Documentar dimineața, la prânz și seara, începând de mâine

„Ia o cameră, filmează ceva, arată cuiva.” – Jean Luc Godard

De 13 ani încoace, în luna august, undeva în România, 15 tineri realizatori și artiști în filmul documentar din toată lumea se aliniază la start. Iau o provocare pe care puțini artiști o accesează vreodată: fac un film de scurtmetraj în cinci săptămâni.

De la idee, până la proiecția de final, în fața unui juriu internațional. Adesea rezultatele nusunt doar câteva filme selectate și premiate în festivaluri de pe tot globul – cam unul din trei -, ci mai ales încrederea în ce pot crea și chiar o nouă viziune despre lume și viață. Cine e pe lista norocoșilor care iau startul la 1 august, la Baru, în județul Hunedoara?

 

Și câștigătorii sunt…

Lista celor 15 adună laolaltă opt țări: Bulgaria, Chile, Franța, Germania, Italia, Olanda, România și Spania. Sunt regizori, directori de imagine și editori care vor fi împărțiți în cinci echipe și îndrumați timp de o lună să găsească, filmeze și să monteze de la zero o poveste.

Pentru câțiva dintre ei – Sofia Nelega, Gabriela Forfotă, Ioana Pop și Magnus Lorenz – workshop-ul este parte din lucrarea de masterat pe care o vor suține anul următor în cadrul Programului de master Documentary Filmmaking al Universității Babeș-Bolyai, prima initiațivă academică din România de specializare în producția de film de non-ficțiune.

Cele cinci săptămâni demarează cu un masterclass condus de Thierry Garrel, director timp de 17 ani al departamentului de film documentar al televiziunii franco-germane Arte, supranumit și „Papa“ filmului documentar. Apoi, studenții vor fi îndrumați de profesorii Lotte Mik-Meyer, John Appel, Jeroen Berkvens și Laurent Bécue-Renard, realizatori multipremiați în circuitul de festivaluri de film documentar.

Dan Nuțu, producător Aristoteles Workshop: „De 13 ani încoace, mă simt de fiecare dată ca la un nou început, în care totul e posibil. E de-a dreptul uimitor să realizezi, la sfârșitul lunii, că într-un fel sau altul ai ajutat 15 oameni să priveasca lumea altfel. Și să întrezărești că sămânța aruncată încolțește. Ca Făt Frumos din Lacrimă, cresc într-o lună cât alții într-un an. Vorbesc de studenți, nu de mine. Că eu sunt bine așa cum sunt“.

 

Prin Hațeg după povești, cu Mercedes-Benz

Filmările pot avea loc, spune manualul workshop-ului, pe o rază de două ore de mers cu mașina de la baza de producție. Anul acesta, baza este Complexul Universității Babeș-Bolyai, cu care Aristoteles Workshop a încheiat un parteneriat fără precendent.

De la bordul SUV-urilor GLC oferite de Mercedes-Benz România, echipele vor putea acoperi un areal care cuprinde printre altele Deva, Hunedoara și siturile arheologice de la Sarmisegetuza.

 

Workshop-ul care descoperă talente și schimbă vieți

„După workshop, totul îmi pare posibil. Să îmi schimb cariera, să îmi schimb viața“, a declarat Bogdan Crăciun.

„Trebuia să fii acolo. O experiență ex-tra-or-di-na-ră. O să păstrez cu mine săptămânile astea pentru totdeauna. Ce mijloc ingenios să dezlănțui potențialul! Mă uit total diferit acum la filme. Sunt încă la început, dar simt că sunt pe drumul cel bun“, a spus Octavian Segărceanu.

Și desigur: „Am învățat mai mult în cinci săptămâni de Aristoteles Workshop decât în trei ani de școală“, a spus Adina Pintilie, anul acesta câștigătoare a Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Până când o nouă șarjă va fi proaspăt scoasă din montaj, producțiile finalizate Aristoteles Workshop pot fi văzute pe cinepub.ro, o platformă online gratuită de cinema românesc dedicată iubitorilor și creatorilor de film românesc.

Din 2018, AW este partener cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune și cu cinepub.ro, platforma unde filmele românești se văd gratuit și legal de oriunde din lume.

Ediția din acest an este finanțată de Centrul Naţional al Cinematografiei CNC, UCIN (Uniunea Cineaștilor din România) și DACIN SARA și suținută de NouMax.

Traversăm Țara Hațegului în lung și în lat după idei și oameni extraordinari cu mașini oferite de partenerul nostru pentru excelență Mercedes-Benz.

Ne răcorim si ne bucurăm de-o poveste bine spusă cu partenerii noștri Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

 

Despre Aristoteles Workshop

Aristoteles Workshop (AW) a fost creat în 2006 de către producătorii Dan Nuțu și Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte, pentru a susţine o nouă generaţie de cineaşti de film documentar, cu o experienţă anterioară în film sau producţia video. Experţi recunoscuţi din domeniul filmului documentar oferă pregătire profesională participanţilor. Programul se adresează tinerilor cineaşti cu talent şi pasiune, opinii proprii, dorinţa de a propune şi susţine, angajament şi capacitate de lucru în echipă.

AW este producătorul a zeci de documentare care au primit aprecierea publicului şi a juriilor internaţionale, fiind finaliste în selecţia oficială sau câştigătoare ale unor festivaluri de marcă precum Cannes Film Festival – Quinzaine des Réalisateurs, DoK Leipzig, IDFA Amsterdam sau Locarno International Film Festival.

 

Despre Programul de master Documentary Filmmaking, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este o instituție multidisciplinară și multiculturală, care oferă un spectru larg de specializări. Începând din 2004, alături de domeniul Teatru s-a lansat noul domeniu Cinematografie și Media, cu predare în limbile română, maghiară și engleză. Departamentul Cinematografie și Media oferă specializări în regie de fim, imagine de film și televiziune, multimedia, sunet-montaj, comunicare audiovizuală și filmologie.

Programul de master Documentary Filmmaking (în limba engleză) este prima initiațivă academică din România de specializare în producția de film de non-ficțiune. Programul se adresează absolvenţilor care au o licenţă în Cinematografie, Fotografie, Media, Filmologie, Artele spectacolului (regie), precum şi absolvenţilor din alte domenii. Programul de master abordează în detaliu toate etapele de producție ale filmului documentar, adresându-se cu precădere absolvenților și specialiștilor în cinematografie, televiziune sau media, dar şi absolvenţilor cu studii din alte domenii, care doresc să se specializeze în domeniul filmului documentar. Obiectivul principal al programului este realizarea de către fiecare student a unui film documentar de lungmetraj care va reprezenta lucrarea lor de disertație. De asemenea, studenții vor urma o serie de cursuri teoretice și practice care vor contribui la înțelegerea celor mai importante curente și dezvoltări din domeniul filmului documentar în contextul noilor platforme media și vor dezvolta abilități de exprimare artistică cinematografică în contexte profesionale. Folosind tehnici moderne de predare – blended learning, întâlniri modulare, workshopuri și tabere de creație – programul este organizat astfel încât studenții să își poată desfășura în continuare activitatea profesională.

Participarea și interacțiunea cu profesioniști din industrie la festivalurile de film documentar de referință din România – Astra Film Sibiu, Docuart București sau Pelicam Tulcea – fac parte integrantă din programul de pregătire al masteratului. Alături de profesorii de specialitate titulari din Universitatea Babeș-Bolyai, în fiecare an studenții interacționează cu profesori invitați și cu alți profesioniști din România și străinatate, recunoscuți pe plan mondial. Printre partenerii de până acum se numără Peter Gothshalk – comisioning editor la Arte France/Germany, dr. Arnau Gifreu – Universitatea din Girona, prof. dr. Robert Wierzbicki – Universitatea Mittweida, Germania, dr. Rebeka Jorgensen – Fulbright Scholar, profesor, regizor și producător de film.

 

Despre Cinepub

Cinepub este o platformă de distribuție online, în regim legal FVOD, a operelor cineaștilor independenți sau ale celor care fac parte din patrimoniul național și/sau internațional, fondată în 2015 de cineastul Lucian Georgescu.

Este un model unic în Europa Centrală și de Est de open data în domeniul cultural, o arhivă vie de film românesc, una dintre cele mai ample în online la nivel mondial, accesibilă 24/24, în regim gratuit, în live streaming și cu o premieră săptămânală, joi seara.

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

Spider-Man: Homecoming · Omul-păianjen: Întoarcerea acasă (2017)

“If you’re nothing without the suit, then you shouldn’t have it.” – Tony Stark A fost odată ca niciodată, acum parcă 2 milioane de ani, anul 2016. Și în 2016 apărea Captain America: Civil War (nu, nu am greșit filmele, pe cuvânt că aici scriu despre Spider-Man; legat de Civil War, găsiți aici o cronică numai bună de vă lasă gura apă scrisă de colega mea, Scoica, și de ale sale de...[Read More]

Pasager în trenul terorii · The Commuter (2018)

Perechea Jaume Collet-Serra – Liam Neeson se reunește pentru a patra oară pe marile ecrane, într-o nouă peliculă de acțiune, The Commuter. Regizorul spaniol se întoarce la cârma unui film după o absență de aproape 2 ani, ultima sa producție fiind horror-ul The Shallows, cu Blake Lively. În The Commuter, Liam Neeson joacă rolul unui fost polițist (Michael MacCauley), care acum lucrează în domeniul ...[Read More]

Atomic Blonde · Agenta sub acoperire (2017)

”I chose this life. And someday… is going to get me killed. But not today!” Trebuie să fiu sinceră. Am vrut să văd filmul doar pentru că apare James McAvoy și mi-am zis că nu-l pot rata. M-am îndrăgostit pur și simplu de felul în care joacă și de cât de bine se transpune în personaje. E un cameleon camuflat în homo sapiens! L-am văzut prima oară în filmul X-Men (X: First Class), după care am urmăr...[Read More]

Wonder · Minunea (2017)

Bullying-ul este un subiect despre care auzim peste tot în ultima vreme. Fie că ești încă la școală și trebuie să supraviețuiești 6 ore pe zi într-un mediu și cu niște colegi care nu îți pun mai niciodată binele emoțional pe primul loc, fie că ești părinte, ai să dai de el. Ca adulți, majoritatea dintre noi cam înțelegem care e treaba și cum vine cu bullying-ul ăsta. Dar cum îi explici unui copil?...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader