De-a v-ați ascunselea (Helen Grace #6) · M. J. Arlidge

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

De-a v-ați ascunselea (Helen Grace #6) · M. J. Arlidge
De-a v-ați ascunselea (Helen Grace #6) · M. J. Arlidge

Inspectoarea Helen Grace e închisă în penitenciarul Holloway pentru o crimă pe care n‑a comis‑o. De‑a lungul timpului, şi‑a făcut o listă lungă de duşmani, iar unii dintre ei se află chiar între zidurile acestei închisori. Când una dintre deținute e găsită moartă şi mutilată în celula ei încuiată, este clar că ucigaşul e cineva din interior.

Goodreads: 4.28

Invidia, gelozia și pasiunea neîmpărtășită pot distruge viața unei persoane. Helen Grace a învățat această lecție în Băiatul pierdut, după ce toți cei în care a avut încredere i-au întors spatele sau au trădat-o, orbiți de numărul impresionant de dovezi strânse împotriva ei. Anii în care au lucrat împreună, camaraderia, numeroasele cazuri rezolvate de-a lungul timpului, până și momentele în care și-a pus integritatea și reputația la bătaie pentru a-și apăra sau susține colegii, și-au pierdut subit relevanța. Acum, inspectoarea Helen Grace se află la închisoare și participă, fie că vrea sau nu, la un joc mortal De-a v-ați ascunselea.

Seria întotdeauna va ocupa un loc special pe raftul (meu) crime-thriller. Deși stilul lui M. J. Arlidge îmi amintește de cel al lui James Patterson – capitole foarte scurte, de câteva pagini, majoritatea terminându-se cu un indiciu sau cu un cliffhanger – Helen Grace este atuul secret al autorului, protagonista care nu vrea să fie considerată o eroină, o supraviețuitoare sau un model demn de urmat.

Poate că seria nu se concentrează atât de mult pe ideea de #squadgoals sau #teameffort, singurele personaje secundare care au parte de „lumina reflectoarelor” fiind Charlie și Sanderson, aflate mereu în competiție, dar când ai parte de cazuri interesante, de o atmosferă sufocantă, macabră, și de criminali în serie care vor să-i testeze abilitățile lui Helen Grace prin ritualuri macabre sau jocuri sadice, faptul că eu uit mereu numele sau înfățișarea celorlalți membri ai echipei nu este nici pe departe o tragedie (încă aștept momentul în care unul dintre ei va trece de cealaltă parte a legii).

Timpul se scurge în defavoarea protagonistei, întemnițată pe nedrept în penitenciarul Holloway. În așteptarea procesului, singura ei speranță de reabilitare pare să fie Charlie, care își riscă familia, viitorul și cariera pentru a-i dovedi nevinovăția. Întotdeauna am fost fascinată de legătura dintre cele două; dacă la început au fost colege, apoi mentor și ucenică, după cinci romane și un șir aparent nesfârșit de situații la limită, când o singură secundă a făcut diferența dintre viață și moarte, încrederea și respectul dintre cele două femei a format baza unei prietenii al cărui prim ecou a răsunat în Ghici cine moare primul.

În timp ce Charlie sfidează ordinele superiorilor săi și caută acul în carul cu fân (nu exagerez, misiunea ei este aproape imposibilă și nu beneficiază de echipamentul high tech al lui Ethan Hunt), Helen trebuie să supraviețuiască într-o închisoare în care sunt bifate toate trope-urile cunoscute: gardieni care profită de situația deținutelor, încrezuți, misogini și/sau perverși, un conducător lipsit de autoritate și speriat de propria umbră, „bande” și reguli nescrise, taxe de protecție, înscenări și foarte multe „accidente”.

Am crezut că Arlidge o să fie mai dur cu Helen și că o nu o voi mai recunoaște la finalul romanului De-a v-ați ascunselea, însă, din fericire, autorul nu este Henri Charrière, iar ea nu este Papillon. Asta nu înseamnă că viața în penitenciarul Holloway este ușoară; nici pe departe. Trebuie să fie mereu în alertă, să le țină zilnic piept deținutelor care vor să o pedepsească și să-i învingă spiritul de luptătoare, majoritatea fiind doar bătăușe și uneltitoare lașe. Nu îndrăznesc să o înfrunte singure, fără ajutorul „gloatei”. Sunt ca o haită de hiene, mereu atrase de mirosul sângelui.

„În închisoare, cea care te ucide e speranța, nu disperarea.”

Nu m-am așteptat ca Helen să se integreze într-un grup sau să găsească aliate, femei dispuse să o protejeze. A fost o surpriză neașteptat de plăcută să îi văd din noua latura umană. În timpul anchetelor, până și în sala de ședințe, când sunt doar ea și colegii ei, refuză să-și lase garda jos sau să-și divulge emoțiile. Pare rece și calculată, introvertită și arogantă. Dar nu este. Este o inspectoare de renume mondial, inteligentă și perspicace, obișnuită să se afle întotdeauna în control, iar acum și-a pierdut toate avantajele și trebuie să depindă de alții pentru a-și recâștiga statutul.

I-am simțit durerea. Deznădejdea. Neputința. Nu e ușor să o vezi pe Helen Grace vulnerabilă și nesigură, cu atât mai puțin speriată. Îngrozită. De parcă nu ar fi avut suficiente probleme, cineva transformă penitenciarul în terenul lui de vânătoare, iar când o deținută este găsită moartă și mutilată în celula ei încuiată, panica se răspândește fulgerător în Holloway. Ambianța devine copleșitoare, revolta poate izbucni în orice moment, gardienii lucrează în ture duble și sunt depășiți numeric, iar Helen nu are prea mult timp la dispoziție ca să descopere identitatea criminalului și să-l împiedice să lovească din nou.

Așa cum era de așteptat, viața în penitenciar și-a cerut „plata”. Instinctele ei, înainte aproape impecabile, nu mai sunt la fel de ascuțite. Observă indiciile și e conștientă de semnele rău-prevestitoare, însă nu reușește să mai vadă imaginea de ansamblu. Trage concluzii pripite, nu-și pune suficiente semne de întrebare și se aruncă asupra suspecților, sigură că are dreptate și că trebuie să acționeze repede dacă nu vrea să devină următoarea victimă. Să nu fiu înțeleasă greșit: nu e o critică la adresa lui Helen, ci un compliment adresat autorului, care și-a transformat credibil protagonista, până în punctul în care e nevrotică, instabilă și terorizată.

„Nu există nimic mai intim decât să fii împreună cu cineva în momentul morții lui.”

Nu știu ce părere aveți despre Emilia Garanita, dar nu putem ignora adevărul: este un personaj-cheie al seriei. Ambiția ei toxică, obsesia față de Helen, disperarea cu care urmărește orice pistă, plăcerea depravată cu care își savurează victoria, încântată să-și vadă rivala înjosită și la capătul puterilor, sunt doar câteva din motivele pentru care o disprețuiesc și aștept (cu nerăbdare) să se întoarcă roata și să sufere. Nu a avut o viață ușoară, însă asta nu îi scuză comportamentul, răutatea (pe care o consider înnăscută) și articolele profanatoare care îi poartă semnătura.

De-a v-ați ascunselea nu mai este un joc nevinovat, copilăresc. Deși am fost surprinsă de identitatea criminalului, având alți suspecți în minte, unii diferiți chiar și de cei propuși de Helen, cursa până la final a fost copleșitoare, intensă și macabră. Când citești un roman de Arlidge, nu ai de ales: nu poți să dormi până nu ajungi la ultima pagină, însă, de data aceasta, am făcut o excepție, și am prelungit lectura pe câteva zile, citind alte cărți în paralel. M-am simțit puțin nevinovată că am abandonat-o pe Helen în penitenciar – da, sunt conștientă că e un personaj fictiv și că au mai apărut trei romane în serie – dar, luând în considerare și situația actuală, m-am enervat, oare pentru a câta oară, de cât de nedreaptă este viață.

Helen este invidiată și privită cu suspiciune pentru că este o persoană retrasă, singuratică. Ce drept au celelalte personaje să-i pună întrebări sau să o forțeze să li se destăinuie? De ce e atât de greu să-i respecte viața privată, parțial demascată după întâmplările din Băiatul pierdut?

Cine ar fi crezut că un joc al copilăriei va deveni sursă de inspirație pentru un criminal în serie? Dacă încă nu v-ați apucat de seria Helen Grace, nu știu ce mai așteptați. M. J. Arlidge este un autor malefic, care își torturează fără remușcare atât personajele, cât și cititorii. E nemilos, crud și – nu de puține ori – sadic, testând necontenit limitele umane. Am fost manipulată, mințită, trădată și aruncată în spatele gratiilor. Am terminat o parte din cărți în miez de noapte, obosită, răvășită și neașteptat de nervoasă. Am prins drag de personaje, apoi le-am întors spatele, revoltată de comportamentul lor. Le-am iertat, însă nu am uitat ce au făcut în Băiatul pierdut, chiar dacă și-au spălat o parte din păcate în De-a v-ați ascunselea. Și nu pot să nu mă întreb: oare câți ași în mânecă mai are Arlidge?

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader