Crux Publishing la Gaudeamus 2018: Lansarea unei noi colecții și alte surprize pentru cititori

Editura Crux Publishing are plăcerea să vă invite la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018. Evenimentul are loc între 14 și 18 noiembrie la Romexpo București, în pavilionul central, iar noi vă așteptăm pe nivelul 3.20, la standul 103.

Așa cum v-ați obișnuit deja, vom fi acolo cu noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori și literatură de cea mai bună calitate. Interesați de cultură și popularizarea științelor, am decis ca anul acesta să lansăm o nouă colecție dedicată exclusiv educației. Așadar, momentul toamnei îl reprezintă lansarea colecției ACADEMICA, ce debutează cu un prim volum dedicat studenților la psihologie și tuturor celor care sunt preocupaţi de acest domeniu.Mai mult, fidelă misiunii sale de a-i readuce în atenţia publicului roman pe marii clasici ai literaturii universale, editura Crux Publishing are bucuria de a vă invita la lansarea unui nou volum de aventuri ce-l are ca protagonist pe celebrul Conan Barbarul (Robert E. Howard).

Dar iată care sunt momentele speciale cu care editura Crux Publishing vă aşteaptă anul acesta la Gaudeamus!

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, standul editurii Crux Publishing (nivel 3.2, standul 103)

Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie/Turnul elefantului (Robert E. Howard)

Invitat special: George Cornilă (scriitor, traducător)

Experții consideră că prin intermediul celor două povești incluse în acest volum, Robert E. Howard a dat naștere universului lui Conan, țesând și rafinând detaliile Hyboriei la nivel artistic.Phoenix pe o sabie și Turnul elefantului reprezintă, în fapt, rampa de lansare pentru succesul pe care îl vor cunoaște ulterior Howard și Conan în istoria literaturii.

Și aici, ca și în alte opere centrate pe aventurile cimerianului, scriitorul face uz de stilul personal care l-a consacrat ca părinte al speciei sword and sworcery: detalii bogate, dar deloc plictisitoare, o lume vastă și plină de mistere, acțiune dinamică, nenumărate confruntări și lupte pe viață și pe moarte, un erou versatil cu o personalitate puternică, o bogăție uluitoare de elemente supranaturale – opuse protagonistului – și atemporalul triumf al binelui asupra răului.În aceste două povești, aflate într-o subtilă legătură a cărei descoperire îl va încânta pe cititor, Conan Barbarul își câștigă și își desăvârșește statutul de simbol în cultura universală.


Caietul Roxanei (Ștefan Bolea)

Invitat special: Ana-Maria Negrilă (scriitoare)

Un jurnal cum puține mai sunt, Caietul Roxanei îți prăjește creierul în timp ce îți frânge inima pe ritm de metale grele sau muzică simfonică. Fiecare rând, fiecare frază poartă cu sine lirismul poetului premiat, analiza pătrunzătoare a filosofului reputat și stilistica ireproșabilă a scriitorului talentat.Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem făcuți martori la povești despre minți.

Autorul nu este nici pe departe necredibil, așa cum te-ai aștepta de la un jurnal. Din contră. Hyperion-ul nostru își dezvăluie toate ascunzișurile, toate secretele și toate colțurile întunecate fără nici un fel de rezerve. Își deschide larg temnițele sufletului, își despoaie cugetul de tare, sparge baierele convenționalului, sfâșie straiele auto-conservării și corectitudinii politice (în care suntem toți înveșmântați) pentru a-și dezvălui mintea în cele mai intime și mai infernale manifestări ale sale.

Un superb exercițiu de sinceritate masochistă, în care nimic nu rămâne tabu. Un Luceafărul 2.0 în proză, dacă poetul nepereche ar fi continuat povestea, Caietul Roxanei este pe lângă jurnalul unei iubiri incandescente, și cronica unei maturizări depline, al împlinirii ultime, dovada vie a faptului că lucrurile care nu te ucid te fac mai… straniu. Căci urmează Caietul Psihopatului, povestea de care Hyperion Întâiul, din păcate, nu s-a mai bucurat.


Lansare colecția ACADEMICA: Tainele psihologiei (Răzvan T. Coloja)

Prezintă: Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

Volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități își dorește să informeze corespunzător publicul asupra celor mai des-întâlnite probleme și concepte din psihologie. În cele 176 de texte, autorul atinge subiecte precum tulburările de personalitate, bolile mintale, depresia, anxietatea, fobiile. Discută despre psihologia sexualității, a reclamei, psihologia copilului și a relației de cuplu.Analizează curiozități din lumea memoriei și a neuropsihologiei; te învață de ce visăm și ce anume este imaginația.Descrie filme, cărți și celebrități care prezintă unele problemele izvorâte pe filieră psihologică și – nu în ultimul rând – îți spune de ce să nu te ferești de psiholog într-o Românie reticentă. Un ghid atât pentru începătorii într-ale psihologiei cât și pentru curioși.

Toate informațiile prezente în acest compendiu sunt însoțite și susținute de studii de dată recentă din domenii ca neuroștiințele cognitive, psihologie clinică, psihiatrie, medicină etc. Dincolo de a fi însă numai un manual, volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități conține și o parte însemnată dedicată demitizării unor concepte vehiculate de presă, industria de cinema sau literatură. Prin lupa cercetării științifice, Răzvan T. Coloja prezintă și discută aspecte de psihologie care trec de bariera academică dar de care ne lovim în viața de zi cu zi.Volumul ne prezintă, așa cum îi sugerează și titlul, o seamă de curiozități menite să ne deschidă orizonturile, să ne pună în alertă și să ne ajute să dăm sens lucrurilor pe care le simțim, comportamentelor celorlalți și modului în care evoluează lumea și societatea în jurul nostru, devenind astfel un excelent instrument de studiu și analiză.


Camera 66(6) (Sorin-Mihai Grad)

Prezintă: Andreea Sterea (Editor șef Crux Publishing)

O cameră de cămin studențesc dintr-un Cluj prins între milenii (și care nu bănuia cât de cool va deveni peste ani) se povestește pe șase voci care uneori se confundă între ele, în discuții spumoase, care te vor face să fii un om mai vesel și să vrei să-ți retrăiești studenția. Prea cuminți pentru un asemenea loc și prea neserioși pentru ce avea să-i aștepte după facultate, cei șase locatari ai camerei 66(6) dezbat problemele lumii din unghiuri la care nu se gândesc nici ei, fără teamă de tabuuri sau (in)corectitudini politice.

Cartofu are succes doar la prietenele fetelor care-i plac, Sigi pariază că într-o zi va rosti doar cuvântul „satana”, Nae aduce o veveriță în cameră, Hake refuză să meargă cu colegii la striptease, Klu și-a rătăcit accentul basarabean undeva prin Ardeal, în timp ce Epi primește o mită destinată altcuiva.Iar când apare și Internetul în cameră, lucrurile o iau razna de tot.

*

Nostalgia îl determină pe Sorin-Mihai Grad să-și rescrie studenția din căminul XVI Hașdeu din Cluj înainte de a-și tăia legăturile cu patria-mamă și a emigra în Vaterland. Asemenea altor volume concepute în jurul anului 1999, precum Jurnalul răului, Pizdeț sau chiar Caietul Roxanei, Camera 66(6) conține un protest al unei generații, al cărei Mare Război este unul spiritual, ca sa-l parafrazez pe Palahniuk. Dați Alice In Chains la maximum, revedeți Matrix și Magnolia sau, și mai bine, citiți primul roman al poetului și matematicianului Sorin-Mihai Grad! (Ștefan Bolea)

Crux Publishing vă invită, așadar, la Gaudeamus, între 14 și 18 noiembrie 2018, la standul 103, pe nivelul 3.2, în pavilionul central Romexpo, pentru a sărbători cititul, lectura, cultura și educația așa cum se cuvine!

Ca în fiecare an, și de data aceasta la Gaudeamus 2018 o veți putea întâlni la noi la stand pe Andreea – Aventurile lui Sărăcel – cu minunatele ei creații artistice! De asemenea, vă așteptăm cu drag sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, pentru a lansa noutățile și a ne bucura împreună de literatură de cea mai bună calitate!

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul www.cruxed.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Țipătul leneșului · Sam Savage

Țipătul leneșului este o operațiune de disecție a definiției leneșului modern în linii mai particulare decât orice presupunere aduce titlul. O bună parte din lectură asigură cititorul că Andrew, personajul principal, nu este tocmai un leneș, ci protagonistul lui Dostoievski, din micro-romanul Însemnări din subterană, adus la zi. Frustările unor greșeli trecute și ale unor compromisuri neasumate aj...[Read More]

Noutate în colecția Corint Istorie: O revoltată în Rusia bolșevică, de Evghenia Iaroslavskaia-Markon

Un volum inedit în Colecția Corint Istorie: O revoltată în Rusia bolșevică, de Evghenia Iaroslavskaia-Markon. Idealistă, extremistă și poetă, autoarea a avut un destin tragic, fiind acuzată de propagandă antisovietică, închisă și executată în 1931. Autobiografia sa, descoperită în arhivele FSB în anul 1996, este însoțită de un aparat critic documentat. „Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia...[Read More]

Grupul Editorial ALL la Târgul Internațional Gaudeamus 2017

În perioada 22 – 26 noiembrie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, cu reduceri de până la 85%, cadouri dulci pentru cititori, noutăți editoriale diverse și trei evenimente de lansare. Lansări de carte. Programul evenimentelor Grupului Editorial ALL Grupul Editorial ALL vă invită să participați la trei lansări de carte...[Read More]

Prezentarea albumului Regele Mihai I. Loial tuturor la Sinaia

Duminică, 15 iulie 2018, începând cu ora 12:00, are loc la Castelul Peleş deschiderea oficială a Școlii de Vară de la Sinaia Regele Mihai și exilul românesc postbelic (14-19 iulie). Aflată la a doua ediție, Școala de Vară de la Sinia este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeu...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader