[Editura Arthur] Trofeul Arthur. Concurs de literatură pentru copii (2018)

Dacă scrii literatură pentru copii, poți fi publicat la Editura Arthur! Acesta este mesajul pe care din 2012 îl transmitem autorilor în fiecare an. Trofeul Arthur a ajuns la ediția a VII-a și continuă să-i atragă atât pe scriitorii consacrați, cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să încerce pentru că au ceva de spus.

Se împlinesc în curând zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Încet-încet, pe rafturile bibliotecilor noastre și-au găsit un loc clasici precum Lewis Carrol, Michael Ende, Selma Lagerlöf, Astrid Lindgren, A.A. Milne, Maurice Sendak, Dr. Seuss, Margaret Wise Brown, dar și autori din zilele noastre ca Shaun Tan, Mo Willems, Peter Brown, Kobi Yamada, Michelle Cuevas și mulți, mulți alții.

În același timp, am publicat câteva ediții frumoase din Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Gellu Naum, ilustrate de artiști contemporani (Ileana Surducan, Ágnes Keszeg, Irina Dobrescu, Dan Ungureanu), am încercat să găsim și alți scriitori români pentru copii, dar s-a dovedit că nu e simplu deloc. La noi nu a existat această tradiție, literatura pentru copii a fost (și poate mai este) considerată un gen minor. Știm că în vremea comunismului unii scriitori au publicat cărți pentru copii în perioadele în care erau interziși de cenzură, pentru a-și câștiga traiul. Pe de altă parte, puțini părinți credeau că are rost să le citești copiilor înainte de vârsta de 5-6 ani. Astfel, deși în vremea comunismului au apărut multe cărți pentru copii (majoritatea traduceri), albumele, cărțile ilustrate pentru 0-7 ani erau foarte puține.

Și atunci ne-am gândit să le cerem noi să scrie. Așadar, în 2012 am lansat Trofeul Arthur, sperând să-i atragem să scrie pentru copii atât pe autorii serioși, pentru oameni mari, cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să se joace și au ceva de spus.

Am ajuns la ediția a VII-a a concursului de literatură pentru copii Trofeul Arthur și credem că am început să schimbăm câte ceva. Autori pentru oameni mari, dar și cei care scriseseră deja câteva cărți pentru copii au intrat în joc, i-am premiat și i-am publicat. Astfel, Florin Bican a fost câștigătorul Marelui Premiu la prima ediție a concursului, cu volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, Adina Popescu a câștigat Marele Premiu la ediția a II-a, cu volumul O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului, Gabriel H. Decuble – Marele Premiu la ediția a IV-a, cu volumul Cei trei măgăruși și cartea fermecată, Lavinia Braniște – Premiul pentru secțiunea 0-7 ani, la ediția a III-a, cu volumul Rostogol merge acasă, Laura Grünberg – Premiul pentru secțiunea Proză scurtă, la ediția I, cu volumul Să creştem mici.

Ne-am bucurat să găsim texte foarte bune ale unor autori care au scris pentru prima oară chiar pentru acest concurs sau poate acest concurs a fost prima ocazie de a-și face cunoscute textele pe care le păstrau în sertar. Astfel, am reușit să impunem scriitori ca Alis Popa (Aventurile piratului Ket, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a III-a), Ana Rotea (Dosarul Popcorn, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a IV-a), Raluca Poenaru (Pericol, Marele Premiu, ediția a V-a), Cornel Vlaiconi (Domnul Papuzek, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a V-a).

Deocamdată, printre cărțile premiate și publicate, avem doar două scrise și ilustrate de același autor: Irina Dobrescu, Lupul jucător de poker (Marele Premiu, ediția a II-a); Corina Dascălu, Alfred, un monstru mult prea simplu (Premiul pentru secțiunea 0-7 ani, ediția a V-a), dar sperăm să descoperim cât mai multe.

Unele cărți stau deja la baza unor serii foarte iubite de copii (seria Rostogol de Lavinia Braniște, seria Popcorn de Ana Rotea), iar pentru altele copiii ne cer o continuare.

Căutați în librării cărțile noastre, uitați-vă pe site-ul editurii, citiți textele, priviți ilustrațiile. Și dacă vreți să ajungeți în colecția Scriitori români la Arthur, înscrieți-vă la concurs la adresa concurs@editura-art.ro până pe data de 14 noiembrie 2018!

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Regii timpului (Regii timpului #1) · Laura Nureldin

Nu m-am așteptat să fie o carte complexă despre călătoria în timp și impactul ei asupra personajelor. Mă așteptam să fie o carte simplă, dar comică, care să aibă un minim de sens și să fie ușor de citit. M-am așteptat la prea mult, aparent. Vreau să clarific câteva aspecte de la început: eu nu pot (și nici nu vreau să mă gândesc că aș putea) să am sentimente negative față de ceva pe care îl înțele...[Read More]

Luna ucigașă (Vise întunecate #1) · N. K. Jemisin – „Știai că scrierea poveștilor le ucide?”

„Știai că scrierea poveștilor le ucide?” După câteva minute risipite în neant, timp în care am admirat coperta și am zâmbit la scurta notă a autorului, m-am desprins cu ușurință de realitate și de lumea înconjurătoare pentru a păși pe străzile din cetatea Gujaareh, unde am fost prinsă într-un vis mult prea frumos și tulburător pentru a-i dori sau grăbi sfârșitul. Nu este un secret că iubesc cărțil...[Read More]

Ultima casă de pe strada Needless · Catriona Ward

Pe o stradă întunecată, aflată la câteva minute distanță de o pădure la fel de tenebroasă, locuiește Ted. Când nu-și înregistrează rețetele ciudate sau nu se gândește cum să-și răsfețe fiica, adesea irascibilă și plină de un venin greu de înțeles, se duce la omul-gândac, se întreabă dacă pisica lui este homosexuală (cuvintele lui, nu ale mele) și îi privește cu neîncredere pe vecini, conșient de z...[Read More]

Transformarea (Transformarea #1) · Justin Cronin

„Sunt al tău și tu ești al meu. Cu toții suntem meniți cuiva, iar eu sunt menirea ta.” Nu este ușor să vorbești despre o carte care te-a răvășit. Nu știi ce cuvinte să alegi pentru a exprima (tot) ce ai simțit. Vrei să o recitești cât mai repede, pentru a păstra atmosfera sumbră și întunecată, ritmul alert și haosul ce însoțește acțiunea, călătoria ce modelează timpul și străbate arșița deșertului...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader