Editura Arthur în 10 ani: peste 600 de cărți, peste 200 de autori străini, 20 de autori români, 63 de ilustratori, 18 colecții
Luna noiembrie marchează împlinirea a zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Din 2008, sigla Arthur a apărut pe copertele a peste șase sute de cărți: cărți amuzante, cărți despre aventuri, despre momente importante ale istoriei, despre lumi imaginare și despre lumea din noi. Dacă primii autori publicați au fost dintre cei clasici – Mark Twain, Lewis Carroll, Michael Ende, Roald Dahl, Selma Lagerlöf, Astrid Lindgren, A.A. Milne, Tove Jansson, Maurice Sendak, Dr. Seuss, treptat, au fost traduși și cei mai cunoscuți autori din zilele noastre, precum: J.K. Rowling, Neil Gaiman, Jeff Kinney, Cornelia Funke, Rick Riordan, Michelle Cuevas, Katherine Applegate și mulți, mulți alții.
Trofeul Arthur, colecția Cărțile mele, concursul și tabăra de creație pentru copii “Locuiește în poveste!” și revista “Ordinul Povestitorilor” sunt proiectele speciale prin care Editura Arthur susține noile generații de scriitori și ilustratori români.
Din 2012, autorii debutanți sau deja consacrați se înscriu la concursul anual de manuscrise, sunt premiați cu Trofeul Arthur și publicați. Florin Bican a fost câștigătorul Marelui Premiu la prima ediție a concursului cu volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc. Au urmat Adina Popescu cu O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului (2013), Irina Dobrescu cu Povestea unui lup jucător de poker (2014), Gabriel H. Decuble cu Cei trei măgăruși și cartea fermecată (2015), Raluca Poenaru cu Pericol (2016).
Sunt și autori care au scris pentru prima oară chiar pentru acest concurs sau poate acest concurs a fost prima ocazie de a-și face cunoscute textele pe care le păstrau în sertar: Lavinia Braniște (Rostogol merge acasă), Laura Grünberg (Să creştem mici), Alis Popa (Aventurile piratului Ket), Ana Rotea (Dosarul Popcorn), Cornel Vlaiconi (Domnul Papuzek), Corina Dascălu (Alfred, un monstru mult prea simplu).
În taberele de creație pentru copii – “Locuiește în poveste!” – organizate anual, câștigătorii concursului participă la atelierele coordonate de scriitorii și artiștii care au adus valoare proiectului: Florin Bican, Ioana Nicolaie, Adina Popescu, Laura Grünberg, Simona Popescu, Ana Rotea, Alex Moldovan, Horia Corcheș, Irina Dobrescu, Mircea Pop. Lucrările rezultate au fost publicate în antologiile: Ce poți face cu două cuvinte, Care-i faza cu cititul? Cui i-e frică de computer? Uite cine vorbește, Cel mai mult și mai mult.
Un rol important în portofoliul Arthur îl au seriile internaționale care se află în topurile celor mai vândute cărți pentru copii. Câteva exemple:
Motive pentru care cititorii fideli sunt așteptați pe site-ul editurii Arthur în luna noiembrie, dedicată aniversării de 10 ani
„În lume nu există niciun bărbat care să nu-ți fie frate, Nicio femeie care să nu-ți fie soră, niciun copil care să nu fie al tău, Pentru că îndură Năpasta cu toții, credincioși și păcătoși deopotrivă, Și cu toții trebuie să se unească pentru a-i ține piept nopții.” După numeroase serii fantasy și călătorii pe meleaguri îndepărtate, la limita dintre realitate și vis, am ajuns pe un tărâm exotic, a...[Read More]
Editura Cartea Copiilor traduce în premieră în limba română două noi titluri, „În iarbă”, de Yukiko Katō şi „Hei, stai puţin!”, de Hatsue Nakawaki, ambele ilustrate de artista Komako Sakai. Având în comun minimalismul replicilor şi ilustraţiile delicate şi sensibile, cărţile sunt ideale pentru copii foarte mici, cât şi pentru copiii care învaţă să citească. Cartea „În iarbă”, lansată în anul 2008,...[Read More]
„Un roller coaster, un thriller care te ține cu sufletul la gură”, The Washington Times Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva teroris...[Read More]
Editura Cartea Copiilor își așteaptă cu drag prietenii și cititorii la târgul de carte Gaudeamus, care se va desfășura între 14-18 noiembrie 2018, în pavilionul central Romexpo. Standul Cartea Copiilor va avea numărul 239 și se va afla pe nivelul 4,50, iar programul de vizitare a târgului va fi între orele 10:00 şi 20:00. Printre noutățile pe care cititorii le vor descoperi la Gaudeamus 2018 se nu...[Read More]