care apare. E un personaj tenace și competent, mai ales atunci când vine vorba de a-și proteja familia: e în stare de orice pentru a le oferi copiilor ei siguranță și fericire.

Restul personajelor se integrează bine în poveste în cea mai mare parte, în special personajul lui Chin Han (probabil vă amintiți de el ca Lau din The Dark Knight). Aici însă nu mai e un villain pe care iubești să-l urăști, ci un personaj pe care, cred eu, vei iubi să îl iubești.

Multitudinea de scene de acțiune îi conferă filmului un ritm alert și antrenant, fiind de cele mai multe ori bine regizate, însă am fost dezamăgit în unele locuri de niște editări rapide și prost inserate, care te făceau să te întrebi „Cum a ajuns aici așa repede?” sau „Când s-a întâmplat asta?”.

Desigur, trebuie să ne așteptam și la scene de acțiune care sfidează logica, un impediment de care suferă multe filme în ziua de astăzi. Eu însă am ajuns să mă obișnuiesc cu scenele de genul; acum, în loc să mă enerveze, le iau pur și simplu ca atare. Efectele speciale excepționale m-au făcut să ador peisajul Hong Kong-ului, în special văzut de la înălțimile amețitoare ale Perlei. Este la un moment dat o scenă care arată absolut genial, noul meu landscape urban favorit.

Pe lângă lipsa logicii în anumite scene, un alt aspect care m-a deranjat, de data asta ceva mai mult, a fost (așa cum poate era de așteptat), personajul negativ. Sau să spun mai bine personajele, deoarece avem de-a face cu o întreagă echipă de antagoniști. Nu doar că dorința de răzbunare care îi mânează are la bază un motiv clișeic și banal, dar firul narativ al filmului e construit în așa fel încât mare parte din film te face să și uiți de acest conflict, de-abia la final reamintindu-ți de existența lui.

Filmul Skyscraper/Infernul din zgârie-nori îți arată cum se manifestă iubirea și instinctul de protecție în familie, cum până și cea mai impunătoare creație a omului poate să fie distrusă în doar câteva minute. Personal, aș mai revedea măcar odată filmul, pentru Dwayne Johnson, pentru efectele vizuale și pentru clădirea absolut magnifică aflată în centrul acțiunii. Fie și doar pentru aceste trei motive, filmul își merită toți banii.