Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România (București, Timișoara și Iași)

Editura Litera și Institutul Francez din România anunță venirea autorului Éric Vuillard în țara noastră, în perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2018. O serie de evenimente și întâlniri cu cititorii vor marca lansarea oficială a cărții distinse cu Premiul Goncourt 2017, „Ordinea de zi”, astfel:

București, joi, 27 septembrie, ora 19.00, „Dezbaterile de la Elvire” cu Éric Vuillard și Cezar Paul-Bădescu (scriitor), eveniment moderat de Mirela Nagâț (jurnalist cultural TVR), la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez. Eveniment urmat de o sesiune de autografe.

București, vineri, 28 septembrie, ora 19.00, Lansarea oficială a ediției în limba română și sesiune de autografe la librăria Humanitas de la Cișmigiu, în prezența autorului și a invitaților: Mihaela Dedeoglu (jurnalist cultural RFI), Luiza Vasiliu (jurnalist Scena 9), Marius Constantinescu (scriitor, jurnalist cultural TVR), moderator Bedros Horasangian (scriitor).

Timișoara, sâmbătă, 29 septembrie, ora 17.00, Întâlnire cu scriitorul Éric Vuillard, prezentată de Vasile Popovici (critic literar), moderată de Robert Șerban (scriitor) la Universitatea de Vest, Sala Aula Magna.

Iași, luni, 1 octombrie, ora 18.30, Eveniment în avanpremiera Ediției Filit 2018:

întâlnire cu scriitorul Éric Vuillard, moderată de Luiza Vasiliu (jurnalist Scena 9), la Sala Ferdinand a Universității „Al.I.Cuza” din Iași.

Născut în 1968 la Lyon, Éric Vuillard este un scriitor și cineast francez. A fost recompesat cu nenumărate premii literare, iar în 2017 a primit premiul Goncourt pentru cea mai recentă carte a sa, „Ordinea de zi” (L’ordre du jour, 2017), tradusă și publicată în foarte scurt timp pentru cititorii români de către Editura Litera.

Romanul prezintă întâlnirea secretă din 20 februarie 1933 dintre douăzeci și patru de mari industriași germani și oficiali naziști de rang înalt veniți să ceară sprijin financiar  pentru Partidul Național-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuți de perspectivele care li se oferă, magnații își deschid larg pungile, gest care va avea consecințe cumplite pentru întreaga lume.

Pe 12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs, o zi menită să rămână în istorie; jurnalele de știri înfățișează o armată motorizată în mișcare, o forță teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei țesute cu talent de Goebbels se desfășoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobște. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinație între intimidare și cacealma.

Prin această  relatare intensă și captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite și amintește că, în ultimă instanță, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.

Cartea este disponibilă la Editura Litera, online și în librăriile din toată țara.

 „Ordinea de zi este o carte de o forță uluitoare în simplitatea ei.” Le Monde

Ordinea de zi este o carte sinistră, amuzantă și inclasabilă, nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în același timp. Pe scurt, Vuillard a inventat un gen. Ar trebui să i se dea un nume.” L’Opinion

„Concentrându-se asupra acestei perioade istorice, Éric Vuillard propune în subsidiar o reflecție asupra modului în care ne raportăm în prezent la actualitate, la discursurile politice, la adevăr.” La Croix

„În Ordinea de zi, autorul nu se apleacă asupra deținătorilor puterii de maniera unui istoric, ci  folosind lupa entomologului, observându-i cum se agită într-un joc pe care nu pot decât să-l piardă.”  Le Figaro

„Oferind Premiul Goncourt romanului Ordinea de zi, care tratează subiectul anexării Austriei de către Hitler, juriul a încoronat o apariție editorială discretă, neașteptată, dar excelentă.” L’OBS

„Mai mult decât o frescă, Ordinea de zi constituie și o reflecție despre aproprierea în cheie hollywoodiană a temei războiului.” Libération

„Scriitura lui Éric Vuillard, orfevrărie în stare pură, scoate la iveală detaliile în care, după cum o știm cu toții, se ascunde diavolul.” Le Monde des livres

„O carte cu calități literare impresionante, de o densitate surprinzătoare.” La Libre Belgique

„Această carte imposibil de definit, dar necesară este și o operă consacrată limbajului, greutății pe care o au cu adevărat cuvintele.” Le Canard Enchaîné

Informații în timp real despre evenimente veți putea regăsi pe paginile de facebook Editura Litera și Institutul Francez.

Parteneri: Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Librăria La Două Bufnițe, EUNIC România

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Ursul și privighetoarea (Winternight Trilogy #1) · Katherine Arden

Lumea e mare, iar drumul ne poate duce oriunde. Alunecă pe gheață și trezește-te în miez de iarnă, cu mucul de lumânare stins în zăpadă. Atinge cu sfială pașii ce au ars pământul și însoțește-o pe Vasea în dumbrava de brazi, unde lumina focului transformă umbrele copacilor în spirite ale pădurii la porunca Împăratului Îngheț. Descoperă un sâmbure pierdut de magie, o flacără ce amenință să fie stin...[Read More]

Ghici care-i mincinosul (Helen Grace #4) · M. J. Arlidge – „Întunericul îţi poate fi prieten bun.”

„Întunericul îţi poate fi prieten bun.” Seriile poliţiste au câteva elemente comune: o echipă de investigatori, civili curajoşi şi încăpăţânaţi, cu teorii extravagante sau de domeniul fantasticului, care testează răbdarea forţelor de ordine, criminali în serie, legaţi prin sânge sau prin împrejurări misterioase de o parte din „eroi”, un factor politic (mai mult sau mai puţin dezvoltat) şi o atmosf...[Read More]

Bufnița care se temea de întuneric · Jill Tomlinson

Întotdeauna mi-a fost frică de întuneric. Teama s-a amplificat după ce am văzut Poltergeist III pe la 5-6 ani (e o poveste lungă, dar de atunci am început să mă feresc de oglinzi), iar faptul că mă uitam la trei dimineaţa la Scooby Doo, la desenele clasice, care erau mult mai înfricoşătoare în comparaţie cu ceea ce e acum la televizor, nu m-a ajutat să devin un copil curajos şi îndrăzneţ, care put...[Read More]

Singura amintire a Florei Banks · Emily Barr – „Trăieşte clipa! Nu ai nevoie de memorie pentru asta.”

„Nu ar trebui să scriu niciodată lucruri care nu sunt adevărate.” Amintirile sunt fragile şi uşor de pierdut. Ecouri din trecut, imagini, cuvinte şi sunete ce ţi-au definit idealurile şi visele. Ţi-au oferit un trup şi sentimente, durere şi bucurie, lacrimi, râsete şi zâmbete. Ţi-au păzit victoriile, dar şi înfrângerile, eşecurile, greşelile şi minciunile. Sunt piese de puzzle, răsfirate în timp ş...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader