Cu tine în Paris, de Clémentine Beauvais (fragment)

Evgheni Oneghin al lui Pușkin este transpus în Parisul contemporan în romanul Cu tine în Paris, de Clémentine Beauvais, apărut la Epica Publishing House. Traducere de Anca Irina Ionescu.

Tatiana avea paisprezece ani, iar Evgheni șaptesprezece când s-au cunoscut și când s-ar fi putut naște o idilă…

Zece ani mai târziu, se reîntâlnesc din întâmplare și încearcă să se apropie iarăși unul de celălalt. Dar, deși s-au maturizat și ai crede că nimic nu le mai poate sta în cale, de fapt situația este complicată: pe de-o parte, Tatiana are o mulțime de planuri bine puse la punct, iar pe de altă parte, Evgheni se simte nesigur și poartă încă povara unei tragedii din adolescență. Oare acum vor reuși să treacă peste obstacole și ezitări, pentru a rămâne împreună?

Clémentine Beauvais, autoare de succes internațional, creează în acest volum o intrigă răvășitoare despre o iubire neîmplinită. Având drept fundal cel mai romantic oraș din lume, Cu tine în Paris este o poveste de iubire fără vârstă, care își păstrează neștirbit farmecul, indiferent de epocă.

„Absolut încântătoare.” – NICOLA YOON, autoare de bestselleruri New York Times

„Oricine a suferit din dragoste se va regăsi în această poveste emoționantă și tulburătoare.” – Publishers Weekly

Despre autoare: Clémentine Beauvais scrie atât în limba franceză, cât și în engleză. Printre volumele sale în engleză se numără seriile Sesame Seade și The Royal Babysitters, iar Piglettes este un bestseller în Franța, unde cărțile ei au fost recompensate cu numeroase premii. Încă de la apariția volumului, Cu tine în Paris s-a menținut în topul tuturor listelor de bestselleruri, în primele trei luni vânzându-se peste treizeci de mii de exemplare. Clémentine locuiește și lucrează în Marea Britanie, în orașul York.


 

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Magonia (Magonia #1) · Maria Dahvana Headley

„- Aza Ray, spune el. Tu nu ai orori pentru mine.” Iubesc Bookfest-ul. Zeci de edituri, mii de cărți, sute de promisiuni și de tentații, aventuri și capcane pe meleaguri fantastice, personaje extraordinare, de care te atașezi și cu care abia aștepți să te reîntâlnești, lansări și autografe, prieteni vechi și noi, totul culminându-se cu acea oboseală sfâșietoare, aproape benefică, îndrăznesc să o n...[Read More]

„Ordinul Templierilor. Între istorie și legende”, o călătorie antrenantă, pornind din inima Ierusalimului și a cruciadelor

În luna noiembrie urmează să apară Ordinul Templierilor. Între istorie și legende, de Emanuel Iavorenciuc, membru al Societății de Științe Istorice din România și inițiator al proiectului Istoria pe Răzătoare. Volumul este o călătorie antrenantă, pornind din inima Ierusalimului și a cruciadelor, trecând prin Sudul Franței, apoi prin fața Accrei cucerite, coborând în Parisul secolului al XVIII-lea ...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Regina Aerului și a Întunericului, de Cassandra Clare

Leda Edge și-a propus în acest an să își tortureze cititorii, iar eu le ofer (cu mare drag) o mână de ajutor. Sau ar trebui să spun un „articol de ajutor”? Nu? Bine, nu contează. Știți că în aprilie apare Regina Aerului și a Întunericului, de Cassandra Clare, al treilea volum al seriei Uneltiri Întunecate (traducere de Roxana Olteanu). Dar sunteți pregătiți pentru final? Sânge nevinovat a fost văr...[Read More]

Everless · Sara Holland · „Sângele din vene vrea să mă opresc și mă imploră să îl transform în monede.”

În Everless, în spatele ușilor sclipitoare de bronz și pe holurile căptușite cu tapiserie, se ascunde un trădător. Este înconjurat de umbre, secrete și legende străvechi, mituri despre Vrăjitoare și Alchimist, despre lordul nebun care i-a obligat să lege timpul cu sânge, un blestem care dăinuie și în prezent, când oamenii nu au nevoie de bani sau de pământ, ci de familie și timp, cea mai prețioasă...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader