„Cu aripi de Lumină” – un nou volum de poezii scris de profesorul universitar Dr.Ing. Gheorghe Amza

În contextul actual, cultura reușește să răzbească, traversând orice graniță, iar Gheorghe Amza, fostul decan al Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universității Politehnice din București, a demonstrat acest lucru. Noul său volum de poezii, „Cu aripi de Lumină” a văzut recent lumina tiparului.  Aceasta este a cincea carte după ce, în 2016, a lansat „Zbor frânt”, în 2017 – „Libertate ucisă”, în 2018 – „Un nou început” și în 2019 – „În miezul Luminii”.

Volumul de poezii „Cu aripi de Lumină” închide ciclul celor cinci volume proiectat de autor în urmă cu cinci ani sub titlul „Regăsirea”. Ceea ce deosebeşte acest volum de poezii de cele precedente este poezia filozofică. Spre deosebire de volumele anterioare, ea este mult mai elaborată arătând saltul făcut de poet în înţelegerea esenţei vieţii prin cea a iubirii căpătând puterea de a-şi construi aripi de lumină pentru a se ridica din nou de unde a căzut şi a reveni într-un spaţiu curat cu o credinţă curată.

Aripile de lumină devin uneori aripi de vis cu ajutorul cărora poetul pătrunde în suflet şi în miezul luminii, porneşte în Univers şi-a lui nemărginire, porneşte în viaţă şi-a ei diversitate iubind imposibilul, iertând neiertarea, crezând incredibilul, învingând depărtarea, sperând nesperarea, înţelegând neînţelegerea, zâmbind plânsului şi învăţând înţelegerea. Cu aripi de vis, poetul zboară încărcat de dor, însetat de dor, înflăcărat de dor, îmbolnăvit de dor, înseninat de dor şi purificat de dor dincolo de el şi a lui iubire pentru a se regăsi în flăcările unei iubiri divine.

„Cu aripi uşoare de Lumină

În zbor spre-o nouă împlinire

Căutând speranţa divină

Am pornit însetat de Iubire

 

Cu aripi uşoare de Lumină

În zbor spre-al meu interior

Căutând Iubirea divină

Am pornit însetat de dor

Cu aripi uşoare de Lumină

În zbor spre-ndepărtate stele

Căutând a Vieţii rădăcină

Am pornit cu gândurile mele.”

(fragment din poezia „Cu aripi de Lumină”)

Volumul se deschide cu o dedicație „Celor care…” oferită celor care i-au sprijinit munca și i-au fost alături în acest drum, dar și celor care sunt singuri și singurătatea îi apasă, celor care iubesc frumosul și celor care vor să cunoască misterul vieții.

Dacă în primele sale volume poetul insistă asupra muncii din anii de formare a omului de mai târziu, aici regretă tinerețea care se scurge luând cu ea frăgezimea, dorințele vârstei, frământările, prima dragoste, farmecul zilelor și dorința de mărire.

„Cu aripi de Lumină” cuprinde 240 de poezii întinse pe 607 pagini cu o grafică excelentă. Temele abordate sunt transpuse în versuri profunde, fără să aparțină unui stil literar anume definit, putându-se vorbi, mai degrabă, de o împletire de stiluri (romantism, simbolism, realism, expresionism etc). Astfel, creația poetului Gheorghe Amza este originală, sensibilă și variată.

Opera sa mai cuprinde și apariții științifice și didactice, concretizate în numeroase tratate, cărți, îndrumare de laborator, brevete de invenție, contracte de cercetare și articole științifice cu arie de recunoaștere națională și internațională.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Vrăjitoarea (Fjällbacka #10) · Camilla Läckberg · „Tocmai a trecut cineva peste mormântul meu.”

„Tocmai a trecut cineva peste mormântul meu.” Vrăjitoarea nu este un grimoar. Nu cuprinde blesteme, incantaţii şi ritualuri, un arbore genealogic misterios sau viziuni ce niciodată nu ar fi trebuit să fie aşternute pe hârtie. Magia, adesea confundată cu medicina, rămâne un simplu mit, o legendă pentru care sute de femei au plătit preţul suprem după ce au fost torturate, schilodite şi ucise în nume...[Read More]

Magonia (Magonia #1) · Maria Dahvana Headley

„- Aza Ray, spune el. Tu nu ai orori pentru mine.” Iubesc Bookfest-ul. Zeci de edituri, mii de cărți, sute de promisiuni și de tentații, aventuri și capcane pe meleaguri fantastice, personaje extraordinare, de care te atașezi și cu care abia aștepți să te reîntâlnești, lansări și autografe, prieteni vechi și noi, totul culminându-se cu acea oboseală sfâșietoare, aproape benefică, îndrăznesc să o n...[Read More]

Vrăjitoarea adevărului (Tărâmul vrăjitorilor #1) · Susan Dennard

„Mhe verutja. Încrede-te în mine ca şi cum sufletul meu ar fi al tău.” Anul trecut, prin iunie, aveam 57 de serii începute. Am încercat să le finalizez, să-mi impun o listă de to-read, pe care să o şi respect (de data aceasta). Din păcate, am lăsat romanele nesupravegheate, iar ele au profitat de această „scăpare” şi s-au înmulţit. Au invadat (aproape) fiecare cameră. Au format un zid în faţa tele...[Read More]

Stația Centrală, de Lavie Tidhar, apare în colecția Nautilus a editurii Nemira

Editura Nemira lansează în colecția Nautilus romanul Stația Centrală, de Lavie Tidhar. Cartea a primit John W. Campbell Memorial Award, a fost declarată cea mai bună carte SF&F la The Guardian, a fost nominalizată la Premiul Arthur C. Clarke și s-a aflat pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award. Stația Centrală este legătura interplanetară între un Tel Aviv în ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader