Editura Litera la Gaudeamus 2017 – Noutăți și program de evenimente

În fiecare an, timp de cinci zile, iubitorii de carte se întâlnesc în același loc pentru a fi mai aproape de cărțile și de scriitorii pe care îi îndrăgesc: la Târgul Internațional Gaudeamus. Începând de miercuri, 22 noiembrie, până duminică, 26 noiembrie, Editura Litera își așteaptă cititorii la standul său din Pavilionul Central Romexpo, cu peste 1200 de volume, cu lansări de carte și sesiuni de autografe, evenimente speciale, reduceri, promoții și premii garantate.

Pe tot parcursul târgului de carte, la standul Editurii Litera ne vom bucura de o atmosferă hygge, perfectă pentru lectură, și de prezența celui mai de seamă expert în fericire din lume – Meik Wiking. CEO al Institutului pentru cercetarea fericirii din Copenhaga și autor al bestsellerului „Mica Enciclopedie Hygge: Rețeta daneză a fericirii”, Meik Wiking vine în premieră la București cu ocazia lansării celei de-a doua cărți „Mica Enciclopedie Lykke: În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”.  Cu ilustrații minunate, dar și cu statistici documentate, cartea este un ghid complet despre cum putem avea ceva mai multă lykke (fericire) în viaţa noastră. Meik ne prezintă dovezi, poveşti şi ponturi din cele mai fericite colţuri ale lumii, deschizându-ne porțile pentru o viață mai bună. Cu autorul și invitații săi ne vom întâlni sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Litera. Mai multe detalii despre eveniment, aici.

Bestsellerul „Testamentul lui Abraham” va fi lansat oficial la Târgul de carte Gaudeamus în prezența autorului, Igor Bergler, și a invitaților săi.  După succesul uriaș al Bibliei pierdute, cea mai vândută carte românească din ultimii douăzeci de ani, Igor Bergler revine în atenția publicului cititor cu un nou roman. Cea mai așteptată carte a anului, „Testamentul lui Abraham”, e și mai surprinzătoare decât prima. Conspirațiile sunt și mai teribile, misterele și mai adânci, ritmul și mai amețitor. Piesele de puzzle care o alcătuiesc, referințele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – și inteligența diabolică a construcției fac din lectura ei o experiență absolut unică.

 

Detalii despre evenimentul de lansare și sesiunea de autografe, aici.

„Susține cu a ta mână Coroana Română”, semnat Margareta a României și Radu al României, un album superb ilustrat cu numeroase fotografii ce îi surprind pe membrii Familiei Regale a României în diferite ipostaze începând cu Regele Carol I și venirea sa la tron, în 1866, îi prezintă pe aceștia drept oameni ca noi, cu defecte și neajunsuri. Dar, mai ales, ni-i arată ca fiind devotați în primul rând esenței pure a monarhiei: de a fi în slujba poporului și de a-și câștiga respectul său. O istorie în imagini pentru toți cei interesați de oamenii care au schimbat în mod decisiv istoria României.

Volumul „Reunirea”, de Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, invită la o discuție lucidă, realistă, despre ce se petrece acum în stânga Prutului și despre viitorul oamenilor de acolo.

„Patrioții”, de Sana Krasikov, un roman despre idealism, trădare și secrete de familie, al cărei autoare este inclusă pe lista Granta a celor mai buni tineri romancieri americani, apare în colecția Buzz Books. „O capodoperă. Un Doctor Jivago al vremurilor noastre.” Yann Martel

Tot în colecția Buzz Books, ediția tie-in a celui mai fascinant și mai celebru caz al lui Hercule Poirot, „Crima din Orient Express”, bestsellerul Agathei Christie, anunță cea mai recentă ecranizare a cărții, într-o distribuție de excepție.

Cele mai bune povestiri ale unuia dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX apar în Clasici Moderni Litera.  „Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri”, de William Saroyan este o carte despre omenie, o omenie vibrantă, profundă, care se manifestă în cele mai anodine scene, de la muncitorul obidit care găsește resurse de afecțiune pentru niște copii complet străini până la indianul care manifestă un tact ireproșabil față de un puști îndrăgostit de automobile.

Colecția Kronika continuă cu o carte extrem de originală: „Cei învinși, în care  Robert Gerwarth, profesor de istorie modernă la University College din Dublin și director al Centrului pentru Studii de Război, ne provoacă să ne gândim din nou la adevărata moștenire a Primului Război Mondial. Aceeași colecție include și apariția volumului „Între timp. Amintiri din Casa Cezarului”, de Daniel Barbu.

Și Litera Mică își așteaptă cititorii – mari și mici – cu noutăți: de la cărți de povești și activități, la cărți despre educație și psihologia copilului:

„Povești de seară pentru fete rebele”, de Elena Favilli și Francesca Cavallo, spune povestea a 100 de femei extraordinare din toate timpurile, portretizate de către 60 de ilustratoare din întreaga lume. Regine, inventatoare, pictorițe, scriitoare, partizane, femei astronaut sau prim-ministru… modele de curaj, de perseverență și de generozitate pentru toți aceia care vor să-și împlinească visurile.

În colecțiile Disney vor fi disponibile cărți noi din seriile „Soy Luna”, „Descendenții 2”, „O poveste încâlcită”, dar și o noutate absolută, „Coco”, povestea filmului cu același nume, o producție Disney-Pixar care va avea lansarea în cinematografele din România în 24 noiembrie.

În seria de cărți cu metode psihologice de adormit copiii, vor fi disponibile cărțile de povești „A fost odată. 24 de povești terapeutice de citit copilului pentru a-l liniști și a-l adormi mai ușor”, de Gilles Diederichs și „Tractorașul care voia să adoarmă”, cea mai recentă  carte a psihologului Carl-Johan Forssén Ehrlin, autorul bestsellerurilor internaționale „Iepurașul care voia să adoarmă” și „Elefănțelul care voia să adoarmă”, apărute de asemenea la Litera Mică.

Pentru părinții care caută cărți de pus sub brad, Litera Mică are o ofertă bogată de propuneri: „În căutarea lui Moș Crăciun”, de Thierry Didieu, povestea unui omuleț de zăpadă care se hotărăște să părăsească grădina în care trăia și să plece în căutarea lui Moș Crăciun, „Marea carte de povești”, un minunat volum ilustrat de Tony Wolf, cu povești fermecate din adâncul pădurii, dar și seturi educative cu puzzle precum „Să învățăm cuvintele”, „Să învățăm culorile”și  „Corpul uman”.

Pentru copiii de vârstă școlară, părinții pot găsi noutăți din îndrăgitele colecții „Prima mea lectură”, „Învăț să citesc” sau enciclopedii despre cunoaștere, cum ar fi „Prima mea enciclopedie despre lucruri foarte importante”, care cuprinde sute de informații interesante și surprinzătoare din toate domeniile sau seria National Geographic „Prima mea carte despre”. Nu în ultimul rând, cele mai noi titluri din apreciata serie Montessori: „Ateliere Montessori și jocuri educative pentru copii. 52 de săptămâni de pedagogie activă în familie”, de Elsa Thiriot sau „Primul meu caiet Montessori cu litere și cifre”.

 

Mai multe detalii despre evenimentele Litera la Gaudeamus 2017 găsiți pe pagina de Facebook Litera.

Vineri, 24 noiembrie, de la ora 17.30

Lansare și sesiune de autografe, Reunirea, în prezența autorilor Dan Dungaciu, Petrișor Peiu

Invitați Anatol Vidrașcu, Bedros Horasangian

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 13.00                      

Lansare și sesiune de autografe, Mica enciclopedie Lykke – În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”,  în prezența autorului Meik Wiking

Invitați Mirela Vașadi, Marius Constantinescu

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 15.00

Lansare și sesiune de autografe,  Testamentul lui Abraham  în prezența autorului Igor Bergler

Invitați Pavel Șușară, Bedros Horasangian

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 17.30

Lansare și sesiune autografe, Între timp. Amintiri din Casa Cezarului ,în prezența autorului Daniel Barbu

Invitați: Bogdan Chirieac, Sorin Antohi, Ilieș Câmpeanu

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Booksmart/Examen de (i)maturitate: o poveste originală și profundă despre toleranță și maturizare

“Booksmart/Examen de (i)maturitate” este o comedie proaspătă și originală despre maturizarea a două puștoaice de liceu, o narațiune în imagini despre profunzimea unei prietenii feminine la vârstă fragedă, poate prima relație trainică înainte de a deveni adult. Filmul este și o pledoarie pentru includere și toleranță și pentru descoperirea și apreciarea nuanțelor care există latent în fiecare dintr...[Read More]

Premiere românești și proiecții-surpriză la Divan Film Festival

Ajuns anul acesta la cea de-a 9-a ediție, Divan Film Festival anunță o selecție plină de surprize și premiere de neratat de-a lungul celor nouă zile de festival, în perioada 24 august – 1 septembrie, în Craiova și Port Cultural Cetate. Printre acestea se numără proiecția în avanpremieră națională a celui mai nou film regizat de Florin Șerban, “Dragoste 1: Câine” și proiecția specială a filmului “M...[Read More]

[Editura Nemira] Descoperă 11 cupluri regale care au scris istoria împreună

Editura Nemira publică Istoria cuplurilor regale. Puterea la patru mâini, de Jean-François Solon, povestea a 11 cupluri regale care au scris istoria împreună, din Antichitate și până în epoca modernă. Este arta guvernării un privilegiu exclusiv masculin? Ce ar fi un suveran fără consoarta lui? Cum ar fi arătat istoria, dacă femeile nu ar fi stăpânit din umbră sau la vedere? Jean-François Solon cau...[Read More]

Aclamatul regizor Quentin Tarantino este curatorul unei colecții speciale de filme clasice pe posturile AXN

Înaintea lansării în cinema a mult așteptatului film “A fost odată la …Hollywood”, telespectatorii posturilor AXN vor putea urmări “A fost odată la … Hollywood și Quentin Tarantino prezintă filmele nebunilor ani ‘60”, o colecție de nouă filme clasice din librăria Columbia Pictures, realizate în perioada 1958- 1970, al căror curator a fost regizorul, toate având o influență în crearea ultimului său...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader