Noutăţile editurii Cartea Copiilor la Târgul Internaţional Gaudeamus 2018

Editura Cartea Copiilor își așteaptă cu drag prietenii și cititorii la târgul de carte Gaudeamus, care se va desfășura între 14-18 noiembrie 2018, în pavilionul central Romexpo. Standul Cartea Copiilor va avea numărul 239 și se va afla pe nivelul 4,50, iar programul de vizitare a târgului va fi între orele 10:00 şi 20:00.

Printre noutățile pe care cititorii le vor descoperi la Gaudeamus 2018 se numără:

„Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey” de Susan Wojciechowski, cu ilustraţii de P. J. Lynch (Kate Greenaway Medal, 1995) — Toomey este cel mai bun cioplitor în lemn din vale. Dar este întotdeauna posac și morocănos. Zâmbește rareori și nu râde niciodată. Dar într-o zi de început de iarnă, văduva McDowell împreună cu băiețelul ei, Thomas, îi bat la ușă cu o rugăminte pe care numai el le-o poate îndeplini.

„Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță” de John Burningham („Cea mai bună carte ilustrată”, The New York Times Book Review, 1993) — E Ajunul Crăciunului și e foarte târziu. Moș Crăciun a împărțit darurile tuturor copiilor și s-a întors acasă cu sacul gol… O, ba nu! Sacul nu-i gol. A mai rămas un cadou, cel pentru Horațiu Chifteluță, un băiețel care locuiește într-o colibă din vârful muntelui Dura Vura.

„Acesta e un poem care vindecă peștii” de Jean-Pierre Siméon, cu ilustrații de Olivier Tallec — Ca să-l vindece de plictiseală pe Léon, peștișorul său roșu, Arthur trebuie să-i spună un poem. Dar există oare cineva pe lume în stare să-i explice lui Arthur ce-i acela un poem? Bunicii, brutăreasa, vânzătorul de biciclete, canarul – toți au câte un răspuns. Și toate sunt diferite. Un poem pare a fi ceva foarte misterios.

„Păsările au aripi, copiii au cărți” de Alain Serres, cu ilustrații de Lucile Placin Inspirată din numărătorile și jocurile de cuvinte ale copilăriei, această carte plină de viață și culoare nu este numai o invitație la joacă, ci și o odă adusă literaturii. Unde ajungem oare atunci când ne lăsăm purtați de forța acestor minunate jucării care sunt cuvintele?

„Robinson” de Peter Sís o carte despre prietenie, imaginație și puterea vindecătoare a poveștilor, care s-a născut dintr-o experiență prin care trec, într-o formă sau alta, toți copiii: confruntarea cu părerea celorlalți.

„Departe, tot mai departe”, volumul III din seria Corto Maltese de Hugo Pratt.

Uite, Madicken, ninge!” de Astrid Lindgren, cu ilustrații de Ilon Wikland;

„Lupul cel Mare şi Lupul cel Mic. O preafrumoasă portocală” de Nadine-Brun Cosme, cu ilustraţii de Olivier Tallec;

„Franz, Dora, fetiţa şi păpuşa” de Didier Lévy, cu ilustraţii de Tiziana Romanin;

„Cartea cu Te rog şi Mulţumesc” de Richard Scarry;

„Mergem la vânătoare de urşi” de Michael Rosen, cu ilustraţii de Helen Oxenbury;

„Şşş! Avem un plan” de Chris Haughton;

„Aventurile lui Peter în Țara Afinelor” de Elsa Beskow;

„Noapte frumoasă, omidă mâncăcioasă” de Eric Carle.

În standul său, editura Cartea Copiilor va organiza patru sesiuni de lectură susţinute de Brandi Bates, fondatoarea Citim Împreună România:

Miercuri, 14 noiembrie, de la ora 15:00 – „Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță” şi „Șșș! Avem un plan” şi de la ora 17:00 – „Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey” şi „Mergem la vânătoare de urși”.

Joi, 15 noiembrie, de la ora 11:00 – „Acesta e un poem care vindecă peştii” şi „Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță” şi de la ora 13:00 – „Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey” şi „Robinson”. Mai multe detalii despre evenimentele Cartea Copiilor pot fi găsite pe pagina de Facebook a editurii.

Toate titlurile din oferta Cartea Copiilor disponibile la Gaudeamus vor avea reduceri de 25-30%. Vizitatorii vor putea participa și la o tombolă, unde vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele cinci premii a câte trei cărți la alegere, expediate gratuit de editură la sfârșitul târgului.


Despre Editura Cartea Copiilor

Cartea Copiilor, prezentă de 11 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Dick Bruna, Richard Scarry, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Julia Donaldson, Elsa Beskow, Peter Sís și mulți alții. De altfel, Cartea Copiilor îşi propune să traducă cât mai multe titluri din literaturi mai puţin cunoscute copiilor de la noi, cum ar fi cea suedeză, finlandeză sau japoneză.

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Ușa ferecată · Ruth Ware

Oare cine sau ce a convins-o pe Rowan Caine că i se potrivește rolul/slujba de bonă? Se plânge non-stop de copiii aflați în grija ei (nici măcar bebelușii nu sunt cruțați, mai ales dacă aceștia îndrăznesc să-i tulbure somnul sau să-i păteze hainele de lucru), le oferă doar zâmbete forțate (spre deosebire de adulți, copiii „depistează” aproape imediat un surâs fals, ca niște mici detectivi iscusiți...[Read More]

Warbreaker (Warbreaker #1) · Brandon Sanderson

Simțeam că Elantris a lăsat un gol în mine. Magic System-ul era dezvoltat aproape minim, insuficient explicat, și din această cauză nu m-a prins foarte tare. Nu avea nici măcar un Ars Arcanum, secțiunea de la final în care un personaj misterios explică efectele Investiturii de pe fiecare planetă. Cum așa m-am obișnuit, citind cărțile lui Sanderson, am decis că vreau o serie în care magia este un e...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Cei doisprezece (Transformarea #2), de Justin Cronin

Nu pot să vă descriu/explic cu cât de multă nerăbdare am așteptat Cei doisprezece, a doua parte din seria Transformarea! Nu este ușor să vorbești despre o carte care te-a răvășit. Nu știi ce cuvinte să alegi pentru a exprima (tot) ce ai simțit. Vrei să o recitești cât mai repede, pentru a păstra atmosfera sumbră și întunecată, ritmul alert, haosul ce însoțește acțiunea, călătoria ce modelează timp...[Read More]

Râurile din Londra · Ben Aaronovitch · „Să păstrez pacea Reginei. Să aduc ordine în haos.”

„Să păstrez pacea Reginei. Să aduc ordine în haos.” Au trecut aproape trei luni de când am citit Râurile din Londra şi am vizitat pentru prima oară Bizareria. Îmi amintesc de sutele de volume îmbrăcate în piele şi de petele de cerneală de pe degete, de experimentele lui Peter Grant şi de bastonul cu mâner argintiu al lui Thomas Nightingale. De zeii vechi şi noi, subjugaţi de magia râurilor, de une...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader