Editura Litera la Gaudeamus 2018: Noutăți, concursuri și peste 1400 de volume

În perioada 14-18 noiembrie, Editura Litera își așteaptă cititorii la standul său din cadrul Târgului de carte Gaudeamus­ din Pavilionul Central Romexpo, cu peste 1400 de volume, noutăți din toate domeniile, cărți-eveniment, lansări, sesiuni de autografe, reduceri și concursuri cu premii garantate.

Apariția globală concomitentă în peste 28 de țări a autobiografiei Povestea mea, de Michelle Obama, marchează cea mai așteptată carte a Târgului Gaudeamus 2018. În memoriile ei, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama face o cronică a experiențelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a orașului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv și a trebuit să îmbine responsabilitățile de mamă cu cele profesionale, și ajungând la anii petrecuți la cea mai vestită adresă din lume. O poveste sinceră, puternică, fascinantă, care ne inspiră.

Rămânem în zona de non-ficțiune cu relatarea unei călătorii care a schimbat cursul istoriei: Trenul lui Lenin. Catherine Merridale recreează călătoria extraordinară a lui Lenin din exilul comod la Zürich, de-a lungul unei Germanii în pragul dezintegrării din cauza privațiunilor războiului și spre nord, către granița Laponiei şi primirea entuziastă pe care i-o pregătiseră mulțimile revoluționare în Gara Finlanda, din Petrograd. O carte de istorie excepțională, disponibilă din 14 noiembrie la standul Editurii Litera, Gaudeamus 2018.

Pentru iubitorii de istorie am selectat și titlul Primul Război Mondial, de la Sarajevo la Versailles, o carte extraordinară, bogat și sugestiv ilustrată despre războiul care a schimbat fața lumii. Plină de date și de fapte, uimitoare din punct de vedere vizual, povestește războiul cu detalii vii, recreând experiența terifiantă a unor bătălii titanice, precum cele de la Gallipoli, de pe Somme sau de la Verdun. În același format de ghid ilustrat Dorling Kindersley, recomandăm și lectura cărții Al Doilea Război Mondial, de la Blitzkrieg la Hiroshima, ce prezintă în imagini sugestive cel mai distructiv și mai zguduitor conflict din toate timpurile.

În domeniul dezvoltării personale, psihologiei și spiritualității, vă recomandăm câteva cărți relevante pentru a vă completa colecția Introspectiv.

În cea mai recentă carte a sa, Psihoterapia lui Dumnezeu, Boris Cyrulnik, unul dintre cei mai cunoscuți psihologi ai lumii, analizează nevoia noastră de a avea o credință și ne oferă o viziune inedită cu privire la relația noastră cu religia.

Curajul de a nu fi pe placul celorlalți, de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga ne învață cum să fim liberi, să ne schimbăm viața și să fim cu adevărat fericiți. Cartea care ne ajută să ne eliberăm mintea de gânduri și atitudini negative și care a ajuns să fie fenomenul japonez vândut în peste 3,9 milioane de exemplare în întreaga lume, este disponibilă acum și în România.

În 25 de moduri de a-i cuceri pe cei din jur, de expertul internațional în leadership şi management, John C. Maxwell, citim despre cele 25 de principii indispensabile pentru oricine vrea să-și îmbunătățească aptitudinile din domeniul relațiilor interpersonale.

Calea. Secretele celor mai mari filosofi chinezi pentru o viață mai bună, de Michael Puett și Christine Gross-Loh, prezintă ideile lui Confucius, Mencius, Laozi, Zhuangzi sau Xunzi despre felul în care abordăm lumea – cum ne raportăm la alții, cum luăm decizii, cum alegem să ne ducem viața – idei ce sunt la fel de relevante astăzi cum erau acum două mii de ani.

În colecția de ficțiune Litera vă recomandăm o selecție de noutăți pe care trebuie să le treceți pe lista de lectură.

Sfârșitul lui Eddy Bellegueule este un roman ce surprinde violența și disperarea vieții într-o localitate muncitorească din Franța, fiind, de asemenea, un portret sensibil al copilăriei și al trezirii instinctelor sexuale. Édouard Louis, cel mai celebru scriitor francez din generația sa, scrie din propria experiență, cu o sinceritate și cu o inteligență pline de compasiune.

Persoana întâi, de Richard Flanagan, este o călătorie de neuitat în miezul epocii noastre, o scriere captivantă, comică și înspăimântătoare. Din creația lui Richard Flanagan, câștigător al Premiului Man Booker în 2014 și unul dintre cei mai versatili scriitori de limbă engleză, la Editura Litera au mai apărut romanele O cale îngustă spre nordul îndepărtat, Să bați din palme cu o singură mână și Moartea unei călăuze pe râu.

Toamna, primul roman din Cvartetul anotimpurilor al lui ­­Ali Smith, este o carte ce aruncă o privire atentă asupra vremurilor noastre, o poveste de neuitat despre înaintare­­a în vârstă, timp și iubire, și apare în deja consacrata colecție Clasici Contemporani Litera.

În romanul Noduri, prin care Domenico Starnone, unul dintre cei mai de succes autor italieni contemporani, ne oferă o poveste emoționantă și intensă, povestea unei evadări, a unei întoarceri, povestea tuturor eșecurilor. O relatare provocatoare și fascinantă despre căsnicie și familie.

1793 – În umbra morții, de Niklas Natt och Dag, premiat pentru Cel mai bun roman de debut de către Academia Suedeză a Autorilor de Romane Polițiste, un thriller captivant, ­­pictează un portret înspăimântător și în același timp fascinant al Stockholmului de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Văduve, un thriller excepțional de la regina romanului polițist, Lynda La Plante, este povestea unor femei puternice și îndrăznețe, care trăiesc o viață obișnuită, dar care vor deveni o echipă ce pune la cale un jaf. O carte uimitoare și în curând o ecranizare de excepție.

Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler, un roman palpitant și surprinzător, apare într-un format nou, în colecția Buzz Books, și special pentru cititorii prezenți la Târgul de carte Gaudeamus într­­-o ediție limitată numerotată de 1000 de exemplare cu autograf.

Fanii Reginei Crimei, Agatha Christie, vor citi în serii reeditate, într-o grafică mult mai atrăgătoare, titluri precum: Casa strâmbă, Zece negri mititei, Vinovat fără vină, Asasinarea lui Roger Ackroyd, La hotelul Bertram, Oglinda spartă, Trenul din Paddington.

Bestsellerul internațional Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness, apare în colecția Blue Moon într-o nouă grafică, odată cu noua serie TV.

Peste 60 de titluri reunite sub imprintul Litera, Carte pentru toți, vor fi disponibile pentru vizitatorii Târgului de carte Gaudeamus la un preț excelent. Cărțile-reper atent selecționate din cele mai diverse domenii, fie că este vorba de un roman premiat, o carte de istorie, o culegere de eseuri sau un thriller, un clasic al literaturii universale sau un titlu de dezvoltare personală, au menirea să promoveze lectura și să devină resursă principală de cultură generală.

Noi atlase și enciclopedii pentru copii și adulți, din cele mai diverse domenii – de la istorie la psihologie, matematică sau chimie vor fi disponibile în premieră la standul Editurii Litera.

Cronologie istorică ilustrată a României, de Tudor Sălăjean și Gheorghe Iacob, o carte-enciclopedie destinată tuturor celor care își doresc să cunoască reperele esențiale ale istoriei noastre milenare, fie ei buni cunoscători ai acesteia, fie pasionați care își doresc să o descopere.

Cum să fii bun la mate, cel mai simplu ghid ilustrat DK despre noțiunile de matematică necesare în școala primară, explicațiile pas cu pas fiind însoțite de o grafică plină de culoare pentru a face mai ușoară întelegerea matematicii.

Elementele, un ghid cu fotografii minunate și exemple incitante ale proprietăților și întrebuințărilor fiecărui element. Mai mult decât o carte, aprofundează cunoașterea substanțelor care alcătuiesc lumea.

Introducere în psihologie, o enciclopedie care te ajută să răspunzi la toate întrebările importante despre școală, prieteni, familie și relații. O introducere perfectă în subiect, prezentând experimentele controversate, teoriile imporante și personalitățile influente din domeniu.

Minuni ale lumii, acest volum elegant cu un design atrăgător prezintă o selecție de lucrări de arhitectură monumentale. De la piramidele din Egiptul antic la capodoperele geniului contemporan, această carte vizionară te invită să examinezi drumul edificiilor ridicate de om, mărturii ale arhitecturii religioase și civile ale civilizațiilor umanității.

Litera mică a pregătit noutăți pentru cei mici, inclusiv surprize literare de pus sub bradul de Crăciun. O extraordinară sursă de inspirație pentru toți copiii este cartea Povești pentru băieți care au curajul să fie altfel, de Ben Brooks: de la Nelson Mandela la Stephen Hawking, de la Jamie Oliver la Lionel Messi, aceste 100 de istorii impresionante sunt lecții prețioase de viață.

Politica pe înțelesul copiilor explică noțiunile legate de diferite sisteme politice, de vot și de guvernare, dar și teme de interes precum drepturile omului și libertatea de expresie.

Atlasul ilustrat al lumii pentru copii, cu o mulțime de hărți din care copiii vor afla unde se înalță cele mai celebre edificii ale planetei noastre, unde trăiesc diferite popoare și ce s-a întâmplat în istoria lor, ce plante și animale sunt caracteristice diferitelor regiuni ale lumii și multe altele.

De la cel mai bine cotat autor internațional al momentului, Carl-Johan Forssén Ehrlin, autorul bestsellerurilor Elefănțelul care nu voia să adoarmă și Tractorașul care nu voia să adoarmă, la Târgul de carte Gaudeamus 2018 apare o nouă carte pentru copii inspirată de psihologia comportamentală: O săptămână cu susul în jos. O carte mai puțin obișnuită care le oferă copiilor instrumentele de care au nevoie pentru a gestiona mai ușor situațiile de zi cu zi, și totodată, îi învață pe adulți să comunice mai bine și să-i îndrume pe cei mici în momentele dificile.

Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll, una dintre cele mai importante cărți din literatura pentru copii, o Țară a Minunilor cu totul specială, înfățișată într-o manieră artistică unică, ce readuce în prim plan povestea integrală a năzdrăvanei Alice. Această nouă ediție este bogat ilustrată cu minunatele desene realizate de ilustratorul australian Robert Ingpen.

Crăiasa Zăpezii, ilustrată de Vladyslav Yerko, este o minunată ediție a celebrei povești scrise de Hans Christian Andersen, despre călătoria fascinantă și plină de peripeții a unei fetițe, călătorie menită să-l aducă înapoi alături de ea pe Kay, cel mai bun prieten.

Crăciun fericit, bunicule!, de Michael Morpurgo, cu ilustrații de Jim Field este o poveste plină de duioșie, în spiritul Crăciunului, despre minunatele daruri ale planetei noastre și despre grija pe care trebuie să o avem pentru viitorul ei și al nostru.


Programul evenimentelor Editurii Litera la Gaudeamus 2018:  

Vineri, 16 noiembrie

Ora 13.15 – 14.45 Lectură susținută de Bianca Mereuță (Ce le citim copiilor) din cărțile Litera mică (la Salonul de carte pentru copii „Ion Creangă”)

Ora 15.00 Sesiune de autografe cu Oana Tănase, autoarea cărții Fata cu fluturi în păr

Ora 16.00 Lansarea cărții 1793 – În umbra morții, de Niklas Natt och Dag. Participă Anca Zaharia, George Arion. Moment de lectură cu Monica Davidescu

Ora 18.00 Lansarea cărții Psihoterapia lui Dumnezeu, de Boris Cyrulnik. Participă Mirela Zivari, Gabriela Maloouf

Sâmbătă, 17 noiembrie

Ora 12.00 Lansarea cărții Toamna, de Ali Smith. Participă Alina Purcaru, Ovidiu Șimonca, Bedros Horasangian, Justina Bandol (moderator).

Ora 14.00  Lansarea cărții Trenul lui Lenin, de Catherine Merridale. Participă Ioan Bogdan Lefter, Cosmin Popa, Bedros Horasangian (moderator)

Ora 15.00 Lansarea cărții 6 Povești cu draci, de Igor Bergler și sesiune de autografe. Participă Igor Bergler, Pavel Șușară, Bedros Horasangian

Ora 16.00 Lansarea cărții Povestea mea, de Michelle Obama. Participă Eugenia Vodă, Cristina Stănciulescu, Marius Constantinescu

Duminică, 18 noiembrie

Happy BirthDAY Mickey! De aniversarea lui Mickey Mouse, o zi întreagă de reduceri, ateliere de colorat și tombolă cu premii garantate!

Dacă nu este specificat altfel, evenimentele se desfășoară în standul Editurii Litera, Pavilionul Central, Romexpo.

Pe pagina de Facebook Litera puteți urmări noutățile și evenimentele Litera și Litera mică la Gaudeamus 2018!

­

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Sezonul accidentelor · Moïra Fowley-Doyle · „Mi-e frică de secretele tuturor.”

„Așa că hai să ridicăm paharele pentru sezonul accidentelor, Pentru râul de sub noi unde ne înecăm sufletele, Pentru vânătăi și secrete, pentru fantomele de pe tavan, Încă un pahar pentru drumul plin de apă.” Sunt sceptică atunci când vine vorba de note și de critici. Dacă aș lua în considerare doar rating-urile de pe IMDb și Goodreads, urmăresc prea multe filme și seriale average, nu apreciez sau...[Read More]

Doina Ioanid lansează volumul „Cele mai mici proze“ la Iași, vineri 28 iulie

Vineri, 28 iulie, de la ora 18.00, editura Nemira lansează volumul de poezii Cele mai mici proze, de Doina Ioanid, apărut în colecția de poezie Vorpal la Iași. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas. Vorbesc despre carte: Șerban Axinte și Bogdan Crețu.  Scriitoarea Doina Ioanid este la Iași pentru o lună, în cadrul Rezidențelor FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – ...[Read More]

Editura Litera: Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler, cea mai râvnită carte la Gaudeamus 2017

După succesul uriaș al Bibliei pierdute, Igor Bergler revine cu un roman și mai surprinzător decât primul. Conspirațiile sunt și mai teribile, misterele și mai adânci, ritmul și mai amețitor. Piesele de puzzle care îl alcătuiesc, referințele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – și inteligența diabolică a construcției fac din lectura lui o experiență absolut...[Read More]

Vassa și Noaptea · Sarah Porter – „Noaptea te vede, Vassa. Noaptea te cunoaște.”

„Noaptea te vede, Vassa. Noaptea te cunoaște.” Din când în când, simt când o carte este potrivită pentru mine. Poate că are o copertă ce sfidează imaginația cititorului, o formă de artă modernă, ușor abstractă, de o frumusețe ce răzbate pe parcurs, nu de la prima privire. Sau un personaj intrigant și viclean, imposibil de catalogat drept erou sau antagonist, cu o înfățișare ce surprinde și șocheaz...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader