Editura Herg Benet la Gaudeamus 2018: Noutăți, lansări și evenimente

Editura Herg Benet va participa la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018 din București, în perioada 14-18 noiembrie 2018, Pavilion Central RomExpo, stand 235, nivel 4.50 (primul inel de la intrarea principală).


Noutăți:

Refugiul de la Stillhouse Lake, de Rachel Caine

Gina Royal este aparent definiția banalității: o gospodină timidă din Midwest, cu o căsnicie fericită și doi copii adorabili. Dar când un accident de mașină dezvăluie viața secretă de criminal în serie a soțului ei, este nevoită să se reinventeze ca Gwen Proctor, mama luptătoare care ar face orice pentru a-și apăra copiii.

Cu fostul soț acum în închisoare, Gwen și-a găsit într-un final refugiu într-o casă nouă din îndepărtatul Stillhouse Lake. Deși mai este încă o țintă pentru hărțuitorii de pe internet, care sunt convinși că a avut un amestec în crimele soțului, ea îndrăznește să creadă că și-ar putea crește fiul și fiica în liniște și siguranță.

Dar chiar pe când începe să se simtă bine în pielea noii ei identități, un cadavru apare plutind pe apele lacului și Gwen începe să primească scrisori de la o adresă pe care o cunoaște foarte bine. Gwen Proctor va trebui să-și adune prietenii cât mai aproape și să-și țină dușmanii sub control, pentru a evita ca identitatea ei reală să fie dezvăluită – altfel, își va vedea copiii devenind victimele unui criminal sadic care găsește plăcere în a o chinui.

Un lucru însă e sigur: a învățat cum să se lupte cu răul. Și nu se va da în lături de la nimic.


Te urăsc, te iubesc, de Sally Thorne

Nemesis (substantiv):

1. Un oponent sau un rival pe care nu-l poți depăși sau învinge;

2. Punctul vulnerabil al cuiva;

3. Joshua Templeman.

Lucy Hutton și Joshua Templeman se urăsc unul pe celălalt. Nu doar se displac sau se războiesc. Chiar se urăsc. Și nu au nicio problemă în a-și face cunoscute sentimentele printr-o serie de ritualuri pasiv-agresive, în timp ce stau unul vizavi de celălalt, asistenți executivi ai celor doi CEO ai unei edituri. Lucy nu poate înțelege felul încorsetat, meticulos și lipsit de bucurie în care Joshua se comportă la muncă. Joshua e descumpănit de hainele prea colorate ale lui Lucy și de optimismul ei deșănțat.

Când ajung să se lupte pentru același post în companie, războiul psihologic pe care cei doi îl poartă atinge punctul culminat, iar Lucy refuză să facă un pas în spate în clipa în care jocul lor ar putea să o coste jobul ei de vis… Când tensiunea dintre ei mai are puțin și dă în clocot, Lucy descoperă că poate de fapt nu îl urăște pe Joshua.

Și poate că nici el n-o urăște.

Sau, poate, e doar un alt joc de-al lor.


În așteptare, de Adina Popescu

Umbrele serii se lasă peste piața Obor. A mai trecut o vară, nu s-a schimbat nimic. Aerul devine vălurit și prea dens, mă simt ca într-un acvariu, dincolo de pereții lui de sticlă, se vede undeva, departe, orașul. Ne cresc la toți branhii și respirăm ca peștii, bule mari cu cuvintele pe care le rostim se ridică leneș la suprafață. Ne vom adapta, vom supraviețui. Nea Ștefan e la a șasea bere, se uită cu jind la a șaptea.


În cel mai întunecat colț, de Elizabeth Haynes

Atunci când tânăra și adorabila Catherine Bailey îl întâlnește pe Lee Brightman, parcă nu-i vine să creadă ce noroc a lovit-o. Splendid, carismatic și un pic misterios, Lee pare mult prea perfect pentru a fi adevărat.

Dar ceea ce începe ca un șir de atenții copleșitoare și cu partide de sex spontane și pasionale se transformă în gelozie și furie, iar Catherine descoperă în curând că ochii albaștri fermecători ai lui Lee și trăsăturile lui angelice ascund o natură violentă. Tulburată de comportamentul lui din ce în ce mai haotic și obsesiv, ea încearcă să rupă relația. Apelând la prieteni pentru ajutor, e șocată să afle că aceștia nu o cred. Aproape complet izolată și împinsă în cel mai întunecat colț al propriului univers, Catherine planifică disperată o cale de ieșire.

Patru ani mai târziu, Lee a ajuns în spatele gratiilor, iar Catherine – care acum își spune Cathy – încearcă să-și reconstruiască viața într-un nou oraș. Deși trupul i s-a vindecat, trauma din trecut încă o mai bântuie. Până ce Stuart Richardson, noul și atractivul ei vecin, se mută alături. Încurajând-o să își înfrunte temerile, el aprinde scânteia speranței pentru a iubi din nou și a avea o viață normală.

Până în ziua în care sună telefonul…

Programul lansărilor și evenimentelor de la standul propriu:


Singurătatea singularității, de Alexandru Lamba

Și rămânea și problema fricii. Ea tindea cel mai ostentativ să dea dreptate treziților, ea singură fără nicio posibilitate de a fi explicată. De ce aveau frică de întuneric? De ce nimeni nu străbătea coridoarele negre de unul singur? Nu exista vreun pericol, totuși indivizii tindeau să se grupeze în beznă. Măcar doi, niciodată unul singur. Simpla prezență a altuia oferea un confort suficient pentru a înfrunta ceea ce unuia singur îi dădea fiori. De ce avea asemenea condiționări o formă de viață care se născuse în beznă?


Privind înăuntru, de Petronela Rotar

Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind doar încă cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, cînd am ajuns.

Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea.


Omul focului, de Joe Hill

O epidemie globală determină combustie spontană la cei infectați, orașele cad pradă flăcărilor unul câte unul, iar nimeni nu știe de ce, cum și de unde a pornit. Doctorii o denumesc Draco incendia trychophyton, însă toți ceilalți îi spun Solzu’ Dragonului, rezultatul unui spor extrem de contagios ce marchează trupul gazdelor în cruste de un negru-auriu splendid – totul înainte de izbucnirea în flăcări. Milioane sunt infectați. Nu există antidot. Nimeni nu e în siguranță.

Harper Grayson, o soră medicală dedicată și plină de compasiune, dar și pragmatică precum Mary Poppins, a tratat sute de pacienți înainte ca spitalul ei să ardă din temelii. După care a descoperit urmele crustei aurii chiar pe propria piele. Când epidemia a pornit, ea și cu soțul ei, Jakob, au făcut un pact: dacă se vor îmbolnăvi, își vor lua soarta în propriile mâini. Nu a fost însă pregătită pentru situația în care ar fi însărcinată. Acum, știind că au fost cazuri de mame care au născut copii sănătoși, ea trebuie să supraviețuiască cu orice preț.

Convins că soția sa l-a contaminat și pe el, Jakob ajunge la limita disperării și, în cele din urmă, o părăsește pe măsură ce comunitatea lor e cuprinsă de teroare. Din haosul creat se ridică nemiloasele Comandouri de Incinerare – auto-proclamate, înarmate și patrulând străzile și pădurile pentru a extermina pe cei care cred ei că poartă sporul. Și totuși Harper nu este pe atât de singură pe cât se temea: un străin misterios pe care l-a cunoscut în treacăt la spital, un bărbat purtând un costum galben și uzat de pompier, având tot timpul cu el o rangă, străbate ruinele din New Hampshire. Infectat cu Solzu’ Dragonului, bărbatul e capabil să își controleze focul dinăuntrul său, folosindu-l ca scut pentru a proteja pe cei vânați… și ca armă de răzbunare a celor nedreptățiți.

În lunile care urmează, în timp ce totul arde scăpat de sub control, Harper trebuie să afle secretele Pompierului înainte ca viața sa – și a copilului nenăscut – să se destrame în fum.


Nemuritorii de rând, de Ana Barton

Îl iubea și tremura de bucurie. Deci, iubea și ea, putea și ea să iubească. Nu era doar monstrul ăla atoțiiubitor și-al nimănui care credea că este. Credea și se-ngrozea. Putea și ea să-și adune iubirea la un loc într-o boccea și s-o dea și unui singur om, nu numai tuturor, nu numai risipită. Fusese doar o chestiune de timp și de frică, doar precauție. Însă acum își găsise omul potrivit, omul ei. Mai rămânea să-l și-ntâlnească, dar, la cât timp trecuse, la câtă viață, ce mai contau câteva luni. Până atunci, își vor scrie și vor vorbi mult la telefon. O să reziste ea, e o stoică, nu vreo disperată. Marea iubire trebuie compensată cu ceva, nu? E ca o casă căreia începi să-i astupi găurile din pereți și din dușumea mult înainte s-o construiești.


Lansări și evenimente:

Sâmbătă, 17 noiembrie:

ora 12.00 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Passport: “Refugiul de la Stillhouse Lake”, de Rachel Caine; “În cel mai întunecat colț”, de Elizabeth Haynes; “Te urăsc, te iubesc”, de Sally Thorne; “Al nostru este cerul”, de Luke Allnutt.

ora 12.30 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Speculativ și Cărțile Arven: “Omul focului”, de Joe Hill; “Magia fetelor Belles”, de Dhonielle Clayton; “Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey”, de Ruth Emmie Lang; “Neamul Corbilor”, de Lavinia Călina.

ora 13.00 – Lansarea romanului “Singurătatea singularității”, de Alexandru Lamba

ora 13.30 – Întâlnire culinară cu Gina Bradea

ora 14.00 – Lansarea romanului “Drumurile amanților”, de Corina Ozon

ora 15.00 – Lansarea romanului “V”, de Laura Nureldin

ora 15.30 – Lansarea volumului “În așteptare”, de Adina Popescu

ora 16.00 – Lansarea volumului “Privind înăuntru”, de Petronela Rotar

ora 17.00 – Lansarea romanului “Nemuritorii de rând”, de Ana Barton

ora 18.00 – Lansarea romanului “Boris”, de Valentina Negoiță

ora 19.00 – Lansarea volumului “La Paris, nimic din toate astea nu contează”, de Andrei Crăciun (in absentia)

Duminică, 18 noiembrie:

ora 12.00 – Lansarea cărții “Caragiale. O lume într-o operă”, de Gheorghe Lăzărescu

ora 13.00-15.00 – Lansarea cărții “50 de rețete de post. Poftă Bună cu Gina Bradea!”

­

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Noutățile literare ale toamnei #1: editurile Storia Books, Epica Publishing House & Litera

Storia Books 1. An Enchantment of Ravens, de Margaret Rogerson (noiembrie) Every enchantment has a price. With a flick of her paintbrush, Isobel creates stunning portraits for a dangerous set of clients: the fair folk. These immortal creatures cannot bake bread or put a pen to paper without crumbling to dust. They crave human Craft with a terrible thirst, and they trade valuable enchantments for I...[Read More]

Femeia din Orient Express · Lindsay Jayne Ashford – „Trebuie să-ţi foloseşti materia cenuşie.”

„Trebuie să-ţi foloseşti materia cenuşie.” Lindsay Jayne Ashford mi-a oferit oportunitatea să urc în Orient Express şi să o cunosc pe Agatha Christie, una dintre autoarele mele preferate. Agatha Christie sau… Femeia din Orient Experss. Nu-mi plac călătoriile cu trenul (mereu mă enervez şi, nu de puţine ori, am fost nevoită să îmi muşc limba pentru a nu le oferi o replică acidă „colegilor” me...[Read More]

Joi, 19 iulie: Eveniment special dedicat Reginei Maria și Regelui Mihai la Brașov

Au trecut 80 de ani de când Regina Maria și-a lăsat inima românilor, iar brașovenii nu au uitat-o nici astăzi! La Brașov va fi spusă povestea suveranei într-o seară de excepție. Muzeul Județean de Istorie Brașov organizează joi, 19 iulie, ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta (Strada Apollonia Hirscher nr. 8, Brașov) un eveniment special, dedicat Reginei Maria și Regelui Mihai. Partenerii evenimen...[Read More]

Leda Bazaar – o nouă colecție a Grupul Editorial Corint

Editura Corint a pregătit o surpriză pasionaților de lectură: o nouă colecție intitulată Leda Bazaar, care debutează cu recomandarea lui Reese Witherspoon pentru Clubul de Carte Hello Sunshine, Ultima doamnă Parrish de Liv Constantine și continuă cu titlurile Ne vedem în Monaco! de Hazel Gaynor și Heather Webb (martie). Despre colecția Leda Bazaar: Personaje feminine curajoase, dar totodată fragil...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader