Humanitas și Humanitas Fiction la Gaudeamus 2018

Peste 1000 de titluri, 70 de cărți-eveniment, 28 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori și jurnaliști celebri

Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Gaudeamus 2018, în perioada 14–18 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.

Cele 28 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul Central Romexpo vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Horia-Roman Patapievici, Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Thierry Wolton, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Robert Adam, Mircea Vasilescu, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Marian Voicu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu, Ioana Bot, Mirela Nagâț, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Irina Horea, Denisa Comănescu, Liviu Ornea, Cristian Presură, Corina Șuteu, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Cătălin Augustin Stoica, Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Raluca Alexandrescu, Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Cristian Pătrășconiu, Luana Schidu, Bogdan Ghiu, Andreea Niță, Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu, Bianca Mereuță, Marinela V. Ardelean, Adela Greceanu, Doru Căstăian, Voicu Hetel.

La invitația Editurii Humanitas, jurnalistul și scriitorul francez Thierry Wolton, autorul trilogiei O istorie mondială a comunismului, va fi prezent la București, la Gaudeamus 2018, în perioada 16–17 noiembrie, cu ocazia lansării ediției în limba română a primului volum. O istorie mondială a comunismului este cea mai amplă întreprindere de acest gen (peste 3300 de pagini) și explică sistemul comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: călăii (vol. I), victimele (vol. II) și complicii (vol. III).

Toate cele peste 1 000 de titluri, cărți și audiobookuri, vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Gaudeamus.

A 25-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus va avea loc în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo. Program de vizitare zilnic: 10–20.

Vineri, 16 noiembrie

16.30
Lansarea antologiei 16 prozatori de azi.lit
Texte de Diana Bădica, Lavinia Braniște, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coșa, Augustin Cupșa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perța, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac
Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“, coordonată de Andreea Răsuceanu
Vor vorbi: Adela Greceanu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu

17.00
Lansare de carte
Lorenzo Marone, Tentația de a fi fericit
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Denisa Comănescu

17.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Robert Adam, Două veacuri de populism românesc
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Robert Adam, Raluca Alexandrescu, Radu Vancu

18.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu Vancu, Transparența
Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“
Vor vorbi: Radu Vancu, Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu

18.30
Lansarea romanelor
Nikos Kazantzakis, Grădina de piatră
J.M. Coetzee, Scene de viață provincială
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Ioana Bot, Irina Horea, Denisa Comănescu

19.00
Eveniment dedicat volumului
The Wine book of Romania/ Cartea vinurilor românești de Marinela V. Ardelean
Degustare de vinuri

 

Sâmbătă, 17 noiembrie

11.00
Eveniment Humanitas Junior
Atelier de lectură interactivă cu Bianca Mereuță din volumul Basme  de Wilhelm Hauff

12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Lucian Boia, De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi

Serie de autor
Vor vorbi: Lucian Boia, Ioan Stanomir

12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor

Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Mirela Nagâț, Horia-Roman Patapievici

13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică

Vol. 1: Cu pumnul de fier. Călăii
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Thierry Wolton, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu

14.00
Lansare de carte
Robert Musil, Omul fără însușiri
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu

14.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire

Serie de autor
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu

15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată

Vor vorbi: Ana Blandiana, Lidia Bodea

15.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu Paraschivescu,Orice om îi este teamă.Un partid, trei ani și doi premieri

Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Ioan Stanomir

16.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Horia-Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș

17.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Vlad Zografi, Șapte Octombrie

Vor vorbi: Vlad Zografi, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu

17.30
Lansare de carte
Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Denisa Comănescu

18.00
Lansare de carte
Ioan Stanomir, La Centenar. Recitind secolul României mari  
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile

18.30
Lansarea volumelor
Jim, Baggott, Origini. Povestea Științifică a creației  
Paolo Zellini, Matematica zeilor și algoritmii oamenilor

Colecția „Știință“
Vor vorbi: Liviu Ornea, Cristian Presură, Doru Căstăian, Vlad Zografi

19.00
Lansare de carte
Amos Oz, Dragi fanatici
Serie de autor, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Marian Voicu, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Denisa Comănescu

 

Duminică, 18 noiembrie

11.00
Eveniment Humanitas Junior
Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva),De prin veacuri. Povestiri istorice și legend populare pentru copii
Vor vorbi: Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu
Lectură: Voicu Hetel, actor, Teatrul „Ion Creangă“

12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Mircea Vasilescu, Cultura română pe îmțelesul patrioților

Vor vorbi: Mircea Vasilescu, Horia-Roman Patapievici, Corina Șuteu, Cosmin Ciotloș

12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Dan C. Mihăilescu, Plăceri vinovate și datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie)

Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea

13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
România, te iubesc!
Texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu
Cuvânt înainte de Cristian Leonte
Vor vorbi: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte, Lidia Bodea

14.00
Eveniment Humanitas Multimedia
Lansarea audiobookului Maria regina României, Jurnal de război. 1916—1918

Lectura: Oana Pellea
Vor vorbi: Oana Pellea, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea

14.30
Lansare de carte
Ludmila Ulițkaia, Scara lui Iakov
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu

15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Cătălin Augustin Stoica, România continuă. Schimbare și adaptare în communism și postcomunism

Vor vorbi: Cătălin Augustin Stoica, Marian Voicu, Andreea Niță

15.30
Lansare de carte
Boualem Sansal, Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller

Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Bogdan Ghiu, Denisa Comănescu

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fragment în avanpremieră: Ascensiunea (Destinul reginei #1), de Rebecca Ross

Ți-ai pregătit lista pentru #Bookfest13? Dacă Ascensiunea, de Rebecca Ross, primul volum din seria „Destinul reginei”, nu se află în top 10 dorințe literare, regele Maevanei își va trimite soldații după tine! Eu te-am prevenit, iar misiunea mea s-a încheiat. Voi fi judecată ca trădătoare pentru că împărtășesc acest fragment cu tine, dar am decis să risc și să am încredere într-un străin, așa cum a...[Read More]

Mă iubește, nu mă iubește, de M. J. Arlidge

Capitolul I 07:05 Southampton licărea roșu ca sângele. Era o dimi­neaţă răcoroasă de toamnă, cu pământul încă acoperit de chiciură casantă, dar soarele se ridica încet la orizont și o lumină caldă se strecura deasupra orașului. Era o priveliște uimitor de frumoasă, iar Sonia Smalling zâm­bea în timp ce conducea mașina pe drumul de ţară. Astfel de zile te făceau să te bucuri că ești în viaţă. Sonia...[Read More]

O lume se destramă (The African Trilogy #1) · Chinua Achebe

Strămoșii au pus bazele celor nouă sate ale Umuofiei cu mult timp în urmă. De atunci, clanul și-a construit o întreagă civilizație proprie, sub supravegherea zeilor și strămoșilor deopotrivă, pe care nu i-a uitat. Deși asemănătoare cu cele ale altor clanuri din tribul Ibo, modul de viață, legendele și tradițiile clanului sunt unice în felul lor. Viața clanului se învârte în jurul recoltei și al mi...[Read More]

„Trei femei”, de Lisa Taddeo, cea mai dezbătută carte a anului, va fi lansată la București în prezența autoarei!

Editura Litera vă invită vineri, 18 octombrie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la întâlnirea cu Lisa Taddeo, autoarea celei mai importante cărți contemporane despre dorința feminină. În ultimii opt ani, jurnalista Lisa Taddeo a traversat de şase ori Statele Unite pentru a cunoaşte femei obişnuite, din diverse regiuni şi din diverse medii. Rezultatul, Trei femei, este cel mai...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader